Zilele trecute m-a sunat o prietenă, cu panică şi mâhnire în glas şi întrebarea ei suna cam ca titlul de mai sus. Mi-a povestit că la sfârşit de săptămână a mers să-şi viziteze mama într-o altă localitate, iar cum a ieşit din supermarketul de acolo, cu masca pe faţă şi cu o eşarfă înfăşurată în jurul capului, ca eventualele particule (posibil contaminate) din aer să nu-i ajungă în păr, a dat nas în nas cu un coleg de serviciu, un familist liniştit, foarte harnic, considerat sursă de informaţii şi ajutor de nădejde (prin urmare îndrăgit şi respectat) – cu braţul petrecut strâns în jurul taliei unei roşcate cu forme îmbietoare… şi care părea cu vreo 20 de ani mai tânără, decât soţia respectivului, şi „nu semăna nicidecum nici cu copiii familiei” (de altfel băieţi cu toţii).

Cum stătea ea acolo împietrită, cuplul a trecut pe lângă ea fără să-i acorde nicio atenţie, amândoi şi-au pus măştile pentru a intra în magazin, dar nu înainte de a-şi da un pupic. Pe ea, prietena mea, n-au băgat-o în seamă, cel mai probabil masca şi eşarfa au făcut-o de nerecunoscut pentru colegul cel familist şi atât de respectat, şi ea mă întreba acum, dacă ar fi trebuit să-l salute sau nu.

Iar pe mine m-a pufnit râsul. Abia am putut să-i explic că nu râdeam de dilema ei, nici de situaţia în sine, ci de faptul că mi-am amintit de o scenă similară, când cică împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, s-ar fi prefăcut că nu-şi recunoaşte fostul duhovnic, pe Marie-Bernard Bauer, care i-a ieșit în cale, la braţ cu o frumoasă dansatoare, mult mai tânără.

Putea să fie adevărat sau nu, cert este că bârfa a fost inclusă şi în necrologul lui, publicat în Budapesti Napló din mai 1903. Renumitul doctor în teologie era născut la Budapesta, convertit la catolicism la vârsta de 23 de ani – tatăl lui fusese un rabin respectat şi i-a asigurat lui şi celor doi fraţi ai săi o educaţie aleasă. Ca urmare toţi trei au ajuns personaje importante ale secolului al XIX-lea. Fratele cel mai mare, Theodor, născut în 13 aprilie 1822, a devenit bancher vienez, director la Niederösterreichische Escompte Gesellschaft [1], mai târziu consul al Austriei în Spania[2]. De ce tocmai acolo? Deoarece fratele mijlociu, Ignacio Salomón, cu 6 ani mai tânăr, ajunsese deja bancher renumit la Madrid, agent al familiei Rothschild[3].Palatul lui Ignacio din capitala Spaniei este de altfel inclus în Patrimoniul Cultural Spaniol[4]; acest Ignacio a fost o figură atât de emblematică a epocii, încât Benito Pérez Galdós l-a luat ca model pentru personajul Daniel Morton din romanul Gloria.[5]

Mezinul, Marie-Bernard Bauer (născut în 18 august 1829) nu părea interesat de bani, ci de artă, drept şi retorică. A urmat cursuri de pictură și istorie a artei la Universitatea din Viena, iar după Revoluția din 1848 a plecat să studieze dreptul la Heidelberg.

După ce a încercat tot felul de ocupații, inclusiv pictura, hoinărind prin Europa, Marie-Bernard Bauer s-a stabilit la Paris, unde s-a convertit la catolicism și a fost botezat în septembrie 1852. Impresionat de predica unui carmelit, Augustin-Marie du Saint-Sacrement (și el evreu convertit, cu o viaţă deosebit de aventuroasă şi interesantă, fost pianist extraordinar de talentat, discipol de-al lui Franz Liszt, prieten cu George Sand, printre altele şi un filosof renumit), a devenit călugăr carmelit. Însă viaţa de călugăr nu i-a fost pe plac tânărului Bernard, deci parizienii l-au revăzut în scurt timp în straie de preot diecezan, care s-a distins ca orator strălucit. Multe dintre predicile sale au fost tipărite şi au devenit lecturi populare ale vremii. (În 1866 el a rostit predica şi a oficiat slujba la nunta prințului Czartoryski și a mademoisellei de Caraman-Chimay.) Talentul său retoric l-a impresionat şi pe împăratul Napoleon al III-lea, şi aşa s-a întâmplat că în 1867 Marie-Bernard Bauer a devenit unul dintre duhovnicii împărătesei Eugenia, iar apoi a fost numit capelan la Biarritz[6].

În aceşti ani preotul diecezan Bauer arăta (şi se purta) ca un cavaler îndrăzneţ şi curtean parfumat, de eleganţă aleasă, dar era deja doctor în teologie, vorbea mai multe limbi şi se interesa de soarta celor mai puţin norocoşi[7].

Două discursuri ale sale, intitulate Polonia în faţa istoriei şi a lui Dumnezeu şi celălalt Martirii Europei în secolul al XIX-lea au fost publicate împreună în îngrijirea Editurii Maillet în 1868 și vândute în scop caritabil[8].

