O carte despre sportul care a dus Clujul pe culmi: tenisul de masă

În fiecare din ultimii trei ani, Andrei Zador (colaborator al revistei Baabel) a publicat câte o carte care aduce completări valoroase în diferitele domenii ale istoriei şi culturii Clujului natal. Monografia uzinei Tehnofrig – prezintă o întreprindere emblematică pentru industria clujeană din a doua jumătate a secolului XX, Personalităţi marcante ale evreimii clujene – evocă portretele câtorva figuri ilustre din societatea evreiască interbelică, iar cel mai recent dintre volumele sale Monografia tenisului de masă clujean (1927-2019),  scrisă în colaborare cu reputaţii ziarişti sportivi Demostene Şofron (coautor) şi András Killényi (autor al unui capitol), trece în revistă istoria de peste nouă decenii, a sportului care a adus glorie Clujului, bucurie şi mândrie clujenilor de-a lungul unui „secol scurt” şi frământat.

După cum semnalam şi în avanpremiera apărută în Baabel https://baabel.ro/2018/04/tenisul-de-masa-din-cluj-si-pleiada-sa-de-campioni-evrei/

publicarea volumului a fost sincronizată cu un eveniment important desfăşurat la Cluj: Campionatul European de Juniori şi Cadeţi, a cărui organizare a revenit României la o distanţă de aproape 60 de ani (precedentul a avut loc în 1959). Ambiţiosul demers care a presupus adunarea datelor, organizarea lor şi elaborarea textului, dar şi publicarea la termen a volumului, a reuşit pe deplin. Monografia tenisului de masă clujean (1927-2019) a fost lansată în după amiaza de joi, 19 iulie, în sala de conferinţe a frumoasei săli polivalente din Cluj, având ca zgomot de fond sunetul ritmic al „mingii de celuloid” şi exclamaţiile spectatorilor care răzbăteau din sala mare unde se desfăşurau meciurile finalei pe echipe (şi unde echipa de juniori a României îşi adjudeca medalia de bronz, venită după un aur la echipa feminină de cadeţi).

În picioare Ella Zeller-Constantinescu, în rândul din faţa ei Eleonora Mihalca, în dreapta ei Sergiu Suciu

În sala de conferinţe au luat loc câteva glorii ale tenisului de masă românesc, din diferitele perioade ale sale: Ella Zeller Constantinescu, multiplă campioană mondială şi antrenor federal, Eleonora Mihalca, vicecampioană mondială, multiplă campioană europeană, balcanică şi naţională, Şerban Doboşi, multiplu campion naţional, european şi balcanic, component al legendarei echipe CSM Cluj, de cinci ori câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni (profesor universitar şi antrenor emerit) , Lucia Zador (n. Cobârzan) campioană naţională şi medaliată la întreceri internaţionale, Sergiu Suciu, multiplu campion şi medaliat naţional şi nu în ultimul rând, autorul principal, Andrei Zador, medaliat la campionatele naţionale. Alături de ei se afla Iulia Popa, soţia legendarului jucător şi antrenor emerit Farkas Paneth (1917-2009) vicecampion  mondial în 1936 şi artizan al ascensiunii şi dominării reprezentativelor de tenis de masă ale României (în anii 1950-1960) şi echipei CSM Cluj, pe firmamentul tenisului de masă mondial şi european.

Andrei Zador prezintă cartea, alături Şerban Doboşi

Monografia – una dintre puţinele care aduc la zi realizările din sportul românesc – are mai multe virtuţi. Conţine maximum de informaţii, excelent structurate, într-un volum cât mai mic, alocând spaţiu suficient atât pentru trecerea în revistă a istoriei, cât şi pentru prezentarea evenimentelor majore din tenisul de masă clujean şi a celor mai importante nume ale acestuia: Farkas Paneth, Sári Kolozsvári, Victor Vladone, Vasile Marin Goldberger, Ion-Iosif „Pitu” Pop, Ewin Diamantstein, Géza Erős,  Toma Reiter, Tiberiu Harasztosi, Radu Negulescu, Gheorghe Cobârzan, Adalbert Réthi, Dorin Giurgiucă, Carmen Crişan, Şerban Doboşi şi alţii. Sunt prezentate echipele clujene din toate timpurile, inclusiv cele din mileniul III.

Formatul prietenos al volumului şi organizarea excelentă a conţinutului (cu tabele în care sunt trecuţi jucătorii, campionatele şi palmaresul)  îi conferă şi funcţia de aide-memoire pentru tenisul de masă clujean, un instrument util pentru antrenori, specialişti şi jurnaliştii sportivi.

Mi-a făcut plăcere să particip la lansarea cărţii, să reîntâlnesc cunoştinţe vechi, ca de pildă Şerban Doboşi – pe care l-am urmărit la meciuri, când eram liceeni – sau Iulia Popa-Paneth, pe care o revăd cu ochii minţii, alcătuind o frumoasă şi nobilă pereche alături de soţul ei. Am fost onorată să cunosc personal jucătoarele legendare Ella Zeller-Constantinescu şi Eleonora Mihalca.

Deasupra noastră, acolo în sala de conferinţe, dar îndrăznesc să spun că şi în sala mare, unde se desfăşura bătălia cu mingea de „celuloid”,  plana spiritul lui Farkas Paneth, lordul tenisului de masă clujean, din toate timpurile.

Nădăjduiesc ca Monografia tenisului de masă clujean (1927-2018), publicată de Editura Mega, Cluj 2018, să ajungă la cât mai mulţi cititori din toate categoriile de vârstă şi de preocupări din Cluj şi din toată ţara şi sper din suflet să apară, cât de curând, şi versiunea ei într-o limbă de circulaţie mondială.

Andrea Ghiţă

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Tiberiu Georgescu commented on July 26, 2018 Reply

    ELLA ZELLER Ehehe.. ce vemuri.M-ati facut curios.o voi cauta.
    Felicitari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *