Metamorfoze

Nu, nu mă refer la Metamorfozele lui Ovid, nici la transformările fizice ale zeilor din mitologie, maeştri neîntrecuţi în schimbarea înfăţişării proprii cu scopul de a-şi asuma o nouă identitate. Nu mă refer nici la transformarea muritorilor de rând – de către cine altcineva decât de către aceiaşi zei capricioşi – în plante sau în animale, pentru a-i pedepsi în urma transgresiunii unor limite impuse – aţi ghicit – de către aceiaşi zei atotputernici. Şi în nici un caz nu voi discuta metamorfoza lui Gregor Samsa într-un gândac, în celebra nuvelă existenţială a lui Franz Kafka Metamorfoza: o transformare subită a înfăţişării, urmată de o schimbare treptată comportamentală – evenimente în care intervenţia divină nu-şi mai are locul. Mă refer la tendinţa modernă de a metamorfoza opere literare renumite în cu totul altceva. Acest obiectiv se realizează mai ales prin simpla schimbare a perspectivei, a unghiului de percepţie alacţiunii. Metoda cea mai frecventă în aceste interpretări alternative este elevarea unui personaj secundar dintr-o lucrare clasică şi foarte cunoscută la rangul de protagonist/ă principal/ă. Viziunea lui/ei devine dominantă şi este prezentată cititorului ca atare.Read more…

Ten years have already passed…

November 25, 2021 marks 10 years since Bela Stein Zaharopol Welt left this world, a world she has preserved over the years unusually rich in music and beauty. At the age of 16, I met her for the first time, at her home in Bucharest, where I spent my first New Year’s Eve as a teenager, with a small group of friends. Our last meeting was in October 2011, during a visit to the apartment in the Gilo district of Jerusalem. It was the last time I could show her affection and respect. Bela, who knew many foreign languages, was a woman of culture whose life could be opened like the calendar of a dramatic historical period, from the Second World War, to taking refuge in the remote regions of Soviet Russia, returning to Romania and then through her emigration to Israel. His talents were innumerable, but the main one was that of piano pedagogy, a field in which he spent most of his professional life. In Jerusalem, through his presence, but especially through the memorable piano lessons enjoyed by the city’s intellectuals concerned with the musical education of their children, they offered Bela a legendary halo, and created an endless source of friends and human connections with his students. Read more…

Nandor Fodor, cercetător de geniu sau victima propriei naivități?

Din păcate, am găsit prea puține informații, în limba română, despre Nándor Friedländer , născut la Bereg (din regiunea Transcarpatia, în Ucraina de azi), în 1895, într-o familie de evrei maghiari, și care în 1917 a devenit doctor în Știința dreptului la Budapesta, unde a lucrat ca avocat timp de patru ani, publicând în tot acest timp glose și articole în Budapesti Tudósitó, înainte de a emigra în America și de a deveni jurnalist la o revistă de limbă maghiară din New York: Amerikai Magyar Népszava (fondat în 1899). Dar chiar după ce a părăsit plaiurile natale, a colaborat cu diferite reviste din Ungaria și a continuat pe tot parcursul vieții, fiind considerat un publicist și scriitor cu foarte mare priză la public. Interesant e că Nándor (care între timp și-a schimbat numele din Friedländer în Fodor), a început să se intereseze de psihologie doar după ce a ajuns la New York, sub influența cercetărilor unui alt evreu maghiar, Sándor Ferenczi (născut la Miskolc, în Ungaria în 1873 sub numele de Fränkel Sándor), un renumit doctor în neurologie și psihologie, colaborator principal al lui Sigmund Freud în înființarea unei noi metode de abordare a tulburărilor psihopatologice: psihanaliza. Ferenczi a fost chiar președinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză și interviul făcut cu el în 1926 l-a determinat pe tânărul (doctor în drept și) jurnalist Nandor Fodor să se apuce de redactarea marelui său opus: Encyclopaedia of Psychic Science, o lucrare interesantă, apărută în 1934, și care i-a adus lui Fodor funcția de cercetător la filiala din Londra a institutului American Society for Psychical Research, după ce a fost ales și membru al Academiei de Științe din New York.Read more…

Éva

Din noiembrie 2021 se joacă la Teatrul de Stat din Oradea spectacolul cu titlul ”Eva Heyman”, la a cărei premieră nu am putut să iau bilet, așa încât abia acum câteva zile, la primul spectacol din ianuarie, am reușit să fiu și eu în public. A fost un privilegiu care îmi dă încrederea că acest an începe frumos, emoționant și bogat. Spectacolul îi îmbogățește pe cei care aleg să-l vadă, e o reușită atât teatrală, cât și din punctul de vedere al restituirilor istorice cuvenite, făcute în orice mod posibil și binevenite mereu. Éva Heyman a fost o fetiță evreică de 13 ani, din Oradea, care a primit în dar de ziua ei, în 13 februarie 1944, un jurnal de însemnări. Ca orice fetiță aflată la vârsta pre-adolescenței, ea este încântată de acest dar și își începe relatările cu mult entuziasm și încântare. Fără să știe și fără ca acesta să fi fost scopul ei, în cele aproximativ trei luni de însemnări, Éva conturează imaginea vieții ei zilnice. Aceasta se suprapune imaginii istorice a celor câteva săptămâni din primăvara anului 1944, de dinaintea deportării evreilor orădeni și bihoreni la Auschwitz, în timpul administrației horthyste din Ardealul de Nord.Read more…

Povestea cântecului

Nu, nu mă refer la basmul cu acest nume, chiar dacă Vladimir Colin a fost unul din autorii preferați ai copilăriei mele, ci la povestea adevărată a unui cântec cât se poate de real, cântecul israelian cunoscut în întreaga lume: Hava naghila. Cu toate că nu de mult a împlinit 100 de ani, nu și-a pierdut cu nimic din popularitate, ba chiar din contră. Ne aflăm în anul 1917, în Palestina.  Primul Război Mondial e în toi.  Populația evreiască trece prin clipe foarte grele: locuitorii din Jaffa și din noul oraș Tel Aviv sunt izgoniți din casele lor, exporturile spre Europa, care erau pentru ei o importantă sursă de venit, s-au întrerupt, genocidul armean amenință să se extindă în orice moment și asupra lor…  Ofensiva britanică din toamna anului 1917 le-a adus o rază de speranță.  Evreii au sprijinit din toate puterile efortul militar britanic: mulți dintre ei, și nu numai din Palestina, s-au prezentat ca voluntari în armata britanică, organizația NILI a întreprins acțiuni de spionaj în favoarea forțelor britanice.  Și când armata condusă de generalul Allenby a cucerit Ierusalimul și cele patru secole de stăpânire otomană au luat sfârșit, bucuria nu a cunoscut margini, mai ales că abia cu o lună înainte fusese publicată Declarația Balfour, prin care guvernul britanic își afirma intenția de a sprijini stabilirea în Palestina a unui cămin național al poporului evreu.  Noua dominație britanică era văzută ca binevoitoare, progresistă, civilizată, exact opusul stăpânirii turcești.  Părea că visul milenar al evreilor era pe cale să se îndeplinească!  Atmosfera de optimism și de bucurie a acelor zile se răsfrânge în cântecul Hava naghila.Read more…

Persecuţii rasiale (III). Două vederi scrise de tatăl meu în 1944.

Articolul anterior https://baabel.ro/2021/12/persecutii-rasiale-ii-scrisorile-bunicilor-mei-din-toamna-lui-1942/ se încheia cu cartea poştală, datată 27 noiembrie 1942, trimisă de către bunicii mei tatii, la Budapesta, unde-şi găsise ceva de lucru. „Dragă Imike, se apropie ziua de 7 decembrie, când va trebui să fii acasă pentru recrutare, după care în scurt timp va avea loc şi încorporarea…” – scria bunicul, pe cartea poştală – ultimul document pe care apare scrisul lui îngrijit, de fost funcţionar de bancă. Printre hârtiile din vechiul şi masivul birou de stejar nu am găsit niciun document care să ateste data recrutării, sau a chemării sub arme, şi nici scrisori trimise din armată. Am conchis că acest lucru era firesc, întrucât tata – înainte de a pleca în armată – şi-a lăsat fotografiile şi scrisorile la prietenul său maghiar József Kántor, care le-a păstrat şi le-a înapoiat după război. În mai 1944 părinţii tatii au fost internaţi în ghetoul de la Fabrica de cărămidă şi apoi deportaţi la Auschwitz. Bănuiesc că scrisorile primite de la fiul lor, aflat în detaşamentul de muncă, au rămas în locuinţa sigilată de autorităţi. Întrebat dacă după întoarcerea din deportare a revenit în locuinţa părinţilor, tata a răspuns; „Nu, nu. Acolo locuiau deja alţii”. Mă îndoiesc că noii locatari au păstrat scrisorile lăsate în urmă de evreii deportaţi. Şi totuşi, într-un plic din compartimentul cu documente al biroului tatii, am descoperit două vederi expediate către părinţii săi în… 1944!Read more…

