Adesea mă mir ce fel de persoane sunt cei ce conduc popoarele. Mulți lideri de state din trecutul apropiat sau îndepărtat sufereau de boli psihiatrice, sau erau “numai” tirani ticăloși, sau și una și alta. Considerând că genialitatea este uneori la un pas de nebunie, nu este de mirare că unii sunt considerați “genii ale infernului”. Așa a fost Hitler care a cauzat direct sau indirect moartea a peste 60 de milioane de oameni, sau Stalin care a lichidat 20 de milioane din propriul său popor. Pe de altă parte, genialitatea aflată la limita bolilor psihice a făcut din Churchill un erou al celui de-al Doilea Război Mondial.

Lideri tirani

Tirania se caracterizează prin acapararea puterii absolute și subjugarea și exploatarea cruntă a propriului popor, sau al altor popoare. Adeseori puterea este obținută prin mijloace brutale, mârșăvii și crime. Tiranii nu respectă legile și nu sunt luați la răspundere pentru încălcarea legilor și a constituției statului respectiv. Mulți dintre ei au / aveau probabil și boli sau tulburări psihice, cum au fost de exemplu Hitler și Stalin. Este greu de stabilit unde este limita dintre ticăloșie și nebunie, dar asemenea criminalilor de rând, sociopaților și psihopaților, tiranii sunt și ei manipulativi, conștienți de relele pe care le fac și sunt responsabili pentru crimele pe care le săvârșesc. Foarte frecvent, tirania se asociază cu un caracter narcisist.

Iată numai câteva exemple de lideri tirani de-a lungul istoriei.

Din ordinul lui Ginghis Han au fost uciși cam două milioane de oponenți.

Revoluționarul francez Maximilien de Robespierre a introdus teroarea ghilotinei, tehnică folosită mai târziu și de naziști pentru a-i executa pe rivalii lor politici.

Mehmet Talaat Pașa a fost principalul responsabil pentru genocidul armean, în care au pierit aproape un milion de suflete.

Mao Zedong a fost probabil răspunzător pentru moartea a 55 de milioane de chinezi, printre altele prin lichidarea în masă a sătenilor “înstăriți” și a intelectualilor, precum și prin înfometarea sistematică a populației din motive de colectivizare a agriculturii.

Pol Pot, liderul comuniștilor Khmer Rouge, a lichidat un sfert din populația Cambodgiei în încercarea de a crea comunismul, “raiul pe pământ”.

Regele Belgiei Leopold II a cauzat moartea a 10 milioane de oameni din colonia belgiană Congo.

Kim Il-Sung a fost responsabil pentru moartea a peste 10% din populația Coreei de Nord.

Idi Amin Dada, supranumit și “Măcelarul din Uganda” era renumit pentru cruzimea cu care azvârlea crocodililor victime vii și păstra capetele rivalilor în frigider, ca amintire. A ucis sute de mii de oameni, pe unii chiar cu mâna lui.

Saddam Hussein, Hafez al-Assad și fiul lui, Bashar al-Assad, au pe conștiință sute de mii de morți și milioane de refugiați din rândurile propriului lor popor. Este o nedreptate strigătoare la cer că majoritatea acestor criminali au murit de “moarte bună”, nu prin mâna legii!

https://www.linkedin.com/pulse/top-10-most-evil-leaders-20th-century-jan-benedict-steenkamp?trk=read_related_article-card_title

https://www.businessinsider.com/most-ruthless-leaders-of-all-time-2015-10 https://theculturetrip.com/europe/france/articles/11-of-the-cruelest-tyrants-from-history/

Monarhi nebuni

În antichitate s-a remarcat prin nebunia lui regele Babilonului Nabucodonosor al II-lea, care în timpul crizelor de nebunie trăia ca o fiară sălbatică. Împăratul roman Caligula a vrut să-l numească pe Incitatus, calul lui preferat, preot și consul. Nero a incendiat Roma, și-a ucis mama și fratele și pretindea poporului să fie venerat ca un zeu. Suferea de narcisism și de personalitate histrionică (o nevoie patologică de a atrage atenția). Alexandru Macedon se credea fiul lui Zeus și avea accese paranoide. Într-un astfel de acces și-a ucis cel mai bun prieten.

