Cel de-al VIII-lea congres al Partidului Comunist din Cuba, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, va rămâne în memoria cubanezilor ca o piatră de hotar a istoriei de șapte decenii a regimului comunist. Generații de cubanezi au crescut în umbra fraților Castro, mai întâi a lui Fidel, decedat în 2016, care a reușit să doboare vechiul regim capitalist corupt, cu cea mai mare parte a populației aflându-se în pragul sărăciei, apoi a fratelui său Raul. Acesta a trebuit să se confrunte cu provocările de după prăbușirea sistemului mondial comunist, reazemul existenței Cubei. Raul Castro a fost ales președinte al țării în 2008 și secretar al Partidului Comunist în 2011, după ce Fidel, bolnav, a renunțat la ambele poziții. Pe parcurs, în 2018, după ce a deținut două mandate de președinte al Cubei, Raul a predat funcția succesorului său, ales chiar de el, vicepreședintele Miguel Diaz-Canel, iar acum renunță și la funcția de secretar general al PC Cubanez. Astfel că, începând din 19 aprilie a.c., dinastia Castro dispare din suprastructura statului, cel puțin oficial, deoarece, afirmă analiștii, cât va mai fi în viață, (împlinește 90 de ani) Raul nu-și va pierde influența, probabil că sfaturile lui vor fi ascultate, cu toate că în Cuba vine la putere o nouă generație postrevoluționară.

În 1959, când Fidel Castro a preluat puterea, Cuba era o țară cu un imens decalaj între bogați și săraci, sub conducerea generalului Fulgencio Batista, un dictator în timpul căruia 20.000 de cubanezi au fost uciși, mulți dintre ei murind în urma torturilor. Nici regimul Castro nu a fost unul blând, au avut loc arestări, condamnări ale celor considerați dușmani ai regimului, rezultatul fiind plecarea unui mare număr de cetățeni cubanezi, cei mai mulți refugiindu-se în Statele Unite. În Florida trăiește și astăzi o mare comunitate de cubanezi, iar prezența lor a influențat și influențează decizii politice luate de SUA față de Cuba, cum este embargoul care, în pofida îmbunătățirii relațiilor cubanezo-americane în perioada președintelui Obama, nu a fost ridicat, ceea ce afectează profund economia țării, Pe de altă parte, comunitatea cubaneză din SUA exercita presiuni asupra administrației americane să intervină în Cuba pentru a răsturna regimul Castro. Numai că cele câteva încercări organizate de CIA au eșuat. După criza rachetelor sovietice, aduse în Cuba de către Hrușciov, criză care ar fi putut să se finalizeze cu un război mondial, astfel de tentative nu au mai avut loc.

Dintre numeroasele obiective propuse de Fidel Castro vizând îmbunătățirea vieții cubanezilor, trei s-au dovedit de succes: eradicarea analfabetismului, un sistem de sănătate accesibil tuturor și reforma agrară care a oferit pământ agricultorilor și a dus la creșterea nivelului de trai al populației. Economia cubaneză a reușit să stea în picioare datorită sprijinului acordat de URSS și celelalte țări socialiste, Moscova de pildă, achiziționând cea mai mare parte din producția de zahăr cubanez. Prăbușirea sistemului socialist a subminat economia Cubei, iar conducerea țării, mai întâi Fidel, apoi fratele său, Raul, și-au dat seama de necesitatea unor reforme economice, chiar dacă timide.

După ce a preluat conducerea de la Fidel, Raul a pus în aplicare reforme economice modeste, permițând cubanezilor să deschidă restaurante, să închirieze camere pentru turiști și să-și vândă casele și mașinile. De asemenea, a inițiat un dialog cu președintele Obama, ceea ce a dus la restabilirea relațiilor diplomatice, dar nu și la ridicarea embargoului. Temându-se însă că reformele vor determina și schimbări politice mai profunde, Fidel, aflat în umbră, a încetinit cursul reformelor, iar administrația Trump a pus capăt începutului destinderii dintre cele două țări.

Brian Lattel, un fost analist CIA al situației din Cuba, care a și scris o biografie a lui Raul Castro, l-a considerat un reformator adevărat. ”Posteritatea își va amintit de el ca de un reformator frustrat al modernizării Cubei, tendință subminată de reacția liniei conservatoare”, a declarat analistul,

Referindu-se la actualul congres, analiștii politici susțin că participanții urmează să ia decizii vizând o intensificare a reformelor economice, cu o mai mare orientare spre economia de piață și cu renunțarea la modelul centralizat al conducerii de stat, aceasta în condițiile în care Cuba se confruntă cu cea mai dificilă criză economică de după 1990, înrăutățită și de pandemia de coronavirus care a stopat afluxul turiștilor străini, o importantă sursă de venituri valutare ale economiei. În 2020 economia s-a redus cu 11 la sută și în afara sancțiunilor americane, trebuie să se confrunte și cu reducerea substanțială a ajutorului oferit de aliata sa, Venezuela. Guvernul nu mai dispune de valuta necesară importului de produse alimentare, ceea ce a dus la renașterea cozilor în fața magazinelor.

În plus, noua generație, reprezentată chiar de alegerea lui Miguel Diaz-Canel, s-a născut după revoluție și nu se mai mulțumește cu faptele eroice ale înaintașilor săi. Ea trebuie satisfăcută, oferindu-i se un trai mai bun. În ultima perioadă în Cuba au fost mai multe manifestări de protest ale tinerilor. Cuba nu mai este o țară izolată ermetic, și aici au pătruns internetul și telefonul mobil, care au creat posibilitatea mobilizării mai ușoare la proteste, cum a fost cel din noiembrie al artiștilor care cereau o mai mare libertate de expresie.

Pentru a menține în continuare sistemul, partidul comunist și guvernul sunt obligate să se reformeze într-un fel sau altul. Fabio Fernández, profesor de istorie la Universitatea din Havana și colaborator al cotidianului central Granma, a declarat că este important ca partidul să progreseze, să realizeze reformele economice promise cu zece ani în urmă și să facă schimbări politice fără a abandona sistemul socialist.” Avem nevoie de un nou concept al socialismului cubanez, deoarece cel vechi nu mai funcționează”, a declarat el.

Eva Galambos