După 7 octombrie 2023, în contextul amplificării incidentelor antisemite din întreaga lume, am auzit în repetate rânduri și sub diferite forme ideea că sionismul și islamismul sunt comparabile și ar trebui considerate ideologii similare. Eu sunt de altă părere și în cele ce urmează voi încerca să explic de ce această afirmație este total inacceptabilă.
1. Sionismul a apărut ca o expresie a naționalismului secolului al XIX-lea, o ideologie considerată la acea vreme cu adevărat progresistă. Potrivit acestei ideologii, grupurile etnice înlănțuite și asuprite de diverse imperii au dreptul la propriul lor stat național independent. Acest principiu a fost aplicat încă din secolul al XIX-lea și cu atât mai mult după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman și cel Austro-Ungar au încetat să existe, iar Rusia a pierdut un teritoriu considerabil. Astfel, în locul imperiilor, pe hartă au apărut mai multe state noi și nu numai în Europa. Destrămarea Imperiului Otoman a permis și independența unor state arabe și a condus la o formă de naționalism arab. Și acestea au fost văzute ca o formă de progres și cu atât mai mult noile state arabe apărute mai târziu, prin destrămarea imperiului colonial britanic și a celui francez.
Ideea statelor naționale a câștigat mult teren în prima parte a secolului XX, astfel că sionismul însuși, ca mișcare națională evreiască, a apărut într-o atmosferă destul de favorabilă. Atât sionismul, cât și naționalismul arab au devenit mișcări importante în a doua parte a secolului XX. Lideri puternici precum Nasser din Egipt și cei din Irak, Siria, Libia sau Algeria sunt reprezentativi pentru puterea mișcării naționaliste arabe. Statele naționale nu au funcționat fără probleme, au fost și consecințe urâte, dar principiul a primit o nouă confirmare spre sfârșitul secolului. Cererile de a avea un stat național s-au înmulțit, făcând ca Cehoslovacia să devină două republici, Iugoslavia șase și Uniunea Sovietică chiar 15, toate bazate mai mult sau mai puțin pe etnie. A fost o nouă dovadă a intensității aspirațiilor naționale ale multor grupuri etnice care luptau pentru propriul lor stat independent. Evreii au făcut exact același lucru.
2. Sionismul ca mișcare națională pornește de la ideea că evreii sunt și ei un grup etnic și, ca atare, dorința lor de a avea un stat național propriu este justificată, cu atât mai mult în urma persecuțiilor pe care le-au suferit. Dar oare pot fi definiți evreii ca un grup etnic? În trecut aceasta a fost văzută ca o întrebare destul de dificilă, nici acum nu există un consens general în această privință, dar important este că a existat suficient sprijin pentru răspunsul afirmativ, astfel încât oamenii să înceapă să acționeze.
De dragul argumentării ar trebui să adaug că evreii nu pot fi definiți logic ca o rasă, ei sunt amestecați din punct de vedere rasial. Dar nu sunt oare evreii definiți mai ales prin religia lor? Nu ar trebui așadar să negăm că aceștia formează un grup etnic distinct, la fel cum musulmanii de diferite naționalități nu aparțin aceluiași grup etnic? De fapt, aici trebuie semnalat un punct foarte important. Religia iudaică include ceva cu totul special. Toți evreii, fie ei religioși sau nu, împărtășesc aceeași poveste despre originea comună, despre istoria lor, despre persecuții, despre originea tradițiilor lor și despre o străveche limbă comună. De fapt, sunt elemente similare celor care definesc apartenența oricui la un anumit grup etnic, indiferent dacă trăiește într-o țară proprie sau în diaspora. Dacă unii mai ezită să folosească termenul „grup etnic”, poate că prefera cuvântul „popor”. Mulți neevrei înțeleg că evreii sunt într-adevăr un popor, chiar dacă evreii înșiși s-au întrebat adesea în timpul istoriei lor de ce au fost „popor ales”. În orice caz, pentru evrei toate acestea implică o legătură istorică cu Țara lor Făgăduită.
Totuși, inițial mișcarea pentru întemeierea unui stat evreiesc nu se referea neapărat la Țara Sfântă. La început s-a vorbit despre orice bucată de pământ unde evreii ar putea fi în siguranță. Dar mișcarea sionistă a adus o idee nouă și pregnantă: că evreii puteau avea o parte din pământul Palestinei, care la acea vreme aparținea sultanului și oricum avea o populație foarte mică – aceasta era soluția cea mai potrivită cu istoria și tradițiile care îi uneau pe evrei ca grup etnic. Sionismul nu își propunea să ia întreg teritoriul „dintre râu și mare”. După ce o celebră rezoluție a ONU a decis împărțirea pământului între evrei și arabi, definind teritoriul în care a fost declarat Israelul ca stat independent, evreii au dansat pe străzi de bucurie că și-au atins scopul. Și ce a urmat se știe. Dar dacă reacția statelor arabe poate fi discutată în cadrul unei ideologii naționaliste, la fel ca sionismul, ideologia islamismului este cu totul diferită și orice comparație ideologică între sionism și islamism este de-a dreptul absurdă.
3. Unii văd asemănări între sionism și islamism, pentru că la fel cum mulți musulmani nu susțin islamismul, foarte mulți evrei nu ar susține sionismul. Dar aceasta este o afirmație înșelătoare. Majoritatea evreilor din diaspora, ba chiar majoritatea lor covârșitoare, sunt de acord că e bine că atât de mulți evrei pot trăi acum în propriul lor stat. În acest sens, ei sunt sioniști. Ei sunt sioniști în sensul inițial al cuvântului. Mulți consideră că scopul a fost realizat, că nu este nevoie de mai multe teritorii şi că ar trebui implementată soluția celor două state, odată cu recunoașterea generală a dreptului Israelului de a exista. Unii evrei, dintr-o sectă religioasă fundamentalistă, sunt antisionişti. După părerea lor, Dumnezeu dezaprobă un stat evreiesc creat prin metode laice. Dar asta e altceva. Când evreii din diaspora condamnă politica unui guvern israelian, desigur că nu putem să-i acuzăm automat de antisemitism sau să-i considerăm antisionişti. Câți evrei din diaspora ar fi de acord că Israelul ar trebui să dispară? Nu mulți. Cei care sunt de acord cu existența Israelului acolo unde este acum, practic acceptă sionismul.
