Într-o zi un peruș[1] a aterizat pe pervazul ferestrei din zgȃrie-nori-ul new-yorkez în care locuiam. L-am adus în casă şi am început să îngrijesc această pasăre care nu cunoaşte decât viaţa de colivie şi nu ar fi putut supravieţui în libertate.

Cam aşa începe povestea lui Isaac Bashevis Singer pe care am auzit-o acum câţiva ani la radio. Ca de obicei, nu am reţinut titlul, deşi ţin minte povestea în cele mai mici detalii. E o poveste care continuă să mă obsedeze.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, aud o bătaie timidă în uşă şi văd pe palier o femeie tânără şi firavă, cu ochi negri. Citise anunţul meu din lift despre un peruș rătăcit şi, intrând în apartament, a constatat că era vorba de perușul ei, pe care ea nu îl închide niciodată în colivie – cum ar putea întemniţa o vietate după coşmarul prin care a trecut? – ci îl lasă liber în apartament. Perușul s-a strecurat afară prin fereastra întredeschisă doar atât cât să intre aer proaspăt.

Îmi mai spune că ea este o supravieţuitoare a Holocaustului şi că a pierdut absolut totul în “lumea veche”, nu cunoaşte pe nimeni în New York City, singura ei posesiune, singurul suflet drag fiind această pasăre. Se scuză tot timpul că m-a deranjat atât de devreme, dar ea pleacă la lucru în zori de zi şi se întoarce acasă în orele târzii ale nopţii. Observă că am pus câteva grăunțe şi o strachină de apă pe masă pentru peruș şi îmi mulţumeşte că am avut grijă de el. E tare fericită că are din nou pasărea companion…

Aşa se încheie povestea lui Bashevis Singer… sau, cel puţin, aşa îmi aminteam eu.

Povestea rămâne “suspendată,” deznodământul fiind “deschis,” pus la dispoziţia imaginaţiei cititorului sau, în cazul meu, al ascultătorului.

Simt un uşor regret că scriitorul nu ne spune ce s-a întâmplat după această conversaţie. Nu este oare responsabilitatea lui să ne ofere un deznodământ, o rezoluţie a scenei şi să nu o lase “în aer?”

E adevărat, ştim că fata şi-a recăpătat perușul, dar va fi această discuţie un preludiu la o prietenie care va pune capăt singurătăţii ei, singurătate cu atât mai dureroasă cu cât acest oraş gigantic are o densitate atât de mare a populaţiei? M-am întrebat: joacă oare perușul rolul unui mesager al milei divine?

Sau poate că această scenetă este numai un episod din existenţa protagoniştilor şi viaţa celor doi îşi va relua cursul anterior, neperturbată de acest intermezzo, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?

Acum câteva zile m-am hotărât să citesc povestea pentru a-i afla măcar titlul. Nu a fost de loc uşor. Toate căutările de pe net, pe termenul “peruș” şi numele autorului, mă duceau invariabil la povestea clasică de Hanuka a lui Bashevis Singer, intitulată: “Un peruş pe nume Dreidel”.

Până la urmă am dat de o colecţie care cuprindea şi câteva poveşti care nu fuseseră incluse în antologii.

Metoda de publicare a scriitorului era următoarea: întâi îşi publica creaţiile literare în reviste idiş. Urma traducerea în engleză, într-o strânsă colaborare între traducător și autor, pentru a minimiza pierderile calitative inerente procesului de traducere, şi apoi selectarea povestirilor care vor fi incluse în volume de Collected Stories.

Această poveste cu un peruș nu a parcurs tot traseul editorial al celorlalte publicaţii ale lui Bashevis Singer. Ea se numeşte: “The Bird”/”Pasărea,” numele de peruș nu figurează în titlu, el fiind “luat” deja în povestirea de Hanuka.

Dar surpriza cea mare a fost ultima frază din istorisire, care schimbă total perspectiva naraţiunii, aşa cum mi-o aminteam eu. Nu că memoria mi-ar fi jucat un renghi, e vorba mai curând de o avertizare: nu vă bizuiţi prea mult pe ce auziţi la radio în timp ce vă plimbaţi: interferenţa zgomotului şi distragerile străzii pot deforma ceea ce auziţi, mai ales când o unică frază, cea de încheiere, pune acţiunea într-o cu totul altă lumină:

Am aruncat o privire spre calendarul de pe masă. Data era 16 decembrie – aniversarea zilei în care murise femeia cu ochii negri. (traducerea mea)

Relatarea pe care tocmai o citisem ca o redare a unui incident recent, era, în realitate, o retrăire a unui eveniment din trecut. Retrospectiv, realizez că au fost câteva indicii despre decalajul în timp, presărate strategic în poveste: perușul îi dă impresia naratorului că este o reîncarnare a fetei pe care o vede cu ochii minţii, aşezată în locurile ei favorite din apartament:

Trupul astral al femeii cu ochii negri se odihneşte adesea la amurg pe un scaun sau pe canapea. Ea e tăcută cu tăcerea celor a căror buze sunt sigilate. (traducerea mea).

