Aplicație

Dacă există un cuvânt care mă terorizează în epoca asta digitală, cuvântul acela e aplicație. De o vreme încoace telefonul meu arată ca o cracă din filmul de groază al lui Hitchcock, numai că în loc de păsări croncănesc acolo aplicații. Le-am declarat război, un război pe care probabil îl voi pierde, căci ele ne-au năpădit deja peste tot, ca o invazie de lăcuste. Dacă vrei să-ți faci programare la medic, trebuie să o faci prin  aplicație. Dacă vrei să mergi la bancă, ai nevoie de altă aplicație. Chiar și Eli, frizerul din colț, nu mă mai primește dacă nu m-am programat prin aplicație. Cred că voi adera la curentul hippie.

Cel mai nasol este însă dacă ești în străinătate. Ca să plătești parcarea ai nevoie de o aplicație pe care o poți folosi doar dacă ești conectat la un număr local. Dar nici dacă nu ai mașină nu ești scutit de probleme. Într-o zi voiam să iau autobuzul de la Aeroportul din Timișoara până în centru. Am căutat în zadar casa de bilete, mi-au spus că s-a desființat odată cu pandemia.

– Și atuncea cum plătesc? – întreb.

– Aaa, foarte simplu, mi s-a răspuns. Prin aplicație.

Doar că telefonul meu se descărcase, așa că am stat pitit în spatele ușii autobuzului, gata să sar jos imediat ce ar fi urcat vreun IT-ist cu cercel în ureche care să strige:

– Aplicațiile la control!!

Din fericire nu a venit niciunul, așa că – recunosc cu rușine – am păgubit în ziua aceea regionala de autobuze cu 2.50 RON pe care îi voi returna odată, tot printr-o aplicație.

Nu demult fiică-mea m-a anunțat că a cunoscut un băiat tare bun și că au decis să se căsătorească. Am întrebat-o imediat dacă s-au cunoscut la servici, sau poate la discotecă.

– Ești învechit, tată, mi-a răspuns. Cine mai are vreme de discotecă acum? Ne-am cunoscut așa cum se cunoaște toată lumea în zilele noastre. Pe aplicație.

Sunt dispus să-mi revizuiesc părerea. Sper doar ca asta să fie o aplicație bună.

George Schimmerling

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Marica Lewin commented on January 19, 2023 Reply

    Sa va felicit pentru câsâtoria fiicei, sa aiba noroc si sa fie fericitå!
    Vedeti, exista si aplicații bune!

    • George Schimmerling commented on January 19, 2023 Reply

      Multumim mult

  • Veronica Rozenberg commented on January 13, 2023 Reply

    Gyuri Schimmerling, m-ai distrat copios, urasc aceasta situatie din ce in ce mai apasatoare si cre te obliga sa faci din TELEFON, centrul vietii tale.

    Cunosc elemente de baza, dar am intotdeauna dificultati cu lucruri noi si cat pot nu apelez la aplicatii, ba chiar ma enerveaza cu adevarat atunci cand in toate locurile comerciale, medicale, circulare (adica de transport 🙂 )ti se recomanda cu caldura si convingere sa folosesti “aplicatia”.
    Plata se face prin BIT, toate institutiile la care vrei sa faci o verificare, sa te programezi, sa capeti vreo informatie, vor sa verifice ca tu esti TU, si ca nu te-ai transformat intr-un ROBOT, sau intr-o pasare rapitoare, sau intr-un hotoman inveterate. Ma rog, de ce ti-ar oferi cineva strain incredere, doar iubirea de oameni a incetat de mult, daca o fi fost vreodata, un apanaj al locuitorilor Terrei. Si ticalosii se inmultesc, din pacate.
    Si nu in cele din urma, cuvantul, pe care Andrea il numeste barbarism, a devenit UNIVERSAL, e folosit cu incredere in probabil toate limbile de catre cei mai putin specializati oameni cu care te poti intalni si pe care i-ai imagina ca iti dau sfaturi si instructiuni.

    Nu cred ca va exista o solutie, probabil ca in cele din urma obsinuinta se va instala chiar si pentru cei care incearca sa-si pastreze “bunele manière”.

    Ce-o mai fi si asta?

  • gabriel gurman commented on January 13, 2023 Reply

    Problema descrisă se asociază perfect cu cea descrisă de GbM în articolul din această săptămână…..
    GbM

    • George Uri Schimmerling commented on January 13, 2023 Reply

      Am vrut sa scriu si eu acelasi lucru la articolul lui. Great minds think alike ! 🙂

  • Andrea Ghiţă commented on January 12, 2023 Reply

    Toate aceste aplicaţii care întâi te înhibă, apoi te enervează, sau te exasperează, în final îţi dau satisfacţia că eşti în stare să le dai de capăt, adică eşti deştept. Eu sunt mai enervată de adoptarea în limbajul curent a barbarismului “aplicaţie” respectiv a verbului “a aplica” în sensul de a depune o cerere, a concura.. “Am aplicat pentru un job” sau “Am depus o aplicaţie pentru un job” sunt expresii foarte des utilizate, care înseamnă a concura sau a depune o cerere pentru ocuparea unui loc de muncă. De fapt aplicaţia este rezultatul acţiunii de a aplica şi, aventual înseamnă talent: Ai aplicaţie pentru muzică, iar a aplica înseamnă a pune ceva în practică, eventual a se dedica. Dar cine mai consultă DEXul?!

  • tiberiu ezri commented on January 12, 2023 Reply

    Generația tânără are aplicățiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *