O catastrofă norocoasă
Există un banc care sună cam așa:
Un domn pleacă în călătorie. Alături de el în avion stă o doamnă foarte atrăgătoare, care răsfoiește o revistă de specialitate. Domnul o întreabă fără ocolișuri:
– Ce fel de revistă citiți?
– Este o revistă de sexologie, răspunde ea.
– Foarte interesant, spune bărbatul. Pot să vă întreb ce scrie în numărul acesta?
– Bineînțeles. Tocmai s-a stabilit că medicii sunt foarte sensibili, indienii sunt amanți excelenți, iar evreii sunt foarte fideli.
– Ce interesant, spune bărbatul. De altfel încă nu m-am prezentat; numele meu este Dr. Winnetou Rosenthal.
Deși despre scriitori nu se vorbea în articol, îmi închpui că un studiu pe această temă ar duce la rezultate asemănătoare, iar „scriitorul medic” sau „medicul scriitor” este un fel de marcă înregistrată, la fel ca „Coca-Cola”, „banc evreiesc”, cămăși „Lacoste” sau „blondină”. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, adevărul este că ne plac mărcile. În copilăria mea, în România, prototipul tuturor mărcilor erau țigările „Kent”. Pachetul de „Kent” devenise un fel de valută neoficială. Grafica în alb-negru a pachetului se potrivește într-un fel și medicului scriitor: învelișul alb al halatului, cerneala neagră și înăuntru numai fum – ceea ce ne aduce înapoi la semnalele de fum ale lui Winnetou.
În ce mă privește, situația este următoarea: Am ajuns la medicină mai mult sau mai puțin fără voia mea, în cursul unui proces transgenerațional prin care caftanul negru a fost înlocuit cu halatul alb. Abia ca scriitor am înțeles că îndreptarea mea spre medicină a fost o catastrofă norocoasă, iar scriitor am devenit pentru a mă opune astfel declinului culturii europene (evreiești). Această hotărâre am luat-o încă pe la vârsta de șase ani, când mi s-a explicat pentru prima dată cuvântul „Hitler”. De altfel acesta, chiar dacă nu era medic, a fost un autor de succes, la fel ca Mao, Saddam Hussein și mulți alții de teapa lor…
Drumul meu spre Baabel (Revista) a început cu prietenia alor mei cu familia Schaffer. Mama mea era profesoară într-un cartier mărginaș al Aradului, unde domnul Schaffer era medic pediatru. Mama mea și „nenea Redi” se întâlneau în fiecare dimineață în autobuz. În drum spre servici uneori schimbau câteva cuvinte. Într-o dimineață domnul Schaffer era foarte înfierbântat de cele citite în ajun și simțea nevoia unui partener sau partenere de discuție. Văzând-o pe mama în celălalt capăt al autobuzului, îi strigă:
– Doamna Rosenthal, ați citit Kafka?
Cam așa s-au petrecut lucrurile. Iar acum după atâția ani, articolul meu este tradus de… Eva Schaffer, acum Hava Oren, care era convinsă că tatăl ei îl cunoscuse pe „nenea Józsi”,tatăl meu, în tramvai. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil, pentru că pe atunci cei doi lucrau în circumscripții diferite şi mai târziu au ajuns la destinații diferite: familia Schaffer în Israel și familia Rosenthal în Germania.
Köln, 15 iulie 2018
Peter Rosenthal
(În românește de Hava Oren)
2 Comments
Vă mulțumesc foarte mult pentru această contribuție esențială, stimatul meu coleg Dr. Winnetou Rosenthal. Sunt total de acord cu conținutul glumei menționate.
Dr. Peter Chingachgook Biro
Din ce am citit in ultimele numere ale revistei cred ca indepliniti una din principalele conditii pt. a vi se publica scrierile: aveti humor, ceea ce se intampla cam rar rar in zilele noastre.
Succes in continuare..