Linia spirituală a secolului al XVIII-lea a cucerit lumea prin iluminismul francez. Cea mai importantă realizare a ei a fost editarea Encyclopedie ou Dictionaire Raisonné des Sciences, des Arts et des Métiers de către Denis Diderot, ajutat de D’Alembert. Printre contributori erau Rousseau, Voltaire și alții. Enciclopedia a jucat un rol important de catalizator intelectual, care a condus la Revoluția Franceză.
Diderot, filozof și critic, a avut un puternic impact asupra gândirii muzicale. El considera muzica ca cea mai măreață dintre arte.
D’Alembert, matematician, fizician, filozof și teoretician musical, a scris articole de estetică muzicală, precum și eseul Despre Libertatea Muzicii.
Voltaire a fost autor și filozof. Scrierile lui au fost o sursa libretelor mai multor opere. Rousseau, filozof, autor și compozitor, a scris mai multe compoziții pentru scenă, compoziții vocale și de muzică instrumentală.
Revoluția Franceză a constat dintr-o serie de revolte sociale și politice radicale. Ele au avut loc între 1789-1799 și s-au desfășurat în mai multe faze. Pe plan intern, revoluția s-a radicalizat cu ascensiunea lui Maximilien Robespierre – Teroarea, apoi Directoratul, care s-a prăbușit în 1799, prin lovitura de stat condusă de Napoleon. Napoleon a instituit Consulatul și apoi Imperiul. Au urmat războaiele Napoleoniene, până la exilul lui pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena.
Statele Generale s-au întrunit în 20 iunie 1789, în Sala de Tenis și au jurat să nu se despartă pâna ce vor avea o constituție.
Stânga: Carte Maximă: Jurământul din Sala de Tenis, după tabloul de Louis David. Acest jurământ a însemnat începutul revoluției
Dreapta Palais Royal în 12 iulie. Aici s-a lansat chemarea La arme!
În 14 iulie 1789 parizienii sprijiniți de batalioane din Garda Franceză au asediat Bastilia.
În 26 august Adunarea Națională a elaborat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. Aceasta este Carta Fundamentală prin care au fost puse bazele democrației moderne în Franța.
FIG 4 Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.
Ca orice alt eveniment important, Revoluția Franceză a inspirat muzica, teatrul, literatura, etc., cu opere care au rămas în tezaurul culturii universale.
La Marseillaise a fost scrisă și compusă într-o singură noapte, în 24 aprilie 1792, la Strassbourg, de către Rouget de Lisle (1760-1836). Compoziția a fost scrisă ca un marș pentru Armata Rinului. Ea a fost cântată pentru prima dată în casa lui Dietrich, primarul Strassbourg-ului. Popularitatea cântecului La Marseillaise a provenit din faptul că Batalionul de Voluntari din Marsilia a cântat acest cântec atunci când au intrat în Paris. În 1795 La Marseillaise a fost adoptată ca imn național al Franței.
Un alt cântec revoluționar a fost La Carmagnole, un cântec popular în timpul Revoluției Franceze, care era acompaniat de un dans sălbatic. A fost cântat pentru prima dată în 1792. Autorul nu este cunoscut. Titlul cântecului se referă la o jachetă scurtă purtată de piemontezi din comuna Carmagnola.
Le Chant du Départ a fost încă un cântec revoluționar și de luptă, compus de Etienne Nicolas Mehul, pe un text de Marie-Joseph Chenier. Scris în 1794, el a fost imnul oficial al Primului Imperiu (titlul iniţial Hymne de la Liberté a fost schimbat de către Robespierre) în 1794, fiind înlocuit cu un an mai târziu prin La Marseillaise. În 1804, în timpul Imperiului, Marseieza a fost înlocuită cu Chant du Départ. În 1871 Comuna din Paris a adoptat din nou Marseieza, care în 1871 a fost declarată imn naţional al Franţei.
O altă figură interesantă a revoluției a fost Pierre Augustin de Beaumarchais (1733-1799). El a avut o sumedenie de ocupații, printre care: inventator, muzician, politician, traficant de arme, revoluționar, suporter al revoluției Franceze și Americane, dar a intrat în istorie mai ales ca dramaturg. Cele mai cunoscute dintre piesele lui de teatru sunt grupate sub numele de Trilogia lui Figaro: Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro și Mama vinovată. Toate trei au fost au fost adaptate ca opere.
