Nu e ușor să fii bătrân, mai ales când nu vrei să recunoști acest lucru.

Cu puțin noroc, totul merge aproape ca pe roate. Adevărat, suferi de niște boli cronice, dar medicina modernă le ține în frâu. Adevărat, uneori te scoli dimineața cu dureri în spate sau în vreo încheietură, dar te liniștești amintindu-ți de vechea vorbă din popor: dacă te trezești dimineața și nu te doare nimic, asta înseamnă că ești mort.

Întreaga problemă se rezumă, de fapt, la un singur aspect – memoria, pentru că odată ce te-a lăsat memoria, ai devenit inutil. Nu numai că ai pierdut legătura cu trecutul (poate că, pe undeva, asta e bine), dar nu mai ai ce să cauți în prezent, nemaivorbind de viitor, care pur și simplu pentru tine nu mai există, s-a spulberat înainte de a deveni realitate.

Dar dacă norocul te ajută… atunci începi să-ți aduci aminte de anumite aspecte ale vieții, care te fac să înțelegi mult mai ușor și mai profund ce se întâmplă în jurul tău.

De exemplu, deunăzi mi-am adus aminte (oare de ce?!) de expresia latină homo homini lupus. Adică, în traducere liberă omul e fiară pentru semenul său.

Cred că am mai adus în discuție aportul lui Freud la acest aspect al mentalității animalului pe două picioare. Îmi cer scuze, dar simt nevoia să mă repet. Noi ne naștem cu două instincte clare, cel de supraviețuire și cel de înmulțire, și facem tot ce ne stă în putință pentru a le aduce la îndeplinire (cum se spunea pe vremea mea).

Dar din păcate, sau din fericire, omul e un animal social, adică e făcut să trăiască în colectiv pe care îl numim ”societate”. Colectivul își are și el obligațiile sale, pe care le impune celor care-i aparțin. Într-o societate civilizată (definită după regulile impuse de cele zece porunci, unanim acceptate) pur și simplu nu poți face ce vrei, ci trebuie să ții cont de interesele și drepturile celuilalt, sau „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta”.

Ca să dau un exemplu de restricție în fața unui reflex natural, mă întorc la Freud, care scria că un copil mic e gata să urineze acolo unde îl prinde senzația de vezică urinară plină. Dar atunci intervine societatea și îl învață (și apoi îl obligă, dacă nu și-a însușit lecția la timp) să caute un loc creat în mod special pentru această necesitate naturală.

Exact în aceeași măsură intervine societatea civilizată în ceea ce privește instinctul de supraviețuire, asociindu-i un principiu nu mai puțin important, și anume sanctitatea vieții. Viața i-a fost dată omului ca un bun sacru, inalienabil, de care e interzis să te atingi. Acest principiu e relativ nou în istoria umanității (veche – se spune – de vreo 160.000 de ani) și de aceea el rămâne principiu și nu s-a transformat (deocamdată) în instinct, care să treacă în mod automat de la o generație la alta, de la mamă la copil.

Principiul sanctității vieții e recunoscut doar de câteva mii de ani, dar în mod cu totul surprinzător, nu a devenit ubicuitar. În lumea de azi (ca și cea de ieri sau alaltăieri) există indivizi pentru care acest principiu e facultativ, derizoriu și practic lipsit de importanță.

Iată de ce gangsterul ucide, pentru că nevoia de bani e mult mai puternică decât ponderea principiului sanctității vieții. Iată de ce omul ajuns în faza de cerșetorie e în stare să omoare pentru a-și curma cumplita senzație de foame. Și iată de ce individul dependent de cocaină e dispus să ucidă pentru că nevoia de drog îl aduce la disperare și-l împiedică să gândească logic.

Dar toate exemplele de mai sus își pierd din valoare și semnificație în fața celei mai frumoase răsplăți pentru uciderea unui om, glorificarea pe pământ și o viață de vis în lumea cealaltă!

Cred că am mai scris despre asta, dar simt nevoia să mă repet.

Iată un exemplu. Ești terorist musulman. De mic copil ți s-a infiltrat în minte zi de zi prin educația de tip îndoctrinare, că există pe lume dușmani care nu te lasă să trăiești o viață frumoasă, bogată și plină de plăceri, așa cum ai vrea. Dacă ei există, tu nu mai ai loc sub soare, sau mai bine zis locul tău e în permanență la umbră. Concluzia vine de la sine: dușmanul trebuie să piară. Totul pare logic, dar se pune o problemă care ar putea împiedica îndeplinirea sarcinii: pedeapsa, plata pentru luarea unei vieți.

Și iată soluția, în mai multe puncte, care nu dă greș.

Punctul 1: Din momentul în care ai făcut-o, ai devenit celebru în societatea ta. Te vor primi cu flori, cu dulciuri și cu strigăte de încurajare. Poziția ta în comunitate s-a întărit în mod indubitabil, din acest moment ești așezat pe un piedestal construit din beton armat, deci de nezdruncinat.

Dar dacă ai ghinion și ești omorât? Care e recompensa pentru că ai dispărut din lumea asta, unde trebuia să devii pe loc erou? Ea apare la punctul 2: te transformi automat în sfânt, șahid, adică ești ridicat cu mult deasupra oricărui muritor de rând.

Punctul 3: Din acel moment, familia ta nu mai are niciun fel de probleme materiale, ea e recompensată cu vârf și îndesat de colectivul din care făceai parte. De exemplu li s-a dărâmat casa? Va fi reconstruită! Și, bineînțeles, familia va primi o pensie generoasă pentru toată viața.

Partea cea mai interesantă este punctul 4. Acolo, în ceruri, te așteaptă cea mai frumoasă recompensă: 72 virgine, gata să-ți arate ceea ce nu ai avut pe pământ, fericirea sexuală împinsă la extrem, visul oricărui bărbat care se simte în puteri și care nu prea are unde să le valorifice.

Ah, și să nu uit. Dacă n-ai murit, ci ai fost prins, aici intervine punctul 2a. La pârnaie începi o viață extrem de interesantă, înconjurat de prieteni. Ai posibilitatea să-ți îmbunătățești cunoștințele în materie de religie, fundamentalism, și mai ales să pui la punct planuri pentru ziua când, datorită amicilor ”din afară”, vei fi eliberat în schimbul unor ostateci și îți vei putea relua activitatea, dar la un nivel superior, incomparabil mai efectiv și mai productiv.

Cum zice americanul? Win-win situation!

Și iată cum animalismul uman își găsește în zilele noastre o conjunctură perfectă pentru a-și arăta fața. Nimic nu e imposibil, totul are un sens, dar mai ales un scop.

Și peste toate, așa-zisului ”om” i se oferă condițiile cele mai prielnice pentru a-și satisface unul din cele două instincte cu care s-a născut, acela de supraviețuire pe fondul nesupraviețuirii altora.

Cât despre cel de al doilea, cel de înmulțire, demografia arată că totul merge în direcția dorită. Un exemplu luat la întâmplare: în 1967 Fâșia Gaza număra 356.000 locuitori, iar acum, în plină înflorire democratică, pașnică și economică, populația ei a depășit 2 milioane.

În concluzie, totul merge spre bine, natura își spune cuvântul, civilizația inutilă și chiar periculoasă a pierdut de mult războiul, deci nu ne putem aștepta decât la vești bune.

Sau nu tocmai?!

Gabriel Ben Meron

PS1. Nu știu de ce, dar nu mă pot elibera de imaginile Berlinului din mai 1945. Oare ce mă face să-mi pun din nou memoria la contribuție, tocmai în această direcție?! Cred că numai Freud îmi poate da o explicație cât de cât logică.

PS2. Și dacă cineva își închipuie că rândurile de mai sus au fost scrise sub influența celor ce se petrec în aceste zile nu departe de casa mea, trebuie să-l dezamăgesc: nimic din ce am scris nu e influențat de canibalismul zilei de sâmbătă 7 octombrie 2023 și orice legătură cu cele petrecute în acea zi este cu totul întâmplătoare.