4. Câteva observații legate de principalele diferențe dintre sionism și islamism care împiedică orice asociere între ele:
– Sionismul promovează un proces limitat în spațiu și timp, pe când islamismul urmărește un proces universal și etern. Scopul sionismului se încheie odată cu obținerea unui stat național sigur. Scopul final al islamismului este un califat universal care să extindă Legea islamică în toată lumea. Doar metodele variază de la un loc la altul, după cum musulmanii formează majoritatea sau sunt minoritari. Misiunea trebuie să continue până la atingerea scopului – sau până la sfârșitul lumii.
– Pentru sionism religia nu este o parte importantă a ideologiei. Statul național al evreilor include oameni cu diverse versiuni ale religiei iudaice, unele mai stricte, altele mai puțin, și chiar atei. Important este a te considera evreu, împărtășind originea comună, istoria comună și anumite tradiții. Trebuie adăugat că Legea Întoarcerii prevede că în Israel, imigranții sunt acceptați ca evrei după același criteriu după care Hitler decidea cine va fi trimis în lagărele morții: oricine are cel puțin un bunic evreu. Evident, acest lucru nu prea are legătură cu religia. Apoi sionismul nu încearcă să convertească pe nimeni și nu consideră că oamenii de alte religii ar fi inferiori. În schimb ideologia islamistă nu numai că folosește unele elemente ale religiei ca pe o armă, ci se bazează pe o versiune specifică și foarte strictă a religiei islamice, pentru care toți ceilalți sunt ori necredincioși, ori eretici. Necredincioșii trebuie convertiți și, după versiunea islamistă a Șariei, în multe cazuri ei pot fi uciși în mod legal. Printre eretici se numără nu numai șiiții, ci și orice musulman care nu aderă la versiunea strictă a islamiștilor. Uciderea așa-numiților eretici este și ea o practică perfect normală pentru islamiștii radicali.
– Este adevărat că relativ recent a apărut o nouă versiune a sionismului, sionismul religios, care folosește argumente religioase pentru a revendica întregul teritoriu al Palestinei pentru evrei. Acesta nu este acceptat ca sionism autentic, de fapt este respins de majoritatea israelienilor, precum și a evreilor din diaspora și nici măcar acesta nu își arogă dreptul divin de a ucide palestinieni. În schimb, islamismul radical pretinde că are dreptul divin de a ucide pe oricine în interesul promovării propriei sale concepții despre voința lui Dumnezeu. Astfel, ca organizații islamiste, Hamas și Isis își pot justifica orice act de terorism sau acțiune criminală ca fiind făcute în numele lui Allah, ca de exemplu sacrificarea a mii de vieți palestiniene. De fapt, ei folosesc problema palestiniană în propriile lor scopuri islamiste, iar unul dintre preceptele lor, cel puțin tacit, este „cu cât sunt uciși mai mulți palestinieni, cu atât mai bine pentru cauză”.
– S-ar putea întreba: dacă evreii sunt naționaliști și își iubesc țara, de ce unii refuză să meargă la armată și să lupte pentru ea? Sau se poate pune la îndoială statutul haredim-ilor, o sectă care crede că mântuirea evreilor va veni din studierea cuvântului lui Dumnezeu, nu din lupta pentru propria țară. Dar aceste aspecte nu neagă faptul că sionismul este o mișcare cu scopul de a întemeia un stat național pentru evrei, la fel ca mișcările naționaliste arabe (inclusiv cea lui Nasser) care au avut ca scop întemeierea statelor naționale arabe. Subliniez că acele mișcări nu aveau nimic comun cu islamismul; dimpotrivă, ele l-au interzis și l-au atacat cu toată forța legii. Chiar și în zilele noastre, Egiptul și aproape toate celelalte state arabe văd în islamismul radical un pericol pentru regimurile lor și pentru stabilitatea statelor lor. În Egipt, mișcarea Frăția Musulmană este interzisă și cum Hamas este o ramură a Frăției Musulmane, aceasta este una din cauzele pentru care Egiptul și-a păstrat granița cu Gaza închisă.
– Mulți spun că toate religiile au partea lor de fundamentaliști și unii consideră că fundamentaliștii creștini din SUA ar fi chiar mai răi decât cei musulmani. Dar este o mare diferență între fundamentalism în cadrul unei religii și folosirea religiei ca o armă pentru a crea o ideologie politică. Aș dori să menționez aici experiența României, ca un exemplu cum politizarea religiei și folosirea unora dintre aspectele sale mai extreme pentru a crea o ideologie politică depășește fundamentalismul religios și poate avea consecințe grave. Astfel, în România interbelică, unele interpretări eronate ale Ortodoxiei (religia majoritară) au fost folosite pentru a dezvolta ideologia politică numită Ortodoxism. Aceasta a devenit platforma organizației fasciste Garda de Fier, care a fost de partea nazismului german și a fascismului italian. Ea a căutat să impună supremația românească asupra minorităților etnice și a introdus împotriva evreilor măsuri de persecuție foarte dure, mergând până la ucideri în masă. Astfel Ortodoxismul în România a condus la ceea ce istoricii numesc o formă originală de fascism creștin. Desigur, între Ortodoxie ca religie și Ortodoxism ca ideologie politică diferența e uriașă. Aceeași diferență este și între islam ca religie și islamism ca ideologie, islamismul radical de tip Isis și Hamas fiind descris de unii cercetători drept islamo-fascism.
