Logica răzbunării violențelor este o cutumă de bază a Orientului Mijlociu. Partea care lasă o acțiune agresivă îndreptată împotriva sa nepedepsită, nu este demnă de a trăi. Indiferent de ce propagă papagalicește mass media progresistă mainstream referitor la reținere sau proporționalitate, Israelul trebuia să reacționeze la cel de-al doilea atac dur al Iranului cu circa 200 de rachete balistice, care a produs daune destul de semnificative.

În zorii zilei de azi, 26 octombrie, aviația israeliană a atacat cca 20 de obiective strict militare din Iran, în două valuri consecutive, grupate în jurul Teheranului și al altor două orașe cu importanță strategic-militară: Isfahan și Kermanshah.

La început reacțiile iraniene au fost de ironie la adresa volumului și nereușitei „atacului sionist”, dar spre dimineață agenția Irna a recunoscut că s-au produs daune la câteva obiective militare și că doi ofițeri ai Gărzilor Revoluționare și-au pierdut viața în cursul agresiunii.

Atacul militar reușit al Israelului, limitat doar la obiective militare, conferă o șansă unei viitoare deescaladări și coexistențe tensionate, dar nebeligerante cu regimul teocratic de la Teheran.

Neatacarea țintelor nucleare sau de exploatare a petrolului din Iran denotă prudența strategică israeliană. Netanyahu știe că Israelul nu are resurse suficiente de a lupta masiv și simultan pe mai multe fronturi.

Conform unui algoritm deja cunoscut, Israelul a declarat prin purtătorul de cuvânt al armatei că acțiunea contra Iranului a fost limitată și s-a încheiat, iar Iranul a declarat prin ministrul său de externe că agresiunea israeliană va fi răzbunată cu întreaga forță.

Acțiunea aeriană împotriva Iranului a necesitat o pregătire operațională extraordinară la care au participat drone, avioane de alimentare cu combustibil, avioane de bruiere și coordonare electronică și avioane de vânătoare F15 și avioane multifuncționale F35. În prealabil, pentru a permite degajarea unui culoar aerian sigur pentru atac, aviația israeliană a distrus câteva stații radar și baterii antiaeriene în jurul Damascului în Siria și în jurul orașului Basra în sudul Irakului. SUA nu a participat direct, dar este clar că acțiunea a fost coordonată, pentru că în prealabil a mutat o escadrilă de atac aerian compusă din avioane F15.

Administrația democrată Biden-Harris este interesată în mod strategic să țină sub obroc ostilitățile din jurul Israelului înainte de alegerile din 5 noiembrie. O victorie israeliană sau măcar întețirea acțiunilor militare israeliene în Gaza, Liban, Cisiordania și împotriva Houthi-lor ar duce la un vot masiv al populației musulmane din SUA împotriva Partidul Democrat. Politician veteran uns cu toate alifiile, în momentele de luciditate Biden mai are abilitatea de a juca la două capete, când în favoarea Israelului, când în favoarea votanților musulmani. Deși se declară sionist și la începutul conflictului din Gaza a avut o atitudine de sprijin necondiționat pentru Israel, sub presiunea demonstrațiilor violente de stradă și din campusurile universitare pro-palestiniene și anti-israeliene, președintele american și camarila sa democrată au exercitat presiuni multiple asupra Israelului. Prin naveta diplomatică continuă a secretarului de stat Blinken, SUA au întârziat operațiunea militară din Gaza, au diminuat sprijinul militar acordat Israelului și au constrâns practic pe Netanyahu să poarte război la foc mocnit atât în Liban, cât și contra Iranului. Este foarte posibil ca în cazul unui sprijin diplomatic și militar integral din partea SUA, Israelul să-și fi finalizat deja obiectivele strategice și acest conflict aproape generalizat din Orientul Mijlociu să poată fi încheiat deja măcar cu un armistițiu patronat de marile puteri ale ONU.   

Din relativa reținere a Iranului putem întrevedea un spirit pragmatic al regimului de la Teheran, conștient de puternica opoziție din interior și de situația economică și financiară dificilă a țării, care nu-i permite să poarte un război total cu Israelul. De asemenea, regimul mollahilor se confruntă cu slăbirea dramatică a principalului său proxy, organizația teroristă Hezbollah din Liban.

