O sută de ani de la câteva momente importante din istoria medicinii

1921 a fost un an din perioada interbelică, relativ liniștit din punct de vedere politic, atât în Europa cât și în întreaga lume.

În domeniul medicinii au loc câteva evenimente importante, printre care: introducerea substanțelor de contrast în roentgenologie; în Suedia se introduce pentru prima dată analiza V.S.H. (viteza de sedimentare a sângelui), care poate să arate dacă există o infecție în organism; pediatrul american Hass introduce tratamentul cu raze UV în rahitismul la copii; în Germania se introduce în stomatologie termenul de periodonțiu – țesuturile care leagă dintele de osul maxilar și mandibular.

Mă voi opri la două evenimente care au avut loc acum 100 de ani.

Ȋn primul rând e vorba de izolarea insulinei. Insulina este un hormon secretat de insulele Langerhans ale pancreasului și are un rol hipoglicemiant. Insuficienta secreție de insulină provoacă diabetul. Pancreasul (sau ficatul alb) a fost cercetat din timpuri străvechi, dar la jumătatea sec. al XIX-lea Claude Bernard a arătat importanța lui în organism.

Tânărul medic Paul Langerhans a descoperit insule de celule în interiorul pancreasului, arătând că fără aceste elemente anatomice și funcționale nu există viață. După experimente pe câini, care au demonstrat rolul pancreasului în buna funcționare a organismului, a urmat canadianul Fr. Grant Banting, care a rezolvat problema relației dintre insulele Langerhans, secreția lor și diabet.

E interesantă viața acestui medic, la început necunoscut. După ce a absolvit medicina la Toronto, a vrut să se specializeze în chirurgie, dar chiar atunci Canada a intrat în Primul Război Mondial și Banting a fost înrolat și trimis pe front în Franța, unde a fost grav rănit. După ce s-a întors, la sfârșitul războiului, a încercat să-și deschidă o clinică particulară, dar pacienții nu se înghesuiau. Timp de câteva luni a câștigat doar patru dolari pe lună. Pentru a supraviețui s-a hotărât să devină demonstrator la o școală sanitară. Pregătindu-și cursurile, i s-a trezit interesul pentru diabet și a început să se gândească cum ar putea obține o secreţie pură a insulelor Langerhans. Şi-a luat inima în dinţi și a cerut o audiență la profesorul Macleod, o autoritate medicală a vremii, care se ocupa și el de câtva timp de tratamentul diabetului, dar fără prea multe rezultate. Spre surprinderea lui Banting, profesorul l-a primit, l-a ajutat, i-a dat un laborator și un câine de experienţă. În plus i l-a dat ca asistent pe studentul Charles Best. Banting și-a părăsit postul, a vândut tot ce a putut din casă ca să se poată întreține și să se dedice cercetărilor.

C.H. Best, F.G. Banting și câinele de experiență – cei trei care au realizat izolarea insulinei

El a făcut experimente pe câini transplantând țesut pancreatic cu insulele Langerhans de la un câine sănătos la unul la care pancreasul era mult afectat. A comandat de la măcelărie embrioni de vacă și a încercat să izoleze din ei substanţa la care visa.

Cu ajutorul profesorului Macleod acum 100 de ani a reușit să demonstreze calitățile insulinei (care la început s-a numit isletin). A reușit să rezolve și probleme tehnice legate de insulină, apreciind că substanţa nu poate fi folosită decât sub formă injectabilă. El a făcut din această substanţă un medicament care a salvat și salvează viețile a milioane de oameni.

Banting a devenit brusc o celebritate mondială, iar la numai după doi ani de la descoperirea insulinei, în 1923, a primit Premiul Nobel, devenind profesor titular la Facultatea de Medicină din Toronto, decorat cu cele mai mari distincții canadiene și nu numai, iar Parlamentul canadian i-a conferit o sumă lunară importantă. Banting a murit înainte de a împlini 50 de ani, în urma unui accident aviatic.

Aceasta este povestea unuia dintre marii binefăcători ai omenirii.

Pentru a păstra adevărul istoric, voi aminti că medicul și fiziologul român Nicolae Paulescu (1869-1931) a avut și el un rol în cercetarea diabetului și în găsirea unor soluții terapeutice în această boală. El a găsit o substanţă antidiabetică secretată de pancreas, pe care a numit-o pancreină și și-a publicat descoperirea tot în 1921, în Arhivele Internaționale de Fiziologie. E adevărat că asta s-a întâmplat cu câteva luni înainte ca Banting să-și fi anunțat rezultatele, dar din motive științifice și birocratice, comitetul Nobel a hotărât ca premiul să fie acordat lui Banting, apreciind și rolul lui Paulescu în această descoperire.

Nicolae Paulescu a fost fără îndoială un fiziolog important, cu contribuții și în alte probleme legate de fiziologia și tratamentul bolilor. Dar toate aceste descoperiri sunt umbrite de trecutul politic al cercetătorului.