Reiese deci că Bashevis Singer răspunde la întrebările mele. Femeia cu ochii negri a devenit o prezenţă frecventă în apartamentul naratorului şi al soţiei lui, sentimentele ei de singurătate şi alienare într-un oraş străin fuseseră oarecum atenuate.

Dar, odată cu răspunsurile primite, apar noi întrebări şi misterul se adânceşte: de ce s-a stins din viaţă fata atât timpuriu? Când au avut loc de fapt evenimentele descrise? Este subiectul acestei evocări trecerea inexorabilă – dar întotdeauna subiectivă – a timpului, sau povestea unei emigrări, una din multele istorii care s-ar putea scrie, cum sugerează prologul povestirii, unde naratorul meditează la soarta emigranţilor pe care îi contemplă prin fereastră pregătind cina în bucătăriile din blocul de vis-à-vis? După care… aude telefonul sunând în altă cameră şi zăreşte perușul pe pervazul ferestrei. Şi aşa începe povestirea propriu-zisă.

Nimic nu contrastează mai mult cu structura stratificată a naraţiunii din “The Bird,” decât povestea de Hanuka “The Parakeet Named Dreidel”/”Perușul numit Dreidel”[2] în care evenimentele se succed liniar, ducând la un deznodământ previzibil.

Naraţiunea începe identic, cu un peruș care a poposit pe pervazul ferestrei în a opta zi de Hanuka, atras poate de luminile sfeşnicului pus în geam. Naratorul, tatăl lui David, îl aduce în casă şi astfel salvează de la îngheţ această pasăre de climă caldă. Şi în această poveste, la început peruşul este speriat de mediul necunoscut şi se refugiază pe rama unui tablou.

Dar acest peruş era obişnuit cu mulţi oameni în jur. El îşi învinge frica, se ospătează din grăunţele de mei şi bea apa care i se pune pe masă, ba chiar împinge cu ciocul titirezul cu care se jucase familia, de unde numele “Dreidel” pe care îl primeşte.

Ca şi eroul povestirii “The Bird”, el salută zorii zilei cu un cântec minunat. Dar şi mai uimitor, el vorbeşte idiş: “Zeldele, geh schlofen” (Zeldele, du-te la culcare!)

Cum nimeni nu răspunde la înştiinţările puse în lifturile blocurilor din jur şi nici la anunţul din ziar despre un peruș găsit care vorbeşte idiş, pasărea este adoptată de familia care a salvat-o şi ei decid să nu o închidă în colivie, ci să o lase să zboare liberă prin apartament.

Nouă ani mai târziu, David își începe studiile universitare. La o petrecere de Hanuka el povesteşte despre perușul care vorbeşte idiş şi o fată, Zelda Rosen, exclamă: “Eu sunt acea Zeldele! Am pierdut perușul nostru acum nouă ani.” (traducerea mea) Deşi locuia în apropiere, familia ei nu văzuse anunţurile din lift sau din ziar.

Aceasta studentă frumoasă era deja prietenă cu David şi ei decid să se căsătorească la terminarea studiilor. Astfel se rezolvă şi problema cui va aparţine Dreidel: el va fi luat de tânărul cuplu în casa lor cea nouă.

Şi acum, surpriza finală: am aflat dintr-un interviu luat lui Bashevis Singer în toamna anului 1968, că scriitorul avea la acea dată doi peruși, pe care îi lăsa să zboare liber prin apartament. Un mare iubitor de păsări, Singer nu pleca în plimbările lui zilnice fără să-şi ia o punguţă cu hrană pentru porumbei.

Dar nu aveam nevoie de aceasta confirmare; dragostea de păsări a autorului este evidentă în povestirile lui. În “The Bird”, el elogiază pe parcursul a câtorva pagini frumuseţea perușului şi trilurille minunate pe care le produce o pasăre atât de firavă care întâmpină cu un imn de slavă zorii fiecărei zile noi.

Bibliografie

Isaak Bashevis Singer, Collected Stories: One Night in Brazil to The Death of Methuselah, The Library of America, 2004

https://his-israel.com/wp-content/uploads/2015/11/The-Parakeet-Named-Dreidel.pdf

https://www.theparisreview.org/interviews/4242/the-art-of-fiction-no-42-isaac-bashevis-singer

---

[1] Un peruș este o specie de papagal cu dimensiuni mici pȃnă la medii. În engleza americană, cuvȃntul parakeet se referȃ la budgerigar, care este o specie de peruș. (Vezi ilustraţia)

https://en.wikipedia.org/wiki/Peruș

[2] Povestea a fost publicată iniţial în anul 1980 în colecţia lui Singer de Hanukkah: The Power of Light: Eight Stories for Hanukkah.