Încep articolul cu o mărturisire: m-am gândit să-l scriu în ziua de 8 noiembrie curent, în urma câtorva comentarii pe care le-am primit la urările trimise prin Facebook prietenilor creștini cu nume provenite de la arhanghelii Mihail și Gavril. Întotdeauna când este o sărbătoare evreiască sau o sărbătoare creștină, o zi de naștere a unui prieten sau a unui cunoscut, o zi onomastică, obișnuiesc să trimit urări tuturor celor care o serbează. Cred că este frumos ca cineva să se adreseze prietenului sau cunoscutului său, urându-i toate cele bune, sănătate și „la mulți ani” ori ”sărbători fericite” . Aceasta chiar dacă sunt sărbători ale altora, nu ale mele: în fond, sărbătorile sunt pentru oameni, pentru bucuria lor, a tuturor. Este și o formă de respect reciproc, de păstrare și cultivare a relațiilor de prietenie. Să ne bucurăm, de bucuria prietenilor! Fiecare serbează sărbătorile sale, după tradiția lui sau nu le serbează, după cum crede. Dar de făcut urări bune tuturor cred că este un lucru valabil pentru fiecare om. E vorba de „un pic de ecumenism”, dacă putem folosi acest termen. Și eu mă bucur atunci când un prieten sau un cunoscut, indiferent de etnia sau de religia sa, îmi face urări bune de sărbătorile mele sau de ziua mea de naștere.

Ce s-a întâmplat acum? Printre comentariile primite la postarea generală pe care am făcut-o au apărut câteva … critice. Trimise de oameni pe care îi cunosc prin Facebook. Oameni pe care îi respect, îi consider amici, chiar dacă uneori n-am fost de acord cu ei. Unul dintre aceștia, domnul Otto Waldmann, mi-a scris, în mod ironic, faptul că în calendarul evreiesc au uitat să menționeze și sărbătorile din  calendarul creștin ortodox. Apoi a adăugat că „dacă tot celebrăm, să nu uităm că sfântul protector al  legionarilor a fost și încă rămâne Arhanghelul Mihail, că tocmai din acest motiv, denumirea oficială era <<Legiunea Arhanghelului Mihail>>, de unde și numele lor de <<legionari>>”. La care i-am răspuns că nu cred că un om care a trăit în antichitate are vreo vină că alții – în cazul nostru legionarii – au preluat numele lui pentru a-și denumi o organizație antidemocratică și criminală. Domnul Waldmann a adăugat că dacă e așa, atunci ar însemna să facem urări creștine, referitoare la învierea lui Isus, de Pesah, ca de Paștele creștin. Bineînțeles, nu pot fi de acord cu aceasta. Urez „sărbători fericite” prietenilor creștini de Paște, iar ei îmi urează  „sărbători fericite” (Hag Sameah) de Pesah. Ceea ce cred că este frumos, uman, civilizat, prietenesc. Dumnealui mi-a spus că este „extrem de tentat să continui discuția asta, dar voi fi foarte succint. Ca evreu am o singură credință și este IUDAISMUL. Comportament civic este una, respectarea de către fiecare a religiei sale NU implică deloc amestecul de principii definitorii fiecărei religii”. Cred că este adevărat. Totuși sunt și aspecte inter-religioase, ecumenice și interumane. A respecta o religie, chiar și în toate aspectele ei, nu înseamnă a nu face urări de „sărbători fericite” altor oameni, de altă religie, de sărbătorile lor. Oricum, m-a bucurat faptul că domnul Otto Waldmann păstrează relații de prietenie cu acești oameni. După cum spune dumnealui, „sfinții, arhanghelii, etc. nu au nimic de a face cu evreii și asta o știu și prietenii noștri creștini pe care îi respect și iubesc”.

Alt domn, George Oskar, mi-a spus că aș fi „alunecat pe burtă citind sau recitind din cărțile legionare” și „nu veți avea probleme să fiți văzuți de mihai și gavrili ca palestinieni iubitori ai istoriei evreiești”. Fără să fiu de acord cu dumnealui, mă bucur să îi răspund amical.

În primul rând, am să le spun că numele Mihai și Gavril nu provin – la origine – din Noul Testament, ci din cartea Daniel din Biblia Ebraică. Ambii sunt îngeri care au nume personale, lucru special din acest punct de vedere. Îngerul Michael – în traducerea românească a Bibliei „Mihail” – este menționat în cartea Daniel, capitolul 10, versetele  13 și 21, precum și în capitolul 12, versetul 1. Numele lui este ebraic (Mi-kemo-El, „Cine este ca Dumnezeu”). „Și prințul regatului Persia mi-a stat împotrivă douăzeci-și-una de zile, și iată că Michael, unul prinții cei mai de frunte, vine în ajutorul meu, și eu am rămas acolo, la regii Persiei” (Daniei 10, 13);  „Dar îți voi spune ce este scris în Cartea Adevărului și nu este nimeni care să se întărească în luptă împreună cu mine în afară de Michael, prințul vostru.” (Daniel 10, 21); „Și la timpul acela se va ridica prințul cel mare Michael, care s-a ridicat să-i apere pe fiii poporului tău, și va fi un timp greu cum nu a mai fost de când sunt popoarele pe lume și până atunci, iar atunci poporul tău va fi mântuit, fiecare care este înscris în carte” (Daniel 12, 1). Îngerul Gabriel – în traducerea românească a Bibliei „Gavril” – este menționat în cartea biblică Daniel, capitolul 8, versetul 16, precum și în capitolul 9, versetul 21. Numele lui este ebraic, Gavriel  (Ghever-El, „Om care aparține lui Dumnezeu”, sau „Omul lui Dumnezeu”).  „Și am auzit un glas de om în mijlocul (râului Uval) Ulai și a strigat și a spus: Gavriel, fă-l pe acela să înțeleagă ceea ce se vede” (Daniel 8, 16); „Și eu încă vorbeam în rugăciunea mea și omul Gavriel pe care l-am văzut într-o viziune a zburat în fața mea la rugăciunea din amurg pe înserate” (Daniel 9, 21). Referirile din versetele citate au fost comentate, „Michael prințul” fiind îngerul Michael, iar „omul Gavriel” fiind îngerul Gabriel. „Cartea Adevărului” a fost interpretată ca fiind Cartea lui Dumnezeu. Râul Uval Ulai a fost identificat ca fiind în apropiere de fluviul Tigru din Babel. „Glas de om” însemna un glas care nu este ca de tunet. Era vorba de mântuirea (salvarea) poporului lui Israel de sub stăpânirea Regatului Persan. În alt loc din cartea biblică Daniel este vorba despre războiul dus de „regatul Iavan” (Grecia) împotriva „regatului Paras” (Persia). Comentatori ai textului au afirmat că este vorba despre războiul dus de regele macedonean Alexandru cel Mare împotriva regelui persan Darius și pentru cucerirea regatului persan. Personajul din versetele citate este Daniel însuși. Cartea este escatologică.

În Talmud, cei doi îngeri, Michael și Gavriel, sunt menționați ca doi dintre cei patru îngeri care au primit nume personale: Michael, Gavriel, Uriel și Rafael. O legendă talmudică i-a identificat pe primii doi cu cei doi îngeri din cei trei care au venit la Avraham după circumcizia lui. Michael este considerat mai mare decât Gavriel. Michael este cel care o anunță pe Sara că va avea un fiu, pe Ițhak. Tot Michael este cel al cărui glas îl oprește pe Avraham de a-l sacrifica pe Ițhak atunci când Dumnezeu a văzut că Avraham îi este credincios și devotat, fiind dispus chiar să-și sacrifice unicul lui fiu, pe care îl iubea.

Aceste legende le găsim în literatura midrașică, în comentariul „Bereșit Raba”. De fapt, îngerii au numai rolul de a îndeplini o misiune. Chiar dacă sunt văzuți ca oameni, ei sunt trimiși de Dumnezeu pentru îndeplinirea misiunii lor, hotărâtă de Dumnezeu, nefiind cei care decid. Se pot scrie tratate întregi de angelologie în literatura ebraică. Creștinismul a preluat tema îngerilor din iudaism, numindu-i „duhuri slujitoare” în Noul Testament (Epistola către evrei 1, 14). Îngerul Gabriel este menționat în Evanghelia lui Luca. Dar angelologia din creștinism este preluată din cea din iudaism. Celebrarea de către Biserica creștină ortodoxă a arhanghelilor Mihail și Gavriil a început să fie făcută din secolul al V-lea e.n.

Oricum, să ne gândim la angelologie în iudaism și… la un pic de ecumenism. În fond, toți oamenii sunt urmașii unei singure perechi. Din nou să ne amintim de Adam și Hava (Eva), de Noah (Noe), soția lui și fiii lui… 

Lucian-Zeev Herşcovici