Câteva observații finale. Admir islamul pentru multe din învățăturile sale și înțeleg că, la fel ca alte religii, are și el un fundamentalism mai puțin agreabil. Totuși, în cazul islamismului problema nu este fundamentalismul religios, ci folosirea religiei în cu totul alt scop: dezvoltarea unei ideologii politice extremiste. Astfel, critica islamismului nu poate fi numită islamofobie, pentru că islamofobia se referă strict la religie. Cei care îi acuză de islamofobie pe criticii ideologiei efectiv susțin islamismul, care este ucigașul oricărei speranțe de pace în Orientul Mijlociu. În timp ce s-ar putea ajunge la o înțelegere pentru pace între Israel și statele musulmane, în general, și între sionism și naționalismul arab, în particular, cu islamismul nu se poate ajunge la nicio înțelegere.
Aceste lucruri nu trebuie uitate. După cum nu poate fi uitat nici faptul că mai există un alt mare pericol pentru Israel, de natură diferită, și anume imperialismul iranian în Orientul Mijlociu.
(Traducere din limba engleză Hava Oren)
Mihai Vasilescu
40 Comments
Desi sint perfect de acord cu dvs , va rog sa indicati sursele (onorabile ) unde apare ideea “După 7 octombrie 2023, în contextul amplificării incidentelor antisemite din întreaga lume, am auzit în repetate rânduri și sub diferite forme ideea că sionismul și islamismul sunt comparabile și ar trebui considerate ideologii similare.”
În răspunsul meu la un prim comentariu, răspuns care apare acum ultimul în listă, precizam că „am scris acest articol în urma unor controverse avute la Londra, care mi-au arătat cât de multe lucruri sunt necunoscute sau greșit înțelese, mai ales în rândul unor oameni de stânga”. Adăugam că am scris articolul în limba engleză și menționam traducerea excepțională în limba română, realizată de Hava Oren. De fapt, dacă ați observat, polemizez în textul meu și cu alte afirmații care mi s-au părut incorecte sau răuvoitoare. Mai adaug că textul a fost conceput inițial ca o scrisoare polemică. Acum, eu nu știu ce înțelegeți dumneavoastră exact prin “surse onorabile”, dar m-ați stimulat să-mi pun întrebări care poate nu sunt lipsite de interes. “Surse” care fac afirmații precum cele menționate în articol, mai pot fi considerațe onorabile? Și dacă noi am decide că nu sunt “surse onorabile” ar însemna că nu e cazul să le combatem afirmațiile?
“După 7 octombrie 2023, în contextul amplificării incidentelor antisemite din întreaga lume, am auzit în repetate rânduri și sub diferite forme ideea că sionismul și islamismul sunt comparabile și ar trebui considerate ideologii similare.”
Stimate Dle Florin, dacă citiţi cu mare atenţie afirmaţia de mai sus, vă rog să observaţi că autorul articolului nu se referă la “surse onorabile” ci la faptul că
“a auzit în repetate rânduri”
=====================
despre tendinţe de comparaţie a celor două mişcări la care se referă articolul.
În consecinţă, socotesc că dvs doriţi să puneţi beţe în roate autorului articolului care în realitate nici măcar nu s-a referit la surse scrise, pe care poate dvs încercaţi să le consideraţi onorabile, fără a da definiţia acestui termen.
Îmi pare rău că asta este ceea ce vă pot spune eu la acest moment !!
Mi-a placut acest articol asa mult fiindca se vede ca este rezultatul unor observatii, preocupari si cugetari indelungate.
Analizati de fapt doua tematici: 1. sionism vs. islami9sm (cele doua ISM-uri sau care sunt adesea alaturate eronat in aceeasi fraza) si 2.. Islam (religia) vs. islamism (doctrina.)
Sharia apartine de islam, dar cand ea este implementata in mod strict sau fundamentalist, ea traverseaza granita si devine parte din islamism. Intrebarea mea este legata de un articol din presa pe care l-am citit nu asa de demult si care sustuinea ca in cartierele arabe din Londra locuitorii sunt lasati sa se guverneze in conformitate cu legile Shariei si ca politia londoneza nu intervine si nici macar nu calca in a districtele musulmane. Daca acest lucru este adevarat, care este varianta Shariei care este permisa si aplicata in aceste cartiere? Este ea cel putin o varianta moderna, care tine cont de realitatile zilelor noastre?
Nu cunosc detalii privind modul cum s-ar aplica legea Sharia în anumite cartiere cu majoritate de musulmani. Nu sunt “cartiere arabe”, fiindcă printre musulmanii din Marea Britanie arabii sunt totuși minoritari. Mai numeroși sunt cei de următoarele origini: pakistanezi, Bangladesh, africani, poate și iranienii.După câte înțeleg, dacă se acceptă aplicarea legii sharia, ar fi numai în anumite chestiuni civile, care să fie preluate de curți islamice, nu de tibunale britanice. În orice caz, multe prevederi din Sharia sunt ilegale, de exemplu pedepsele aplicate în caz de adulter, furt, homosexuaitate etc. N-am auzit de astfel de cazuri și ar fi fost foarte greu să se păstreze secret așa ceva. Dar știu că legea britanică s-a aplicat în privința unor practici precum așa numitele “honour killings” (omorârea unor tinere femei – fiice surori etc, fiindcă s-a considerat că prin comportamentul lor au dezonorat familia ) sau așa numita FGM (female genital mutilation). Aceste practici țin oricum mai degrabă de unele tradiții decât de legea Sharia propriu zisă.
Multumesc pentru lamuriri! Ma bucur de tot ce aud. Stirile sumare din presa, pline de generalizari, pot fi derutante.
Sionismul si islamismul comparabile?
Interesant si admirabil efortul domnului Vasilescu in a ataca subiectul. Il apreciez drept incununat de success. Ii multumesc pentru provocarea intelectuala si apreciez contributiile comentatorilor. Imi permit si eu cateva observatii.
Ca sa pot discuta subiectul trebuie sa incep cu definitiile. Le ofer pe ale mele.
Sionismul este o teorie si miscare nationalista al carui scop era creerea unui stat pentru evrei. Definitia “evreilor” nu era neaparat inclusa in legatura cu partea nationalista – nu se facea nico diferenta, de exemplu, intre Sephardim si Askhenazim – dar intentia a fost de la inceput ca statul sa fie de religie mozaica. Important de notat ca religia mozaica nu are characteristic prozelitismul. Ca urmare, o societate organizata pe acest criteriu este putin combative (fata de lumea din exterior)
Islamismul, pe de alta parte nu este o miscare nationalista ci una religioasa. Doreste organizarea vietii pe principii religioase. State cu etnii diferite pot fi la fel de islamice. Religia islamica are in caracter prozelitismul, drept care are un comportament mult mai activ si combativ politic (fata de lumea exterioara).
Folosind aceste definitii, raspunsul la intrebare devine clar (pentru mine): atat sionismul cat si islamismul doresc organizarea societatii pe baze religioasa dar primul este multumit sa faca aceasta organizare pe un grup restrains de populatie – populatie care in general accepta acest principui de organizare – pe cand islamistii sunt impinsi de un zel religios in a extinde sistemul lor asupra alor grupuri, indiferent de originea lor etnica si tinand putin seama de dorintele grupurilor controlate. Ca atare, in general, sionismul este compatibil cu democratia iar islamismul nu.
Restul discutiei articolului include sectiuni si secvente din istorie care prezinta evenimente si desfasurari ce isi au un rol in explicarea unor evenimente si procese istorice dar care, paradoxal, duc la complicatii si confuziune in gasirea raspunsului la intrebare. Se ajunge (in articol) la situatia din “Palestina” si aici bogatia de detalii turnate de-a valma in mintea cititorului creaza confuzii periculoase. Fara a intra aici in discutia cauzelor creerii statului Israel, si a alegerile facute fie deliberat fie eronat in rezolvarea situatiei – discutie care nu are nicio legatura cu intrebarea originala – as reduce aceasta intreaga discutie la o expresie pe care am auzit-o in urma schimbarii de regim din Romania dupa al doilea razboi Mondial: unora li s-a dat si altora li s-a luat. Ca atare cele doua grupuri au pornit din pozitii antagoniste si alegerile deliberate ale organizatorilor si-au atins scopul, si anume acela de a mentine un focar de neintelegeri; neintelegeri de care se folosesc pentru scopurile lor (ce nu coincide cu cele ale celor doua parti afectate). Privita astfel, problema Palestinei nu prea mai are de-a face nici cu sionismul si nici cu islamismul.
Comentariu corectat –
Mi se pare foarte corect punctul dvs de vedere de le începutul comentariului. Dacă însă mă refer la pasajul copiat mai jos:
“Folosind aceste definiţii, răspunsul la întrebare devine clar (pentru mine): atât sionismul cât şi islamismul doresc organizarea societăţii pe baze religioasă dar primul este mulţumit să facă această organizare pe un grup restrâns de populaţie – populaţie care în general acceptă acest principiu de organizare – pe când islamiştii sunt împinşi de un zel religios în a extinde sistemul lor asupra alor grupuri, indiferent de originea lor etnică şi ţinând puţin seamă de dorinţele grupurilor controlate.”
Cred că ar fi nevoie de unele completări sau observaţii:
Aţi început cu ideea că sionismul a fost o mişcare cu caracter naţional. Aş dori să specific că atât în limba română, cât şi în engleză Naţionalism sau Nationalism, nu sunt legate de religie, ci după altă definiţie din enciclopedie, s-ar putea spune că
Naționalismul este o ideologie care subliniază loialitatea, devotamentul față de o națiune sau un stat național și susține că astfel de obligații depășesc alte interese individuale sau de grup.
Ce înseamnă STAT NAŢIONAL?:
La abordarea acestei definiţii, se diferenţiază două concepte contradictorii:
– Primul referitor la statul naţional bazat pe locul fizic în care trăieşti, te naşti – acesta este NAŢIONALISMUL TERITORIAL (detalii în wiki).
– Al doilea este NAŢIONALISMUL ETNIC (sau naţionalismul bazat pe legea sângelui).
Statul naţional bazat pe naţionalismul teritorial, sau nation-state vizează în primul rând categoria de cetăţenie, în timp ce al doilea tip de stat naţional vizează categoria de etnicitate, legături de sânge şi aici se intercalează în mod problematic şi discutabil religia.
În aceste sens, din păcate, dar poate şi forţat de împrejurările în care a apărut, Israelul este un stat în care importanţa primordială o au legăturile de sânge. Pentru a deveni cetăţean al Israelului, în principiu trebuie să te fi născut evreu. Aici noţiunea de cetăţean/naţional se amestecă cu cea de religios.
Cu toate acestea , Israelul nu impune religia mozaică locuitorilor săi, care nu o practică, dar care sunt evrei prin naştere (rareori prin convertire, într-adevăr religia mozaică nu face prozelitism ca şi celelalte religii, deşi nici acest aspect nu este 100% adevărat, deoarece în condiţii anumite, în special în UŞĂ, şi poate şi în alte locuri mişcarea Habad ar fi bucuroasă să convertească la iudaism pe cei interesaţi şi dispuşi la această convertire, care nu este simplă şi necesită eforturi şi dovezi de implementare. Pana acum un numar de ani in buletinul de identitate israelian era trecuta “naţia”, ca un aspect identificator, aici era notat evreu sau arab, ( dar aceasta categorie a dispărut din buletinul de identitate). Categoria “naţie” în ebraică era identificată cu cea de naţionalitate (leom). Un lingvist israelian a apelat la Curtea Supremă a Israelului ca în locul acestei categorii să fie trecută cea de “israelian”, dar acest apel a fost respins.
