De două săptămâni mă aflu împreună cu soţul meu, pentru a treia oară, într-o staţiune balneoclimaterică din Slovacia. Se numeşte Piešťany. Staţiunea se găseşte la o distanţă de circa 90 de km de capitala Slovaciei, Bratislava, iar aceasta la doar 60 de km de Viena.
Prima mențiune scrisă a orașului datează din 1113 sub numele „Pescan”, derivat din piesku (nisip), pentru că așezarea a fost întemeiată pe nisipul și pietrișul adus de râuri. În Evul Mediu localitatea aparținea unor moşieri maghiari, ba chiar şi lui Ludovic cel Mare (1342-1382) regele Ungariei (şi al Poloniei din 1370). Calităţile terapeutice ale apelor și ale nămolului au fost descoperite și documentate încă din 1571.
În secolul al XVI-lea, la 2 km spre sud de vechiul Piešťany, vizavi de izvoarele termale, a fost întemeiat orașul balnear Teplice, iar zvonurile despre efectele vindecătoare ale izvoarelor locale nu au întârziat să se răspândească. În secolul al XVII-lea, o poezie a preotului Adam Trajan din Benešov aminteşte calităţile vindecătoare ale izvoarelor termale de la Piešťany.
Primii proprietari importanți ai stațiunii au fost cei din familia Erdödy. Ei au construit prima casă balneară în 1822, după războaiele napoleoniene. Casa mai stă în picioare și este denumită Old Spa sau Napoleon’s Bath. Cu toate acestea, familia Winter a fost cea care a dezvoltat centrul balnear aducându-l la prosperitatea sa deplină și faimă mondială.
Ľudovít Winter (1870-1968) [1] este unul dintre cei mai importanți oameni din istoria stațiunii, cel care a contribuit la transformarea orăşelului Piešťany dintr-un sat cu băi provinciale într-un oraș balnear de renume internațional chiar și în perioada de persecuție din cel de al Doilea Război Mondial, când a îndurat angoasa lagărelor de concentrare. După 1948, în timpul regimului comunist, a acceptat pierderea băilor termale ale familiei sale, dar dragostea pentru Piešťany n-a pierdut-o până la moarte.
De necrezut, dar la Piešťany a existat o comunitate de evrei, chiar de la începutul secolul al XVIII-lea [2]. În anii 1830 au sosit refugiați evrei din Moravia, dar din 1736, locuiau deja la Piešťany 13 familii de evrei, cărora aceştia s-au adaogat. Potrivit unor indicații din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, evreii din Piešťany aparțineau rabinatului din Vrbovo, orăşel situat 11 km spre nord-vest.
În afara casei de rugăciune, fondată în jurul anului 1780, comunitatea avea un cimitir, o baie rituală (mikve) și un heder. Șeful rabinatului a fost unul dintre cei mai importanți rabini din Ungaria, Jakub Kopel Altkunstadt (1766 – 1836). În jurul anului 1815 a fost construită prima sinagogă ca să servească comunitatea de evrei care crescuse până la 2000 de suflete.
După 1889 familia evreiască Winter care închiriase centrul balnear Piešťany și directorul ei, Alexander Winter, au ridicat staţiunea la un nivel tehnic internațional. Unii rabini și medici evrei de prestigiu îşi trag obârşia din acest orăşel.
Între cele două războaie mondiale, comunitatea locală de evrei a contribuit masiv la prosperitatea economică a oraşului, membrii ei deţinând cam 65% din totalul afacerilor, peste 100 de magazine, vreo 35 de ateliere meșteșugărești, hanuri și unități de cazare. De la sfârşitul secolului al XIX-lea și până la Primul Război Mondial, comunitatea evreiască ortodoxă din Piešťany a cunoscut o dezvoltare impresionantă, s-a înfiinţat chiar o yeshiva unde s-au înscris studenți din diferite colţuri ale monarhiei Austro-Ungare, rabinii succedându-se adesea din tată în fiu. Cei 1000 de evrei reprezentau 14% din populaţie; în perioada interbelică s-a adăugat și o comunitate de rit neolog. Această comunitate a fost puternic reprezentată şi în România, în special în Ardeal și în Banat [3]. Rivalitatea dintre ortodocşi şi neologi i-a menţinut în două grupuri separate, dar “în afară de acestea, a apărut încă o fracțiune, cea a comunităților „status quo ante”, care au refuzat să se alăture celor două tabere rivale și au decis să rămână independente.”[4]
După crearea statului slovac [5], în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, marea majoritate a populației a adoptat o atitudine duşmănoasă față de evrei. Locuitorii au cerut alungarea evreilor din oraș, ca ei să nu „pângărească” cu prezența lor celebrele băi. Contractul cu familia Winter pentru închirierea de unităţi balneare a fost anulat.