Rânduri şi gânduri despre jurnale

Aveam 13 ani când, aflată în tabăra de copii de la Năvodari, într-o zi, spre sfârșitul sejurului, jurnalul mi-a fost înstrăinat. A fost o lovitură teribilă. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în grupul nostru, nici n-am apucat să-i constat lipsa, că am și fost alertată. Și iată-le! Niște fete, care mă priviseră chiorâș de când începuse tabăra, se hrăneau lacome cu paginile micului meu carnet portocaliu, în timp ce eu încercam să par nepăsătoare. Nu țin minte să fi plâns, sigur nu m-am bătut, căci nu mai eram un copil. În schimb, când ușa s-a deschis și făptașa a azvârlit jurnalul pe pat ca pe o cârpă stoarsă, i-am tras o palmă peste obraz. Nu a ripostat. N-am mai împărțit palme fetelor, de atunci. Jurnalele personale sunt secrete și poartă o aură de mister. Știm că acel gând e autentic, e sincer, chiar asta am simțit, nu e poveste! Oare faptul că jurnalele introspective sunt scrise, de obicei, de fete, este doar o impresie? În afară de câțiva curajoși – Mircea Eliade sau Kurt Cobain – jurnalele scrise de băieți/bărbați sunt mai degrabă mărturii ale unor aventuri, călătorii, expediții, decât consemnarea unor analize introspective. Odată cu răspândirea feminismului și depășirea rolurilor date de societatea patriarhală, femeile vor scrie, în curând, multe jurnale ale aventurilor lor temerare, poate în spațiu. Îți voi explica și ce înseamnă feminismul, dar poate știi deja, fără să-ți dai seama. Read more…

Oh, Omicron!

Ați vrea să știți când se va termina pandemia cu coronavirus?? Din păcate nu sunt eu acela care vă va da vestea bună. Am încercat doar să stau de vorbă cu varianta omicron în tête-à-tête. Discuția a avut loc nu de mult, în timpul zborului meu de la New York la Tel Aviv. Pe bord se aflau 260 pasageri, candidați la infecția cu Covid, e drept, toți erau mascați și cu PCR negativ (cine oare s-a gândit că P.C.R. va fi din nou prezent în viața noastră?!) și, bineînțeles, Omicron. – V-ați cam făcut de cap, voi ăștia din încrengătura coronavirus, am început eu discuția. “Scuză-mă că-ți distrag atenția de la căutările tale pentru o nouă victimă”. – Nu, nu mă deranjezi de loc, mi-a răspuns virusul; noi n-am făcut nimic altceva decât să urmăm cursul natural al speciei noastre. Noi provenim din marea familie a coronaviridelor cu patru genuri: alfa, beta, gama și delta, având peste trei sute de tipuri și subtipuri diferite.Read more…

Lideri tirani și/sau bolnavi psihic

Adesea mă mir ce fel de persoane sunt cei conduc popoarele. Mulți lideri de state din trecutul apropiat sau îndepărtat sufereau de boli psihiatrice, sau erau “numai” tirani ticăloși, sau și una și alta. Considerând că genialitatea este uneori la un pas de nebunie, nu este de mirare că unii sunt considerați “genii ale infernului”. Așa a fost Hitler care a cauzat direct sau indirect moartea a peste 60 de milioane de oameni, sau Stalin care a lichidat 20 de milioane din propriul său popor. Pe de altă parte, genialitatea aflată la limita bolilor psihice a făcut din Churchill un erou al celui de-al Doilea Război Mondial. cTirania se caracterizează prin acapararea puterii absolute și subjugarea și exploatarea cruntă a propriului popor, sau al altor popoare. Adeseori puterea este obținută prin mijloace brutale, mârșăvii și crime. Tiranii nu respectă legile și nu sunt luați la răspundere pentru încălcarea legilor și a constituției statului respectiv. Mulți dintre ei au / aveau probabil și boli sau tulburări psihice, cum au fost de exemplu Hitler și Stalin. Este greu de stabilit unde este limita dintre ticăloșie și nebunie, dar asemenea criminalilor de rând, sociopaților și psihopaților, tiranii sunt și ei manipulativi, conștienți de relele pe care le fac și sunt responsabili pentru crimele pe care le săvârșesc. Foarte frecvent, tirania se asociază cu un caracter narcisist.Read more…

Războiul Troiei nu va avea loc

Înainte de a se începe războiul, tabăra păcii din Troia a încercat să negocieze cu Ulisse pentru a renunța la conflict. Din păcate, nu a reușit și, după cum știm din mitologie și din istorie, războiul a avut loc. Mi-am adus aminte de piesa lui Jean Giraudoux din 1936, urmărind negocierile ce se desfășoară pentru a evita un conflict să zicem local – Ucraina-Rusia, dar care se poate transforma într-o conflagrație care este cu atât mai periculoasă pentru noi, cu cât Ucraina nu este departe de România, țară direct vizată la negocierile dintre SUA și Rusia. Posibilitatea unui conflict la granița dintre Rusia și Ucraina, unde au fost masați 100.000 de militari și tehnica de luptă aferentă, a fost precedată de evenimentele din Belarus – deteriorarea situației la granița dintre Belarus, Polonia și țările baltice, zonă în care printr-o propagandă mincinoasă au fost atrași emigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa cărora li s-a promis o trecere ușoară în Uniunea Europeană. Situația tensionată creată ar fi putut duce la o explozie provocatoare de incidente majore. Atitudinea fermă a UE a dus la stingerea acestui focar de conflict. Deși evenimentele s-au desfășurat în Belarus, opinia publică știa că fără aprobarea Rusiei acțiunea nu ar fi putut avea loc. Mai târziu a devenit clar că ceea ce s-a întâmplat în Belarus a fost perdeaua de fum care a ascuns manevrele rusești de a deplasa, sub diferite pretexte, forțele militare la granița cu Ucraina,..Read more…

Ultima mea obsesie: cărţile!

Realitatea în care trăiesc și în jurul căreia mă învârt mă obligă să mă întorc tot timpul la ideea că în curând (cât de curând? nu știu!) noi, cei obișnuiți să luăm o carte în mână și dacă ne place, să-i întoarcem paginile până la ultima, noi ”ăștia” vom fi nevoiți să renunțăm la acest mod de a citi un text. Iar eu personal voi trebui să fac abstracție de faptul că unul din lucrurile care le datorez părinților mei e obiceiul (care a devenit pe parcurs o necesitate) de a căuta cărți, de a le procura, de a le depozita lângă patul meu în dormitor, de a le lua în mână pentru a le citi din scoarță în scoarță când le vine rândul, și apoi de a le găsi un loc în rafturile bibliotecii noastre. Și nu un loc la întâmplare, ci conform unei atente distribuiri după limbă, după autor, și chiar după subiect. Să nu mi se spună că sunt un fel de Casandra, pentru că am dovezi.Read more…

Indexul clipelor de plictiseală

E după-amiază și început de vară. Soare, liniște și călduț. M-am întors de la grădiniță, am mâncat, iar acum îmi bălăngăn picioarele pe scaunul din bucătărie. Bunica nu mai insistă cu somnul de amiază: știe că n-o să închid un ochi, oricât de mult m-ar ruga. Am în față o jumătate de zi în care să fac ce-mi place: mă ascund sub masa din sufragerie, îmi imaginez că sunt veveriță și mă joc cu prieteni imaginari. Deocamdată însă stau și mă uit la două muște care s-au așezat pe mușama chiar în fața mea. E rândul lor să mănânce din firimiturile de pâine rămase de la mine. Îmi place trompa lor delicată, mă fascinează ochii imenși și felul prudent în care se deplasează. Adevărul e că întotdeauna mi-au plăcut muștele și nu înțeleg înverșunarea cu care adulții le vânează, cu pliciul, cu spray-ul, sau cu un băț la capătul căruia au legat multe fâșii de celofan colorat și foșnitor. Mi se par grațioase și delicate și nu consider că fac mare pagubă dacă mănâncă resturile de la masa noastră. Au și un fel tare gingaș de a-și freca piciorușele din față. Cred că am început să le imit, altminteri de ce mi-ar zice Mama, atunci când mă supraveghează la baie, să mă spăl mai cu nădejde, nu ca o musculiță.Read more…

De ce leșina bunica mea

Amintirile mele durează cam de la vârsta de 8-9 anișori, deci de prin 1946-1947. Pe atunci, bunicii mei trăiau la Lugoj, dar în fiecare an veneau la noi, la Arad, pentru câteva zile. Cum unele imagini rămân fixate pe retina amintirilor, nu pot uita cum am văzut-o pe bunica prăbușindu-se și apoi purtată pe brațe până la o canapea, unde își revenea după scurt timp. Asemenea episoade aveau loc deseori după ce se auzea soneria de la intrare.Read more…

Cine a denunţat familia Frank? – O anchetă la 78 de ani distanţă

În vara anului 2016 Vince Pankoke, un fost agent FBI, proaspăt pensionat, primește un telefon neașteptat. La celălalt capăt al firului se află cineva pe care el, Pankoke, nu îl cunoaște. “Cât de mult te-ar atrage să renunți la rutina ta de pensionar și să preiei un caz important?”Pankoke nu stă prea mult pe gânduri. Cazul este important, dar și dificil și nu doar pentru că s-a petrecut la mii de kilometri distanță, în îndepărtata Europă, dar și pentru că niciunul din posibilii suspecți nu se mai află în viață, căci a avut loc în urmă cu trei sferturi de veac, în vremea Holocaustului. Dintre cele șase milioane de victime ale Holocaustului, numele Anne Frank este unul din cele mai cunoscute și nu doar pentru că a murit foarte tânără, la nici 16 ani, ceea ce în sine constituie o mare nedreptate, dar și pentru că în ciuda vârstei fragede, ea a apucat să lase ceva în urmă. Jurnalul Annei Frank a fost tradus în 70 de limbi și citit de milioane de copii și adulți din întreaga lume.Read more…

Reclamaţii nefondate la export, sau experienţa mea de inginerie-diplomatică

În 1977, la sfârșitul iernii, sunt invitat în biroul șefului serviciului Proiectări. – Ascultă, Toivi, pleci în Polonia pentru asistență tehnică la încheierea contractelor pe anul 1977. Dar este o problema mai importantă: polonezii reclamă că au primit acumulatoare hidraulice cu defecte de turnare. Este proiectul tău. Pleci urgent și rezolvi problema echipamentelor reclamate. Componenta principală a “comenzilor hidraulice” fabricate în uzina noastră era o sferă turnată din oțel, cu diametrul de peste un metru. Interiorul ei era umplut cu azot comprimat întâi la 70 atm Și apoi la 140 atm prin pomparea uleiului hidraulic destinderea pernei de azot evacua rapid uleiul sub presiune, acționând prevenitoarele de erupție. Mii de asemenea echipamente s-au livrat pe întregul mapamond, fără ca cineva să reclame vreo neregulă tehnică. În ultimele zile ale lunii februarie am plecat cu avionul la Varșovia.Read more…

Au trecut zece ani… Amintiri despre Bela Zaharopol

La 25 noiembrie 2021 s-au împlinit 10 ani de când Bela Stein Zaharopol Welt a părăsit aceasta lume, o lume pe care a păstrat-o de-a lungul anilor neobişnuit de bogată în muzică şi frumos. La 16 ani am întâlnit-o pentru prima dată, acasă la Bucureşti, unde am petrecut primul Revelion de adolescent, alături de un grup restrâns de prieteni. Ultima noastră întâlnire a fost cea din octombrie 2011, într-una din vizitele la apartamentul din cartierul Gilo, la Ierusalim. A fost ultima dată în care i-am putut arăta afecţiune şi respect. Bela, cunoscătoare a multor limbi străine, era o femeie de cultură a cărei viată putea fi deschisă precum calendarul unei perioade istorice dramatice, de la cel de al Doilea Război Mondial, la refugierea în regiunile depărtate ale Rusiei sovietice, revenirea în România şi în cele din urmă emigrarea în Israel. Nenumărate i-au fost talentele, dar primordial a fost cel al pedagogiei pianului, domeniu în care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a vieții profesionale. La Ierusalim, prezenţa sa, cât şi memorabilele lecţii de pian de care au beneficiat intelectuali ai oraşului, preocupaţi de educaţia muzicală a copiilor lor, i-au oferit o aureolă legendară şi o nesfârşită sursă de prietenii şi legături umane cu elevii săi.Read more…

Vigdorisme (VI). Țepe sub pulpana stăpânirii și alte giumbușlucuri filosofice

Idiosincrazie – idioțenie ce ține până la o vârstă târzie.
Speriați din toate țările ! Nu mai căutați soluții individuale de salvare. Ele nu mai există, sunt doar iluzii. Prăbușirea sau ridicarea din această catastrofă globală pandemic-civilizațională vor fi exclusiv colective. Acum e momentul de turnură, superbul punct nodal de inflexiune, din care toate posibilitățile au reale sorți de izbândă.
Ferice de narcomani, bețivi și nebuni, ei au ieșit deja pe ușa din dos a realității…
Cămin conjugal – cămin de familiști sau de candidați la statutul de familist cu acces restricționat în ambele sensuri.
Cuplu conjugal – unire-n cuget dar mai ales în simțiri, mai mult pe termen scurt decât pe termen lung, între doi oameni ce s-au întâlnit absolut întâmplător în drumul lor haotic spre alcov.Read more…