Logica răzbunării violențelor este o cutumă de bază a Orientului Mijlociu. Partea care lasă o acțiune agresivă îndreptată împotriva sa nepedepsită, nu este demnă de a trăi. Indiferent de ce propagă papagalicește mass media progresistă mainstream referitor la reținere sau proporționalitate, Israelul trebuia să reacționeze la cel de-al doilea atac dur al Iranului cu circa 200 de rachete balistice, care a produs daune destul de semnificative.
În zorii zilei de azi, 26 octombrie, aviația israeliană a atacat cca 20 de obiective strict militare din Iran, în două valuri consecutive, grupate în jurul Teheranului și al altor două orașe cu importanță strategic-militară: Isfahan și Kermanshah.
La început reacțiile iraniene au fost de ironie la adresa volumului și nereușitei „atacului sionist”, dar spre dimineață agenția Irna a recunoscut că s-au produs daune la câteva obiective militare și că doi ofițeri ai Gărzilor Revoluționare și-au pierdut viața în cursul agresiunii.
Atacul militar reușit al Israelului, limitat doar la obiective militare, conferă o șansă unei viitoare deescaladări și coexistențe tensionate, dar nebeligerante cu regimul teocratic de la Teheran.
Neatacarea țintelor nucleare sau de exploatare a petrolului din Iran denotă prudența strategică israeliană. Netanyahu știe că Israelul nu are resurse suficiente de a lupta masiv și simultan pe mai multe fronturi.
Conform unui algoritm deja cunoscut, Israelul a declarat prin purtătorul de cuvânt al armatei că acțiunea contra Iranului a fost limitată și s-a încheiat, iar Iranul a declarat prin ministrul său de externe că agresiunea israeliană va fi răzbunată cu întreaga forță.
Acțiunea aeriană împotriva Iranului a necesitat o pregătire operațională extraordinară la care au participat drone, avioane de alimentare cu combustibil, avioane de bruiere și coordonare electronică și avioane de vânătoare F15 și avioane multifuncționale F35. În prealabil, pentru a permite degajarea unui culoar aerian sigur pentru atac, aviația israeliană a distrus câteva stații radar și baterii antiaeriene în jurul Damascului în Siria și în jurul orașului Basra în sudul Irakului. SUA nu a participat direct, dar este clar că acțiunea a fost coordonată, pentru că în prealabil a mutat o escadrilă de atac aerian compusă din avioane F15.
Administrația democrată Biden-Harris este interesată în mod strategic să țină sub obroc ostilitățile din jurul Israelului înainte de alegerile din 5 noiembrie. O victorie israeliană sau măcar întețirea acțiunilor militare israeliene în Gaza, Liban, Cisiordania și împotriva Houthi-lor ar duce la un vot masiv al populației musulmane din SUA împotriva Partidul Democrat. Politician veteran uns cu toate alifiile, în momentele de luciditate Biden mai are abilitatea de a juca la două capete, când în favoarea Israelului, când în favoarea votanților musulmani. Deși se declară sionist și la începutul conflictului din Gaza a avut o atitudine de sprijin necondiționat pentru Israel, sub presiunea demonstrațiilor violente de stradă și din campusurile universitare pro-palestiniene și anti-israeliene, președintele american și camarila sa democrată au exercitat presiuni multiple asupra Israelului. Prin naveta diplomatică continuă a secretarului de stat Blinken, SUA au întârziat operațiunea militară din Gaza, au diminuat sprijinul militar acordat Israelului și au constrâns practic pe Netanyahu să poarte război la foc mocnit atât în Liban, cât și contra Iranului. Este foarte posibil ca în cazul unui sprijin diplomatic și militar integral din partea SUA, Israelul să-și fi finalizat deja obiectivele strategice și acest conflict aproape generalizat din Orientul Mijlociu să poată fi încheiat deja măcar cu un armistițiu patronat de marile puteri ale ONU.
Din relativa reținere a Iranului putem întrevedea un spirit pragmatic al regimului de la Teheran, conștient de puternica opoziție din interior și de situația economică și financiară dificilă a țării, care nu-i permite să poarte un război total cu Israelul. De asemenea, regimul mollahilor se confruntă cu slăbirea dramatică a principalului său proxy, organizația teroristă Hezbollah din Liban.