Aş mai adăuga că în limba ebraică se disting două noţiuni pe care le-am putea echivala cu Naţional vs Naţionalist (versiune extremistă a celei de naţional)
Astfel NAŢIONALIST vs NAŢIONAL ar putea fi astfel definit mai jos:
Naționalismul conduce în principal la formarea unei comunități în jurul valorilor și valorilor sociale comune. O formă extremă a naționalului este naționalismul, care poate duce la ură și rasism față de cei care nu fac parte din comunitate, neacceptându-i.
Sionismul a urmărit crearea unei identităţi naţionale, a unui stat, pentru evrei, problematică care s-a ridicat adesea în jurul acestei definiţii, dacă a fi evreu este a fi o etnie/religie, sau o naţiune. O dată creat statul Israel, sionismul şi-a cam încheiat misiunea.
În acest context, o dată ce sionismul a ţintit către crearea unui stat evreu, acest tip de naţionalism. Naţionalismul sionist, nu este comparabil cu nici un fel de naţionalism islamic (se spune în acest sens, poate islamism). Existenţa unei multitudini de state naţionale ale căror populaţii practică Islamul, face ca cele două noţiuni din titlu să fie practic incompatibile, indiferent de aspectul religios ce caracterizează pe fiecare dintre părţi..
Evreul a fost perceput în decursul istoriei ca cel care e născut în religia mozaică, sau practică această religie. Identitatea naţională e evreilor în Israelul creat nu a fost uşor asimilată istoric nici de statele din jur şi nici de populaţia care exista pe teritoriul pe care Israelul a fost desemnat.
În acest sens ar mai trebui adăugat că deşi înfiinţat în noiembrie 1947, ca un stat al evreilor, Israelul nu a fost acceptat de către ţările învecinate şi nici de populaţia care trăia la acel moment pe teritoriul noului stat. Vestita Rezoluţie dată la 29 noiembrie 1947, care promulga partiţionarea teritoriului aflat anterior sub mandat britanic, în două state, cel evreu şi cel arab/palestinian, nu a fost acceptată, a declanşat războiul între Israel şi ţările arabe, iar problematica practic nu numai că nu a fost niciodată rezolvată, dar continuă să aducă jertfe pana în clipele de faţă. Cetăţenii arabi ai statului Israel, cei care au continuat să trăiască pe acest teritoriu – însuşi atât de disputat – sunt desigur cetăţeni ai statului Israel, în consecinţă acest stat nu poate fi definit un stat exclusiv al evreilor.
Stimată doamnă,
Vă mulțumesc pentru comentariu și discuție. Acoperiți mai multe probleme/idei și îmi este greu să vă răspund specific pentru că modul în care am abordat eu ideile articolului original a fost bazat pe o distilare a ideii (percepute de mine) drept centrală, la care am încercat să exprim un răspuns concis și corect. Dumneavoastră exprimați multe idei și păreri care dau o imagine a unui tablou pe care îl aveți în minte și pe care ni-l împărtășiți. Eu am încercat să simplific, pentru că mi s-a părut periculos să amestecăm concepte cu definiții clare și precise cu tablouri generale în care astfel de concepte pot fi incluse în mici secțiuni (ale tabloului/picturii) generale și unde interpretarea depinde de percepția observatorului. Aș zice că eu am încercat doar să tratez analitic un concept specific iar articolul prezintă un tablou, deși începutul sugerează că intenția era de a clarifica un concept: sunt sionismul și islamismul similare?
În acest sens, voi scoate din textul dumneavoastră o afirmație: “Evreul a fost perceput în decursul istoriei ca cel care e născut în religia mozaică, sau practică această religie. “
cu care sunt în general de acord, în contextul prezentării dumneavoastră, dar la care aș obiecta imediat dacă miezul discuției ar fi definiția “evreului”. Evreul este persoana născută dintr-o mamă evreică sau care a ales convertirea la conceptele religioase mozaice. Asta e definiția mea cea mai simplă și completă. Discuții și argumente talmudice au examinat problema în detaliu și, dacă am discuta această problemă, fiecare nuanță ar avea argumentele ei. Nu numai argumentele însă ci și corolarele lor. De exemplu, cum că societatea evreiască este una din puținele societăți organizate matriarhal.
În acest sens trebuie să citiți răspunsul meu. Sunt de acord cu prezentarea dumneavoastră, așa cum mi-am exprimat acordul și cu articolul inițial. Mi s-a părut însă, și continuă să mi se pară, că în lipsa unei argumentări “strânse” și “la subiect” (bine definit) riscăm lărgirea discuției la proporțiile unei ciclorame; e frumoasă dar ce vezi este interpretabil de privitor.
Cu tot respectul,
Denis Maftei
Va multumesc pentru raspuns, aveti perfecta dreptat cu definirea apartenentei unei persoane la religia mozaica si aveti dreptate ca discutia devine lungita si depaseste cadrul articolului initial.
1 – Iranul este mentionat ca un pericol pentru Israel chiar dupa “rezolvarea” problemei arabo-palestiniene. Orientil Mijlociu ca orice alta regiune a lumii are nevoie de un stat hegemon. In Orientul Mijlociu este o competitie dintre Turcia, Arabia Saudita si Iran. Turcia si SA sunt Suni iar Iranul este Shia. La asta se aduga ca sunt trei popoare diferite care au culturi si vorbesc limbi diferite.Incep deja sa se profileze aliante in lupta pentru hegemonie dintre care este evidenta apropierea dintre Suni Arabi si Israel ca tara puternica in regiune dar prea mica ca sa devina hegemon.
2 – Anglia a avut un rol major ca nici un alt stat cand in 1917 lord Balfour a recunoscut dreptul poporului evreu la un teritoriu in care in afara de Iudeea/Palestina au mai fost alti candidati ca Uganda si madagascar.(nu uitati ca sionismul a fost o miscare laica la inceput). Dar aceasta relatie de prietenie s-a schimbat repede intr-o relatie inamica cand Anglia a limitat considerabil emigratia evreiasca sub presiunea araba.