În 1940, la Piešťany erau înregistrate 1559 de persoane de religie israelită. La acel moment, toate asociațiile și organizațiile evreiești au fost dizolvate și singura instituție pentru contactul cu autoritățile a rămas filiala districtuală a Centrului Evreiesc.
Începând din 1942, evreii din orăşel au fost deportaţi, majoritatea la Auschwitz, Novaky sau Maidanek. După război au rămas în oraş doar 150 de evrei care reuşiseră să se ascundă. Cu timpul au emigrat și ei în Israel sau în alte ţări.
O comunitate atât de prosperă care a contribuit la dezvoltarea economică şi la prestigiul medical al orăşelului slovac şi-a găsit tristul sfârşit fie în lagărele menţionate mai sus, fie (către sfârşitul războiului) în lagărul Sered din sudul Slovaciei, iar orăşelul a rămas practic fără niciun cetăţean evreu. [6]
După eliberare și desigur în perioada următoare, orăşelul a continuat să se dezvolte. Hotelurile moderne sunt frecventate de o mulţime de turişti. Multe hoteluri au fost construite la începutul secolului XX în stil Art Nouveau și în anii 1960-1980 s-au adăugat câteva clădiri spa noi. Astăzi, complexul balnear oferă peste 2.400 de paturi de categorii diferite, precum şi apartamente.
Atmosfera de linişte aproape absolută este întreruptă doar de susurul apei, de păsărelele care ciripesc printre ramurile copacilor, de turiştii care se plimbă agale și de concertele de promenadă.
Vizitatorii se bucură de zilele însorite, de verdeața omniprezentă, frunzele plutesc pe suprafața argintie a râului Váh şi de pescăruși. Pe-aici întâlneşti și Răţuşca cea şchioapă din povestea lui Hans Christian Andersen.
Ce face ca Pieštany să fie diferit de alte staţiuni balneare? Secretul îl deţin în primul rând calităţile terapeutice ale locului.
Orăşelul Piešťany este străbătut de răul Vah. El îşi are originile în Munţii Tatra Mică. Cele două izvoare (Vahul alb și Vahul negru) se unesc și formează cel mai lung râu al Slovaciei (406 km) care se varsă în Dunăre.
Izvoarelor termale și nămolul sulfuros de aici au efecte terapeutice unice în cazul afecţiunilor aparatului locomotor.
La Piešťany există 10 izvoare terapeutice, cu temperaturi între 67°C și 69°C, care conțin minerale și gaze. Efectul tratamentului balnear este completat de parcuri întinse, întreținute cu grijă, cu copaci, verdeaţă şi flori multicolore. Insula balneară dintre braţele râului Vah este ca o mică grădină botanică, creată pe terenul unei păduri inundabile în urmă cu aproximativ 150 de ani. Brațul ocolit al râului Vah este un habitat pentru multe specii rare de plante și animale.
Depozitele de nămol medicinal formate datorită activităţii izvoarelor minerale și sedimentelor râului Vah fac ca nămolul de la Piešťany să aibă un efect terapeutic excepțional asupra afecțiunilor reumatismale și a unor tulburări neurologice. Se aplică sub formă de împachetări. Se mai folosește sub forma unei băi destinate exclusiv palmelor, terapie numită “peloidă”, sau sub forma “parafango”, plachete care îmbina nămolul cu parafina, încălzite și aplicate asupra zonelor dureroase. Se folosesc și metodele de tratament clasice, masajul, electro și magnetoterapia, felurite băi cu apă termală combinate cu masaj.
Hotelul în care am locuit și alte câteva alcătuiesc un complex de tratament. Sunt legate între ele prin coridoare elegante, curate, pardosite cu marmură, așternute cu covoare ţesute cu pene de păun, simbolul locului. Pereţii sunt împodobiţi cu imagini care amintesc vegetația luxuriantă, deși se află într-o zonă temperată. Privind panourile, vezi uneori o fată cu capul plecat, privind curioasă florile de lotus. Fără să vreau îmi amintesc de o altă poveste de H.C. Andersen, Degeţica, [7] o mai ţine minte cineva?
Multiplele decoraţii murale, tapiserii, panouri colorate şi afişe privind activităţile extra hoteliere din cursul săptămânii sau din weekend fac ca timpul destul de lung pe care îl petreci mărşăluind pe aceste coridoare să fie cât mai plăcut și instructiv.
Vegetaţia din jurul hotelurilor, copacii care îmi amintesc nostalgic de locuri uitate din trecut, este o adevărată delectare. Ne-a încântat aleea plopilor „fără soţ”, mestecenii falnici, arţarii şi teii care îşi aşteaptă calm rândul pentru a parfuma aerul cu florile lor, dar şi magnoliile, glicinele și castanii cu florile ca nişte felinare albe. Sub ochii mei au înflorit arbuştii de liliac cu florile simple sau bătute, de nuanţe diverse de mov, sau simplu alb.
Nu lipsesc nici pomii fructiferi, cei despre care am povestit în volumul meu EPPUR și MUOVE… în povestea despre curtea copilăriei. Mărul, cel dintâi în floare, al doilea cireşul, aşteptând să-şi transforme florile albe-roz în roade.
Pe insula balneară poţi urmări felurite animale și păsări a căror viaţă se adaptează la climatul şi vegetaţia sfârşitului de primăvară. Sunt pescăruși care zboară ici și colo, răţuşte şi lebede, alături de o mulţime de peşti și de castori jucăuşi şi harnici.
Binefacerile unei staţiuni balneare, deşi cunoscute de mii de ani, se pare că nu întotdeauna sunt gustate de oamenii obişnuiţi. În ciuda îndelungatei tradiţii care i-a purtat pe oamenii Europei către asemenea locuri, cred că este nevoie de o convingere şi o socoteală personală ca să-ţi petreci vacanţele într-o staţiune precum Piešťany.
În primul rând, cine sunt “oamenii obişnuiţi”? În accepţiunea mea sunt oamenii pe care i-am întâlnit pe parcursul vieţii. Pentru mine, contactul cu lumea din jur este plin de surprize, dar pentru alții ele pot părea de-a dreptul banale și lipsite de importanţă. M-am obişnuit cu această discrepanţă între mine și alţii sau dintre femei şi bărbaţi. Desigur că și excepţiile pot întări regula, atunci când întâlneşti oameni care “observă” ceea ce este în jurul lor și nu trec indiferenţi pe lângă masa de “banalităţi” din care este alcătuit cotidianul.
În fiecare dimineaţă oameni îmbrăcaţi în halate de baie sau doar în haine uşoare se îndreaptă către una din cele douăzeci de săli de tratament ale centrului balnear. Este primul tratament al zilei. La intrarea în liftul de la etajul 5 al hotelului Esplanade, întâlneam câteodată o tânără plinuţă, cu părul castaniu lăsat pe spate, scundă şi cu un zâmbet plăcut pe buze. Fie că ajungeam eu prima, fie că ea aştepta deja liftul, de fiecare dată, la sosirea acestuia, cu un gest al mâinii mă poftea înăuntru, ne salutam, iar eu îi mulţumeam înclinând uşor capul.
În ultima noastră zi la Piešťany, fiind duminică, o zi fără tratamente, am ieşit la masă ceva mai târziu și am văzut-o pe tânăra zâmbitoare, îmbrăcată gros, cu o haină, un rucsac și un troller. Am înţeles că părăseşte hotelul și în lift am întrebat-o:
– Where are you from?
–From Lebanon.
–I am from Israel, both are such complicated countries, îi spun eu și adaug: Do you live in Beirut?
–Yes, but I would have preferred to live here…
Liftul a coborât cele cinci etaje, prea repede ca să mă dezmeticesc. O să vi se pară ciudat, dar ochii mei erau înlăcrimaţi. De ce oare nu i-am pus această întrebare la întâlnirile anterioare?
Răspunsurile ei s-au răsucit deasupra capului meu plin cu gânduri amestecate, ca un fel de balon multicolor care îmi mai pluteşte încă deasupra capului şi în acel moment mi-am spus că la revenirea în cameră, după micul dejun, îmi voi organiza gândurile și voi începe să scriu.
În acest hotel locuiesc nenumăraţi israelieni alături de arabi din Kuweit, Bahrein, Arabia Saudită, Dubai, anul acesta mi s-a spus că vin chiar irakieni şi egipteni, nemaivorbind de slovaci, maghiari, probabil câțiva austrieci şi chiar nemţi. Anul trecut am întâlnit și refugiaţi ucraineni. Oare cum se întâmplă că toţi vin aici și unii chiar de ani mulţi?
Oare de ce n-ar putea fi tocmai acest orăşel paşnic și tămăduitor locul unei conferinţe de pace în Orientul Apropiat? Răspunsul la această întrebare retorică depăşeşte cu siguranţă obiectivul acestui articol.
[1] http://www.prowinter.sk/en/history
[2] https://www.pnky.sk/novinky/historia-zidovskej-nabozenskej-obce-v-piestanoch-siaha-18-storocia/
[3] sinagogile din Timişoara, Arad şi comunitatea neologă din Timişoara care a fost condusă de prim-rabinul Ernest Neumann
[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Sciziunea_iudaismului_maghiar
[5] Republica Slovacă, cunoscută și sub numele de Statul Slovac, a fost un stat parțial recunoscut al Germaniei naziste, care a existat între 14 martie 1939 și 4 aprilie 1945. Partea slovacă a Cehoslovaciei și-a declarat independența cu sprijinul german cu o zi înainte de ocupația germană a Boemiei și a Moraviei.
[6] https://www.pic-piestany.sk/o-meste/historia/?L=title
[7] https://www.youtube.com/watch?v=5E2dkPimI_s
Albumul cu poze:
(pentru a putea vedea albumul trebuie făcut click pe poză (pe prima şi apoi mai departe mers cu săgeţile) şi apăsat pe literă i – dreapta sus pentru comentarii. Cine foloseşte telefonul, poate vedea comentariile dacă apasă pe cele trei puncte din dreapta de sus a ecranului.)
https://photos.app.goo.gl/jK35RKjdGsS3vtPr6
Veronica Rozenberg, Haifa, mai 2023
19 Comments
Veronica, ne porți prin locuri fermecătoare și vindecătoare, prin momente de istorie, prezentându-le pe toate cu mult farmec. Parcă ne-ai luat și pe noi cititorii cu tine la plimbare și ne-ai arătat cum trebuie să fim blânzi cu noi înșine. Până la urmă acest lucru este esențial, sunt atâția în jur care numai blândețe nu ne arată!
AI multa dreptate si cred ca ma intelegi, nu numai acum, multumesc mult, draga mea Anca !
Foarte interesant și instructiv. Peisaje minunate.
Calde mulțumiri, Veronica!
SI eu tie pentru dezvaluiri si intinderea de tip evantai a preocuparilor, gandurilor si simtirilor tale 🙂
Mi-am îmbogățit cultura generală citind despre acest colț de rai, Pieśtany, oraş pe care l-am vizitat din România acum peste patru decenii.
M-am plimbat prin parcul rămas celebru prin intălnirea intre cei doi titani, Goethe şi Beethoven, parcul aparținănd atunci localității Teplice, citată in articol.
De fapt, in acest parc Beethoven a fost profund dezamăgit de atitudinea prea respectuoasa a lui Goethe fața de familia imperială austriaca. “Adevărații giganți suntem noi, acei ce vom rămâne in eternitate, împeriile vor dispărea”, s-ar fi exprimat “Rebelul magnific”. Şi cătă dreptate si intuiție a avut!
Dar altceva nu stiam despre localitatea balneara Piestany, am aflat totul de la Veronica despre istoria sa, comunitatea evreiasca, băile miraculoase care amelioreaza pănă şi starea bolnavilor ın cârje, flora, fauna. Mi-a plăcut ca decorațiunile interioare, covoarele, mobilarea coridoarelor care duc spre sălile de tratament sunt descrise in amănunt.
Un articol instructiv, revigorant, si foarte bine scris.
In afara de optimismul ce se degajă din speranța ca , poate la Piestany se vor duce tratative de pace intre țări arabe ṣi Israel, aşa cum majoritatea celor sositi pentru tratamente provin din acestor țări.
Felicitări şi mulțumiri, draga Veronica!
https://www.classicfm.com/composers/beethoven/guides/johann-von-goethe-1749-1832/
Va mulțumesc mult
Dragă Marica, cultura generală tu ești cea care o îmbogățești, în general, multora dintre baabelieni. Eu mai mult mă ocup cu ceea ce simte un om oarecare în felurite situații în care îl aruncă viața, în cazul acesta, aici, într-o lume pe care sezonul, culoarea, întâmplarea au făcut-o să-mi meargă atât de adânc la inimă.
Și desigur alături, am adaogat un îndemn, pe care îl va asculta doar cel care se va opri din fugă pentru o clipă, se va gândi şi va socoti că şi lui i-ar putea prinde bine;
Cine? El, îndemnul: 🙂 🙂 .
Multumesc mult pentru aprecieri. Ma simt onorata prin faptul ca vin de la tine.
E foarte frumos ce faci, descriind oameni, locuri, istorii aproape necunoscute, si totusi dragi sufletului nostru est european.