Prin extraordinara acțiune a pagerelor, a walkie-talkie-urilor, apoi cu lichidarea temutului lider Nasrallah și practic a întregului său stat major, Israelul a recâștigat inițiativa strategică în regiune împotriva inelului terorist din jurul Statului Evreu. Tel Aviv-ul dispune acum de o fereastră de oportunitate în care are șansa de a slăbi major toate grupările paramilitare din jurul frontierelor sale.
Netanyahu deține acum momentul favorabil, fapt demonstrat de atacul aerian asupra Iranului și de acțiunea ofensivă terestră din sudul Libanului, prin care se urmărește deocamdată lichidarea totală a prezenței militare Hezbollah din sudul Libanului, din apropierea graniței cu Israelul. În cursul acestei ofensive limitate, Israelul a ucis deja peste 2000 de teroriști Hezbollah și a confiscat o cantitate enormă de armament și muniție. Armata israeliană a distrus și vreo 12 tuneluri pregătite cu tot echipamentul de luptă necesar unei invazii a Galileei, de genul celei Hamas din 7 octombrie 2023. Din nefericire, pe lângă arme de fabricație iraniană s-a găsit un arsenal întreg de arme rusești foarte moderne.
Armata israeliană apreciază că prin bombardarea masivă a centrului logistic și comunicațional al Hezbollah din sudul Beirutului, din valea Bekaa și din alte locații din Liban, respectiv cu înaintarea terestră din sudul țării, capacitatea balistică și operațională a Hezbollah a fost redusă cu cca 50%.
Drumul spre o victorie clară este însă anevoios și plin de pierderi pentru armata israeliană. Relieful muntos și parțial împădurit din sudul Libanului, venirea ploilor și a iernii, îngreunează foarte mult operațiunile israeliene.
Conform datelor oficiale, de la începerea războiului, armata israeliană a pierdut în luptă 762 de militari și din date neconfirmate există deja peste 4000 de răniți sau invalizi, un număr foarte ridicat într-o țară cu o populație de 9 milioane de locuitori, din care doar 7 milioane de evrei.
Din nefericire, pierderile de vieți omenești sunt foarte ridicate în Gaza, peste 40.000 de victime civile – ce-i drept, conform statisticii Hamas. Oricum practic Gaza a fost transformată într-o ruină și după lichidarea sângerosului lider Sinwar și aproape a întregii lui clici, de facto Hamas este învins. Din 24 de batalioane bine antrenate au rămas doar două la Jabalia, în centrul fâșiei, Hamas nu mai este o armată, ci doar o gherilă urbană, care însă mai poate provoca multe victime armatei de ocupație israeliene. Practic, războiul din Gaza s-a sfârșit, armata israeliană cu un efectiv limitat se străduiește să distrugă ultimele pungi de rezistență Hamas în mijlocul unei populații civile extenuate și decimate de conflict.
Între timp, populația israeliană a început să obosească, să nu creadă în viitor, să nu accepte deteriorarea nivelului de trai și nivelul ridicat al pierderilor de vieți omenești. 134 de militari au refuzat înrolarea în serviciul de rezervă al armatei, spunând că nu sunt dispuși să lupte, deoarece Israelul nu are niciun scop strategic în acest război prelungit fără sens.
Tirurile Hezbollah, Houthi și ale milițiilor șiite din Siria și Irak încep să devină tot mai eficiente sau poate celebrele sisteme antirachetă israeliene Iron Dome, David’s Sling sau Jericho încep să dea semne de slăbiciune, dar cert este că în ultimele 2-3 săptămâni, o parte dintre rachete nu au fost interceptate producând pagube însemnate, mai ales în nordul țării.
Israelul a ajuns în situația în care este nevoit să treacă la ofensivă, cu orice risc și cu orice preț, pentru a obține măcar slăbirea inelului de teroare din jurul său care îi poate fi fatal pe termen lung.
George Vigdor
6 Comments
Foarte bine venită aducerea în atenţie a acestui articol despre Escaladarea situaţiei din Israel:
1. Se petrec evenimente tragice în serie, atât în Li ban cât şi în Gaza:
– Grupuri de soldaţi intră într-o clădire care pare goală, deodată de la etajele superioare apar terorişti care îi împuşcă, câţiva soldaţi sunt ucişi, acest scenariu s-a repetat deja de câteva ori. Astăzi s-a aruncat o rachetă antitanc, acesta este un alt mijloc de luptă folosit de teroriştii Hezbollah în momentul de faţă, atunci când sesizează apropierea unor grupuri.
