Silvia Nussbaum (Pötyi, pentru prieteni) a părăsit această lume după un răstimp îndelungat în care a fost ţintuită de pat. Soţul ei, Vasile (Laci) Nussbaum (1), a fost prieten de o viaţă cu părinţii mei şi cu unchiul meu. Această prietenie am moştenit-o şi eu şi am preţuit-o nespus… Pe Pötyi o întâlneam mult mai rar decât pe Laci, dar o ştiam de zeci de ani, de la concertele Filarmonicii de Stat din Cluj. De fiecare dată îi căutam chipul frumos, încadrat de părul bogat, castaniu închis – aproape negru şi, privind-o ţinându-şi vioara cu graţie şi afecţiune, îmi aminteam cum se înfiripase povestea lor de iubire.
După eliberarea din lagărul de la Buchenwald, Laci Nussbaum – care-şi pierduse părinţii şi fratele mai mic la Auschwitz – a revenit acasă, în Transilvania. Nu mai avea pe nimeni la Cluj, dar rudele de la Turda l-au primit cu multă dragoste. Totuşi, după trauma cumplită a lagărului care-l maturizase brusc la 15 ani, Laci nu-şi găsea locul în mijlocul familiei care – după cum îmi povestea – pe de o parte era prea ocrotitoare, pe de alta, nu putea să înţeleagă (dar ce om normal ar fi putut să priceapă ?!) grozăviile prin care trecuse. Atunci s-a apropiat de Pötyi. El o asculta cântând la vioară, iar ea asculta povestea suferinţelor sale. Aşa a început dragostea lor.

În 1952 s-au căsătorit şi peste câţiva ani s-a născut Andrei, unicul lor fiu iubit şi iubitor. Căsnicia lor a durat peste şapte decenii în care firea rezervată, discreţia lui Pötyi a completat felul de a fi mai exuberant al lui Laci. Au trecut împreună prin încercările vieţii, dar şi prin multele prilejuri de bucurie. De-acum îşi dorm împreună somnul de veci sub piatra funerară ca o arcadă care uneşte două nume: Laci şi Pötyi.

La înmormântarea mamei sale, Andrei Nussbaum a rostit o cuvântare de adio care a mişcat inimile celor prezenţi şi cred că îşi are locul potrivit şi în paginile Baabel.

Dragi prieteni, draga mea soţie, Gerlinde, şi draga mea fiică, Sonja!

Vă mulţumesc din inimă că aţi venit să o conduceţi pe mama pe ultimul ei drum. Acelaşi drum, pe care l-a parcurs şi tatăl meu drag acum mai bine de un an.

În octombrie, scumpa mea mamă a împlinit 95 de ani. S-a născut la Cluj, în 1929. Tatăl ei, Izsák Brüll, s-a specializat ca ceramist la celebra fabrică de porţelan Zsolnai din Ungaria şi după ce şi-a dobândit faima profesională la fabrica de porţelan Iris din Cluj, un om de afaceri i-a încredinţat sarcina de a înfiinţa fabrica de porţelan din Turda (viitoarea întreprindere Electroceramica) şi familia s-a mutat la Turda (2).

Apoi a venit războiul şi mama s-a refugiat, împreună cu mama ei în munţi, la Lupşa. Legile rasiale au afectat şi studiile ei, pe care le-a urmat în diferite oraşe (inclusiv la Timişoara şi Bucureşti). Tot în acele vremuri tulburi, chiar când războiul era pe sfârşite, fratele ei mai mare, Lörinc Brüll, a fost răpus de un glonte rătăcit dintr-un schimb de focuri, la Timişoara. Mama a suferit toată viaţa din cauza pierderii fratelui ei.

