Din mai 1872, Filarmonica din Viena pregătește un mare proiect. Expoziția Mondială din 1873 este cel mai bun prilej pentru ca acest oraș să-și arate supremația muzicală. Dar visul se năruie curând, pentru că de la început expoziția stă sub auspicii nefaste. La 8 mai 1873 se prăbușește bursa vieneză, în iulie începe epidemia de holeră. Oaspeții din străinătate se lasă așteptați, Expoziția Mondială e un fiasco, o ruină financiară. Delegația chineză donează fabuloasa sumă de 10.000 de guldeni argint pentru o producție muzicală festivă, în semn de mulțumire vienezilor pentru organizarea evenimentului internațional. (Clemens Hellsberger, Democrația regilor, Istoria Filarmonicii din Viena, 2002).

Sună cunoscut, poate acum ordinea e alta. Un an mai târziu apărea și Liliacul, celebra operetă scrisă de Johann Strauss-Fiul, care se cântă la Opera din Viena, an de an, în 31 decembrie. Dar cum holera, care a bântuit în vremea Expoziția Mondiale de la Viena, nu are același mod de transmisie ca și Coronavirus, muzicienii Strauss nu au fost nevoiți să-și schimbe stilul compozițional. Valsul, polca sau cadrilul nu pot fi adaptate conform ordonanțelor de păstrare a distanței între persoane, măsurată de vienezi, într-un mod inedit, în lungimea unui elefănțel. S-ar putea înțelege că în loc de câini și pisici, noi avem elefanți de casă. Nu. Însă cea mai vizitată instituție din Viena este grădina zoologică din Schönbrunn, cea mai veche și încă funcțională „menajerie” din lume. Eruditul consort al Mariei Terezia, pasionat de științe naturale, a organizat în 1770 sosirea la Viena a primului elefant, evident un magnet pentru public. Orice nou-născut în dinastia elefanților este un star urmărit mediatic, admirat și botezat în urma unui vot popular, la fel și Kibali, elefănțica născută la 7 iulie 2019.

Valsul vienez, așa numitul linkswalzer, (de fapt walzen înseamnă a se învârti, a se răsuci) se deosebește de cel englez, mai lent, prin dubla rotație amețitoare a perechii de dans, de la stânga spre dreapta, străbătând totodată sala în cercuri largi – pare nefiresc să vă învârtiți în jurul propriei axe și să porniți la dans în sens invers acelor unui ceasornic. Multă vreme, varianta vieneză a fost considerată o indecență și un afront la bunele maniere, pentru că partenerii dansează foarte aproape, susținând-se unul pe celălalt în vârtejul muzicii.

Tot chinezii au declanșat furia valsurilor și a balurilor din Viena, prin sponsorizarea primei întâlniri a Filarmonicii cu muzica dinastiei Strauss. Pregătirea acestui concert în Musikverein (clădirea Societății Muzicale Vieneze, unde are loc Concertul de Anul Nou) a fost turbulentă. Relațiile dintre Johann Strauss-Tatăl cu dirijorii și muzicienii renumitei filarmonici erau încordate. Filarmonica se temea că își va pierde reputația, riscând sa fie băgată în aceeași oală cu “capelmaistrul și muzica lui populară”.

Așa că Strauss-Tatăl a dirijat scurtul program de două valsuri tocmai la miezul nopții, când muzicienii erau deja obosiți și a încheiat spectacolul cu minunatul vals Dunărea albastră, care încă de atunci era nelipsit din sălile de dans și de concerte din Viena. Succesul în lumea bună a muzicii l-a făcut pe Eduard Strauss, mezinul și impresarul familiei, să organizeze la Societatea Muzicală Vieneză primul bal, unde au dansat până în zori toți cei ce aveau rang și nume, dar și oamenii simpli. Fratele său, Johann, l-a îndemnat să boicoteze această instituție, pentru simplul motiv că filarmonica refuza în continuare să le cânte compozițiile. Însă timp de 30 de ani, în sezonul de iarnă, Eduard a închiriat sala mare din Musikverein pentru concertele de duminică cu orchestra și muzica familiei Strauss.

