De peste cinci săptămâni Parisul și alte orașe din Franța sunt martorele protestelor așa-numitelor ”veste galbene”, inițial șoferi, mecanici auto, persoane implicate în transporturi și care poartă veste galbene. Numai că azi această îmbrăcăminte nu le mai aparține în exclusivitate. Ea a fost confiscată adoptată? de reprezentanți ai celor mai diferite grupuri, membri unor organizații și partide politice franceze, de la extrema stângă la extrema dreaptă, alături de anarhiști, mișcări feministe radicale, dar și sindicate, studenți, elevi, funcționari publici, pensionari. Ca atare, pe lângă cele câteva cerințe comune, îndreptate în primul rând împotriva reformelor considerate prea radicale ale președintelui Macron, împotriva însuși președintelui, revendicările sunt dintre cele mai diferite.

În încercarea de a aduce din punct de vedere economic Franța la nivelul Germaniei, Macron a inițiat o serie de reforme considerate ultraliberale, de reducere a impozitelor pentru întreprinzători și pentru marile societăți pentru a le stimula, ceea ce a adus profit acestora, în schimb nivelul de trai al celor săraci s-a deteriorat. Cu multe decenii în urmă, când Germania a înregistrat succese economice extraordinare, un analist a numit societatea germană cea cu ”două treimi”. Adică, două treimi urmau să trăiască bine, iar o treime reprezenta victimele, cei lăsați în urmă, cei săraci. Cam acest lucru s-a întâmplat și în Statele Unite sub Obama (și probabil și sub alți președinți), cu accent pe globalizare, în sensul plecării marilor întreprinderi americane în Asia sau oriunde forța de lucru era mai ieftină. Treimea americană părăsită din fostele mari orașe industrializate a reprezentat baza votanților lui Donald Trump. Se pare că acest lucru se întâmplă și în Franța,

Mișcarea ”vestelor galbene” a început la mijlocul lunii noiembrie cu proteste pe stradă și șosele împotriva creșterii prețului petrolului. Dar foarte repede ele s-au transformat într-o mobilizare generală împotriva politicii economice a președintelui. Iar atmosfera nu s-a calmat nici după ce Macron a renunțat la majorarea prețului combustibilului și a promis creșteri salariale pentru cei cu venituri mici.

Mișcarea ”vestelor galbene” este interesantă și din alt punct de vedere, deoarece demonstrează puterea de mobilizare pe care a căpătat-o rețelei de socializare. Ele au răspuns unor apeluri lansate de mai multe grupuri de pe Facebook. Cel mai important dintre ele este “Compteur Officiel de Gilets Jaunes”, care se laudă că are 1,7 milioane de membri. Un alt grup poartă denumirea de “Carte des Rassemblements”, (Harta adunărilor) cu 300.000 de membri. Persoana reprezentativă a ”vestelor galbene” a fost mecanicul auto Ghislain Coutard de 36 de ani din Narbonne. El a produs o înregistrare video prin care încuraja oamenii să-și manifeste opoziția față de creșterea prețului carburanților, purtând veste galbene. Filmarea lui a devenit virală, înregistrând din primele săptămâni 5,4 milioane de vizitatori.

Nemulțumirea populației franceze față de o serie de măsuri guvernamentale a fost atât de puternică încât în prima fază a protestelor, când nu au avut loc încă numeroasele acte de vandalism care au atras după sine răspunsul dur al organelor de ordine, un sondaj de opinie a arătat că aproximativ 69 la sută dintre francezi au declarat că simpatizează cu mișcarea. Cifra crește odată cu creșterea vârstei, cea mai mare, 74 la sută, se înregistrează la cei între 50-64 de ani. Ca profesiune, 77 la sută sunt muncitori și 72 la sută pensionari, ceea ce susține ipoteza treimii neglijate.

Dacă aceste prime revendicări au fost justificate, pericolul a apărut când ele s-au transformat în revendicări de ordin politic, cerându-se referendum cu privire la schimbarea Constituției, la legile care se dezbat în parlament sau cele care cer desființarea Adunării Naționale și demisia președintelui țării. În sine, ele nu ar trebui să reprezinte o amenințare la securitatea Franței. Dar dacă ne uităm căror mișcări politice aparțin protestatarii, sondajele au arătat că 87 la sută dintre susținători sunt simpatizanții formațiunii eurosceptice ”Debout la France” și ai ”Adunării naționale”, partidul de extremă dreaptă al Marinei Le Pen. Cam în aceeași proporție este prezentă stânga și extrema stângă – 79 la sută socialiști și 74 la sută ”nesupușii”, adică ramura Mélenchon.

De altfel Jean-Luc Mélenchon a și declarat că mișcarea ”vestelor galbene” îi dă pe deplin dreptate deoarece reia 70 la sută din programul său prezidențial din 2017 în ceea ce privește Referendumul inițiativei cetățenești, impozitul pe avere, sau desființarea Adunării Naționale.

Dar, au constatat analiștii, cea care a câștigat cel mai mult de pe urma acestei mișcări a fost Marine Le Pen, a cărei partid a crescut în sondaje de la 20 la 24 la sută, depășind formațiunea politică a președintelui Macron (18 la sută). A fost strecurată printre revendicările protestatarilor și problema imigranților, prin critica adusă Franței pentru că a acceptat ”Pactul de la Marrakech asupra migrării”. În realitate, acordul este o încercare de reglementare a fluxului de refugiați în care se recunoaște dreptul fiecărui stat membru al UE de a acționa conform dorinței lui. Dar extrema dreaptă l-a interpretat drept o cale liberă pentru imigrare și în acest spirit sunt dezbateri ample pe rețelel de socializare și acestea ajung și la demonstranți.

Merită să ne amintim că înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, președintele Vladimir Putin i-a primit la Kremlin pe Jean-Luc Mélenchon și apoi pe Marine Le Pen, după ce și-a dat seama că pe primul nu poate miza. Nu știu în ce măsură Rusia a putut influența alegerile prezidențiale din SUA, vom vedea după publicarea raportului comisiei care se ocupă de acest caz. Oricum, în Franța nu a făcut sau nu a putut să facă acest lucru. Dar acum, cu situația schimbată și cu reducerea popularității lui Macron, este posibil ca influența rusă să se manifeste discret dar mai puternic.

Situația din Franța trebuie să reprezinte un alt semnal de alarmă pentru statele care doresc să-și păstreze sistemul democratic. Globalizarea, un fenomen care a contribuit mult la progresul economic al Europei, atrage după sine și o serie de consecințe negative de care liderii democrațiilor trebuie să țină cont și să le atenueze. Altfel, așa cum se întâmplă în Franța, oamenii nemulțumiți riscă să devină o masă de manevră pentru cele două extreme care au știut să profite de situație. În ce măsură Franța va reuși să-i satisfacă pe cetățenii ei nemulțumiți vom vedea primăvara la alegerile pentru Parlamentul European. Atunci vor vorbi urnele.

Eva Galambos