Apelul telefonic din dulap

Nu e vorba de o povestire comică sau de una științifico-fantastică, este o relatare tragică din Israel, din octombrie 2023. În 7 octombrie, hoardele de teroriști Hamas au invadat vestul deșertului Negev. Masacrul locuitorilor din kibuțuri este cunoscut, el a fost comentat de media. Încă de la ora șapte, în dimineața acelei sâmbete negre, stația de salvare Magen David Adom din Kiryat Ono a început să primească apeluri de ajutor de la oameni disperați. Dispecerii stației erau uimiți de numărul mare de solicitări, majoritatea din ele venind din kibuțurile din apropierea graniței cu Fâșia Gaza. Locuitorii relatau fapte incredibile: despre teroriștii care pătrundeau în case și trăgeau în locuitorii ascunși în adăposturi, despre răniți, cereau ajutor, dar atât armata, cât și poliția întârziau. Stațiile de salvare din apropierea acestor localități au trimis numeroase ambulanțe, dar ele au fost oprite de barierele armatei, pentru că întreaga regiune fusese etichetată ca zonă de operațiuni militare. Olga, una dintre dispecere, a primit un apel ieșit din comun. – Mă numesc Ronen, vă rog să trimiteți o ambulanță. Repede, repede! Teroriștii au intrat în adăpostul casei și au tras în părinții mei. Mama și tata sunt răniți, în jurul lor e o baltă de sânge. Nu vreau să moară. Vă rog să mă ajutați! – De unde vorbești? – îl întrebă Olga. – Sunt ascuns într-un dulap, răspunse Ronen.Read more…

Femeilor palestiniene

Din 7octombrie încoace, de când a avut loc pogromul din Israel și de când a început războiul, cuvintele sunt doar palide reprezentări a ceea ce simt și vreau să spun. În toată media se folosesc din belșug termeni ca oroare, atrocități, crime, teroare, viol, profanare, cumplit, măcel îngrozitor, asasinat… Aș putea continua căutarea cuvintelor, ele însă nu pot reflecta magnitudinea celor înfăptuite monstruos, într-o dimineață de început de toamnă, asupra unor oameni fără nicio vină, mai mult și mai de neimaginat, asupra unor copii. Actele teroriste sunt de o lașitate scârboasă, bărbați care ”reușesc” să ucidă oameni lipsiţi de apărare, în paturile lor, sunt mai mult decât josnici. Sunt multe relatări, circulă filmări, se fac mărturii, se află lucrurile care par a fi ireale din prisma urii prin care au fost generate. Eu nu pot și nu vreau să fac analize politice, eu pot doar să spun ce simt eu – așa cum fac în revista Baabel de peste doi ani – și felul în care toate acestea mă privesc pe mine, din postura de ființă umană care face parte din aceeași specie căreia îi aparțin și teroriștii, membri ai organizației Hamas. Din această postură, îmi este rușine pur și simplu că sunt și eu om la fel ca ei. Mă voi opri din a-i denumi folosind cuvântul ”om”. Peste tot în lume, indiferent de gradul de dezvoltare al societății, femeile sunt cele care asigură căldura căminului familiei, sunt cele care dau viață fiilor și fiicelor pe care apoi îi îngrijesc, îi educă și îi cresc.Read more…

Povestea lui Sofi

Adam, medic specialist în terapie intensivă, a fost trezit din somn de alarma aeriană. Era sâmbătă, șase și treizeci de minute dimineața. În acea zi plănuise să facă o excursie cu prietenii. La radio se anunțau numele localităților din țară spre care au fost lansate rachete de către Hamas. Din păcate nu era prima oară când se trăgea cu rachete spre Israel, l-a surprins însă numărul foarte mare al localităților atacate și faptul că în cele situate lângă Fâșia Gaza s-au înfiltrat teroriștii Hamas care trăgeau în oricine le ieșea în cale. Mai târziu avea să afle de masacrul care a avut loc în acele kibuțuri. Când a ajuns la serviciul de urgenţă al spitalului, a înțeles gravitatea situației. Adam era pensionar de trei ani, dar a venit să-i ajute pe colegii lui. Urgența era plină de răniți, sânge peste tot, cadavre, oameni care strigau, un tablou apocaliptic. Medicii lucrau încercând să-și păstreze calmul, mulți însă nu-și puteau stăpâni lacrimile. Adam lucra la triajul bolnavilor, pe măsură ce aceștia erau aduși în spital. Cazurile cele mai grave, care aveau nevoie de intervenții urgente invazive, erau duse la secția de traumă. De multe ori participa și el la asemenea proceduri. Lângă intrarea la urgențe era o mare de rude și prieteni ai răniților, neliniștiți, dornici să obțină informații despre cei internați. Întreaga țară era în șoc.Read more…

