Îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că văd răsărind o sumedenie de perechi înlănţuite, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile. Cercei poznaşi, broşe şi medalioane sub formă de inimă, ceşcuţe şi farfurioare, ba chiar şi aşternuturi decorate cu stoluri de inimioare. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire însorită.
Nu sunt oripilată de „ofensiva kitsch-ului” sau de „caracterul comercial” al acestei sărbători „importate din occident”, atâta vreme cât te îndeamnă să faci daruri, să îmbrăţişezi, să surâzi!
Nu m-au deranjat niciodată inimile străpunse de săgeţi zugrăvite pe ziduri sau scrijelite pe scoarţa copacilor. (în Parcul Mare sunt câţiva castani bătrâni care poartă astfel de cicatrice) ci încercam să-mi imaginez personajele şi povestea aflate dincolo de iniţiale. După cum, în şarada „A + B = IUBIRE”, scrisă pe asfalt cu cretă colorată, lângă figurile pentru şotron, cel mai mult mă fascina semnul plus…
Îndrăgostiţii îngemănaţi, cu chipurile străluminate, plutind învăluiţi în nimbul lor de fericire, sunt însetaţi, deopotrivă, de dorinţa de intimitate şi de năzuinţa de a-şi afişa iubirea.
Ce bine ar fi să avem înţelepciunea de a-i proteja mereu de pizma, clevetelile, vulgaritatea, agresivitatea şi intoleranţa, dar şi de sfaturile binevoitoare ale celor din jur. În concluzie îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că-mi place sfântul ocrotitor al îndrăgostiţilor (şi pe fiul meu l-am numit Valentin).
Să-i ocrotim pe îndrăgostiţii din preajma noastră şi… din noi.
(articol publicat în premieră în revista online www.acum.tv)
Andrea Ghiţă