Așa este. Foarte utile și binevenite remarci. Intervin numai fiindcă aș avea un comentariu la punctul 1. Anglia s-a străduit timp de trei secole să împiedice apariția unui hegemon pe continentul european. De câte ori una dintre puteri devenea dominantă, britanicii coalizau alte puteri împotriva acesteia. Istoria oferă multe exemple în acest sens, Britanicii și-au dat seama că deși cea mai avansată la un moment dat în Europa (revoluție industrială, cuceriri științifice și tehnologice, metode financiar-bancare și comerciale superioare etc.) țara lor nu putea să fie ea însăși hegemon pe continent. Dar și-a folosit avantajele pe care le deținea pentru a-și impune politica echilibrului de putere în Europa. Remarcile dumneavoastră despre competiția între puteri în Orientul Mijlociu și aceea că Israelul nu poate fi el însuși hegemon în regiune, mi-a sugerat, mutatis mutandis, o posibilă analogie.
Dl Vasilescu am uitat sa mentionez ca articolul dvs este excelent si bine documentat. Problema lumii de azi este ca nu se cunoaste istoria recenta de acum 100 de ani sa nu vorbim de istoria mai veche. Orientul Mijlociu este acum in “durerile nasterii” acum cand toate imperiile au trebuit sa il paraseasca. Vechile dusmanii latente cand toate aceste popoare au fost sub un imperiu ies la suprafata. Asta se intimpla si in Europa – La 80 de ani dupa WW2 vedem ca vechile antagonisme nu dispar usor – exemple: Tara Bascilor, populatia maghiara din Romania, Kosovo, Ucraina, etc.A-ti descris foarte bine politica externa a Angliei de-a lungul timpului: diplomatie, aliante, si razboi numai in ultima instanta. Admir contributia Angliei la istoria lumii de la Magna Carta pina azi. Ei sunt fondatorii democratiei moderne din care s-a nascut si democratia americana.In privinta Israelului au ajutat cat au putut tinand cont de interesele lor nationale.
Dle Vasilescu, ati scris un articol clar si bine informat, care pe de-o parte explica notiunea de “islamism” – islamul fundamentalist, pe care nu o cunostea, iar pe de alta, incearca sa gaseasca interpretari ale unor confruntari actuale din Anglia, una din tarile in care manifestarile de strada pro-palestiniene au fost dintre cele mai numeroase, si mai violente. Din surse proprii stiu ca si sistemul educational a devenit intr-o masura deranjanta supus unor precepte “impuse” cumva tot de majoritatea musulmana. iar copii provenind dintr-o familie de evrei – probabil cu un nume revelator – au avut la scoala unele confruntari. Nu stiu, dar sper ca religia nu este o materie obligatorie in scolile englezesti. Din tot ce se petrece in Europa dupa zeci de ani de “libertate” si oferte probabil usoare de cetatenie populatiei musulmane, se pune problema, care de altfel nu a incetat niciodata sa FIE o problema, ca libertatea nu este cu adevarat necesara si obligatorie fara un anume tip de control. Un eseu pe aceasta tema ar fi de altfel interesant, printr-o incursiune in istoria ultimelor 3-4 secole.
Va doresc inspiratie pozitiva in the English World, care a incetat probabil sa mai fie cu adevarat pure English.
BRILLIANT. Genial si bine venit pentru perioada care o traim.
Pentru cei care nu au răbdare sa citească comentariul pană la capăt, vă spun de la început că articolul este minunat ca formă si conținut. Despre autor, mi-este atât de drag de foarte mulți ani, că orice aș spune, pot fi acuzat de lipsă de obiectivitate. Așa că, pe scurt, el face parte dintre puținii oameni din multa lume care ne înconjoară.
Si acum un detaliu neesențial. Unul din complexele mele “evreiești” este că mi-e teama să îmi exprim părerile deoarece între multele opinii “simțite” si cele multe judecate, nu știu câte se suprapun. De aceea prefer părerile altora. Dacă coincid cu ale mele (aud râsete in public).
Relativ la comentariul domnului Peter. Perfect de acord. Doamna Hava Oren (răspuns la comentariu) face referințe la comportamentul unor musulmani față de evrei în diverse locuri și perioade (uitat probabil Sultanul Otoman Baiazid al II-lea). Ori afirmația domnului Peter se refera la Islam nu la musulmani.
Excelent articolul d-lui Mihai Vasilescu (în egal valoroasa traducere a d-nei Hava Oren)!
Iată precizarea unor concepte legate de ideologii sau religii ce se impuneau lămurite publicului.
Sugerez extragerea materialului acesta din ansamblul revistei spre o largă difuzare on-line.
O perspectivă diferită de cele comune , care prin comparația și diferențierea făcută între sionism și Islamism analizează într-un context mult mai larg cele două religii sau națiuni.
Eu știu că a fi sionist înseamnă a trăi în Sion ,altfel spus în Israel. Rămân pentru mine multe semne de întrebare. De exemplu de ce au fost perioade în care musulmanii s-au înțeles cu evreii cum a fost Epoca de Aur în Spania, care coincide cu Evul Mediu din Europa . perioadă în care autoritatea era musulmană, dar cultura și religia evreiască au înflorit. După teoria eternei reveniri acest lucru se mai poate întâmpla ?
Un articol foarte bine-venit în paginile revistei Baabel unde subiectul sionismului a fost tratat amplu (mai ales de către regretatul Tiberiu Roth) dar niciodată explicat în contrapondere cu islamismul.
Vă mulțumesc domnule Vasilescu pentru excelentul articol care m-a condus treptat, argumentat și în mod logic la ceea ce simt în mod instinctiv.
Nelegat de acest articol aș dori să vă întreb ce părere aveți despre și din ce motive BBC face bias în defavoarea Israelului. Oare este vorba de interese financiare, ideologie, ploconire față de islamiști sau spălare de creier?
Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.
Bazat pe cele spuse mie de cineva serios din generația precedentă, eu aș extinde întrebarea la rădăcinile antisemite avute dinainte de creearea statului Israel.
Logic.
Domnule Tiberiu Ezri, nu cred că pot da un răspuns satisfăcător la întrebare dumneavoastră. Printre altele, sunt prea multe chestiuni implicate, așa cum sugerați chiar dumneavoastră. Voi încerca totuși să menționez două. De exemplu, aș menționa chestiunea unui fundal de antisemitism în Anglia, care nu este virulent, dar e persistent. Ca orice altceva în Anglia și antisemitismul se manifestă diferit în funcție de clasa socială. Nu voi începe o discuție pe tema asta, dar aș aminti că în rândul clasei mijlocii superioare (upper middle class), din care se aleg de obicei atât funcționarii din politica externă/diplomație, precum și jurnaliștii promovați în cadrul BBC, sunt oameni bine educați, care cunosc bine și istoria, printre altele. De aceea, în rândul lor există adesea atât o simpatie perenă față de arabi (printre altele fiindcă s-au răsculat împotriva otomanilor în primul război mondial, ajutându-i astfel pe britanici, dar și din alte motive), și totodată există vechi resentimente față de Israel, în urma evenimentelor din Palestina sub mandat britanic din anii ’40, înainte de declararea independenței. Cred că știți despre ce vorbesc. Nu aceste lucruri decid acel bias de care vorbiți, dar îl favorizează și l-au favorizat de multă vreme. Ceea ce mi se pare însă decisiv acum este altceva, și anume stângismul care a ajuns să domine BBC-ul. Este vorba de aceeași elită de clasă, care acum simte nevoia, fie din sentimente de vinovăție, fie fiindcă așa e la modă, să se situeze cât mai la stânga, în noul sens al acestui cuvânt. Nu mai e vorba de o stângă bazată pe doctrine economice ca în marxism, ci pe bază de politici identitare, ca în doctrina așa numită “woke”. Aceasta presupune, în principiu, susținerea fără condiții a celor persecutați, dezavantajați, amenințați sau periclitați. Dar mai presupune și suprimarea oricăror dezbateri sau critici față de modul în care se aplică doctrina woke, sub pretextul că cei dezavantajați nu au o voce a lor, în timp ce “privilegiații” ar domina scena publică cu opiniile lor. Astfel, este practic legitimat un bias, chiar în cazul unei companii care se mândrea cândva prin dorința de echidistanță. Dar nu sunt și evreii o categorie persecutată, amenințată și periclitată? Nu ar trebui și ei protejați? Unii membri ai stângii ocolesc un răspuns, dar alții afirmă pur și simplu că evreii nu au nevoie de protecție specială, fiindcă “sunt bogați, sunt privilegiați, sunt ei înșiși cei care persecută” etc. În acest sens, stânga este evident antisemită, iar acest lucru se reflectă și în politica editorială a BBC-ului. Este foarte probabil să greșesc cu aceste opinii, dar am vrut să arăt că m-a preocupat și pe mine întrebarea foarte justificată pe care ați ridicat-o. dumnevoastră.
Cred că acest comentariu limpede şi pertinent merita un articol, pentru că în poziţia de comentariu e mult mai greu accesibil unui public larg. Sper că autorul va reveni asupra subiectului, într-un articol viitor.
E foarte bună idee!
Problema mi se pare prea complexă, chiar pentru un articol, căci mai există destule alte cauze ale acestui bias, după cum sugera chiar domnul Tiberiu Ezri. Cred însă că ar fi cazul să mai amintesc acum măcar o singură cauză, care este evidentă. Există o mare diferență în audiența potențială a postului BBC între două categorii de ascultători/spectatori: cei cca 4,5 milioane de musulmani și cei cca 400 de mii de evrei din Marea Britanie, conform statisticilor.
Iată că audienţa e hotărâtoare chiar dacă e vorba de postul public care ne era dat exemplu permanent de către Sándor Csép, regretatul redactor şef al Redacţiei Maghiare (apoi Minorităţi) de la TVR Cluj. Nu exista şedinţă de redacţie să nu ne aducă aminte (obsesiv) că BBC este modelul pe care trebuie să-l urmăm. Oare imparţailitatea şi obiectivitatea BBC nu mai pot servi drept etalon?
Eu am lucrat la ei din 1987 până în 2008, când s-a închis Secția în limba română. Am plecat cu sentimentul că încă mai puteau servi de etalon, mai ales după standardele care se respectau în așa numitul World Service, din care făcea parte și Secția noastră. De atunci, multe lucruri s-au schimbat în lume și multe lucruri s-au schimbat și în Marea Britanie, lucruri greu de conceput până nu de mult. Într-o lume mai greu de înțeles, cred că BBC-ul nu s-a adaptat suficient pentru a-și păstra cu adevărat vechile principii. Face prea multe concesii anumitor grupuri, face concesii opiniilor de pe rețelele sociale etc. Iar printre concesii se numără și cele făcute organizațiilor musulmane, de exemplu. Acestea urmăresc cu atenție cum relatează BBC-ul, și culmea, îl acuză sistematic că e prea blând cu Israelul. La protestele pro-palestiniene din Londra, a fost plin de pancarte înjurând BBC-ul că ar apăra Israelul. În consecință, având în vedere și ponderea musulmanilor în audiența BBC, acesta deviază și mai mult în bias anti-israelian. Vedeți, eu am rămas cu un defect de când am lucrat pentru vechiul BBC. Nu pot să exprim o opinie fără să mă, gândesc care ar putea fi și punctul de vedere al celeilalte părți. De aceea recitesc ce am scris mai sus, găsesc că am spus ceva corect, dar sunt conștient totodată că poate nu am dreptate și că cei de la BBC și-ar putea justifica în mod convingător propria poziție. Ei vin de fapt mereu cu justitficări frumos elaborate când sunt acuzați de parțialitate,dar pe mine cel puțin, nu m-au convins.