Irod cel Mare (Hordus în ebraică), numit rege al Iudeei de către romani, este cunoscut în primul rând pentru proiectele sale arhitecturale grandioase, inclusiv renovarea celui de-al doilea templu din Ierusalim. Istoricii consideră că a fost bolnav mintal, pentru că și-a ucis trei fii, soția și pe mulți alții din anturajul său.

https://www.history.com/news/10-allegedly-mad-monarchs

https://www.weforum.org/agenda/2015/10/4-great-leaders-who-had-mental-health-problems/

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_mentally_ill_monarchs

https://www.mentalfloss.com/article/21730/5-mentally-ill-monarchs

https://www.haaretz.com/1.4947955

Lideri politici cu tulburări cognitive sau boli mintale în timp ce erau în funcție.

Mai mulți șefi de state sufereau de tulburări cognitive ușoare în timp ce erau în funcție, de exemplu Taft și F.D. Roosevelt din SUA, Franco din Spania și Ceaușescu. Churchill suferea de depresie, iar Woodrow Wilson (SUA), Kekkonen (Finlanda), Bourguiba (Tunisia) și papa Ioan Paul al II-lea sufereau de diverse tipuri de demență. Probleme psihiatrice ca urmare a unor boli neurologice se cunosc la Lenin și Brejnev.

https://www.karger.com/Article/PDF/508660

În cartea sa Uncovering the Links Between Leadership and Mental Illness (Revelarea legăturii dintre funcția de conducător și bolile mintale), Nassir Ghaemi susține că a fi lider merge mână în mână cu nebunia. Se pare că 27% dintre președinții americani sufereau încă în vremea președinției de o afecțiune mintală. De exemplu, Abraham Lincoln suferea de o depresie gravă și de crize de melancolie.

Un studiu publicat în 2012 de către psihologi din Emory University, Georgia, a demonstrat că mai mulți președinți americani aveau elemente psihopatice, printre ei aflându-se Lyndon Johnson, Andrew Jackson și chiar Bill Clinton care suferea de impulsivitate sexuală. La ceilalți doi s-au identificat caractere egocentrice, lipsa de onestitate și totală lipsă de frică. Președintele Ronald Reagan s-a îmbolnăvit de Alzheimer după terminarea mandatului. În schimb se pare că primul ministru britanic Harold Wilson suferea de aceeași boală încă în timp ce era în funcție. Al paisprezecelea prim-ministru al Australiei, John Curtin, suferea de tulburare bipolară.

https://www.bbc.com/news/world-us-canada-47671986

https://www.npr.org/2011/08/20/139681339/madness-and-leadership-hand-in-hand

Hitler

Hitler – nebun, ticălos, sau amândouă?

Nebunia lui Hitler a fost și a rămas un subiect controversat. În cartea Hitler: Diagnosis of a Destructive Prophet (Hitler, diagnosticul unui profet destructiv, Oxford University Press, 1999) psihiatrul și neurologul Fritz Redlich susține că deși avea accese paranoice și alte simptome psihiatrice, Hitler nu suferea de o boală mintală propriu-zisă, ci era conștient de acțiunile lui și le îndeplinea cu entuziasm. O parte din comportamentul lui Hitler ar putea fi rezultatul unor presupuse malformații genitale, dar acest lucru nu a fost definitiv confirmat. Alții susțin că suferea de “sindromul primului născut încapsulat” care nu are încredere în nimeni și încearcă să ajungă în poziții de conducere. Alții i-au atribuit “complexul Mesia”, adică convingerea că el este predestinat să fie un salvator (Hitler avea într-adevăr convingerea că va salva Germania). În sfârșit o altă presupunere este că suferea de paranoia, de psihoză maniaco-depresivă și de megalomanie, ceea ce l-a împins la crime odioase.

Așadar, Hitler avea un comportament mai degrabă de psihopat (conștient și responsabil pentru actele sale), decât de bolnav psihic. După Henry A. Murray, Hitler suferea totuși de tulburări de personalitate ca narcisism, megalomanie, o personalitate histrionică și o totală lipsă de empatie. De asemenea, nu putea accepta nicio critică, de exemplu faptul că nu a fost admis la școala de arte din Viena (pentru că nu avea talent!) l-a considerat un caz de rea-voință a membrilor evrei din comisia de admitere.

https://ajp.psychiatryonline.org/doi/pdf/10.1176/appi.ajp.159.6.1066-b

https://www.cambridge.org/core/books/levels-of-personality/îs-hitler-mad-personality-disorders/5A0AEBDEEB4DBD81E74C008AD7397612

Stalin

Stalin, psihopat paranoic

După părerea Marinei Stal (Psychology 2013. Vol. 4, No. 9 A1, 1-4), portretul psihopatologic al lui Stalin este greu de conturat pentru că în cariera sa Stalin a făcut și lucruri pozitive. Unii i-au pus nebuniile pe seama copilăriei grele, iar alții (de exemplu Troțki) considerau că acțiunile sale groaznice se datorau numai personalității sale tulburate. Se presupune că accesele sale de furie extremă au fost influențate de tatăl său, care se manifesta astfel la beție și se crede că de pe urma lor Stalin a rămas paranoic.

În tinerețe, Stalin s-a identificat cu un erou de roman, un asasin și un patricid pe nume Koba și a organizat o bandă care jefuia bănci, ajungând și la închisoare. Cărțile lui Marx au făcut din el un bolșevic fără scrupule. Psihiatrul Bechterev i-a pus diagnosticul de paranoic, pentru care Stalin a ordonat să fie lichidat, așa cum au fost lichidați unul după altul toți oponenții lui. Era extrem de gelos la vederea unor bărbați arătoși și vedea totul în alb și negru, adică susținătorii trebuiau acceptați, dar cu răceală, iar oponenții lichidați. Combinația dintre paranoia, alcoolism, inteligență naturală, accese de depresie și cruzime au creat condițiile propice unui criminal în masă, care domina poporul prin frica de moarte, frica de schingiuire și frica de exil. Personalitatea lui a fost comparată cu cea a lui Hitler, amândoi fiind tirani necruțători, pentru care viața umană nu avea nicio valoare. Stalin avea o aversiune absolută față de orice autoritate și o sete de control asupra tuturora, în orice clipă. Narcisismul lui se manifesta prin absorbția constantă și totală de propria persoană. Suferea de sadism și tulburări de personalitate paranoică, cu rădăcini într-un complex de inferioritate și dorință de răzbunare.

Totuși, în ciuda acestor tulburări comportamentale, mulți nu îl consideră bolnav mintal, pentru că, la fel ca Hitler, era conștient de faptele sale. El a manipulat un întreg popor și a împins înainte dezvoltarea industrială a Uniunii Sovietice. Deși comportamentul lui avea elemente paranoice, Stalin nu avea halucinații și nici nu era rupt de realitate, ceea ce duce la concluzia că Stalin avea o personalitate psihopatică. Păcat că nu a ajuns să fie judecat pentru crimele sale, pe care nu le-a regretat niciodată. Deși Stalin a fost antisemit (de fapt el ura pe toată lumea!), să nu uităm că Armata Roșie a eliberat lagărele.

https://www.scirp.org/pdf/PSYCH_2013091614084923.pdf

Churchill

După accesele de depresie ale lui Churchill, cu tendințe de sinucidere, manie și insomnii, psihiatrul lui personal, Lord Moran, l-a diagnosticat cu tulburare bipolară. Churchill și-a poreclit prelungitele crize de manie și depresie Black Dog (câinele negru). Când însă nu era în criză, doar câteva luni pe an, era plin de energie și entuziasm și lucra 18-20 de ore în șir. Aceste perioade prolifice l-au ajutat mult să ia decizii hotărâtoare pentru victoria Marii Britanii și a forțelor aliate în cel de-al Doilea Război Mondial. În acele perioade asimptomatice, Churchill spunea că “ținea câinele negru în lesă”. A scris 41 de cărți, iar în 1953 a primit premiul Nobel la literatură, pentru “măiestria descrierilor sale biografice și istorice și pentru strălucitul lui talent oratoric care a înălțat spiritul uman”.

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1953/summary/

Churchill susținea că accesele de depresie l-au făcut mai realist și mai empatic. Scepticismul realist l-a făcut să înțeleagă înaintea tuturor pericolul Germaniei naziste și să întărească spiritul patriotic al britanicilor în vremurile bombardamentelor masive.

Churchill suferea și de tulburarea obsesiv-compulsivă, era un perfecționist, dar această însușire era pusă în slujba unui țel constructiv.

https://www.fastcompany.com/3060758/how-leaders-with-ocd-leverage-their-coping-skills

Așa cum oameni cu un psihic normal pot fi buni sau răi, la fel pot fi și cei cu boli mintale. Analizând faptele lor și rezultatele acestora, Hitler și Stalin pot fi considerați niște genii ale răului, cu alte cuvinte satani, pe când Churchill a adus omenirii speranța în victoria binelui și în eliberare.

Tiberiu Ezri