Număr vizualizări 14 ori
Noi, cetățenii Israelului, trăim într-o stare de tensiune, încă din 2020, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, deci de șase ani.
Conflagrația cu formația teroristă Hamas a început cu mulți ani în urmă, scurt timp după retragerea armatei israeliene din Gaza. Hamas trimitea în mod regulat rachete asupra civililor israelieni. Începând din 2018, au inventat o metodă nouă: când direcția vântului era potrivită, lansau înspre noi baloane sau zmei care duceau substanțe inflamabile sau explozivi pentru a distruge câmpiile roditoare din sudul Israelului.
7 octombrie 2023 ne-a lovit ca un fulger cu invazia teroriștilor și a unor civili din Gaza care au ucis și au jefuit în mai multe așezări din sudul Israelului. În paralel, frații lor din Liban, teroriștii Hezbollah, au bombardat nordul și centrul Israelului cu mii de rachete, vreme de aproape un an. La ordinul guvernului, sute de mii de israelieni din nordul și sudul țării au fost nevoiți să-și părăsească casele și fermele. Guvernul le-a promis despăgubiri cu care să-și reconstruiască viața în locurile de care erau legați de decenii. Tot atunci am suferit primul atac cu rachete balistice și drone de la a treia metastază a Iranului, Huthii din Yemen.
În 2024 au urmat primele 120 de rachete balistice iraniene și drone menite în primul rând să facă daune și să creeze panică în rândul populației civile. Iranul își demonstra astfel solidaritatea cu metastazele ei.
Ultimii doi ani și jumătate au devenit greu de suportat: războiul cu Hamas în Gaza, și războiul de 12 zile cu Iran, urmat de atacuri cu rachete balistice.
În 28 februarie 2026, trupele americane-israeliene au atacat Iranul pentru a scoate cele 440 de kilograme de uraniu pe care ayatollahii l-au ascuns după războiul de 12 zile, ca să aibă din ce să facă primele bombe atomice. Israelul intenționa să distrugă și industria rachetelor balistice și sistemele de lansare. În același timp, atât SUA cât și Israel sperau să înlăture guvernul extremist iranian, chiar la apelul poporului Iranian terorizat de acest guvern. În timp ce războiul împotriva guvernului Iranian și a instituțiilor sale (nu împotriva poporului) continuă, Iranul trimite asupra Israelului rachete balistice, încercând să ucidă civili, să distrugă orașe și să demoralizeze populația. Hezbollah îi sprijină și trimite zilnic sute de rachete și drone asupra nordului și centrului țării. Astăzi, 28 martie, am fost bombardați și de o rachetă balistică trimisă de Huthii din Yemen.
Și iată că am ajuns la esența articolului: norocul și paradoxul.
Noroc:
*Pe vreme de război poporul israelian este unit și nu se demoralizează ușor.
*Avem poate cea mai bună apărare antiaeriană din lume.
*Armata este bine pregătită și gata să se jertfească pentru a salva patria – dar ea este prea mică.
*Aviatorii noștri excelează ca de obicei, dominând cerul de deasupra Iranului.
Noi avem noroc că toată familia are camere blindate care rezistă oricărui atac în afara loviturii directe a unei rachete cu 500-1000 kg de exploziv.
Nu departe de noi a căzut o rachetă, dar nimeni nu a pățit nimic. În schimb la Tel Aviv, nu departe de copiii și de nepoții noștri gemeni, doi tineri au fost loviți de schijele unei rachete interceptate. Unul a murit și celălalt este grav rănit. Am avut noroc că în numeroasele noastre călătorii la Tel Aviv, ca să ajutăm la îngrijirea gemenilor, nu am fost opriți de alarme.
Paradox:
Precum spuneam, guvernul a promis miliarde pentru reconstruirea așezărilor distruse. Dar, vorba turcului, banii ioc! Atunci unde sunt banii? I-au primit cei care refuză să servească în armată din motive religioase. Rușine!
Un alt paradox este că în nordul țării, unde sunt cele mai multe bombardamente și cetățenii au doar un minut – sau nici atât – ca să se adăpostească, tocmai acolo au fost construite cele mai puține adăposturi. Unde sunt banii? În noile așezări din Iudeea și Samaria.
Nici logică și nici tactică militară, ci “pardoxul” creat de guvern.
Tiberiu Ezri