Primele lecţii de vioară le-a luat în copilărie, la Turda. Pasiunea pentru vioară i-a determinat şi alegerea carierei. A absolvit Conservatorul de Muzică din Cluj şi apoi a fost violonistă la Filarmonica de Stat, până în anii 1990. Astfel, avut marea şansă (foarte rară, în anii comunismului) să participe la turneele filarmonicii şi să vadă mare parte din Europa occidentală. Eu, un copil naiv, întocmeam liste nesfârşite cu lucruri pe care speram să mi le aducă de acolo. Îmi aduc aminte cum o aşteptam cu tata, în faţa clădirii filarmonicii, până noaptea târziu, autobuzele care aduceau acasă instrumentiştii filarmonicii.

Cu tata au avut o căsnicie lungă şi trainică, de peste 70 de ani, până în august 2024, când tata a părăsit această lume.

Poate că mă înşel şi poate că exagerez, dar cred că cel mai important lucru din viaţa ei am fost eu. M-a iubit enorm de mult şi a făcut absolut totul pentru mine, uneori chiar atât de mult încât dragostea ei exagerată aproape că mă sufoca. Niciodată în viaţă nu mi-a spus vreun cuvânt rău şi nu mi-a reproșat nimic, niciodată. Nici măcar în 1984, când am plecat definitiv din România. S-a gândit, cu generozitate, că realizarea mea în viaţă era mai presus decât durerea absenţei şi a depărtării. Era aceeaşi generozitate şi tărie de caracter de care a dat dovadă atunci când aveam 14 ani, eram suspect de leucemie, şi s-a internat cu mine la spitalul de boli infecţioase, luându-şi responsabilitatea îngrijirii mele şi lăsându-l pe tata să meargă pe litoral, la soare, ca să-şi trateze erupţia acută a bolii de psoriazis.

După plecarea mea din România, m-am străduit să-mi vizitez părinţii cât de des puteam, uneori chiar în defavoarea familiei mele dragi, de la care îmi cer acum iertare, dar nu puteam sa fac altfel. Îndrăznesc să cred că unele intervenţii ale mele, în calitate de medic, (directe sau prin relaţii) au prelungit de mai multe ori viaţa părinţilor mei.

În ultimii trei ani mama a căzut bolnavă la pat. Mulţumită abnegaţiei de care au dat dovadă doamnele îngrijitoare care i-au fost în preajmă a fost scutită în tot acest răstimp de boli acute şi de escare.
Din păcate, în ultimul timp, demenţa ei s-a agravat atât de mult, încât nu mai eram sigur dacă mă recunoaşte… Şi acest fapt m-a durut foarte mult. Dar această demenţă avansata a avut şi un aspect pozitiv: am putut să-i tăinuim faptul că tata ne-a părăsit şi nu a realizat întrutotul că era ţintuită la pat. Atât eu, cât şi doamnele îngrijitoare, ne-am dat toată silinţa să-i descreţim fruntea cu vorbe frumoase şi să-i aducem surâsul pe buze cu muzică de vioară sau de chitară. Din păcate, în ultimul timp, aceste stări de bine s-au rărit şi îngrijirea ei a devenit tot mai dificilă… Nu a mai făcut faţă la ultima încercare a vieţii, o infecţie pulmonară gravă, şi mama mea dragă s-a stins ca o făclie sub ochii noştri, în dimineaţa zilei de luni 16 decembrie 2024.

Scumpa mea mamă, îţi mulţumesc pentru toate clipele frumoase din viaţă, pe care mi le-ai dăruit! Odihneşte-te în pace, scumpa mea mamă! De astăzi vei fi din nou alături tata… De acum, pe veci.

Andrei

(1) https://baabel.ro/2014/07/vasile-nussbaum/; https://baabel.ro/2023/08/ramas-bun-vasile-laszlo-laci-nuszbaum/, https://baabel.ro/2024/01/holocaust-datoria-si-povara-marturiei/;

(2) https://www.centropa.org/en/biography/silvia-nussbaum

(3) Ana-Maria, Réka, Viorica, Sofia