Nu intenționez să scriu despre tragedia celor 1.5 milioane de copii evrei uciși de naziști, nici despre cei rămași în viață, dar sterilizați, sau despre cei traumatizați pe viață, ci despre trista soartă a copiilor creștini născuți din căsătorii interzise și sterilizați, așa-zișii “copii ai rușinii”.

Rasismul, intoleranța și ura naziștilor germani s-au manifestat nu numai față de evrei, ci față de tot ceea ce nu reprezenta perfecțiunea fizică și mintală a germanilor arieni. Sute de mii de germani cu dizabilități au fost eutanasiați sau sterilizați în secret, homosexualii deportați și omorâți cu miile la Dachau, așa cum au fost și cei care se opuneau regimului – comuniști, social democrați, preoți catolici etc. Etnia romă, la fel ca cea evreiască, era considerată inferioară și destinată exterminării în masă. Slavii erau considerați o rasă inferioară, destinată să devină sclavi ai germanilor. Și totuși naziștii, prin proiectul satanic al lui Himmler, comandantul SS-ului, au răpit în jur de 20.000 de copii polonezi care aveau trăsături de arieni, ca să-i germanizeze și să-i împartă familiilor de germani, pentru a fi adoptați. Odată ajunși în Germania, în lagăre de selecție speciale, copiii au fost reexaminați și cei care totuși nu corespundeau criteriilor ariene au fost pur și simplu uciși.

Poate cel mai puțin cunoscut grup de copii prigoniți de naziștii germani au fost așa-numiții “copii ai rușinii”, un termen folosit de propaganda germană după Primul Război Mondial.

În timpul Primului Război Mondial, armata franceză ducea lipsă de soldați și guvernul francez a decis să aducă mii de soldați din coloniile franceze din Africa (Senegal, Madagascar, Tunisia, Algeria și Maroc), precum și din Filipine și Vietnam. Încă înainte de înfrângerea Germaniei, ziarele europene, mai ales cele din Germania, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Spania, dar și din Statele Unite erau pline de propagandă rasistă, mai ales împotriva negrilor, cu povestiri false despre violența lor sexuală. Se povestea că soldații negri ar fi tăiat urechile soldaților germani.  Ziariștii și politicienii germani, englezi și americani au propagat teoria “rușinii negre”.

După înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, armata franceză a ocupat regiunea Renania (Rheinland) și astfel au ajuns acolo și soldați din colonii. Unii s-au căsătorit cu femei germane astfel încât, spre sfârșitul anilor 1920, în Germania s-au născut între 400-1000 de copii de rasă mixtă. Scandalurile și ostracizările au transformat viața acestor familii, dar mai ales a copiilor, într-un chin. Circulau povești și cântece pentru copii despre inferioritatea negrilor. Aceștia erau acuzați că ar pune în pericol rasa pură germană. Xenofobia și etnocentrismul “oamenilor de știință” se bazau pe frica demografică. În cartea sa semidoctă Mein Kampf (Lupta mea), pe care a scris-o în închisoare, cu mult înainte de a ajunge la putere, Hitler susținea că evreii au fost cei care i-au adus pe negri în Renania, cu intenția de a submina rasa ariană, pentru a pune apoi stăpânire pe toată Germania. Negrii erau numiți “violatori ai femeilor germane și propagatori ai bolilor venerice”. Demonizarea negrilor era răspândită în toată Europa occidentală, dar mai ales în Germania.

În 1933 pe teritoriul Reichului se aflau în jur de 750.000 de străini, ceea ce reprezenta circa 1.2% din populație. Marea lor majoritate erau bărbați. Căsătoriile mixte reprezentau cam 2% din totalul căsătoriilor.

După ajungerea la putere a partidului național socialist în 1933, s-au decretat legile rasiale, inclusiv cele din Nürnberg, referitoare la interdicţia căsătoriilor între germanii etnici și evrei și relațiile extraconjugale dintre ei. Odată cu izbucnirea celui de-al al Doilea Război Mondial a fost interzis orice tip de căsătorie inter-rasială, chiar și diplomații care aveau soții străine au fost dați afară din posturi. Pentru naziști, respectarea acestor legi de către femeile germane era considerată “patriotism sexual”. Negrii și mulatrii adulți erau “vânați” pe străzi, uciși sau internați în lagăre de muncă forțată.

Până în anul 1937, sute de copii mulatri au fost încredințați supravegherii Gestapoului. “Medicii” Fischer, Abel și Heinrich Schade au făcut pe acești copii sterilizări și experimente lipsite de etică medicală, cu deplina încuviințare și încurajare ale capilor nazişti.

Formal, naziștii au apelat la legea promulgată în 1933, “Legea prevenirii nașterii descendenților cu boli ereditare”, dar de fapt aceste sterilizări erau ilegale, fiindcă la acești copii nu exista nicio patologie genetică. Copiii au fost răpiți din școli, de pe stradă sau de acasă, înghesuiți în mașini și duși cu forța la locurile unde erau sterilizați.

După cum veți vedea în următorul film documentar produs în anul 2019, sterilizarea ilegală a fost executată de către naziști nu numai pe copii mulatri dar și pe copiii născuți din alte căsătorii mixte.

https://www.youtube.com/watch?v=J26kgGn5TdQ

S-au făcut și filme artistice pe acest subiect, cum ar fi Where Hands Touch – (Când mâinile se ating), sau Growing Up Black in Nazi Germany – (Crescând ca negru în Germania nazistă), o poveste adevărată despre remarcabila viață a lui Hans Massaquoi.

După cel de-al Doilea Război Mondial aceste fapte au fost considerate un adevărat genocid, din punct de vedere politic, social, cultural, economic, biologic, fizic, religios și moral.

Au trecut aproape 90 de ani de când naziștii au cucerit puterea în Germania, dar ororile comise de ei continuă să fie redescoperite.

Bibliografie

1  Shifting Racial Boundaries and Their Limits. German Women, Non-European Men, and the Negotiation of Sexuality and Intimacy in Nazi Germany. Christoph Lorke Genealogy 2020;4,30:1-17.

2  Dominic Bell. Examining the Persecution of Blacks During the Holocaust.

3  Undergraduate Transitional Justice Review. 2013;4,1:19-33.

Tiberiu Ezri