– Alt scenariu care se repetă este înaintarea pe un drum (numit în engleză dirty road), ne pavat, pământ sau praf, a unui grup de sodaţi, dintr-o dată o explozie a unei mine probabil aflată în apropiere, poate îngropată pe drum în diferite poziţii; identificând grupul este probabil că materialul exploziv este pus în funcţiune de la distanţă.
Oare nu se poate evita repetarea acestor evenimente tragice, posibil că pare absurd ca să mă gândesc tocmai eu, la eventualitatea de a trimit înaintea un robot, un câine sau câţiva, de a fi devansat de o maşină în care sunt roboţi? Probabil sunt naivităţi (eufemism) de nepriceput, dar repetiţia se spune că e mama învăţăturii, probabil că nu numai în ştiinţele umanistice.
2. Raza de cădere a rachetelor creşte considerabil ajungând la aproape 45-50 km de graniţa cu Libanul atât în sud, dar şi spre est şi vest. Nu mai vorbesc despre faptul că unele din aşezările din apropierea graniţei nordice sunt complet distruse, casele grădinile, plantaţiile. Nimeni (zeci de mii de oameni, bănuiesc) nu se vor mai putea întoarce căci nu au unde, dar nici nu se poate prevede o stare de aşa zisă linişte care să le asigure pacea, viaţa pe care au dus-o în trecut (practic nici atunci nu au fost scutiţi de perioade de tensiune). Guvernul, sau miniştrii implicaţi, au menţionat că cei evacuaţi se vor întoarce curând înapoi. Nu-mi dau seama cine şi unde se vor întoarce, este o glumă, o glumă tristă, ca şi TOT ce se petrece astăzi în Israel. Rachetele de lungă distanţă ajung când şi când în zona centrală a Israelului ca de exemplu astăzi sau acum câteva zile (până spre aeroport).
3. Din ce în ce mai des, sunt omorâţi civili, iar oamenii devin din ce în ce mai neajutoraţi, căci practic căderea unor rachete sau drone este întâmplătoare în cele mai multe cazuri. Au fost cu adevărat ţintite locuri specifice, ca acea cantină a bazei militare de tanchişti la orele cinei, şi alte locuri (chipurile baze militare, dar aceasta nu mai este o practică utilizată de teroriştii Hezbollah) cu sau fără scop precis, astăzi de exemplu a căzut o rachetă în clădirea unei grădiniţe de copii, care a fost salvată prin intuiţia educatoarei. La auzul alarmelor din zone apropiate de locul grădiniţei, i-a scos pe copii în camera apărată, Totul s-a făcut în timp de clipe salvându-se astfel viaţa celor 6 copii, în timp ce racheta a căzut efectiv alături.
În ultimele săptămâni au murit şi alţi civili, fie că îşi desfăşurau activitatea sezonieră în zone agricole, pe câmpuri pentru a pune în funcţiune sistemul de irigaţie, sau în livezi la cules de fructe sau măsline. Zonele care nu sunt urbane, considerate descoperite, nu sunt “avizate” pentru că se consideră că acolo nu se află cetăţeni, cu toate acesta instrucţiunile nu se potrivesc în totalitate pentru a preîntâmpina accidenţele, mortale, de multe ori. În afară de faptul că rachetele trimise de Hezbollah pot ucide, există şi şansa de a fi rănit serios până la moarte chiar de celelalte “rocquets” (tot rachete cu scop de a produce explozia în aer a rachetelor teroriste – missile, în româneşte este acelaşi termen pentru ambele). Realitatea este că am căutat să înţeleg diferenţa între cele două (o ocupaţie cu adevărat nebunească, dar care a devenit poate o parte a vieţii cotidiene), ambele sunt practic teleghidate, având un mijloc de control legat de direcţia de zbor a obiectului vizat, pe care trebuie să-l urmărească.
Aceştia nu sunt singurii, mor civili în urma căderii atât a rachetelor cât şi a materialelor din care sunt făcute armele pentru depistarea lor (tot rachete), şi care sunt lansate de Iron Dome (cupola de fier). Aproape în fiecare 2 zile mor câţiva civili în oraşele aflate chiar la 50 km de graniţă.