.Vă mulțumesc foarte mult domnule Mihai Vasilescu pentru acest răspuns interesant și documentat. “Mi-ați deschis ochii” cu aceste explicați ale cauzelor biasului BBC și recunosc că înainte de aceste explicații nu le-am înțeles în aprofunzime. Practic din ce ne-ați explicat, nu văd că această atitudine se va schimba în viitorul apropiat. Asemănătoare sunt și The Guardian și Sky News Britanic, pe când Sky New Australian are o atitudine filosemită și pro-israeliană. O fi din cauză că eroul lor national din primul război mondial, generalul Sir John Monash a fost evreu, sau fiindcă proprietarii stației TV sunt evrei?
” …pe când Sky New Australian are o atitudine filosemită și pro-israeliană. ” – Mi-e teamă că dacă aș urmări postul menționat n-aș fi de acord cu dvs. Prefer să vă întreb cu ce nu este obiectiv? Dacă este obiectiv nu înseamnă neapărat că e filosemit. NyTimes a avut și are proprietari evrei și nu-l știu de filosemit nici pe departe. Vedeți și comentariul meu la răspunsul dlui Vasilescu.
“…..în rândul lor există adesea atât o simpatie perenă față de arabi …. și totodată există vechi resentimente față de Israel, în urma evenimentelor din Palestina sub mandat britanic din anii ’40, înainte de declararea independenței. ” – Paragraful acesta îmi pare că e o justificare a atitudinii antievreiești, dată de un evreu (?!) .Nota Bene – 1 – înainte de 1948 , autoritățile britanice au executat un număr aproximativ egal de evrei și arabi ( cca.130 de fiecare parte ) – 2 – mii de evrei și arabi palestinieni au luptat de partea britanicilor în timp WWII – 3 – evreii au avut motive întemeiate țmpotriva perfidului Albion ( v. Bevin ).
Când afirm că cineva nu este imparțial deoarece are simpatie față de una dintre părți și resentimente față de celaltă parte, nu înseamnă că justific, această atitudine, ci doar o analizez. Nu justific nici simpatia respectivă și nici acele resentimente, doar le observ. Puteți întreba orice expert în chestiuni privind mentalitatea tradițională în rândul celor de la foreign office, și vă va spune că au persistat de-a lungul anilor o simpatie față de arabii din Orientul Mijlociu precum și unele resentimente față de israelieni. Asta nu înseamnă că au dreptate să gândească astfel. Și bineînțeles, domnule Klein, că britanicii au comis crime în timpul mandatului lor, mai ales în ultimii ani de dinainte de independență. Eu am plecat de la premisa că acest lucru e bine cunoscut și nu e nevoie să îl menționez în acel context.
Excelent articol care clarifica multe notiuni necunoscute de marele public. As sugera autorului sa publice acest articol in publicatiiele germane(Focus, Die Welt) austriece(Die Presse, Der Standard) elvetiene(Die Weltwoche). Cu siguranta articolul va fi primit cu foarte mult interes.
Problema intoleranței nu se regăsește doar în islamism, ci și în islam în general. Deși toate religiile sunt convinse că numai ele singure reprezintă „adevărata credință”, unele tolerează totuși alte religii în diferite grade. Islamul este deosebit de intolerant în această privință, aproape așa cum era catolicismul în timpul Inchiziției. Creștinismul, mai ales în versiunea sa reformată, a arătat o îndepărtare de fundamentalism, iar celelalte confesiuni creștine au fost, de asemenea, influențate pozitiv de iluminism și secularizare. Islamul, în schimb, nu a trecut niciodată printr-un reformism oarecare si de aceea încă reprezintă valori care au fost valabile în secolul al VII-lea. Pe deasupra, musulmanii se orientează spre viața fondatorului religiei lor, ale cărui acțiuni nu pot fi clasificate tocmai drept umaniste. Numai acceptarea ca „dhimmi” pentru membrii celorlalte religii de carte, care plătesc o taxă, este acceptabilă în Islam. În legătură cu relația cu sionismul, este interesant că Coranul se referă pozitiv la apartenența evreilor la Țara Sfântă. Această declarație a fost probabil făcută doar de autorul neatent, care habar nu avea că multe secole mai târziu discipolii săi vor revendica acest pământ.
Comentariu care “pune punctul pe i”.
Islamul este deosebit de intolerant în această privință, aproape așa cum era catolicismul în timpul Inchiziției.
Se prea poate că ai dreptate, dar au existat totuși perioade în care evreii au prosperat în țări musulmane, de exemplu în Spania medievală și în diferite perioade în Iran. Iar puținii musulmani pe care i-am cunoscut mai îndeaproape sunt oameni foarte de treabă. De aceea mi-e greu să accept generalizarea ta.
Într-o vreme când majoritatea oamenilor nu fac decât să scandeze lozinci și să răspândească știri dubioase pe rețelele de socializare, iată un articol care întră în miezul lucrurilor, analizează și explică foarte clar cum s-a ajuns la realitățile deloc plăcute ale zilelor noastre. Mulțumim!
La fel cred și eu . Articol care lămurește multe cauze ale conflictului islamist-sionist.
Bine scris. Clar scris.
Mulțumesc, domnule Klein Ivan. Eu am scris acest articol în urma unor controverse avute la Londra, care mi-au arătat cât de multe lucruri sunt necunoscute sau greșit înțelese mai ales în rândul unor oameni de stânga. Am gândit și scris articolul în limba engleză, iar dacă a apărut bine scris și clar scris, cum spuneți, în limba română, acest lucru se datorează în bună măsură doamnei Hava Oren. Domnia sa a avut bunăvoința de a-l traduce cât mai repede, pentru ca articolul să apară în acest număr al revistei. Îi mulțumesc din toată inima pentru fidelitatea, claritatea și eleganța unei traduceri de cea mai înaltă calitate, categoric mai bună decât ce aș fi reușit eu.