Ȋn 1922 Paulescu a înființat alături de A. C. Cuza Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat ca simbol oficial zvastica neagră. El a fost membru în Senatul Legionar și unul din fondatorii ideologiei legionare. Mai mult, el a fost un antisemit care în scrierile sale i-a acuzat pe evrei pentru toate necazurile României din acei ani.

Am citit în viața mea câteva scrieri și pamflete antisemite, dar atâta ură fată de evrei, un antisemitism atât de violent, n-am întâlnit în nicio scriere a unui român. Printre altele, Paulescu scria: “Evreii sunt păduchi care trebuie eliminați de pe teritoriul țării”. De aceea am hotărât să nu public fotografia lui în această lucrare.

***

Tot acum 100 de ani, în 1921, Ernst Kretschmer a publicat lucrarea Körperbau und Charakter (Constituție și caracter), o carte de bază pentru psihiatri, psihologi și medici în general.

Ernst Kretschmer a fost directorul Institutului German de fiziologie și psihoterapie.

Ernst Kretschmer 1988-1964

Având un străbun evreu, el a fost destituit din funcție de regimul nazist, dar nu a fost deportat, fiind lăsat să lucreze ca medic. El a fost înlocuit de Jung – vestitul psihiatru, fost elev a lui Freud.

Kretschmer a luat ca exemplu bărbați de vârstă mijlocie cu constituții diferite și i-a împărțit în trei categorii: tipul picnic, tipul atletic și tipul leptosom.

Tipul picnic, Tipul atletic, Tipul leptosom

El a arătat că tipul picnic (în limba greacă puknos = îndesat, compact) are un temperament ciclic și e mai predispus la depresie maniacală. Tipul atletic, puternic și musculos, e mai predispus la epilepsie. Iar tipul leptosom (leptos = subţire, soma = corp) este mai predispus la introvertire și diverse tipuri de schizofrenie.

Doctorul Kretschmer a arătat că există zeci de forme intermediare și combinații între aceste trei tipuri de bază. El nu a inclus femei în cercetările sale.

Johanan Vass

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Cornel Romano commented on February 11, 2021 Reply

    Foarte interesant articol, in special pentru cei dintre noi care nu fac parte din lumea medicala.
    Langerhans-Banting-Paulescu: personalitati care te invita sa stii mai mult despre ei.
    Multumim dr. Vass!

  • George ROSENBERGER commented on January 30, 2021 Reply

    De data asta ne prezinti doua subiecte interesante ale marilor descoperiri medicale care au schimbat mult viziunea despre medicina, boli si tratmente medicale..Datele si intamplarile descrise imbogatesc cultura celor care nu s-au ocupat de istoria medicinii sau nu au posibilitea de a cunoaste acete detalii despre descoperirile medicale de acum un secol. Temele ca de obicei sunt foarte captivante si “micile” detelii personale ale vietii acestori medici sant deasemena interesante Articoloul este FOARTE INTERESANT si educativ. Multumesc mult.

  • Cimpeanu Ioana commented on January 30, 2021 Reply

    Dragă Janos, sunt profund încântată de minunatul și interesantul tău articol. FELICITĂRI ție și revistei Baabel!!

  • Tiberiu ezri commented on January 28, 2021 Reply

    Fac analogie si cu rau famatulmedic extremist Baruch Goldstein care in 1994 a ucis in Hevron 29 de palestinieni.

  • Tiberiu ezri commented on January 28, 2021 Reply

    Paulescu a fost un geniu satanic fiindca nu este de conceput ca un medic sa poarte in el atata ura de rasa. Au fost ca el si in Germania nazista…

  • Andrei IZSAK commented on January 28, 2021 Reply

    Dragă prietene
    Ma bucur să citesc articolele tale și desigur și acest articol bine informat , documentat și scris . Printre altele insulina a fost obținută și din pancreasul de porc . Felicitări pentru articol

  • JOHANAN JANOS VASS commented on January 28, 2021 Reply

    EU NU SINT DE ACORD CU COMENTARIUL D-NEI OREN.IN PRIMUL RIND EU M-AM REFERIT LA ANUL 1921 SI NU LA ISTORIA MEDICINII IN IN GENERAL.IN AL DOIEA RIND DACA ESTI MEDIC ITI DAI IMEDIAT SEAMA CIND ITI INTRA UN PACIENT IN CABINET CA EXISTA 0 LEGATURA INTRE CONSTRUCTIA CORPORALA SI ATITUDINEA PACIENTULUI.EU NU SINT ENCICLOPEDIE SINT MEDIC PRACTICIAN.

  • Hava Oren commented on January 28, 2021 Reply

    Fără îndoială că insulina a salvat milioane de vieți în ultimul secol, dar nu cred că teoriile lui Kretschmer pot fi puse pe același plan. Teoria nu mi s-a părut convingătoare și într-adevăr, iată ce spune Enciclopedia Britannica pe acest subiect:
    ”Despite early hopes that body types might be useful in classifying personality characteristics or in identifying psychiatric syndromes, the relations observed by Kretschmer were not found to be strongly supported by empirical studies.” Cu alte cuvinte presupunerile lui nu s-au adeverit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *