Dezacord

Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal  între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. În vârful piramidei celor pro se află interesații în beneficiile financiare imense aduse de producție și comercializare. Beneficiile financiare aduc o putere economică deosebită și le permit celor menționați să încerce convingerea / constrângerea așa-zișilor anti. Pe de altă parte, cine dorește să se dea prioritate unor metode de întărire a sistemului imunitar, unor metode de tratament știute ca nedăunătoare, încercând să evite folosirea a ceva prea puțin verificat, nu poate fi etichetat anti, cum e numit de cei pro, el nefiind nicidecum împotriva celor care doresc să se vaccineze. Lumea este deja pe calea de a-i transforma pe anti în niște paria fără drept la loc de muncă sau servicii medicale. Cei anti, neavând puterea economică a celor pro, nu pot decât să protesteze, sperând să fie auziți, afirmând că nu doresc să participe la ceva care le apare ca o “ruletă rusească” – ei au rezerve serioase față de beneficiile vaccinului și față de efectele secundare ale acestuia, unele foarte grave.

Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Eu, nevaccinatul, doresc ca efecte secundare să nu apară la cei vaccinați, fie ei pro sau anti (subcategoria celor constrânși să se vaccineze). Și mai sper că nu vor mai apărea variante noi, mai agresive – este știut că apariția variantelor e cauzată de vaccinarea în timpul pandemiei. N. B. – În orașul New York termenul vaccinării obligatorii a lucrătorilor municipali a trecut în urmă cu două zile (29 octombrie) și 9 din 10 s-au vaccinat. Mii de lucrători care au refuzat să se vaccineze sunt suspendați fără plată, domeniile afectate fiind serviciile medicale, educație, salubritate, pompieri și poliție. Merită menționată creșterea criminalității, favorizate de reducerile anterioare și reorganizările prost inspirate ale poliției – viitorul e previzibil. Nu există dubii nici în legătură cu creșterea tensiunii în societate odată cu începerea campaniei de vaccinare obligatorie a copiilor. Interesant e că statele cu conducere republicană evită vaccinarea obligatorie (statul New York e democrat).

Ivan Klein

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

26 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on November 7, 2021 Reply

    Vreau sa-i transmit lui Ivan Klein stirea referitoare la urmatoarele evenimente triste, despre care am auzit astazi la radio TVRi, privind situatia din Romania aflata la valul al 4-lea al bolii COVID, intr-o situatie amenintator de grea (vaccinati dupa Internet cu putin mai mult peste 30% din populatie, peste 70% din personalul medical).

    S-a mentionat ca anumite orase, spitalele sunt ticsite, practic cam peste tot, iar bolnavii care apar la spital, fiind intr-o stare grava nu pot fi localizati inauntru. De aceea – cel putin in orasul Buzau, dar probabil ca si in alte orase, bolnavii care necesita sa fie conectati la aparatul de oxigen raman in masinile personale parcate in curtea spitalului de urgenta, si in masina zacand in stare suficient de grava, astfel aadministrandu- li se oxigenul.

    Exemplele au inclus persoane care NU S-AU VACCINAT, si au prefeat sa astepte acasa sperand, probabil ca si Ivan ca vor exista solutii medicamentoase, care i-ar putea salva. In aceste cazuri nu se mai punea problema , de prevenire, deoarece bolnavii sunt deja intr-o faza inaintata.

    E adevarat este vorba de o tara in care mijloacele medicale nu sunt dintre cele mai avansate, dar exista nenumarate statii de vaccinare si de asemenea o varietate de vaccinuri la dispozitia publicului; totusi populatia nu se grabeste sa-si asume responsabilitatea si sa se vaccineze.

  • George Vigdor commented on November 4, 2021 Reply

    Sunt perfect de acord cu acest dezacord!

    • Klein Ivan commented on November 8, 2021 Reply

      De admirat curajul mai ales cînd e la pătrat .K.I.

  • Hava Oren commented on November 4, 2021 Reply

    Nu e vorba de păreri. Fiecare are dreptul la propriile sale păreri. Dar fapte, date, informații (care nu depind de părerea nimănui) trebuie prezentate corect.

  • Vigdorovits György commented on November 4, 2021 Reply

    Sunt perfect de acord cu acest dezacord.
    Și o addenda la cele comentate : cei vaccinați sunt și ei contagioși, adică răspândesc boala.

    • Eva Grosz commented on November 4, 2021 Reply

      Ați lăsat afară din comentare procentajul de bolnavi care ajunge aztăzi în spitale ,care e în mare parte nevaccinată–cam 90 % la fel procentajul decedaților nevaccinați sunt cam 90 la sută din total. Pur și simplu nu vreți să auziți aceste date. De ce nu ați vizitat un spital cu corona la ATI ? Se și cheamă EPIDEMIA NEVACCINAȚILOR. Nu vreți să auziți? În acest fel epidemia nu se va termina niciodată. Credeți că sunteți mai inteligent dacă vă împotriviți ? Și asta nu e numai pe contul DVS.

      • gabriel gurm commented on November 5, 2021 Reply

        Pierdere de vreme!!!
        Do not try to confuse ”them” with facts!!!
        GBM

    • Tiberiu Ezri commented on November 5, 2021 Reply

      Toate tipurile de vaccin din istorie au si au avut efect secundare si nu erau efective 100%. Doresc sanatate si celor nevaccinati si sper sa se convinga singuri si nu pe o cale grea ca trebuie sa fie vaccinati.

      • Klein Ivan commented on November 6, 2021 Reply

        Mulțumesc d. Tiberiu Ezri . Eu din urarea dvs. sper să beneficiez numai de partea referitoare și nu și de cea referitoare la convingere . La rîndul meu recomand / urez tuturor , nelegat de subiectul în cauză , să citească și să înțeleagă ce am scris despre negarea negației ( v. mai jos comentariu pentru Veronica ) și să recitească povestea Sarea în bucate / Petre Ispirescu . K.I.

        • Klein Ivan commented on November 6, 2021 Reply

          A se citi
          ..numai partea referitoare la SĂNĂTATE și nu de …

  • Eva Grosz commented on November 4, 2021 Reply

    Michel de Montaigne marele filozof francez din sec. al 16-lea spune următoarele în capitolul “Despre puterea imaginației ” din cartea Essays :
    “A strong imagination brings on event,say the scholars. I am one of those who are very much affected by the imagination. Everyone feels its impact, but some are knocked over by it “

  • George Uri Schimmerling commented on November 4, 2021 Reply

    In Danemarca s-a vaccinat cam 85 % din populatie. In Romania cam 30%. Priviti acum comparativ situatia pandemiei din cele doua tari.

  • Veronica Rozenberg commented on November 4, 2021 Reply

    Inca o explicatie, desigur cu caracter mai stiintific decat a ta, draga Ivan la adresa

    https : / / cantacuzino.mapn.ro/ ages / view / 272

    Te intrebasem in trecut, daca ai fost vreodata vaccinat, si daca ai respins vaccinarea sau rapelurile in cadrul vaciinelor din trecut (in pus fata de ce s-a mentionat inainte este Tetanos-ul).

    Sunt de acord cu tine in aceea ca pluteste un nor de necunoscut asupra unor rezultate ale vaccinului, manifestate poate (nimeni nu stie acest lucru) prin efecte secundare posibile. Nu este inca stabilit in mod stiintific daca este adevarat, sau, daca ceea ce numesti tu efectele secundare grave, nu sunt situatii sau boli pe care persoanele in cauza le-ar fi dezvoltat in orice caz.

    Dar concluzia cea mai pertinenta este cred ceea ce scrie mai sus Hava. Si aceasta, chiar daca, o parte din acele victime ar fi luat oricum drumul spre lumea de dincolo.
    Poate ii raspunzi la intrebare, daca stii raspunsul.

    Va doresc sanatate si noroc !