Se poate vorbi de o escaladare tragică, dar mai ales că în ciuda atacurilor aviaţiei israeliene în Liban, nu se prea văd schimbări în frecvenţa atacurilor cu rachete şi nici în numărul lor. Noul ministru al apărării îmi pare că o marionetă, care în cel mai bun caz ar fi fost potrivit ca un conducător al organizaţiei muncii – Histadruth, său ministru al transporturilor. Auzindu-l vorbind te înfrigurează (pe mine) Se spune că în felul acesta ar fi acceptat să fie secretarul de război al prim-ministru lui care desigur ştie ce e de făcut (să râdem sau să plângem; -); -))
În mod ciudat şi deocamdată fără vreo explicaţie a dispărut de la televiziune purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari (despre care am amintit în articolele mele despre situaţia în Israel) un om cu o ţinută deosebită în toate apariţiile pe care le-am urmărit. O fi fost şi el demis, o fi alt motiv? Nu se ştie, sau eu nu ştiu.
Nu amintesc cele întâmplate la Amsterdam, o acţiune incredibilă de exprimare violenţă a urii împotriva evreilor, israelienilor, dar nu s-a menţionat deşi a existat o atitudine nepotrivită (huliganică) aş spune a suporterilor israelieni în capitala Olandei. NImic nu justifică cele întâmplate. Din păcate e greu de vorbit de israelienii din acea categorie de suporteri ca un “văl care este cu totul de culoarea curată a cerului” (traducere liberă din ebraică Talit she cula Thelet)
Veronica – Prezinți un tablou realist și totodată sumbru. E aprecierea normală a situației dată de cineva aflat la fața locului. Eu, avînd luxul de a fi departe (dar sufletește aproape ) îmi permit să văd paharul pe jumătate plin. Cred că Netanyahu, pentru care am o antipatie veche de trei decenii, este acum omul potrvit, la locul și timpul potrivit. Cazul “Amsterdam” cred că e prezentat obiectiv. Aprecierile de mai sus le fac, evident, pe baza puținelor informații pe care le am.
Cu o parere nefarsita de rau si durere in suflet, exct dupa ce am scris aceste randuri grabite in care am si gresit mentionand despre baza la care au fost trimise rachetele Hezbollah, ca fiind o baza de tanchisti, cand de fapt era o baza de infanteristi (brigada Golani), acum spre seara se petrece pentru a nu stiu cata oara acelasi scenariu devenid obsesiv si aparent insolubi. Sodatii intra intr-o casa la 8 km de granita, si incepe o lupta intre soldati si teroristii aflati inauntru lupta al carei final se soldeaza cu moartea a 6 soldati. Cum, de ce, unde este aviatia? In zona aceea nu prea mai sunt locuitori, oare de ce nu sunt bombardate cladirile inainte de a se trece la intrare in interior, precum s-a facut in Gaza.
Este absolut greu de trait cu sentimentul ca in fiecare zi inca 2,3,4,6 tineri de 19-22 de ani devin jerfe ale neputintei ale razboiului aceasta oribil, greu, care pare din ce in ce mai fara capat?
Daniel Hagari in continuare nu apare in fata publicului, este foare tanar, 48 de ani. Motive necunoscute 🙁
Beniamin Netanyahu va trebui sa continue a da marturii in procesele in care este implicat , Curtea districtuala din orasul Ierusalim a respins cererea prim-ministrului.
De la apariția articolului, au avut loc cîteva evenimente:
demiterea ministrului Apararii israelian, alegerile din America si atacul musulmanilor extremişti impotriva evreilor la Amsterdam.
Ei, tragic per total, ce s-o mai dregem retoric….
Dacă aveau informații potrivite asupra Hamas – ceea ce nu au fost, altfel se desfășurau ostilitățile.
Azi, din nefericire, Israelul e – prin intransigența liderilor săi! – prizonierul acțiunilor proprii. Nu poate ceda, refuză (normal) intimidarea prin amenințare, etc. Ce rămâne? Doamne ferește!!! – vezi exemplul Masada. Tot mai cred să nu se ajungă acolo.
Concluzia întristătoare a acestui articol este tocmai titlul lui. Escaladarea continuă, cu durere, cu furie. Lucrurile se extind şi se complică şi nu întrevăd nimic dătător de speranţă.