Prin extraordinara acțiune a pagerelor, a walkie-talkie-urilor, apoi cu lichidarea temutului lider Nasrallah și practic a întregului său stat major, Israelul a recâștigat inițiativa strategică în regiune împotriva inelului terorist din jurul Statului Evreu. Tel Aviv-ul dispune acum de o fereastră de oportunitate în care are șansa de a slăbi major toate grupările paramilitare din jurul frontierelor sale.

Netanyahu deține acum momentul favorabil, fapt demonstrat de atacul aerian asupra Iranului și de acțiunea ofensivă terestră din sudul Libanului, prin care se urmărește deocamdată lichidarea totală a prezenței militare Hezbollah din sudul Libanului, din apropierea graniței cu Israelul. În cursul acestei ofensive limitate, Israelul a ucis deja peste 2000 de teroriști Hezbollah și a confiscat o cantitate enormă de armament și muniție. Armata israeliană a distrus și vreo 12 tuneluri pregătite cu tot echipamentul de luptă necesar unei invazii a Galileei, de genul celei Hamas din 7 octombrie 2023. Din nefericire, pe lângă arme de fabricație iraniană s-a găsit un arsenal întreg de arme rusești foarte moderne.

Armata israeliană apreciază că prin bombardarea masivă a centrului logistic și comunicațional al Hezbollah din sudul Beirutului, din valea Bekaa și din alte locații din Liban, respectiv cu înaintarea terestră din sudul țării, capacitatea balistică și operațională a Hezbollah a fost redusă cu cca 50%.

Drumul spre o victorie clară este însă anevoios și plin de pierderi pentru armata israeliană. Relieful muntos și parțial împădurit din sudul Libanului, venirea ploilor și a iernii, îngreunează foarte mult operațiunile israeliene.

Conform datelor oficiale, de la începerea războiului, armata israeliană a pierdut în luptă 762 de militari și din date neconfirmate există deja peste 4000 de răniți sau invalizi, un număr foarte ridicat într-o țară cu o populație de 9 milioane de locuitori, din care doar 7 milioane de evrei.

Din nefericire, pierderile de vieți omenești sunt foarte ridicate în Gaza, peste 40.000 de victime civile – ce-i drept, conform statisticii Hamas. Oricum practic Gaza a fost transformată într-o ruină și după lichidarea sângerosului lider Sinwar și aproape a întregii lui clici, de facto Hamas este învins. Din 24 de batalioane bine antrenate au rămas doar două la Jabalia, în centrul fâșiei, Hamas nu mai este o armată, ci doar o gherilă urbană, care însă mai poate provoca multe victime armatei de ocupație israeliene. Practic, războiul din Gaza s-a sfârșit, armata israeliană cu un efectiv limitat se străduiește să distrugă ultimele pungi de rezistență Hamas în mijlocul unei populații civile extenuate și decimate de conflict.  

Între timp, populația israeliană a început să obosească, să nu creadă în viitor, să nu accepte deteriorarea nivelului de trai și nivelul ridicat al pierderilor de vieți omenești. 134 de militari au refuzat înrolarea în serviciul de rezervă al armatei, spunând că nu sunt dispuși să lupte, deoarece Israelul nu are niciun scop strategic în acest război prelungit fără sens.

Tirurile Hezbollah, Houthi și ale milițiilor șiite din Siria și Irak încep să devină tot mai eficiente sau poate celebrele sisteme antirachetă israeliene Iron Dome, David’s Sling sau Jericho încep să dea semne de slăbiciune, dar cert este că în ultimele 2-3 săptămâni, o parte dintre rachete nu au fost interceptate producând pagube însemnate, mai ales în nordul țării.

Israelul a ajuns în situația în care este nevoit să treacă la ofensivă, cu orice risc și cu orice preț, pentru a obține măcar slăbirea inelului de teroare din jurul său care îi poate fi fatal pe termen lung.

George Vigdor