Îmi închipui că majoritatea cititorilor, chiar dacă nu locuiesc în Israel, au vizitat Ierusalimul măcar o dată în viață și dacă vorbesc despre Orașul Vechi, Poarta Jaffa și Turnul lui David, vor ști exact la ce mă refer.  Ei bine, în zilele noastre complexul cu Turnul lui David adăpostește Muzeul de Istorie a Ierusalimului, iar unul dintre exponatele mele preferate este o machetă a orașului, așa cum arăta către sfârșitul secolului al XIX-lea.  Pare o jucărie, cu casele cât cutiile de chibrituri, dar în realitate este o încercare de a reprezenta cât se poate de fidel orașul din acea perioadă; de fapt ar putea fi numit o „hartă tridimensională”.  Dar puțini vor fi auzit prin câte peripeții a trecut această machetă.

Povestea începe la colecția de hărți a Bibliotecii Naționale, despre care am mai scris.  https://baabel.ro/2021/10/harta-ierusalimului/   La începutul anilor 1980, căutând prin colecția de hărți, Prof. Rehav Rubin de la Facultatea de Geografie a Universității Ebraice a observat ceva ciudat.  Era o reprezentare a Ierusalimului văzut de sus, publicată la Viena.  Desenul nu era datat, dar părea din a doua parte a secolului al XIX-lea.  Totul era cât se poate de exact, era clar că fusese făcut după natură – dar la Ierusalim nu există niciun punct destul de înalt care să ofere o asemenea perspectivă.  Mai mult, partea de sud a caselor apărea în umbră, de parcă soarele ar fi luminat dinspre nord.  Absurd!  El și-a dat seama că singurul mod de a obține așa o reprezentare este de a lucra după o machetă.  Dar nicio machetă de acest gen nu era cunoscută.

Căutând prin literatura și prin presa din a doua parte a secolului al XIX-lea, Prof. Rubin a descoperit că a existat într-adevăr o asemenea machetă, prezentată la Expoziția Universală din Viena din 1873, în pavilionul Imperiului Otoman.

Despre creatorul machetei nu se mai știe mare lucru, doar că se numea Stefan Illes, era maghiar, catolic, originar din Bratislava și s-a stabilit la Ierusalim în 1864.  La început a lucrat la tipografia franciscană și mai târziu și-a deschis o afacere proprie, o legătorie de cărți.

Anii 1860-70 sunt cunoscuți ca perioada de „redescoperire” a Ierusalimului și a Țării Sfinte.  Orașul mișuna de europeni și americani: consuli, ofițeri, misionari, arheologi, istorici, geografi, călători, aventurieri și toți erau exploratori pasionați ai Ierusalimului și ai împrejurimilor sale.  Illes a fost și el influențat de această atmosferă.  Tot atunci au fost trasate și primele hărți topografice exacte ale orașului.  Este clar că Illes le cunoștea și le-a folosit în construcția machetei. 

Dar o machetă este mult mai mult decât o hartă: Illes trebuia să cunoască fiecare casă în parte și să o reprezinte în miniatură.  Macheta este construită pe un suport de 4,5 x 5 m, deci de mărimea unei camere, iar clădirile, copacii, etc. sunt din zinc topit, turnate în tipare și apoi vopsite.  Reprezentarea este atât de fidelă, încât se pot recunoaște ferestrele, balcoanele, se văd chiar stâlpii de telegraf și steagurile de pe consulatele străine!  Întreaga machetă putea fi desfăcută în opt fragmente, împachetată în lăzi și transportată.

Prezentarea machetei la Viena a fost un mare succes, ceea ce nu este deloc surprinzător.  Într-o vreme în care nu exista nici internet, nici televiziune, nici cinematograf și când oamenii nu prea aveau posibilitatea de a călători, macheta era cel mai bun mijloc de a da spectatorului impresia că se află cu adevărat pe străzile Ierusalimului. 

După încheierea Expoziției Universale, Illes a prezentat macheta la Londra, apoi în mai multe orașe germane și elvețiene, până când în final ea a fost achiziționată de orașul Geneva și expusă la Salle de la Réformation.  În 1920 sala a devenit sediul Ligii Națiunilor, macheta a fost scoasă și de atunci i s-a pierdut urma.

Dar… nu aduce anul ce aduce ceasul!  Prof. Rubin avea o studentă originară tocmai din Geneva.  Ea a cerut ajutorul tatălui ei.  Acesta își amintea că macheta mai fusese expusă o dată, prin anii 1960, la Muzeul de Artă și de Istorie.  El a reușit să convingă direcțiunea muzeului să i se permită să caute prin depozite și a sfârșit prin a redescoperi macheta care se afla în pod, sub un strat gros de praf, dar practic intactă!  Ea a fost din nou desfăcută în fragmente, împachetată în lăzi și readusă acasă în 1985.  În zilele noastre, chiar dacă există deja cinematograf, televiziune și internet, macheta este tot atât de apreciată ca atunci când era nouă.  Iar anul acesta macheta împlinește vârsta venerabilă de 150 de ani!

La început macheta Ierusalimului slujea ca un fel de „material didactic”, permițând spectatorilor să-și închipuie cam cum arată Ierusalimul, căci foarte puțini aveau șanse să-l vadă vreodată aievea.  Ea a rămas până astăzi o atracție turistică, dar și un izvor istoric important, fiind o imagine cât se poate de exactă a orașului de acum 150 de ani.  Se poate vedea ce exista deja, ce a fost adăugat mai târziu și pentru părțile reconstruite sau schimbate se poate vedea aspectul lor anterior.  Poate cea mai mare importanță o are pentru a înțelege cum arăta Cartierul Evreiesc care a fost ras de pe fața pământului după ce Legiunea Arabă l-a ocupat în 1948, în timpul Războiului de Independență.  Atât macheta, cât și unele fotografii aeriene au permis reconstrucția celor două sinagogi impunătoare: sinagoga Hurva, rededicată în 2010, și sinagoga Tiferet Israel, aflată în curs de reconstrucție.

Dacă macheta lui Illes a fost redescoperită pornind de la o imagine puțin cam ciudată, aș vrea să propun cititorilor încă o imagine cât se poate de năstrușnică, aș zice chiar suprarealistă: Ierusalimul cu o uriașă roată de bâlci în fundal.  Fotografia este perfect autentică, nu este la mijloc nicio înșelăciune sau fotomontaj.  Îi provoc pe cititori să găsească o explicație şi s-o posteze la comentarii, înainte de numărul viitor al revistei în care voi dezlega misterul.

Bibliografie:

Rehav Rubin: Stephan Illes and his 3d Model-Map of Jerusalem (1873)  The Cartographic Journal Vol. 44 No. 1 pp. 71–79 February 2007

Hava Oren