Ce să asortezi la o mască?

Curând se împlineşte o jumătate de an de când mi-am pus pentru prima oară masca „pe figură” şi am ieşit temătoare din casă, pe străzile pustii, la ora permisă de Starea de Urgenţă. Mi-a trebuit ceva timp ca să mă obişnuiesc cu aplicarea corectă a măştii, de la detectarea firului metalic şi până la fixarea urechilor ei, în spatele urechilor mele. Mă simţeam straniu încorsetată de această botniţă de material filtrant care îmi acoperea chipul şi mă îmbărbătam spunându-mi că totul va dura puţin, până la trecerea Stării de Urgenţă sau – cel mult – până la instalarea anotimpului cald când se prognoza că noul coronavirus avea să fie învins de caniculă.

Iată că acest virus „ucigaş” a convieţuit perfect cu zilele caniculare, iar masca a devenit un accesoriu cotidian. Zi de zi suntem îndemnaţi să purtăm masca, să fim responsabili, să arătăm că “ne pasă” şi cei mai mulţi dintre noi nici nu au nevoie de îndemnurile difuzate pe toate căile de comunicare, întrucât oricine poate înţelege rostul unei bariere puse în faţa porţilor de pătrundere a virusurilor în corp. Treptat tot poporul, de la vlădică până la opincă (sau viceversa), s-a echipat cu măşti, în majoritate covârşitoare chirurgicale, de culoare bleu. Această uniformă aplicată pe chip poate  sugera că boala ne paşte în mod egal pe toţi, dar şi faptul că odată cu pandemia s-a înstăpânit şi lipsa de imaginaţie. Rareori, unele oficialităţi (în speţă din armată şi ordine publică) îşi fac apariţia în măşti negre care – cel puţin, în ceea ce mă priveşte – inspiră mai mult spaimă decât încredere. Politicienii poartă aceeaşi mască albastră şi discursurile lor sunt asemănătoare, albăstrii şi neconvingătoare, puţini dintre ei fiind capabili să „treacă dincolo de mască”.

Cineva ar putea spune că măştile bleu, depersonalizatoare, sunt un fel de exerciţiu de smerenie: „poartă masca fără trufie, fără dorinţa de a ieşi în evidenţă, pentru că boala ne încearcă pe toţi şi trebuie să ne împărtăşim în mod egal din neplăcerile acestor vremuri”!

Aş dori totuşi să-mi pot asorta masca cu ţinuta sau măcar să port o mască mai altfel… – îmi vine să negociez.

Atunci când s-a impus starea de necesitate şi era mare penurie de măşti, norocul începătorului mi-a surâs cu un set de măşti (ultimele din stoc) de nuanţă oranj-pal, anterioare regimentelor de măşti bleu care au ocupat strategic toate farmaciile, drogheriile şi raioanele de profil din magazine, magaziile instituţiilor publice şi fundaţiilor civile. Un scurt răstimp am purtat măştile oranj-pal, cu satisfacţia unui mic afront, dar curând am fost nevoită să mă conformez. Am căutat măşti colorate şi am găsit în diverse magazine măşti din material textil de diferite croieli, culori şi consistenţe, decorate în mod original, unele chiar brodate, însă le lipsea armătura şi păreau foarte permeabile pentru virusurile de dimensiuni mult mai mici decât interstiţiile ţesăturii.

Uneori zăresc în mulţime persoane răzleţe care poartă măşti (chirurgicale) de culoare mov, roz sau vernil, dar eu nu am avut şansa de a le găsi în comerţ. În schimb, treptat, am înţeles că masca de pandemie – spre deosebire de măştile de carnaval sau de bal – nu se asortează cu ţinuta, ci viceversa! Ar trebui să port mereu ceva albastru (something blue, ca în fericitele poveşti cu nunţi sau despre nunţi), ceva care s-ar potrivi perfect şi cu situaţia actuală…

Apoi mi-am dat seama că ţinuta care ar trebui asortată cu masca de pandemie nu trebuie să fie una vestimentară! Ci una umană – o atitudine, o poziţie, un mod de comportare – care să diferenţieze un purtător de mască de toţi ceilalţi.

Dacă măştile de teatru şi de carnaval au fost inventate pentru a transforma purtătorul într-un personaj misterios, o şaradă pentru cei care-l întâlnesc,  purtătorii măştilor de pandemie, uniformizatoare, ar trebui să se străduiască să-şi dezvăluie personalitatea şi intenţiile, să-şi pună la bătaie empatia şi carisma. Să învăţăm să concentrăm în privire surâsul şi dispreţul, veselia şi tristeţea, să ne însoţim cuvintele,  înăbuşite de materialul izolator, cu gesturi distante, dar elocvente.

Scriu toate acestea cu gândul la cadrele didactice şi elevii care se vor regăsi purtând masca în sălile de clasă. Sunt sigură că această camuflare va reprezenta o provocare atât pentru dascăli, cât şi pentru copii.

Să stai ore în şir cu masca pe faţă, să ţii prelegeri reglându-ţi intensitatea vocii şi tonul astfel încât să penetreze surdina măştii şi să ajungă la urechile elevilor. Să stai ore în şir cu masca pe obrăjor, ciulindu-ţi urechile şi abţinându-te să şuşoteşti cu vecinul (de care nu ai voie să te apropii), cu singura satisfacţie că te poţi strâmba în voie că nu te vede nimeni…Să ţii lecţii de muzică şi să cânţi pe sub mască, să nu te prăpădeşti de râs văzându-ţi profesorul şi colegul mascat…

Nu cred că învăţământul (sau politica sau viaţa publică în general) poate depăşi aceste provocări dacă nu asortează măştile de pandemie cu modificarea ţinutei (atitudinii, comportamentului) condimentându-le cu imaginaţie, cu o infuzie de carismă care să contracareze efectul de mascare, de ecranare a comunicării.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Marica Lewin commented on September 6, 2020 Reply

    “ Cu ce se asortează o masca? “. In Israel cu disciplina, obedienta și modestie.
    Împărtășesc cu totul părerile Veronicăi. Situația e deprimantă ,as spune disperata; Masca asociata cu temperaturi ce nu au mai fost niciodată înregistrate in Țara Sfinta.
    Sa vedem jumătatea plină a paharului: s- a încheiat un acord temporar cu Hamasul Saptamina aceasta nu am mai avut zeci de incendii pe zi, gradinite și case distruse. Și nimeni nu locuiește in adăposturi.
    “ Țara laptelui și a mierii” cu masca.

  • Theodor toivi commented on September 5, 2020 Reply

    Toate femeile cu masca par tinere!

  • Andrea Ghiţă commented on September 4, 2020 Reply

    Evident, pe lângă ochelarii de soare (de riduri, cum spune o prietenă de-a mea) masca poate fi o binefacere pentru femeile care nu mai reuşesc să “machieze”… trecerea timpului.

  • Eva Grosz commented on September 3, 2020 Reply

    Să vedem în zilele care vin în Israel, cum vom purta masca în climatul în jur de 40 de grade celsius ?
    Masca nu numai că depersonalizează, dar eu, cel puțin, nu recunosc omul pe care cu jumătate de an înainte l-am cunoscut fără probleme .Poți să-i spun “Alo, Tu ești ăla…?” Îmi amintește de articolul lui Ilona Simon > Să salut sau să nu salut, din ediția trecută.

    • Andrea Ghiţă commented on September 3, 2020 Reply

      Ideea acestui articol e diferită de cea din articolul Ilonei Simon. Poate că introducerea e cam lungă, dar ideea e să ne scoatem în valoare calităţile umane pentru a contracara efectul unificator şi depersonalizant al măştii.

      • Eva Grosz commented on September 3, 2020 Reply

        Am înțeles la ce te referi Andrea , dar calitatea unică a măștii și valoarea omului care o poartă este că apără pe cei din jur și pe sine de îmbolnăvire.

        • Andrea Ghiţă commented on September 3, 2020 Reply

          Să precizăm, a măştii medicale. Ideea e că teoretic cel care poartă mască îi apără pe ceilalţi. Nu ştiu în ce măsură masca apără purtătorul.
          Sănătate multă.
          Andrea

  • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

    Masca ne depersonalizeaza. Totul in jurul nostru pare un Bal Mascat dar muzica e stranie si neplacuta si adeseori citesc tristetea in ochii trecatorilor mascati.
    Asa cum scrie Andrea trebuie sa schimbam ceva in spatele mastii.

    • Veronica Rozenberg commented on September 3, 2020 Reply

      Israelul cu toata asa zisa sa inteligenta a ajuns sa fie TARA CEA MAI DEZOLANTA DIN PUNCT DE VEDERE AL SITUATIEI IMBOLNAVIRILOR DE CORONA.

      O tragedie, 3000+ de oameni se imbolnavesc pe zi, categoriile de populatie se cearta intre ele, invocand motivatii politice ale hotararilor, care chipurile sunt luate de cel care conduce problema. Nu aproba ca sa se faca adunari de populatie, dar incep hotararea doar de luni, vezi doamne ce era s-o inceapa de ieri.
      In acelasi timp, declara orase rosii, inchise, de luni, dar lasa demonstrantii sa se imbratiseze virtual si sa – si dovedeasca protestul in multe locuri hotaratoare pentru demonstratii.
      Cine poate intelege aceasta comportare, hotarare, nu exista nici o logica si o consistenta in a lua hotarari.

      Populatia a fost indisciplinata probabil de la prima deschidere si probabil ca aceasta chestiune a avut consecinte, nu se pot gasi cu adevarat motivele acestei stari grave de imbolnavire, care ameninta ca in doua saptamani, spitalele nu vor putea face fata.

      In acest context, aici cel putin, are vreo importanta depersonalizarea, suntem cu toti intr-un fel de depersonalizare unversala.

      Nu cred ca mastile ne vor parasi vreodata, vor deveni parte a cotidianului, probabil pentru ani buni de acum inainte.

  • Hava Oren commented on September 3, 2020 Reply

    „Te poți strâmba în voie, că nu te vede nimeni…”
    Asta îmi amintește de o femeie musulmană care încerca să explice de ce poartă niqab (care până la urmă e tot un fel de mască – only more so). Zicea că îndărătul vălului se simte la adăpost de priviri răuvoitoare și mai ales nu trebuie să se machieze, că tot nu o vede nimeni!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *