Ideea acestui articol mi-a venit când am vizionat următorul videoclip. Probabil că veți spune “Groaznic!” Chiar așa și este.

Încă în 1847, doctorul I.F. Semmelweis a cerut spălarea și dezinfectarea mâinilor înainte de a consulta femeile la naștere, reușind astfel să scadă incidența febrei puerperale care făcea ravagii. Probabil că așa a murit la Toplița și bunica mea din partea mamei, la câteva zile după naștere.

Infecții spitalicești au loc peste tot, deși în ultimele decenii lumea medicală a progresat mult și în acest domeniu. Iată câteva exemple cu care m-am confruntat eu însumi și oamenii din jurul meu:

În 1973 eram student în anul trei la medicină la Timișoara. Câteodată ne luau la “muncă voluntară” la construirea noului spital județean. Așa s-a întâmplat că un coleg de cameră a călcat într-un cui ruginit. S-a dus la urgențe și a primit ser antitetanic. Numai că, după câteva săptămâni a început să se simtă rău. Nu avea poftă de mâncare, avea febră, dar nu prea mare și slăbea tot timpul. I s-a diagnosticat hepatită B, pe care o primise de la siringa incorect sterilizată cu care i s-a făcut injecția de ser antitetanic. A zăcut șase săptămâni la spitalul de boli infecțioase și, spre norocul lui, s-a însănătoșit.

La 1 ianuarie 1979, când am început să lucrez că anestezist în Israel, m-au trimis să fac un tur prin toate sălile de operații ale spitalului. Dar cum uitasem ce am învățat în anii facultății despre chirurgie și anestezie și nimeni nu mi-a dat îndrumările necesare, am intrat în sală fără bonetă și fără acoperitori de pantofi speciali pentru sălile operatorii. Am fost muștruluit și așa am învățat. Doi ani mai târziu, într-o seară când eram de gardă, în incinta sălii de operații a intrat țanțoș un bărbat îmbrăcat în haine de stradă și cu o țigară aprinsă în colțul gurii. L-am poftit afară, dar el mi-a spus indignat că este profesorul cutare, noul șef al secției de chirurgie. Am înghițit în sec și m-am mirat ce exemplu dă acest profesor subalternilor lui. Și mai mult m-am mirat văzând un urolog și un anestezist ieșind din toaletă fără să se spele pe mâini. După cum veți vedea, “microbul” indiferenței era pe atunci răspândit peste tot, ceea ce, repet, s-a schimbat mult în ultimele decenii.

În 1993, în primul an ca anestezist la Houston, m-a frapat faptul că întâlneam în mall-uri anesteziști și chirurgi în ținuta pe care o purtau și în sala de operații. Când mi-am manifestat nedumerirea, mi s-a răspuns că nu s-a demonstrat că acest obicei ar mări numărul infecțiilor postoperatorii și, oricum, înainte de operație, pacienții primesc de obicei antibiotice preventive!

La sfârșitul aceluiași an, în drum spre Israel, am făcut o vizită de două săptămâni la celebrul spital londonez St Mary’s Hospital, acolo unde o bună parte din membrele familiei regale britanice și-au născut prințișorii sau prințesele. (1)Un anestezist specialist m-a primit foarte amabil și mi-a permis să vizitez oricare din sălile de operații, la alegerea mea. Într-una din zile am intrat în sala unde se făcea o operație pe cord. Atât chirurgul cât și anestezistul erau rezidenți, deși operația părea complicată. La celelalte spitale la care lucrasem, rezidenții erau întotdeauna supravegheați îndeaproape de specialist. La un moment dat, anestezistul specialist de care scriam înainte a intrat în sală zâmbitor, în haine de stradă, și s-a adresat rezidentului de anestezie: “Dacă ai nevoie de mine, eu sunt dincolo, în spitalul particular. Poți să mă suni.”

În Marea Britanie și nu numai acolo, infecțiile spitalicești nu mai puteau fi controlate.(2) Cu toate progresele din ultimele decenii, mai există și astăzi spitale în care infecțiile sunt greu de controlat. (3)Situația este revoltătoare, pentru că o mare parte a infecțiilor spitalicești pot fi prevenite. Nici măcar nu este nevoie de aparate scumpe sau de o dotare ultramodernă, tot ce lipsește este înțelegerea modului în care se transmit infecțiile – și acesta este cunoscut de peste un secol – și, mai ales, disciplina de a aplica consecvent o serie de măsuri preventive care, până la urmă, nu sunt foarte complicate. Nu vreau să intru în detalii profesionale, ci să mă axez pe un subiect în care nu numai personalul spitalului, ci chiar bolnavii înșiși și vizitatorii au un rol important.

Infecțiile pe care bolnavul le poate primi în timpul spitalizării, numite și infecții nosocomiale, sunt rezultatul transmiterii directe a microbilor de la personalul medical la bolnav, de la un bolnav la altul sau prin proceduri invazive, de exemplu cateterizările urinare, sondajul de stomac, etc.

Cu atât mai șocante sunt cazurile în care infecția este provocată de o procedură inutilă! Iată un exemplu. După o operație, unui prieten al meu îi era greu să urineze. Medicul de gardă, în loc să verifice prin ultrasunete câtă urină se afla în vezică, i-a introdus la repezeală un cateter. Vezica urinară era goală, pur și simplu omul nu băuse destul. După câteva ore a făcut febră mare și frisoane, din cauza unei infecții urinare care a necesitat tratament antibiotic de o săptămână. În ultimii ani s-a renunțat la multe dintre aceste procedee invazive, ele fiind efectuate doar în caz de necesitate absolută.

Altă problemă este folosirea antibioticelor fără discernământ, mai ales în combinații. Un pacient de 90 de ani, o cunoștință, a început să tușească după operație. A fost diagnosticat cu pneumonie și i s-a prescris un antibiotic. A doua zi, specialistul a decis că antibioticul nu era cel potrivit. Ca urmare, acesta a fost întrerupt și i s-au prescris altele două. După câteva zile pneumonia i-a trecut, însă a făcut diaree puternică. I s-a diagnosticat o colită pseudomembranoasă, o boală adeseori fatală, mai ales la bătrâni. Antibioticele i-au distrus flora intestinală, permițând microbului Clostridium difficile să se înmulțească în intestin și să producă boala. Din fericire, pacientul a scăpat cu viață.

Cu timpul, unii microbi (superbugs) au devenit rezistenți la majoritatea antibioticelor sau chiar la toate. Infecțiile produse de ei sunt o cauză importantă a mortalității în spitale.(4, 5, 6) Recent s-a publicat că în spitalele din regiunea Queensland din Australia, cauza principală a mortalității spitalicești prevenibile la copii a fost septicemia (infecția generalizată a sângelui).(7) Septicemia rămâne o cauză importantă a mortalității spitalicești și la adulți. (8)

Rezistența microbilor la antibiotice începe încă înainte de spitalizare, când unii oameni iau antibiotice pentru orice fleac, singuri sau cu ajutorul medicului de familie.

Cea mai importantă sursă de infecții nosocomiale este spălatul mâinilor, făcut incorect sau deloc. În felul acesta, microbii acumulați pe mâini prin contactul cu un bolnav se transmit la alții. Și vizitatorii pot transmite boli, dar cea mai importantă sursă este personalul medical. (9)

Precum se vede în ilustrație, personalul medical trebuie să se spele pe mâini în cel puțin cinci ocazii: înainte de a începe tratamentul bolnavului, după ce au atins lucrurile din jurul bolnavului (de exemplu aranjatul patului), dacă au avut contact cu sânge, secreții sau fluide ale bolnavului (de exemplu urină), înainte de a efectua o procedură care necesită condiții sterile (de exemplu inserția unui cateter urinar) și înainte de a trece la un alt bolnav. (10)

Iată cum se face spălarea corectă a mâinilor:

Infecțiile nosocomiale sunt greu de învins! Printre măsurile luate pe plan mondial sunt păstrarea strictă a igienei mâinilor, evitarea procedurilor invazive care nu sunt strict necesare, folosirea judicioasă a antibioticelor, evitarea reutilizării siringilor, acelor și a altor instrumente medicale de unică folosință, respectarea normelor de sterilizare ale instrumentelor, păstrarea curățeniei încăperilor, respectarea ținutei reglementare, mai ales în sălile de operație, dar și în afara lor etc.

Unii pacienți, printre care cei cu infecții grave, diagnosticate sau chiar numai suspectate (de exemplu tuberculoză, COVID 19 etc.), cei infectați cu microbi rezistenți la mai multe antibiotice, trebuie izolați pentru a nu transmite boala celor din jur; pacienții cu imunitate scăzută (de exemplu bolnavii după transplanturi) trebuie și ei izolați pentru a-i proteja de microbii pe care i-ar putea primi de la alți bolnavi. Infecțiile pot fi transmise prin contact direct cu bolnavul sau cu secrețiile lui, prin sânge (de exemplu cel care tratează bolnavul se împunge cu un ac folosit la bolnav), sau chiar prin aerul respirat de bolnav, prin picături produse prin tuse sau strănut.

Fără a intra în detalii, izolarea constă în mutarea bolnavului într-o cameră separată, limitarea la maximum a vizitelor, ținută specială de protecție a echipajului medical și a vizitatorilor (mănuși, mască, halat, bonetă, etc. de unică folosință), spălarea frecventă a mâinilor cu apă, săpun și dezinfectant, etc. În anumite camere de izolare, inclusiv sălile de operații, trebuie să existe posibilitatea de a modifica presiunea aerului. (12) Pentru bolnavii cu infecții periculoase, presiunea negativă previne ieșirea patogenilor (aerul exterior este aspirat înăuntru); pentru bolnavii compromiși imunologic, presiunea pozitivă previne intrarea microbilor (aerul din cameră este evacuat în spațiul înconjurător).

În unele țări, printre care și România, există spitale specializate pentru boli infecțioase (13). Dar acest sistem are și dezavantaje: bolnavii din alte spitale (de exemplu cei infectați după operații) trebuie transferați la un spital de infecțioase, iar spitalul de infecțioase nu are mijloacele de a trata urgențe care pot apărea fără legătură cu boala infecțioasă. Soluția adoptată în zilele noastre este înființarea unor unități de boli infecțioase în cadrul spitalelor cu profil general.(14, 15) Costul construirii și întreținerii unui spital separat este și el mai mare.

Printre măsurile pe care trebuie să le luăm noi, ca vizitatori, se numără: spălarea mâinilor în mod regulat cu apă și săpun, folosirea alcoolului dezinfectant prezent în toate secțiile spitalicești etc.

Găsesc că este important să împărtășesc cititorilor aceste probleme, fiindcă fiecare dintre noi trebuie să fie conștient de măsurile care pot preveni infecțiile spitalicești, inclusiv cele pe care le putem lua și noi ca pacienți sau ca vizitatori.

Tiberiu Ezri

Bibliografie:

1. https://www.townandcountrymag.com/society/tradition/a23798094/lindo-wing-st-marys-hospital-facts-photos/

2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1117592/

3. https://www.bbc.com/news/uk-england-essex-63665982

4. https://publications.parliament.uk/pa/cm200809/cmselect/cmpubacc/812/812.pdf

5. https://www.osmosis.org/answers/nosocomial-infection#:~:text=Often%2C%20nosocomial%20infections%20are%20caused,infection%20control%20and%20prevention%20procedures

6. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7094512/

7. https://www.childrens.health.qld.gov.au/about-us/news/latest/new-research-finds-sepsis-the-leading-cause-of-preventable-deaths-in-queensland-children

8. https://jamanetwork.com/journals/jamanetworkopen/fullarticle/2724768#:~:text=Sepsis%20affects%20approximately%201.7%20million,hospitalizations%20that%20culminate%20in%20death.

9. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7094512/#:~:text=Failure%20to%20perform%20appropriate%20hand,less%20time%20for%20proper%20sanitation

10. https://en.wikipedia.org/wiki/Hand_washing

11. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK551555/  

12. https://apreco.com/blog/isolation-rooms-positive-versus-negative-pressure-rooms/

13. https://spatiulmedical.ro/categorii_spitale/boli-infectioase/

14. https://www.hopkinsmedicine.org/infectious-diseases

15. https://www.tasmc.org.il/sites/en/Internalmed/Pages/Infectious-Diseases.aspx