Prima dată când mi s-a adus la cunoștință că sunt evreu avem patru ani, abia am fost lăsat să mă joc neânsoțit în curtea imobilului în care locuiam. Cel care mi-a comunicat apartanența mea națională, a fost un băiat de șapte ani, copil de scriitor comunist, fost ilegalist (sic!).

– Tu ești zsidó (evreu), mi-a spus Karcsi.

– Eu nu sunt zsidó, am răspuns. Eu sunt comunist! Și nu știu ce înseamnă zsidó. Mama și tata sunt amândoi comuniști și eu sunt de asemenea comunist, nu zsidó.

Le-am povestit părinților mei episodul și i-am întrebat de ce mi-a spus Karcsi că sunt zsidó.

– Ești încă prea mic ca să înțelegi, mi-a spus tata, îți vom explica când vei fi mai mare.

Majoritatea copiilor din curte cu care mă înțelegeam de minune, n-au mai pomenit despre apartenența mea națională. Eram prieteni de joacă, de năzbâtii și atât. La nouă ani eram încă tot comunist, proaspăt primit în rândul pionierilor, mândru de cravata mea roșie, când am fost luat la rost de unul din colegii mei pentru faptul că, după spusele lui, “noi” l-am omorât pe Cristos.

– Mamă, spune-mi de ce l-am omorât noi pe nenea Cristos? Mama a izbucnit în râs la auzul întrebării mele și seara, împreună cu tata, mi-au povestit de ce sunt evreu, cine a fost de fapt Cristos și că a fost omorât de romani. La auzul poveștii lui Cristos am întrebat:

– Și Cristos a fost tot comunist?

– Vezi, la asta nu m-am gândit, mi-a spus tata, dar s-ar putea să ai dreptate!

Mai târziu mi-a explicat toată tărășenia, după cum o permitea vârsta mea de atunci. De altfel în copilărie aproape nimeni nu mi-a amintit că sunt evreu, cu câteva mici excepții. Una a fost legată de bunicii fetiței din vecini. Mulți ani am crezut că ei erau și bunicii mei, până când mama m-a lămurit că ei nu erau ai mei, doar că se purtau cu mine foarte frumos și prietenos; bunicii mei fuseseră uciși la Auschwitz. A doua excepție a fost promisiunea pe care mi-a făcut-o mama, că în eventualitatea unui nou holocaust, nu mă va lăsa să trec prin ororile prin care a trecut ea, ci mă va omorî cu propriile ei mâini, după care se va sinucide. Această ultimă frază mă va urmări pâna la sfârșitul vieții.

Vreau să-i liniștesc pe semenii mei neevrei. Noi, evreii, nu am monopolizat suferința, precum se scrie în presa antisemită. Doar holocaustul evreiesc ne aparține. Știm cu toții că a existat Genocidul Armean, genocidul populației tutsi din Rwanda, execuții în masă la Priștina și Kosovo, etc.

Au fost câteva ocazii în care oamenii m-au întrebat jenați dacă sunt german, pentru că numele meu este. Le-am răspuns tuturor la fel:

– Nu, sunt evreu. Eu nu cred că are vreo importanță cărei etnii în aparține un om, important este cum se comportă, ce calități are, etc.

Am reușit să devin medic așa cum mi-am dorit, am lucrat într-un anturaj plăcut, într-o clinică din orașul meu natal, unde am legat prietenii de neuitat. Și totuși au fost câteva ocazii în care mai în glumă, mai în serios, mi s-a reamintit că aparțin unei minorități. Unuia dintre colegii mei îi plăcea să-mi spună:

– Tu ești evreu, dar băiat bun.

Nu a fost singurul, au mai fost și alții cărora le plăcea această frază. Să fi fost toți acești oameni antisemiți? Desigur că nu! Doar că prin tradiție, pentru ei evreul era dintotdeauna un om deosebit, un străin.

– De ce spui tu că ești evreu? – am fost întrebat de mai multe ori. Nu ești religios, ești ateu, gândești ca oricare dintre noi. Le-am explicat în repetate rânduri că aparteneţa mea națională nu ține de religie, așa cum un individ poate să fie român sau maghiar fără a fi creștin. Adesea l-am citat pe scriitorul de limbă rusă Ilia Erhenburg, comunist, ale cărui cuvinte antifasciste erau lipite de patul puștilor soldaților Armatei Roșii în timpul celui de al Doilea Război Mondial. La întrebarea de ce se consideră evreu, el a răspuns: “Sunt și voi fi evreu atâta timp cât mai există un antisemit în lume.”

În Israel mi se spune că sunt român, la fel cum cei din fosta Uniune Sovietică sunt numiți ruși, cei din Maroc sunt marocani, cei din Tunisia, tunisieni, etc. E drept că acum mă consider în primul rând israelian, apoi evreu, născut în România, crescut și educat în spiritul culturii românești și maghiare, dar mai presus de toate, sunt pur și simplu un om ca toți oamenii!!

Este oare atât de complicat?

Andrei Schwartz

12/01/2020