La Târgul de carte Gaudeamus din acest an, Editura Hasefer, prezentă cu o bogată producție editorială, a lansat cartea Viața fără cei dragi. Mic Tratat de consolare, de Delphine Horvilleur. Ea este rabin al aripii liberale a iudaismului din Franța și se consideră ”rabin laic”, definiție dată la înmormântare, de sora unui membru al revistei Charlie Hebdo, asasinat de teroriști islamici. În concepția ei, cele două noțiuni nu sunt antagonice.

La prima vedere, cartea care în franceză are un titlu mai dur, Vivre avec nos morts (Să trăim cu morții noștri), ne duce într-o lume tristă, fără întoarcere, plină de doliu și amărăciune. Dar după ce o citim, ne dăm seama că nu este adevărat. Deși subiectul este moartea, cartea este frumoasă și ne învață un lucru esențial: cum să facem față pierderii celor dragi. Delphine Horvilleur, prin funcția sa, consideră că aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească. Ea vorbește de strânsa legătură dintre viață și moarte pe care nu trebuie să le tratăm separat.  “Viața și moartea se țin de mână, este greșit să se vorbească despre două universuri fără legătură, așa cum se întâmplă adesea în gândirea occidentală”, a declarat ea la lansarea cărții. Horvilleur nu uită să sublinieze importanța vieții în doctrina iudaică și citează din Tora, din Deuteronom: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deut. 30: 19)

Cum la înmormântările evreiești rabinul este prima persoană care îl evocă pe cel decedat, Horvilleur consideră drept una din îndatoririle ei consolarea familiilor, respectiv cum să se raporteze la pierdere, la moarte. “A fi rabin înseamnă a coexista cu moartea, moartea celorlalți, moartea celor apropiați, dar mai ales a ști să transformi moartea în lecție de viață pentru supraviețuitori, să povestești ceea ce a mai fost povestit de mii de ori, înzestrând povestea pentru cel care o aude pentru prima dată cu chei inedite pentru a-și înțelege propria moarte. Aceasta este funcțiunea mea. Sunt de partea bărbaților și a femeilor care în momentele tragice ale vieții au nevoie de povestiri”, își explică ea rolul. În paranteză, ea constată că există numeroși copii care nu știu aproape nimic din istoria părinților lor.

Delphine Horvilleur spune că tuturor oamenilor le e frică de moarte. Până și Moise spera că Dumnezeu se va răzgândi și îi va îngădui să rămână în viață și să intre în Țara Sfântă. Diferența este atitudinea fiecăruia, ilustrată prin 11 povestiri adevărate, despre oameni pe care ea i-a însoțit pe ultimul drum. Aici vreau să menționez atitudinea față de moarte a două “fete de la Birkenau”, respectiv Simone Veil, supraviețuitoare la Auschwitz, devenită una dintre cele mai importante personalități politice din Franța, și prietena ei, pe care a cunoscut-o în lagăr, cineasta Marceline Loridan-Ivens.

Pe de altă parte, felul în care cineva își pierde viața poate să-ți determine viitorul, să-ți schimbe concepțiile. Așa a fost chiar cazul autoarei, pe care asasinarea lui Yitzhak Rabin a dezamăgit-o profund de sionismul susținut de reprezentanții dogmatismului religios și din păcate prezent la ora actuală în ideologia unor partide pe care Benjamin Netanyahu dorește să le includă în viitorul guvern. La 21 de ani, mărturisește ea în carte, pe când trăia în Israel, unde se dusese din convingerea că acolo-i este locul, a fost profund marcată de asasinarea lui Yitzhak Rabin. Acest gest “a pus capăt naivității mele, sionismului meu mult iubit. Mi-am dat seama că nu cunosc cu adevărat țara unde trăiam într-o bulă ideologică foarte puternică, stânga pacifistă militantă, care a explodat. Descoperind că asasinul lui Rabin era un evreu ortodox care l-a omorât “în numele lui Dumnezeu”, noțiunea de sionism s-a sfărâmat. Cele două sionisme ale noastre erau opuse, niciunul nu era cel adevărat”, a constatat ea și a decis să revină în Franța. A renunțat la Facultatea de Medicină pe care o urma în Israel și s-a hotărât să devină rabin. La ora actuală este cea de a treia femeie rabin din Franța. Este codirector al Mișcării Evreiești Liberale din Franța și redactorul-șef al revistei liberale evreiești Tenou’a.

Cartea este un prilej de reflecție asupra unui subiect nu prea comod – moartea, iar felul în care autoarea abordează această problemă corespunde celui de-al doilea titlu al cărții: Mic tratat de consolare. Chiar dacă nu recunoaștem acest fapt, adevărul este că într-un colțișor al sufletului fiecăruia se ascunde întrebarea: când și cum va veni sfârșitul? Dar, chiar dacă noi dispărem, Horvilleur oferă consolare celor pe care îi lăsăm în urmă.

Eva Galambos