Gioachino Rossini Darius Milhaud W.A. Mozart
Revista Le Figaro a fost fondată ca săptămânal satiric în 1826. Motto-ul ziarului a fost luat din Nunta lui Figaro. În monologul din ultimul act Figaro afirmă că “fără libertatea de a critica, nu există elogiere adevărată”.
În tinerețe Beethoven avea o adâncă simpatie pentru Revoluția Franceză și pentru sloganul ei “Libertate, Egalitate, Fraternitate”. În 1794 trupele franceze au ocupat orașul natal al lui Beethoven – Bonn a devenit parte a Imperiului Francez până în 1815.
Dar pe atunci Beethoven nu se mai afla la Bonn. În 1792 a plecat la Viena și nu s-a mai întors niciodată.
Beethoven a compus Simfonia No. 3 Eroica în 1803-1805. Inițial ea a fost denumită Bonaparte, pentru că Beethoven vedea în generalul Bonaparte întruchiparea idealurilor democratice și republicane ale revoluției. Dar aflând despre încoronarea lui Napoleon, în decembrie 1804, Beethoven a suferit o dezamăgire cruntă. El a șters numele simfoniei, înlocuindu-l cu Simfonia Eroică, în memoria unui om de seamă. Ulterior a dedicat-o prințului Joseph Franz Maximilian Lobkowitz, care îi era mecena și prieten.
Frideric şi Eva Grosz
24 Comments
Aplauze pentru articol! Libretul “prea revolutionar” pentru “Nunta lui Figaro” in aceele vremuri, a suferit numeroase variante si adaptari din cauza cenzurii curtii imperiale din Viena.Spiritul revolutiei franceze in aceasta opera se vede pregnant in punerea inscena din 2006, sub conducerea lui Harnoncourt, la festivalul de la Salzburg.
Felicitari pentru tema aleasa , muzica si libertate!
Va felicit pentru un articol atit de interesant , bine documentat și sprijinit cu reflectarea evenimentelor in filatelie. Dar mai ales va felicit pentru ideea , atit de originala de a a evoca rolul și dezvoltarea muzicii in etapa premergătoare și in timpul Revoluției franceze. Cu totul inedit. Nu m- as fi gindit niciodată sa asociez Revoluția , măreață, definitorie pentru Civilizația modernă, dar cutremurătoare prin cruzimea ei, cu muzica, o alinare , un balsam pentru suflet.
Și in La Marseillaise , se cinta “ qu ‘un sang impur abreuve nos sillons״,diferit de concepția de “ libertate,,fraternitate, egalitate”.
Alexandre Dumas – tatăl a scris cicluri de romane dedicate ultimilor ani ai regalității, Revolutiei franceze și Terorii, opinia autorului fiind ca distrugerea vechiului regim a fost dirijata din umbra, de către Caliogstro.
Un fel de Teoria conspirației de astăzi.
Un exemplu emblematic (spun eu) pentru felul în care un “şlagăr” simfonic se desprinde de conjunctura în care a fost compus şi chiar de mesajul său iniţial este Marşul lui Radetzky, compus de Johann Strauss Tatăl în onoarea feldmareşalului Radetzky care a învins revoluţionarii italieni. Acest marş a devenit foarte popular şi în anii noştri este piesa tradiţională de încheiere a Concertului de Anul Nou de la Viena. Cred că puţină lume are habar că Radetzky a luat parte la înăbuşirea luptei pentru democraţie şi libertate a revoluţionarilor italieni şi acest marş i-a fost închinat tocmai pentru acest fapt.
Nu știam că Radetzky i-a învins pe revoluționarii italieni… dar bănuiam. Știam doar că avea la Praga un monument, într-una din piețele centrale ale orașului. Iar când Cehoslovacia și-a dobândit independența, unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut a fost să dea jos monumentul lui Radetzky. Probabil că aveau motiv!
E adevărat că Marșul Radetzky “se desprinde de conjuncutra în care a fost compusă” , dar Johann Strauss tatăl a adoptat teme din diferite compoziții Jubel-Quadrill op.130 compusă de el ,Haydn simfonia 100, melodia Alter Tanz aus Wien etc. Muzica este mai mult celebratoare decât marțială și se potrivește atmosferei vieneze.
Categoric. Voiam doar să sugerez că muzica e mult mai complexă şi transcende epoca descoperindu-şi valenţe noi.
Așa este cum spui .Uneori un paradox ! Cred că s-ar putea scrie mult despre asta. Să-l întreb pe soțul meu dacă se încumetă. Nu e o temă ușoară.
Vă susţin în demersul adresat soţului Dvs.!
Dacă suntem la tema Radetzky să amintim și de romanul The Radetzky March a scriitorului evreu austruac Joseph Roth , care roman descrie declinul Imperiului Austro- Ungar ..Romanul e considerat unul din cele mai renumite ale sec. XX.
Mulţumesc pentru informaţie. Nu am auzit de el. L-am căutat şi a l-am comandat online. Este tradus în română.
Nu știu în care articol din Revista Baabel cineva la comentare a amintit de cartea “The Hare with Amber Eyes “de Edmund de Waale unde singurul lucru rămas de la familia de evrei Epprussi au fost niște bibelouri japonze. .Porniți din Odesa și ajunși la Paris și Viena , în Austro Ungaria , colectori de arte ,mai ales de impresioniști , care întâi au fost primiți cu brațele deschise, apoi încet încet au urmat drumul pe care l-au urmat toți evreii. ,Nu mai știu la ca articol, nu mai știu cine a recomandat, dar cartea am comandat-o pe loc din Anazon și acum o citesc cu mare plăcere. Dacă cineva își aduce aminte a cui a fost recomandația cărții să-mi spună, ca să pot spune un Mulțumesc.
A fost articolul Havei Oren: O dinastie de magnaţi https://baabel.ro/2019/12/o-dinastie-de-magnati/
Mulțumesc Andrea !
Stimata Doamna Eva Grosz,
Buna seara de la Viena, sunt Simona Fuchs si eu am amintit cartea lui Edmund de Waal, legat de un articol despre viata comunitatii evreiesti din Viena.
Pina in octombrie 2020, la Judisches Museum, este expozitia legata de aceasta carte si istoria unei mari familii “Die Ephrussis. Eine Zeitreise”.
Cartea a fost pentru mine o revelatie, un nou mod de a cunoaste istoria si oamenii orasului in care traiesc
Dragă Simona ! Eu mi-am amintit de o comentare , în care a fost amintită cartea și nu de un articol. Deci era comentarea ta. Îți mulțumesc . . Citind acum articolul Havei Oren , mi-a plăcut mult recenzia cărții . Din păcate nu putem călători sigur nu până în octombrie. Exact cum spui , un nou mod de a cunoaște istoria .
FRUMOASĂ ALCĂTUIRE INEDITUL CONSTÂND ÎN COROBORARE, MULȚUMIRI
Ce pacat ca efectele revolutiei franceze nu au ajuns si in Estul Europei, si datorita acestui fapt drepturile omului si cetazeanului au ramas afectate si lovite, in unele locuri pana in ziua de azi…
GBM
Adevarat ! Un lucru pe care l-am simtzit si noi !
Articolul vostru, familia Grosz este remarcabil prin documentarea pe care ati parcurs-o in tot timpul vietii de turisti si de cetateni , dar si mai mai mult prin minunata pasiune pe care randurile si pozele timbrelor o dezvaluie, nu este pentru prima oara, o traduc in fapte, informatii interesante, legaturi si asociatii care v-au imbogatit cu siguranta viata si sufletele.
Ce frumos !
Sincere felicitari pentru drumuL vostru inedit…
Multumim pentru ganduri si randuri de lauda !
Mulțumim Hava. Ai dreptate, nu ne-a venit în minte să căutăm melodiile celelalte. Acum le vom căuta. Ne bucurăm că ai și tu rădăcini de filatelistă.Un lucru frumos ! Grosz Frici și Eva
Articol excelent documentat si ilustrat.
Vive la France!
Vive la musique!
Vive Frici et Evi!
Îți mulțumim Tibi pentru urare ! Îi mulțumim și lui Andrea ,care ne dă mereu motivație de a scrie și de a ne pune mintea în funcțiune.
Articolele cu ilustrații filatelice îmi fac întotdeauna plăcere. Am fost și eu filatelistă în tinerețe – dar nu la nivelul de a expune!
Marseieza o cunoaște toată lumea, dar păcat că nu ați dat linkuri pentru asculta celelalte cântece revoluționare. De curiozitate am ascultat „Le chant du depart” și mi s-a părut destul de antipatic, mi-a amintit de cântecele patriotice pe care le cântam în corul școli…