Moștenirea spirituală a dinastiei muzicale, valsul, inclus în patrimonial imaterial UNESCO, a adus în sezonul de baluri vieneze din iarna 2019 încasări de 151 milioane Euro. Pe bună dreptate se spune că familia Strauss contribuie din plin la viața economică a orașului.

Suntem în al treilea lock-down, până în 18 ianuarie, și zeci de mii de oameni care își câștigau pâinea de pe urma valsului, se zbat între prezentul material minimalist și un viitor incert. Hotelurile de tradiție, care sponsorizau viața artistică a orașului, și-au încetat total activitatea. Efectul de domino pornește de la închiderea școlilor de dans și imposibilitatea organizării de concerte și baluri. Urmează opera și sălile de concerte, aflate pe punctul de a fi închise definitiv în această stagiune, lăsând într-un impas existențial angajații, de la muzicieni renumiți și până la garderobiere. În aceeași situație sunt și cei care ne delectau cu o cafea și bomboane de ciocolată cu castane sau gogoși cu marmeladă de caise ori cu un Katerfrüstück (micul dejun de “mahmureală”) la cinci dimineața, după bal. Cuvintele sunt de prisos când e vorba de: achiziționarea rochiilor de bal și a accesoriilor. Totul potrivit cu o coafura pe măsura evenimentului 

Balul și spitalul – o scurtă retrospectivă 2019-2020

La Viena se ajunge, într-adevăr, de la bal la spital, dar eu am încercat și varianta inversă. Învârtind-mă încet și urmărind faldurile rochiei, în ianuarie 2020 aruncam un ochi critic în oglindă și din nou îi dădeam dreptate soțului meu – ar fi trebuit să renunț la dulciurile sărbătorilor de iarnă. Pentru un aer mai zvelt mi-am sacrificat gleznele și am schimbat pantofii, dar ce voi face la ora 02:00, la cadril? Optez totuși pentru tocuri înalte, oricum cadrilul e ca limba germană, îți ia o veșnicie să-l înveți! Cecy, pisicuța care avea să-mi fie parteneră în izolare, se învârtea printre noi, mieuna contemplativ și încerca sa prindă paietele strălucitoare de pe rochia Danei, cumnata mea. Dintr-un parfum „Jean Patou” am umplut camera cu aerosoli inofensivi de lăcrămioare și trandafiri. Consorții noștri așteaptă exasperați, totuși mai au puterea pentru o exclamație de admirație. La bal, în sălile somptuoase și la lumina candelabrelor uriașe ale Palatului Hofburg, spre stupoarea fratelui meu, a trebuit să învețe un nou mod, total neigienic, de a mânca Sacherwürstel (niște crenvurști mai lungi) cu muștar și hrean, fiind o impietate să tai acest cârnat îmbibat de istorie vieneză. Însă la gulaș i s-a permis lingura, doar chifla poate fi ruptă cu mâna în bucăți potrivite.

La Palatul Ferstel, cel care a găzduit până în 1872 două burse și o bancă și a cărui istorie este legată de crahul financiar din preajma organizării Expoziției Mondiale, am avut onoarea sa fiu chiar medicul Balului Absolvenților Gimnaziului Theresianum. Colegii de clasă ai fiicei mele, Claudia, remarcând lipsa de candidați, m-au propulsat în „prima linie” – încă de atunci se simțea deficiența de resurse umane în domeniul sanitar și importanța specialității anestezie-terapie intensivă. În holul de la intrare a avut loc o singură intervenție chirurgicală: cusutul nasturelui de la smokingul lui Nico, prietenul Claudiei. Pe măsură ce orele treceau s-a atins capacitatea maximă de tratare a bătăturilor și rănilor de la dans. Stocurile de plasturi s-au epuizat, suprasolicitând unica persoană medicală care a lucrat în continuare, cu simptome clare de pierderea gustului pentru șampanie.

În 31 decembrie 2020, Liliacul se va juca fără spectatori în sala operei și îl vom vedea acasă prin live-streaming sau televiziune. Vom avea și Dunărea albastră, în pocnetul dopurilor de la șampanie, răsunând din toate clădirile din oraș, după ce un alt simbol al Vienei, clopotul Pummerin al catedralei Sfântul Ștefan, va bate la miezul nopții. Ridic paharul în sănătatea voastră!

Aria șampaniei, Opera de Stat din Viena, 2019