Sylvia Beach – mai mult decât o librăreasă

Trebuie să recunosc că nu-mi prea plac târgurile de carte. Asta nu înseamnă că ratez vreunul care se organizează la Cluj în fiecare primăvară şi toamnă. Intru cu sfială în corturile mari, amplasate în centrul oraşului şi încerc să mă orientez în labirintul de standuri, croindu-mi drum în zig-zag pentru a trece în revistă ofertele cât mai multor edituri. Totuşi, din cauza abundenţei de cărţi, expuse după principiul maximum în spaţiul minim, mi se întâmplă destul de des să nu cumpăr nicio carte, spunându-mi că după ce se va sfârşi târgul, voi cutreiera librăriile, voi adăsta pe îndelete în faţa rafturilor şi voi recupera ceea ce am pierdut, chiar cu riscul de a nu beneficia de „promoţii”. Totuşi, anul acesta la Bookfest-ul care a avut loc în frumoasa clădire a Cazinoului din Parcul Mare, un spaţiu plăcut, asemănător unei librării, unde cărţile au fost expuse mai mult pe rafturi decât pe standuri, am ales o carte cu un titlu adecvat situaţiei: Librăreasa din Paris. Protagonista cărţii este Sylvia Beach, proprietara librăriei Shakespeare and Company din Paris. Acţiunea are loc în anii 1920-1930, când în această librărie se adunau cei mai importanţi scriitori englezi şi americani aflaţi la Paris.Read more…

Roua

În luna septembrie am avut COVID-19, varianta 2023, Eris. În zilele când simptomele bolii erau în desfășurare, am primit un fișier, format PDF, de citit și de dat ”bun de tipar”. Pentru că nu eram bună nici măcar să deschid calculatorul, stând în pat – doar așa îmi scriu gândurile – am început să notez următoarele fraze și să vă spun ce urmează. Acum un an l-am încurajat pe un fost coleg de școală elementară, revăzut după 52 de ani, să-și definitiveze memoriile, scrise la început pe hârtie, și să mi le dea să le redactez sub formă de fișier Word. Speram să-i înlesnesc găsirea unei edituri care să-i publice cartea, ducându-le un stick cu tot conținutul cărții. Drumul parcurs pentru a-mi ține promisiunea m-a făcut să simt prin toți porii ce înseamnă un asemenea demers, dar l-am făcut cu un entuziasm prelungit pe care nu mi-l bănuiam. Acum, cartea Prima iubire, țambalul, cu memoriile fostului meu coleg de școală Nicolae Feraru, are deja contur tipografic și va apărea curând la Editura Leviathan. Aștept cu nerăbdare să apară cartea. Nicu Feraru, ca și alți câțiva copii din clasă, era țigan. Nu vedeam nicio diferență între el și mine, doar că eu mă simțeam bine că sunt româncă. Înțelegeți că, vizibil, ne deosebeam prin trăsături și culoarea pielii. Pe atunci nu știam nici ce înseamnă minoritate și nici majoritate. Strada pe care locuiam era și cu români, și cu țigani, cred că în părți sensibil egale.Read more…

Amintiri din Fâșia Gaza

O succintă istorie a Fâșiei Gaza în perioada modernă va da cititorului posibilitatea de a înțelege tangența mea cu această parte blestemată a lumii și cu poporul ei. De la proclamarea independenței Israelului, în 1948, și până în 1967, Fâșia Gaza a fost administrată de Egipt sub forma unui protectorat recunoscut de Liga Arabă (All-Palestine Protectorate). În Războiul de Șase Zile, zona a fost ocupată de forțele armate israeliene. Odată cu semnarea tratatului de pace cu Egiptul, în 26 martie 1979, peninsula Sinai a fost returnată Egiptului. Același lucru ar fi trebuit să se întâmple și cu Fâșia Gaza, dar… Egiptul a refuzat! Egiptenii știau foarte bine de ce nu vor să reintre în stăpânirea zonei Gaza: era o regiune săracă, cu o populație în continuă creștere și cu un potențial mare de tulburări politice. Așa se face că Gaza a rămas sub control militar israelian, ceea ce până la urmă s-a dovedit o mare greșeală tactică. În anii 1970, Israelul a întemeiat în partea de sud-vest a Fâșiei Gaza o serie de așezări agricole cunoscute ca Guș Katif (Blocul Katif). Arabii din Gaza au venit să lucreze acolo ca muncitori agricoli; cu timpul, fenomenul a luat proporții tot mai mari și un număr crescând de muncitori din Gaza au primit de lucru în Israel…Read more…

Israel, ziua Z

Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…

Animalismul uman în toată ”splendoarea” lui

Deunăzi mi-am adus aminte (oare de ce?!) de expresia latină homo homini lupus. Adică, în traducere liberă omul e fiară pentru semenul său. Cred că am mai adus în discuție aportul lui Freud la acest aspect al mentalității animalului pe două picioare. Îmi cer scuze, dar simt nevoia să mă repet. Noi ne naștem cu două instincte clare, cel de supraviețuire și cel de înmulțire, și facem tot ce ne stă în putință pentru a le aduce la îndeplinire (cum se spunea pe vremea mea). Dar din păcate, sau din fericire, omul e un animal social, adică e făcut să trăiască în colectiv pe care îl numim ”societate”. Colectivul își are și el obligațiile sale, pe care le impune celor care-i aparțin. Într-o societate civilizată (definită după regulile impuse de cele zece porunci, unanim acceptate) pur și simplu nu poți face ce vrei, ci trebuie să ții cont de interesele și drepturile celuilalt, sau „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta”. Principiul sanctității vieții e recunoscut doar de câteva mii de ani, dar în mod cu totul surprinzător, nu a devenit ubicuitar. În lumea de azi (ca și cea de ieri sau alaltăieri) există indivizi pentru care acest principiu e facultativ, derizoriu și practic lipsit de importanță.Read more…

Au trecut cincizeci de ani…

Am ajuns în Israel în toamna anului 1972.  Încă din primele zile am plecat la Ierusalim și m-am înscris la programul pregătitor al Universității Ebraice.  E adevărat că în România absolvisem deja anul întâi, dar ebraică nu știam o iotă, nu puteam să merg direct la cursuri. Cred că a fost anul cel mai captivant din viața mea.  Totul, dar absolut totul îmi era nou.  La Timișoara stăteam în gazdă, învățam cât era ziua de lungă (ce pierdere de vreme!), nu aveam prieteni.  Abia la Ierusalim am descoperit cu adevărat viața studențească.  Am stat la cămin, am devenit mult mai independentă, de nevoie mi-am perfecționat engleza, dar am învățat ebraica și mai ales am cunoscut o grămadă de lume care vorbea toate limbile pământului. Printre prietenele pe care mi le-am făcut atunci se număra și S., o tânără simpatică, venită din Germania. Ca studentă săracă și ca imigrantă, am fost orbită de luxul din Germania.  E adevărat că tatăl lui S. avea o fabrică, Am cunoscut familia, m-am bucurat și eu de traiul bun, am făcut împreună cu S. câteva excursii și la vreo două zile după Yom Kipur aveam biletul de întoarcere.  Numai că…  La sfârșitul sărbătorii de Yom Kipur s-a dat drumul la televizor și am rămas cu toții înlemniți.  În Israel era război!Read more…

Exasperări autumnale 2

Titlul noii mele serii de articole a fost de rău augur, pentru că după doar două zile de la apariție a avut loc cea mai mare tragedie colectivă a poporului evreu de la războiul de Yom Kipur încoace. Cu deosebirea că acum 50 de ani am avut de-a face cu un atac-surpriză coordonat al statelor arabe vecine, Egipt și Siria, împotriva Israelului, iar acum a fost un atac terorist de proporții asupra locuitorilor pașnici din Israel. În calitate de cetățean israelian trăitor în Diaspora și de cetățean al Europei, îmi permit să trag unele prime concluzii, cu subiectivismul și emoția sufletească inerentă tragicului eveniment. Poate este o impietate să mă lansez în judecăți, pe când alții sunt lichidați, schingiuiți sau suportă rigorile și privațiunile vieții de pe front, dar deocamdată atâta stă în puterea mea, ca semn al solidarității și îngrijorării mele profunde. Salut cu entuziasm înțelepciunea colectivă de care a dat dovadă națiunea israeliană și anume că deocamdată toate diferendele politice interne au fost puse deoparte și nu a pornit niciun fel de anchetă oficială pentru căutarea vinovaților din sistemul de informații, securitate internă și de apărare. ste evident că întreg sistemul de apărare israelian a greșit monumental, a dat dovadă de superficialitate și iresponsabilitate, vinovații vor trebui identificați cu precizie și pedepsiți exemplar. După război.Read more…

 Antisemitismul e ca ploaia

Toată viața, am purtat discuții cu prietenii evrei și neevrei pe tema antisemitismului. De multe ori ajungeam la discuţii foarte aprinse, eu fiind invariabil acuzat că refuz să văd realitatea. „Tu ai fi făcut eforturi să-l înțelegi chiar și pe Hitler ” mi-a spus exasperat, la un moment dat, un prieten. Iar când susțineam că o anumită manifestare aparent antisemită putea fi doar o dovadă de prostie, incultură sau lipsă de informare, regretatul Victor Eskenasy (fost redactor la BBC și la Europa Liberă) îmi cita zicala americană „dacă arată a rață, măcăie ca rața și merge ca rața, e cu siguranță rață”. În cele din urmă am ajuns să le dau dreptate. Ultimele dubii pe care le-aș mai fi putut avea au fost risipite de un articol recent, scris pe fundalul manifestărilor și atacurilor antisemite de la Londra și alte orașe din lume. Citez din memorie: „De ce nu au de suferit rușii din Anglia atunci când Rusia bombardează civilii din Ucraina?” întreabă autorul, Douglas Murray. El continuă: „De ce nu au de suferit musulmanii din Anglia atunci când islamiștii ucid creștini în Africa? Și de ce atunci când Israelul ripostează la provocările inamicilor săi, evreii din Anglia, chiar cei care nu sunt de acord cu politica guvernului israelian, trebuie să sufere de pe urma atacurilor și manifestărilor antisemite?”Read more…