Ne-a părăsit Jackie Jakubowski

Primul raft de bibliotecă spre care mă îndreptam după terminarea cafelei de dimineață în grădina din fața instituției, era cel pe care se afla revista  Comunității Evreilor Suedezi Judisk Kronika. Pagina cu care începea lectura acelei zile era editorialul redactorului-șef Jackie Jakubowski. Mă fascina felul în care acest intelectual, desăvârșit în ochii mei, cunoscător al existenței și istoriei evreilor din Suedia, Israel și restul lumii, știa să distingă cele mai arzătoare probleme și aspecte ale situației acestora, un domeniu care ne preocupa în mod deosebit în acele zile. Ideile sale, ca și eseurile și articolele pe care le-a publicat și în alte ziare, i-au atras, de altfel, mai multă admirație decât critici.

Cu doar câteva zile în urmă, Jackie Jakubowski s-a stins din viață, la vârsta de 68 de ani. Un eveniment care a provocat – și va continua să provoace – o profundă frustrare în rândurile comunității, dar și în lumea literaturii și presei suedeze.

Cu ocazia decernării unui premiu pentru jurnalism, acordat lui Jakubowski de către  Facultatea de Drept a Universității din Stockholm, textul care a motivat decizia suna astfel:,,Judisk Kronika este una dintre cele mai vechi publicații culturale suedeze, fondată în 1932 cu țelul transmiterii unui mesaj către viaţa culturală a țării și a regiunii, dar și pentru stimularea dialogului social. Judisk Kronika trebuie privită ca un exemplu de către restul minorităților Suediei.”

Un activist neobosit al Comitetului Suedez Împotriva Antisemitismului, Jakubowski a preluat conducerea redacției Judisk Kronika în anul 1980, perioadă în care ura contra evreilor nu atinsese încă proporțiile sale actuale, fiind privită mai curând ca un fel de manifestare de isterie decât ca o mișcare organizată. Nivelul cultural  și profunda inteligență a proaspătului redactor-șef au contribuit cu prisosință la intensificarea sentimentelor nutrite de societatea suedeză faţă de membrii comunității evreilor și a atitudinii față de problemele și dilemele acestor cetățeni ai țării, provocând deseori dispute deloc simple și confruntări pe tema xenofobiei sau a toleranței reciproce.

Manifestări împotriva antisemitismului polonez

Părinții lui Jakubowski au supraviețuit ororilor Holocaustului, trecând prin suferințe greu de descris – argument pe care pasionatul jurnalist și polemist l-a folosit în repetate ocazii, în cadrul eforturilor sale de a combate negaționismul, ca de pildă cel răspândit cu multă , „evlavie” de către Ahmed Rami și calul său de bătaie Radio Islam. (În 1989,un tribunal l-a condamnat pe Rami la… șase luni de arest, sub acuzaţia de ațâțare la ură).

Cu mult înaintea valurilor de imigranți din țările arabe, Jakubowski a pornit o acțiune de răspândire a învățămintelor privitoare la cultura și istoria islamului, aducând argumente pe tema asemănărilor și a problemelor comune ale religiilor de bază, idei față de care societatea suedeză reacționează adesea cu o ignoranță mai mult sau mai puțin mascată.

Într-unul din articolele sale, Jakubowski scria despre ura răspândită pe rețelele sociale ale internetului: ,,Fenomenul a devenit grotesc prin proporțiile sale. Este suficient să cauți termenul  EVREU pe Google și calculatorul va exploda de atâta ură și antisemitism.

,,Răspunsul nostru către cei care răspândesc acest gen de idei este lupta pentru democrație  și toleranță, umanism și dezvoltare. Aceasta a fost întotdeauna strategia poporului nostru, pentru a supraviețui de-a lungul mileniilor. Este moștenirea pe care aș dori să o las copiilor noștri”.

Jackie Jakubowski a emigrat în Suedia în anul 1970, alungat de valul de antisemitism care a bântuit Polonia acelor vremuri. În 2000 el a fost numit ,,Ziaristul Anului”.

George Farkas

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on May 28, 2020 Reply

    Păcat că am aflat despre Jackie Jakubowski abia după dispariţia sa…

  • Tiberiu ezri commented on May 28, 2020 Reply

    Z”l
    Polonia continua pe acelas drum ca si in anii 1970 dar mai voalat pentru diferite interese.
    Originea urii lor fata de evrei: lapte de mama+ invidie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *