M-am născut, am crescut și am fost educat în România, pe vremea când domnea fosta doctrină ateistă. Așa am devenit și noi pe nesimțite ateiști. Dar nu-mi pare rău. Chiar mama, care era dintr-o familie religioasă maramureșană, a devenit ateistă după Holocaust. O întreagă generație era dezamăgită de Cel de Sus, lăsându-i pe naziști să ucidă peste o treime din populația evreiască a globului.

Eu consider că pentru mulți oameni religia este un fel de psihoterapie. În loc să ia calmante sau să consulte un psiholog, religioșii apelează la un ajutor imaginar. Îi respect pe religioșii care ne respectă pe noi ateiștii, dar trebuie să fie și viceversa!

Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah? Multe lucruri nelegate neapărat de religie, de exemplu eliberarea poporului evreu din sclavia egipteană.

După teoria microbiologului Siro Trevisanato, se pare că cele zece makot (calamități) (sânge, broaște, păduchi, etc.) suferite de egipteni au fost urmările unei erupții vulcanice de pe insula Santorini care a avut loc în jurul anului 1600 î.e.n. Vântul a dus până în Egipt cenușa vulcanică încărcată cu acizi toxici, care au colorat râurile în roșu (“sângele” fiind prima calamitate descrisă în biblie). Distrugerile și schimbările climatice care au urmat ar fi cauzat și celelalte calamități.

Pesah înseamnă pentru mine și faptul că evreii au avut un conducător care le-a dat Cele Zece Porunci de o înaltă moralitate, atât de importantă unei vieți sociale echilibrate.

Dar cel mai important pentru mine este faptul că Pesah și mai ales în prima seară – Leil Haseder – este  ocazia festivă de a fi împreună cu familia și prietenii, de a discuta liber despre orice și de a degusta bunătățile specifice acestei sărbători. În anii ‘50, când eram copil și mai erau evrei la Marghita, de sărbători zburdam și ne jucam în curtea sinagogii.

Pentru mine însă, cum spune proverbul turcesc, delie hergun bayram (fiecare zi era sărbătoare). Îmi plăceau și sărbătorile creștinilor oricum le-am numi: Pasquale, Easter, Husvet sau Paști. La Marghita mergeam din curte în curte, în grupuri de copii unguri, români și evrei și cântam cântecul unguresc tradițional de Paști:

Én kis kertész legény vagyok, virágokat locsolkodok.

Eu sunt un copil de grădinar și stropesc florile.

Încercam să-i stropim pe gospodari cu un parfum ieftin – unii, din politețe, chiar tolerau acest lucru. Ne plăcea însă mai ales răsplata: câțiva bănuți, ouă vopsite, prăjituri cu mac sau nuci. Uneori era duar prăjituri uscate, de parcă ar fi rămas din anul trecut. Dar plăcerea cea mai mare era de a fi împreună, între prieteni și de a ne întâlni cu oamenii.

În ultimii ani în Israel ne împărțeam organizarea Sederului cu Rita, vara mea primară și soțul ei Haim: un an făceam la ei și unul la noi. În anul acesta aveam planificați 20 de musafiri, dar din motive cunoscute vom fi numai noi doi. Vom mânca ghefilte fish (pește “umplut”), cu sfeclă roșie, pireu de castane cu frișcă și vom stropi totul cu un vin alb franțuzesc fumé – foarte modest față de anii trecuți.

Partea introductivă, pseudo-religioasă a serii începea de obicei cu citire din Haggada în ebraică, cu toată povestea sărbătorii de Pesah. Lângă Haim se afla o tavă cu matzot (azime), tava tradițională de Pesah cu rădăcini amare, o aripă de pui, haroset (un amestec de nuci, alune, curmale și mere), un ou, apă sărată și o cupă cu vin roșu. Gustam din ele cu toții când Haim citea despre greutățile prin care a trecut poporul evreu în timpul robiei în Egipt.

Haim, un tzabar (născut în Israel) se întrecea pe sine să termine cât mai repede cu cititul din Haggada. Amândoi gurmanzi, așteptam cu nerăbdare cina! Rita gătește cașer și ține ca mâncărurile de Pesah să fie cât mai variate și mai specifice acestei sărbători. Supa de carne se mânca cu kneidelah (găluște de matzot). Haim începea dezmățul culinar cu un tzimmes, o mâncare de cartofi și morcovi prăjiți sau copți în cuptor. Eu începeam cu răcituri de crap (îmi place mai ales capul, dar fără ochi, ca să nu-l sperii pe mezinul nostru Ronen…) cu sfeclă roșie și hrean. După supă venea carnea de pui, curcan și vită, fiartă, friptă sau umplută și pusă la cuptor.

În copilărie, deși eram nevoiași, mama se străduia să cumpere câte un ied pe care îl umplea cu toate bunătățile și îl punea la cuptor. Din capul iedului, mama făcea o supă de sfeclă – tzibere leves, care era atât de gustoasă încât se termina foarte repede. Mama mai făcea și latkes sau hremzli, chifteluțe din cartofi și făină de matzot, prăjite în ulei. Mama nici nu apuca să le pună pe masă, tata și cu mine le mâncam direct din tigaie!

Pentru Leil Haseder, soția pregătea de obicei chifle din făină de matzot. Desertul îl făcea întotdeauna soția mea. În afară de compotul tradițional, soția știa de la bunica ei să pregătească un tort din făină de matzot și nuci, cu o cremă pe bază de vin alb și vanilie – bor shodo.  După cină urma partea artistică, cu cântece în ebraică și căutarea aficomanului – o bucată de matza ascunsă, pe care nepoții o căutau, iar cel care o găsea primea un cadou. Așa se încheia cea mai plăcută seară a anului!

Așadar pentru mine esența sărbătorii de Pesah este plăcerea de a sărbători împreună cu cei dragi. Anul acesta pademia ne va lipsi de această plăcere, dar avem tot viitorul în față!

Sărbători felicite!