În zilele noastre, presa scrisă și cea electronică, radioul și televiziunea răsună de unul și același subiect: nemulțumirea israelienilor de politica noului guvern, mai ales de reforma justiției, demonstrațiile de proporții din ce în ce mai mari, cu participarea cetățenilor de pe întreg spectrul politic, împotriva a ceea ce este văzut ca sfârșitul democrației. În articolul editorial al ziarului Haaretz din 3 martie [1] se vorbea chiar despre ceea ce eu consider anarhie: tot mai mulți militari în rezervă nu sunt de acord cu politica actualului guvern și ca urmare refuză să se prezinte la armată. Ceea ce a început ca un firicel, devine un șuvoi… Nu numai că aceste lucruri m-au impresionat foarte puternic, dar ele mi-au readus niște vechi amintiri…
Era pe la începutul anilor 1970, trăiam de scurt timp în Israel, încă nu citeam în ebraică (din păcate nici până astăzi nu sunt mai brează), în schimb începusem să citesc în engleză. Una din primele cărți pe care le-am citit a fost Atlas Shrugged de Ayn Rand. (În limba română a apărut sub titlul Revolta lui Atlas.) Cu vreo douăzeci de ani mai târziu am recitit-o, am citit și alte cărți ale aceleiași autoare (beletristică, nu filosofie) și ideile ei au avut asupra mea un impact profund. Pentru a le înțelege trebuie întâi să o cunoaștem pe autoare.
Ayn Rand este un pseudonim. Alisa Zinovyevna Rosenbaum, fiica unui farmacist din St. Petersburg, s-a născut în 1905. Revoluția bolșevică a prins-o la vârsta de 12 ani și familia a fost nevoită să fugă. În timpul studiilor a avut de suferit de pe urma „originii sociale nesănătoase”. A cunoscut îndeaproape toate relele bolșevismului și când a reușit să primească pașaportul pentru a-și vizita rudele din America, nu s-a mai întors; s-a căsătorit cu un american și a primit cetățenia. De atunci s-a dedicat scrisului, denunțând comunismul sub toate formele lui.
Unii consideră că Revolta lui Atlas este unul din marile romane ale literaturii americane moderne. Eu nu aș zice că este o capodoperă. Da, cartea este palpitantă, se citește cu interes, dar poate că uneori exagerează, iar personajele sunt destul de schematice. Totuși asta nu prea are importanță. Romanul a fost scris ca o ilustrare a unor idei, este ceea ce se numește un „roman de teză”. De aceea nu mă voi referi nici la personaje, nici la acțiune – cititorul le va descoperi singur.
Ce mi-a plăcut în mod special a fost prima parte. Romanul reflectă realitatea din Statele Unite ale Americii în anii 1950, dar el s-ar putea derula exact la fel și în zilele noastre, în orice parte a lumii industrializate. La început totul pare perfect normal. Uneori mai lipsește câte un produs de pe rafturile magazinelor, uneori mai întârzie câte un tren, dar acestea sunt mărunțișuri cu care ne-am obișnuit și pe care nici nu le luăm în seamă. Numai că mai târziu nu mai lipsește un produs, ci trei, apoi zece și treptat magazinele se golesc. Circulația devine eratică, locomotivele se strică și nu se găsesc piese de schimb, se produc accidente grave și până la urmă trenurile se opresc total. Lumea se descompune sub ochii noștri, întâi pe nesimțite, apoi tot mai rapid. Un firicel devine un șuvoi. Companiile dau faliment una după alta. Guvernul încearcă să le ajute cu subsidii, dar prăbușirea nu mai poate fi oprită. De ce???
După părerea lui Ayn Rand (și a mea), lumea modernă este reglată de sistemul capitalist și de legea cererii și a ofertei. Companiile care oferă produse sau servicii de bună calitate, la un preț convenabil și care sunt necesare societății vor prospera, celelalte vor da faliment și în locul lor vor apărea altele mai bune, mai eficiente – deci are loc un fel de „selecție naturală”. Bineînțeles că sistemul nu funcționează întotdeauna perfect, mai sunt și crize economice, dar este totuși cel mai bun sistem pe care omenirea l-a găsit până acum și orice încercare de a-l împiedica va duce la rezultate opuse celor scontate. A da subsidii unei companii falimentare înseamnă a-i permite să-și mai continue o vreme afacerile proaste, dar oricum ea va da faliment și banii publici vor fi irosiți.
Exemple pentru această teorie nu trebuie căutate numai în carte, ele se găsesc pretutindeni în lumea din jur. Tocmai am citit despre colectivizarea din Ungaria. Reforma agrară din 1945 i-a împroprietărit pe țărani, dar mulți au primit loturi foarte mici. O familie s-a descurcat plantând agrișe, pentru care aveau o piață bună. Dar când au venit activiștii de partid și le-au poruncit să cultive grâu, fără să știe (și fără să le pese) că pământul nu era potrivit, țăranii au rămas muritori de foame. În schimb când China comunistă, o țară foarte înapoiată în anii 1950, a adoptat economia de piață, s-a produs un adevărat miracol economic.
După părerea lui Ayn Rand, oamenii se împart în două categorii: cei activi, productivi, talentați, care duc lumea înainte, și „trântorii” care nu sunt decât o povară pe spinarea primilor. Aici nu e vorba numai de bunuri materiale, omenirea nu trăiește numai din pâine. O societate are nevoie și de cultură, de spiritualitate, de educație, de sănătate, de apărare… E normal că orice societate are și membri neproductivi: copii, bătrâni, bolnavi, handicapați… Dar sunt și cei care refuză cu bună știință să participe la munca creatoare: oameni a căror „muncă” nu folosește nimănui, escroci, corupți, criminali de toate felurile. O societate poate acomoda un anumit număr de elemente neproductive, dar când acestea se înmulțesc peste măsură, societatea nu mai poate funcționa.
În carte, atunci când se ajunge la această situație, oamenii productivi, cei care duc întreaga lume pe umeri (la fel ca Atlas) se revoltă, fac grevă și apoi dezertează, pur și simplu dispar – aceasta este explicația de ce lumea se prăbușește în ritm din ce în ce mai rapid.
Filosofia lui Ayn Rand, obiectivismul, a rămas perfect valabilă și în zilele noastre și asta nu o spun numai eu, ci și publicații serioase de talia lui Wall Street Journal. [2] Mai mult, eu cred că este cu atât mai relevantă pentru situația actuală din Israel. La o concluzie asemănătoare a ajuns și Gabriel ben Meron în eseul „Cunoașteți insula aceasta?” (El o numea Absurdia.) Venitul e mare, dar devine insuficient în situația în care tot mai mulți nu produc, dar consumă din ceea ce produc alții. Adică cei care participă activ la o economie stabilă sunt tot mai puțini, iar cei care trăiesc din ce produc alții sunt tot mai mulți. https://baabel.ro/2021/04/cunoasteti-insula-aceasta/ Nu numai că numărul „trântorilor” e în creștere, dar am impresia că ei dețin chiar majoritatea în guvernul actual…
Iar la un moment dat oamenilor activi și productivi li se face lehamite și își iau lumea-n cap. Nu „dispar” ca în roman, dar dezertează, nu se mai prezintă când sunt concentrați ca rezerviști. Numai că spre deosebire de Statele Unite a anilor 1950, Israelul din 2023 este înconjurat de dușmani… Poate că dezertorii nu s-au gândit că refuzând să-i apere pe „trântori”, refuză să se apere și pe ei înșiși și în aceste condiții Israelul se îndreaptă cu pași uriași spre pieire, la fel ca lumea din cartea lui Ayn Rand.
Romanul Revolta lui Atlas este o distopie, dar spre deosebire de alte distopii care se petrec într-un viitor incert și într-un loc nedefinit, aceasta se petrece acum și aici! De aceea spun că am senzația că îmi fuge pământul de sub picioare.
Dar mai spun un lucru. În ebraică există un proverb: Al tihie țodek, tihie hacham! Cel mai important nu este să ai dreptate, să ai ultimul cuvânt, ci să ai înțelepciunea de a ceda și de a ajunge la un compromis. Sper ca președintele statului, Isaac Herzog, să reușească să aducă cele două părți la masa tratativelor. Altfel, dacă mergem mai departe pe aceeași cale, suntem pierduți.
Hava Oren
[2] https://www.wsj.com/articles/SB123146363567166677
21 Comments
Nu cunosc “Revolta lui Atlas”, dar am citit in urma cu multi ani o carte scrisa de Ayn Rand, in care se definea o mare sustinatoare a capitalismului, concurenței, egoismului. Doar in aceste confruntari acerbe intre corporatii rezida avansarea productiei și a societății, succesul individual si mai ales īmbogățirea.
Ma intreb atunci, ce mai rămâne din esenta umană si cea divină, din harul cu care am fost inzestrați, din iubire.
Tocmai acesta este principalul motiv pentru care a fost criticată și la asta mă refeream în articol, când spuneam că „uneori exagerează”. Eu nu aprob filosofia ei în totalitate, dar văd în ea foarte multe lucruri unde are dreptate și care sunt valabile și acum și aici.
Referitor la dezvoltarea economiei, progresul tehnologiei, imbunătåțirea nivelului de trai, crearea surplusului care subventioneaza știința si artele, categoric Ayn Rand are dreptate.
Intreg sistemul socialist a cazut deoarece economia si finanțele s-au prabusit.
E greu de pastrat echilibrul intre sustinerea paturilor destitute ale societații si a nu deveni un Stat falimentar, o țara eșuată.
Voi căuta ” Atlas shrugged”.
Ați gasit analogia perfectă intre conținutul cårții lui Ayn Rand si realitatea din Israel in zilele noastre
Două state pentru două societăți complet diferite, propune Robert Robicsek. Dar i-a trecut oare prin minte cuiva că aceasta este urmarea firească a situației care exista deja la mijocul secolului al XIX-lea? Am prezentat-o în articolul despre Velvl Zbarjer, apărut în 15.12.2022. Mă refer la antagonismul dintre cei care vor cu orice preț să păstreze tradițiile și cei care vor progresul și adaptarea la societatea contemporană. Din câte știu eu, încă nu s-a găsit o soluție.
Rezultatul alegerilor reflectă opţiunea reală a poporului israelian sau faptul că nu toţi cei care astăzi demonstrează pe străzi şi-au exprimat votul? Dacă într-adevăr, aşa cum scrie dl. Robicsek, demografia a învins democraţia situaţia pare într-adevăr gravă, pentru că nu văd în ce fel poţi ajunge la un compromis cu majoritatea care nu are nevoie de democraţie. Poate printr-o… minune!
Exact.
Din pacate aveti dreptate. Minunea poate veni, cred eu din interiorului partidului Likud unde au mai ramas cativa oameni destepti si drepti la minte dar nu au deocamdata curajul sa se exprime. In plus, statisticile spun ca nu putini dintre cei care au votat Likud nu sunt de acord cu aceasta “reforma” care nu le-a fost prezentata inainte de alegeri.
Bine spus!
Trântorii de care amintește Hava se înmulțesc tot mai mult și ca atare, ei nu vor renunța la conducere și la reforma judiciară care de fapt se prevede să fie o revoluție socială și nimicirea democrației. Soluții? Optimiștii speră că președintele va rezolva situația. În van! Eu cred că singura soluție este că puținii oameni moderați care au mai rămas în partidul la conducere să aibă curajul să voteze așa cum probabil gândesc, adică împotriva acestei reforme diabolice.
AMEN !
Asa cum spunea primarul Tel Avivului, de la democratie se poate trece la dictatura pe cale democratica dar invers numai cu forta
Asta cam așa este.
Nu trebuie sa fii scriitor sau filosof pentru a înțelege gravitatea evenimentelor din Israel. Dorința de răzbunare, de acapara toate domeniile de influența din societatea noastră printr-o legislație antidemocratica, extremista, poate duce doar la o catastrofa naționala. Orbiți de ambiții nelimitate, politicienii din noul guvern nu vor sa vadă ce ne așteaptă, ce viitor vor avea copiii și nepoții noștri.
Hava, mi-ai trezit interesul pentru a citi această carte .Se pare că autoarea ,care a venit din lumea opusă Americii, ajungând acolo a avut o perspectivă mai largă a celor ce se petrec în America. Cât privește pe israelieni au fost multe perioade grele . Cred că Războiul de independență și războiul din Iom Kipur au fost cele mai grele. Trebuie dusă o muncă educativă pe toate nivelel sociale pentru a determina oamenii capabili să lucreze și să facă armată. Să respecte unul pe celălalt. Și să înțeleagă, că în orice alt loc nu sunt doriți. Revista Baabel are multe articole care relatează cum dealungul istoriei nici o societate nu a acceptat total evreimea. Nu există alt loc pentru ei.
Nici vorba, in Israel nu exista de ani locuri de munca suficiente pentru toata lumea, cat despe munca de jos, israelienii prefera sa o faca muncitorii si muncitoarele straine, caci israelienii au nasul prea sus, si pe langa aceasta, Statul nu i-ar plati cum se cuvine. In consecinta treaba e destul de complicata, si fara muncitorii straini, nenumarate posturi importante pentru munca de jos, servicii asigurate populatiei in varsta, sau posturile in domeniul constructiei, nu ar avea cine sa le indeplineasca. Israelienii? Nu!
Lehamite si senzatia ca le fuge pamintul de sub picioare sint ceea ce simt tot mai multi israelieni in aceste zile. Greu de prezis viitorul, fortele sint tectonice si miza imensa. Deocamdata orice finala este posibila.
Dar indiferent de cum se va termina de data aceasta,pe termen lung lucrurile nu pot sa mearga decit foarte rau. In primul rind cind demografia invinge sistemul. si ajung la putere cei care nu prea vor nici sa munceasca nici sa mearga la armata dar in acelas timp au tupeul sa-i oblige pe ceilalti sa-i serveasca in tacere, viitorul e sumbru.
Nu exista nici un scenariu in care minoritatea care hraneste majoritatea sa-si suprime frustrarea si sa ramina in liniste.
Poate a sosit timpul sa recunoastem ca experienta de a crea o societate democrata-liberala in Israel a esuat si e momentul sa cautam solutii alternative pentru cei care nu se pot impaca cu noua realitate.
Aveți vreo propunere?
Divortul si despartirea de cei care nu vor sa ne respecte credinta in regulile liberale. Doua state pentru doua societati total diferite. Suna utopic dar si viziunea lui Herzl parea utopie. Daca nu aici si acum, atunci in alta parte. Dupa cum nu am invatat din istorie, sfirsitul se repeta.
Sper să nu se ajungă acolo.
Unica solutie posibila sunt doua state pentru cele doua categorii de populatie, in felul acesta vor fi obligati a-si asuma raspunderi, pe care societatea umana va fi nevoita sa le acuze intr-o forma mai categorica decat o face acum !
Aveti dreptate, doamna Oren. Desi, din pacate, e greu, ambele parti trebuie sa accepte…