Si ” indemnul”, de a merge si noi pe urmele tale, a ne bucura de calmul si seninătatea unei vieti linistite măcar pentru 2 saptamăni, este prețios
Cu sinceritate in tot ce spun 🙂
Un articol frumos care zugrăveşte un tărâm pitoresc şi tămăduitor şi prezintă istoria evreilor din Pieštany care au avut soarta tragică a evreimii din Europa de est. Articolul are un titlu foarte frumos, dar al căruit tâlc nu am reuşit să-l dezleg. Sper să-l aflu de la autoare.
A fi blând cu tine însuţi înseamnă să-ţi acorzi importanţă, mai ales când ajuns la o “vârstă” unele sau chiar multe din funcţiunile unor organe, pe care altă dată poate nici nu le ştiaţi, şi mai puţin observai au început sa şchioapete.
De aceea, la o parte cu socotelile, cu visurile de a ajunge în locuri exotice, colo şi dincolo, la ceea ce m-am gândit e să ne punem cumva în centrul preocupărilor, cel puţin de vacanţă, să fim blânzi şi să ne înţelegem limitele, să ne cruţăm. Ba dacă e posibil să încercăm să le cruţăm, depăşindu-le pe orice cale posibilă
Mulţumesc pentru explicaţie. Aveam eu o bănuială că e vorba de a fi blând cu corpul tău, dar mă întrebam dacă e nevoie să fim blânzi şi cu spiritul nostru, cu mintea noastră sau dimpotrivă, pe măsură ce “îmbătrânim” sâ fim mai exigenţi şi s-o ţinem mereu în priză?
Un loc foarte interesant! Si frumos. Ma bucur ca v-ati delectat. Oare in acel loc exista un memorial in amintirea evreilor deportati?
Daca nu, imi aminteste de orasul neu natal, Marghita.
Draga Tibi,
Imi cer scuze ca nu iti pot da un raspuns la intrebare, dar nu m-am preocupat de acest aspect al oraselului. Nici cele cateva randuri prezentate despre istora, pare-se lunga a evreilor din Piestany nu a fost decat o intamplare, determinata de interesele unei alte persoane. Ghici ale cui? Te las sa ghicesti, se numeste A.G.
Iar in legatura cu “off-ul” tau despre Marghita, imi permit sa-ti dau un sfat.
Nu te astepta de la altii sa implementeze/execute ceea ce tu crezi ca ar trebui. Ia initiative si adreseaza-te in scris primarului de la Marghita+40ai mai jos datele
Calea Republicii 1, Marghita 415300, Romania
+40 – 259 362 001,
marghita dot ro – adresa site-ului
Discuta cu primarul sau cu o persoana avand o functie importanta. Propune-i daca crezi si un ajutor (eventual facand apel si la alti fosti cetateni ai orasului). Iti garantez ca vei reusi in 2-3 ani sa calci pe locurile natale.
Sunt aproape sigura ca asa va fi 🙂
Adeseori ca sa realizezi o dorinta, trebuie doar sa incepi prin a incerca.
Draga Veronica,
Iti multumesc pentru sfaturi, dar tot ce-mi propui am facut deja de cateva ori. Le-am si propus ca eu sa acopar cheltuielile plăcii memoriale.
In van.
Pur si simplu reavointa!
Wow, asta e o alta situatie, escalarea unui fapt pe care sincera sa fiu nu mi l-as fi inchipuit, ba chiar m-am gandit sa ma adresez eu insami la primarie. O mai pot face daca crezi ca poate fi de ajutor.
Multumesc pentru raspuns, V
Ma coplesesti, au fost putine motive care m-au determinat sa sacriu despre acest rai pe pamant, care face bine chiar si unor oameni foarte bolnavi. Principalul a fost intalnirea cu tanara libaneza, nu mi-am inchipuit – ce naivitate ca cineva, oricare ar fi el, dar sigur era cineva modest dupa infatisarem vine in Slovacia, cine stie pentru ce fel de incercare de tamaduire.
Locul l-am descoperit cu 4 ani in urma, este bine cunoscut si cotat de catre israelieni. Multumesc 🙂
Veronica, mă bucur pentru tine că ai descoperit un loc atât de interesant din multe puncte de vedere. Nu-ți trădezi nici rigoarea matematicii, nici splendoarea geografică a locului, plus binefacerile dacă urmezi tratamentele locului. De istorie, ce să mai vorbesc?! Nici despre București nu am citit atâtea informații condensate și așezate metodic cum am citit despre stațiunea din Slovacia. Felicitări!