Împăratul Napoleon al III-lea i-a acordat naționalitatea franceză în ianuarie 1868. În luna următoare, el a fost numit protonotar apostolic ad instar participantium de Papa Pius al IX-lea (unii confundă acest titlu onorific cu titlul de episcop. Bauer însă nu a fost episcop. Era prea puţin interesat de ierarhia din sânul bisericii şi mult mai implicat în politica laică)[9].

La inaugurarea Canalului Suez din 17 noiembrie 1869, a luat cuvântul după discursul unui imam și cel al episcopului ortodox al Ierusalimului, exprimându-și speranța că creștinismul și islamul, două religii cu rădăcini comune, dar care s-au confruntat violent de atâtea ori în istorie, s-ar putea reconcilia în fața acestui canal care a oferit posibilitatea de a conecta „estul splendid și vestul minunat”[10].

Nici în timpul războiului din 1870 nu şi-a dezminţit adevărata sa natură, a asistat munca ambulanțierilor, dar după căderea celui de-al Doilea Imperiu, a părăsit biserica şi a donat toate obiectele de preţ care ţineau de religie (bijuterii primite de la împărăteasă, obiecte de cult şi veșminte scumpe) unei organizaţii de teologi laici[11].

Pentru acţiunile sale eroice din timpul războiului a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare prin decretul din 22 februarie 1871. A fost distins de asemenea cu Crucea Mare a Ordinului de Merit Isabella Catolică și titlul de Comandant al Ordinului Carol al III-lea[12].

Ca fost preot, caterisit, în 1899 s-a căsătorit cu fosta dansatoare, Elisabeth Marie Lévy. (Ce-i drept, avea deja aproape 70 de ani…) Oricum era deja implicat în profesii care îl legau de bani, noroc şi cunoştinţe mai puţin spirituale: se apucase de afaceri în domeniul curselor de cai. Dar de preocupări mai intelectuale tot n-a scăpat: a contribuit semnificativ la scenografia operei lui Reynaldo Hahn La Carmélite, pusă în scenă de Opéra Comique în 1902[13].

A murit la 14 mai 1903 la Paris și a fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise. Iar necrologul său, publicat în Budapesti Napló (Jurnal de Budapesta), menţionează şi mica scenă cu împărăteasa, care pretindea că nu-şi recunoaşte fostul duhovnic, la braţ cu tânăra dansatoare. Eu cred că Marie-Bernard Bauer, dacă a observat gestul înaltei doamne, s-a amuzat copios în secret. La urma urmei, nici în vestitele sale predici nu s-a prea ocupat de probleme de morală în contextul relaţiilor femeie-bărbat, ci de datoria noastră, a tuturor, de om, faţă de semenii noştri născuţi în situaţii defavorizate. „Să nu uiţi de cei din jur, mai ales dacă par loviţi de soartă, şi sunt de-a dreptul invizibili pentru cei care nu suferă de nenorociri similare. Uită-te la ei aşa cum ai vrea ca ei să se uite la tine dacă ai fi în locul lor. Fireşte, pare absolut neverosimil, dacă nu chiar imposibil să ajungi vreodată în locul lor, dar viaţa e plină de neprevăzut și imposibilul de azi poate deveni realitatea de mâine.” (Traducere liberă dintr-un citat din Le but de la vie (Scopul vieţii), o colecţie de predici de M-B. Bauer, publicată în 1869 de Editura A. Jouby et Roger. Fragmentul a fost citat şi ca o prevestire a evenimentelor istorice care au dus la căderea imperiului lui Napoleon al III-lea[14]. Şi după cum am văzut, el nu doar predica despre ajutorarea semenilor…

Întorcându-ne la prietena mea şi dilema ei, i-am spus: „oricum ai procedat, e deja în timp trecut. Însă în ce priveşte viitorul: vrei să-l saluţi data viitoare pe colegul tău la serviciu sau să nu-l saluţi (purtându-te ca împărăteasa Eugenia)? Aceasta-i întrebarea. Iar eu nu-ţi pot fi sufleor în această dramă, dacă nu-ţi ştii replica. Nu cunosc piesa. Adică situaţia, cu toate detaliile necesare. Dar mulţumesc că mi-ai adus aminte de Marie-Bernard Bauer, un personaj despre care se găsesc informaţii destul de controversate pe internet, unele surse chiar îl confundă cu Hermann Cohn/Cohen[15] numele original al carmelitului Augustin-Marie du Saint-Sacrement.”

Ilona Simon

---

[1] Wikidata în limba germană

[2] Wikidata în limba engleză

[3] Wikipedia în limba spaniolă

[4] Nota sobre la familia Bauer en su casa de La Granja

[5] Wikipedia în limba germană

[6] Wikipedia în limba franceză

[7] L’intermédiaire des chercheurs et des curieux, 1910

[8] Wikipedia în limba franceză

[9] Jewish Encyclopedia, the 1906 edition, respectiv Allgemeine Zeitung des Judentums, 1869, p. 270

[10] Wikipedia în limba franceză

[11] L’intermédiaire des chercheurs et des curieux, 1910

[12] Bulletin des lois de l’Empire francais, vol. 31

[13] Wikipedia în limba franceză, precum şi arhiva Léonore a Ministerului de cultură în limba franceză

[14] Le Correspondant, vol. 69, pag. 244

[15] Magyar zsidó lexikon din 1929, red. Ujvári Péter, pag. 95