    • Klein Ivan commented on November 5, 2021 Reply

      Veronica – Recitind propriul articol , eu n-am găsit nimic “științific” în el . Eu am prezentat propriile păreri formate pe baza surselor pe care le-am apreciat de încredere . Mă simt obligat să promit că vom relua în viitor dialogul direct email / telefonic . Acum sînt obosit . Aș fi preferat ca d.dr. Gurman să abordeze științific subiectul din două unghiuri dar domnia sa a refuzat ( vezi comentariul meu din August 31 / articol Proștii nu…. ) . În viața de toate zilele , la alegerea unui medic citesc cu prioritate reviews negative care îmi indică în primul rînd calitatea/înțelegerea celui care a scris și deabia apoi îmi formez părerea despre medic prin negarea negației ( reviews total pozitive nu îmi inspiră încredere ) . Articolul meu poate fi citit folosind această optică existînd în plus posibilitatea de a culege informații suplimentare ….De toate controversele pe care le provoc e de vină dna Galambos care înainte cu mulți ani m-a numit “Ivan contra” . K.I.

      • Veronica Rozenberg commented on November 5, 2021 Reply

        Nu era vorba de ceea ce ai scris tu, care nu se bazeaza desigur decat pe empiricism. Iti trimisesem un articol, scris putin mai ciudat, ca sa poata sa apara de exemplu in loc sa pun / am scris slash etc

        Daca teoria ta cu preventie ar fi fost reala, atunci de mult de sute de ani, nu s-ar mai fi omorat medicina sa caute vaccinuri, le-ar fi inlocuit cu “medicamente care sa previna”. Exact asta este cred definitia vaccinului, o substanta care inoculata in organis, PREVINE.
        E adevarat ca in nebunia globala s-au facut si unele experiente mai rapide, poate cu mai putine investigatii decat in trecut, dar nu uita ca suntem in secolul XXI, ceva mai avansati decat i-a trebuit lui Pasteur sau lui Salk sa ajunga la ceea ce au facut ei pe vremuri.

        Fiecare ramane pe pozitie. De fapt

        DE CE NU TE VACCINEZI”
        1. Ti-e frica de vaccin si de efectele sale secundare?
        2. Din principiu, ca sa faci altfel decat ceilalti (nu esti singur)

        De COVID nu ti-e frica?
        Apropos, se poate veni in Israel fara carantina, dar cred ca e nevoie sa fii vaccinat pentru aceasta.

    • Klein Ivan commented on November 6, 2021 Reply

      V.R. – am făcut toate vaccinurile în Romania – nu mai știu dacă mi s-au solicitat / am făcut vaccinuri suplimentare la sosirea în S.U.A,

      • Veronica Rozenberg commented on November 6, 2021 Reply

        Si ai suferit de pe urma acestora?

  • Hava Oren commented on November 4, 2021 Reply

    Fiecare e liber să-și sacrifice sănătatea și/sau viața pentru convingerile sale – atât timp cât nu dăunează altora. Dar nu aș vrea ca revista Baabel să devină sursă de dezinformare.

    „Este știut că apariția variantelor e cauzată de vaccinarea în timpul pandemiei.” Nu știu cui îi este „știut” acest fapt, dar afirmația este eminamente falsă. După datele OMS, variantele majore ale virusului au apărut în:
    *Alpha – Anglia – septembrie 2020
    *Beta – Africa de Sud – mai 2020
    *Gamma – Brazilia – noiembrie 2020
    *Delta – India – octombrie 2020, etc.
    Pe când vaccinarea a început abia în ultimele zile ale lui decembrie 2020 (fapt consemnat în Baabel).

    Alte afirmații false, după care vaccinul anti Covid nici măcar nu merită numele de vaccin, se află aici:
    „alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită”.
    *Administrarea nu are nimic special. Rapel se dă și la alte vaccinuri, de exemplu MMR (Measles, Mumps, Rubella)
    *Eficiență limitată în timp este cunoscută și la vaccinul antigripal
    *Efecte secundare pot apărea la toate vaccinurile
    *Niciun vaccin nu are eficiență de 100%

    Dar dacă până în prezent Covid a făcut peste 5 milioane de victime, câte victime a făcut vaccinul?

    • gabriel gurm commented on November 4, 2021 Reply

      Niciun individ care doreste sa-si expuna parerile,oricat ar fi ele de gresite si daunatoare, nu e de vină că o face.
      De vină sunt cei care îi permit să desemineze părerile greșite și dăunătoare.
      GBM

    • Klein Ivan commented on November 4, 2021 Reply

      Stimată Doamnă Hava Oren,
      Eu dau prioritate propriei informări asupra subiectului si îmi expun punctul de vedere în Baabel. Nu am nici-un interes să mă dezinformez pe mine sau pe alții. Dvs. aveți un punct de vedere diferit – eu nu mă voi angaja într-un ping-pong al argumentelor – prefer să cred că cele scrise de mine vor incita cititorii Baabel să cunoască în egală măsură argumentele pro și contra. Deci nu e în intenția mea de a convinge pe cineva și cu atât mai puțin pe dvs. care în comentarii ( October 25&26 / articol d.dr. Gurman ) v-ați pronunțat în favoarea vaccinării femeilor însărcinate. Eu privesc cu îngrijorare atît vaccinarea femeilor însărcinate cît și vaccinarea extinsă de curînd la copii 5-11 ani. În America li se va da 1/3 din doza pentru adult, deci copilul de 11 ani va primi aceasta doza si, interesant, copilul de 12 ani primește doză triplă față de cel de 11 ani. Dr. Ben Carson (former director of pediatric neurosurgery at Johns Hopkins Children’s Center) apreciază această campanie ca un “giant experiment” care nu trebuie făcut deoarece nu sînt cunoscute implicațiile / riscurile pe termen lung (cercetările clinice pentru aprobare au urmărit pacienții pe durata minimă de numai 2 luni). El susține că “The fact of the matter is, the mortality rate for children from COVID-19 is 0.025, which is very similar to the rate for seasonal flu” (Fox News / Oct. 31). Eu cred acest gen de specialist pe care l-am apreciat și în trecut pentru abordarea cu seriozitate, modestie și common sense a unor subiecte nemedicale, părere pe care n-o am despre cei care în Media americană repetă exclusiv sloganul “vaccinare, vaccinare”. Pentru ei nu există ideea de tratament preventiv sau întărirea imunității cu Zinc, Vit.C, Vit.D3, Quercetin (eu le iau curent). Aceasta medicatie plus un antibiotic a primit în Romania cumnata mea la molipsirea recentă. Pentru ei nu există nici ideea de tratament în faza incipientă a bolii folosind medicamente, acceptate înainte de Covid în practica medicală . E surprinzător cît de ușor e în America să reduci Media ultimilor doi ani la un instrument de proslăvire a vaccinului (orice altă idee e dezinformare), să împiedici pe toate căile accesul la un medicament care ar putea concura cu vaccinul si să stimulezi vaccinarea cu bani (mai nou se dau 100 $ fiecarui copil care se vaccineaza). Eu nu sînt pentru o dispută teoretică cu cei care au o părere diametral opusă. În înțelegerea mea vaccinul anti-Covid e net diferit de un vaccin convențional, în timp ce alții consideră că “vaccinul anti COVID nu se deosebește cu nimic de toate celelalte vaccinuri” (dr. Gurman / comentariu August 31). Eu îmi exprim numai teama pentru copiii / nepoții mei față de ceva aprobat în procedură de urgență și despre care am multe informații negative. Eu îmi exprim teama, nu impun nimic, am speranța că cei interesați se vor informa și vor decide ….în limitele permise (în S.U.A. există state în care vaccinarea nu e obligatorie). K.I.

      • Andrea Ghiţă commented on November 4, 2021 Reply

        Domnule Klein, “propria Dvs. informare” e unilaterală şi de câtăva vreme polemizaţi cu argumentele ştiinţifice ale medicilor şi altor persoane care ŞTIU despre ce e vorba. NU pot decât să să vă doresc să fiţi SĂNĂTOS!

      • Eva Grosz commented on November 4, 2021 Reply

        Vaccinarea e unicul tratament preventiv deocamdată. Trist că nu înțelegeți acest lucru. Trist pentru toți cărora răspândiți aceste teorii!!! Cei care se îmbolnăvesc rămân ,unii dintre ei, nu puțini, pentru o viață ,cu sechele. Mult mai mulți decât cei care se vaccinează, unde probabilitatea reacțiilor secundare e mult mai mică.

      • Muresan Judit commented on November 6, 2021 Reply

        Domnule KLEIN scrieti ca vreti doar ca cititorii sa cunoasca ambele pareri pro si contra….
        Asta nu e adevarat si o stiti f. bine. Stiti f bine ca oamenii care preiau parerile altora in loc sa judece singur faptele, dau crezare in special parerilor contestatare , chiar daca acestea nu furnizeaza dovezi – si nu celor stiintifice, dovedite.
        E si trist si greu de inteles . Dar experienta arata ca asa e. Chiar in cazul Dvoastra este evident subiectivismul ce caracterizeaza multi oameni, adica de a nega succesele stiintei desi se folosesc toata ziua de ele.Nici nu se gamndesc sa le conteste, desi ele se schimba cu o viteza fantastica, incredibila.
        Eu am trait miracolul aparitiei aparatelor de radio, apoi de televiziune, apoi a internetulu cu toate variantele de computere .
        Dvstra , ca si toata lumea va folositi telefonul. , va urcati in avion, priviti la explorarile Universului fara sa Va puneti probleme. Dar va indoiti in alte cuceriri stiintifice, cum ar fi descoperirea vaccinurilor.Si nu ptca la careva Va pricepeti mai mult ca la celelalte. Nici noutatea nu Va seveste ca scuza. De mult s-au descoperit si folosit vaccinuri.Puneti la indoiala ca acestea au scapat omenirea de variola, de paralizie infantila, de turbare de pesta si de foarte multe altele? Nu cred ca Va doriti reaparitia acestora.
        Ori daca prin textul Dvs. – cu care Va considerati foarte original – convingeti un singur om sa nu se vaccineze, puteti deveni ucigasul lui indirect, daca imbolnavindu-se ulterior el moare. Inmultiti acest unic caz cu cat considerati ca ati convins dintre cititorii Baabel-ului si o sa va dati seama ca ati devenit un potential UCIGAS IN MASA.
        Iata de ce Va consider EXTREM de daunator, si cred ,ca nu trebuia lasat sa expuneti public acest venin .Ma simt foarte deziluzionata sa citesc chiar in revista mea draga Baabel randurile Dtra. Se pare ca ati reusit sa socati foarte multi baabelieni.

        • Klein Ivan commented on November 7, 2021 Reply

          Doamna MUREȘAN – sper ca cititorii Baabel să creeze tabloul psihologic al dvs. pe baza comprehensivei analize despre persoana mea – eu mă simt măgulit / onorat de atenția acordată . Vă ofer pentru analiză un banc primit din Romania …Doi bețivi pe o bancă .- M-am vaccinat Gogule . – Eu nu ! – Prostule, faci Covid , nu gust și miros , poți să bei apă din greșeală !

          • Andrea Ghiţă commented on November 7, 2021 Reply

            Domnule Klein, comentariul Dvs. mi se pare penibil!

      • Marina Zaharopol commented on November 7, 2021 Reply

        Atenţie, d-le Klein, la metodele dv. preventive de întărire a imunităţii! Nici ele nu sunt 100% safe!
        De exemplu, suplimentarea cu zinc este f folositoare în anumite cazuri : răceli, gripe, etc., dar, luat pe termen lung – fără o diagnosticare în prealabil a unei deficienţe – zincul poate bloca absorbţia cuprului, şi el esenţial pentru organism. Se pare că e necesar să se păstreze o anumită proporţie a diverselor vitamne şi minerale din organism.

        În ultimul timp, de pildă, se face mult caz de proporţia între acizii Omega 3/Omega 6, care datorită dietei tipice americane este de 1:20 – ideal, ea ar trebui, să fie 1:2!
        Pentru prevenirea unui dezechilibru între cei doi acizi, se recomandă modificarea dietei (nu neapărat suplimentarea cu Omega 3), consumul uleiului de măsline sau de avocado în locul celui de floarea-soarelui sau de porumb, evitarea consumului excesiv de pâine, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *