Partidul Ha’Avoda a avut în trecut conducători excelenți care au creat Statul Israel, au apărat țara în Războiul de Independență, cel de Șase Zile sau de Yom Kipur, au înființat kibuțuri, așezări în Cisiordania și ani de zile au condus țara cu succes. Din această generație de aur a conducerii partidului Ha’Avoda (Partidul Muncii) amintim pe Ben Gurion, Golda Meir, Yitzhak Rabin, Shimon Peres, ș.a.m.d.

1. Cauze teoretice ale căderii partidelor socialiste în țări avansate

Considerând – ipotetic – că alegătorii partidelor socialiste sau comuniste ar fi clasa muncitoare și țărănimea, progresul tehnologic a arătat că în țările avansate, în industrie lucrează numai 16% din populație, iar în agricultură 5%. Importurile din China au micșorat considerabil aceste cifre!

Ca și în fosta URSS sau în “democrațiile populare”, în actualele țări “socialiste” (Venezuela, Cuba, Coreea de Nord) nivelul de trai este extrem de scăzut. Cine se opune e trimis în gulag sau fuge spre “capitalism”. Iar în occident, asociația socialismului cu islamul, antisemitistul și antisionismul – monstruoasa coaliție apărută în ultimii ani – a îndepărtat alegătorii evrei și pe adevărații democrați  de “socialism”.

• Succint despre “Generația de aur” care a condus partidul Ha’Avoda în anii de succes ai acestei formații politice

Biografia celor care au făcut parte din această generație de aur este în genere cunoscută, voi menționa doar câteva personalități: Levi Eshkol, Golda Meir, Yitzhak Rabin, Shimon Peres, Ehud Barak, Binyamin Ben-Eliezer, Amir Peretz, Yigal Allon, Moshe Dayan, Abba Eban, Chaim Herzog, ș.a.m.d.

• Situația actuală. Cauzele căderii partidului Ha’Avoda

Cauza principala a căderii partidului Ha’Avoda în ultimii ani o constituie liderii actuali, complet diferiți de generația de aur care a condus partidul cu ani în urmă. Cine conduce acest partid azi? Avocăței, foști ziariști, studenți protestatari, tipi care au traversat mai multe partide, tipi fără familie și fără ideologie, feţe palide care niciodată nu au pus mâna pe ciocan, plug sau… pe cărțile lui Karl Marx. Pot fi ei comparați cu generația de aur? Voi fi explicit, folosind informații din Wikipedia.

Avraham “Avi” Gabbay, actualul lider al Ha’Avoda. Fost director general al companiei de telecomunicații Bezeq, intrat în politică. Fiu al unor imigranți din Maroc, are o diplomă în economie și un MBA la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Gabbay a lucrat întâi pentru Ministerul Finanțelor.

În 1998 s-a alăturat companiei de telecomunicații Bezeq, devenind vicepreședinte al Resurselor Umane, apoi vicepreședinte al Economiei și Reglementării. În 2007 Gabbay a fost numit director general al companiei. În timpul celor 14 ani la Bezeq se spune că ar fi câștigat vreo 50 de milioane de şekeli (14,1 milioane de dolari). A încercat fără succes să cumpere compania El Al.

A fost printre fondatorii partidului Kulanu și în guvernul Netanyanu a fost ministru al protecției mediului. În 2016 s-a afiliat partdului Ha’Avoda, iar în 2017 a ajuns la conducerea lui, cu 52,4% din voturi. În 2019 Gabbay a anunțat în mod unilateral dizolvarea Uniunii Sioniste și încetarea parteneriatului cu Livni. Gabbay și-a exprimat sprijinul pentru o soluție cu două state, statul palestinian fiind demilitarizat, iar blocurile de așezări israeliene și Valea Iordanului să rămână sub controlul israelian. Refugiații palestinieni ar primi despăgubiri.

Shelly Yachimovich, divorțată, cu origini poloneze, fostă ziaristă, are o opinie critică față de înțelepciunea convențională. A fost descrisă ca o jurnalistă asertivă, abrazivă, cu opinii feministe foarte pronunțate.

Stav Shaffir (cel mai tânăr membru feminin Knesset). A intrat în partidul Ha’Avoda în 2012. Locul al doilea în alegerile interne ale partidului din 2015 și al patrulea pe lista combinată cu Hatnuah.

Shaffir are strămoși din Irak, Polonia, Lituania și România. Membră a mișcării de tineret HaNoar HaOved VeHalomed (Tineretul care muncește și studiază). Jurnalist militar, acoperind dezangajarea israeliană din Gaza și războiul din Liban. După serviciul militar a primit o bursă la Londra, într-un program de sprijinire a viitorilor lideri care doresc să schimbe status-quo israeliano-palestinian. Are un B.A. în sociologie și jurnalism și în 2009 s-a înscris la un M.A. în istoria și filosofia științei la Universitatea din Tel Aviv.

Shaffir a lucrat că jurnalist la Yedioth Ahronoth, publicând primul articol despre protestele israeliene din domeniul justiției sociale. Alături de Daphni Leef și Itzik Shmuli, a fost un fondator, organizator și lider neoficial al protestelor din 2011, când aproximativ 400,000 de israelieni au ieșit pe străzi într-o serie de demonstrații. A condus demonstrații și a făcut lobby pentru justiție socială. A fost orator principal la mai multe conferințe din SUA. În 2012 Shaffir a fost printre fondatorii “Mișcării Sociale Israeliene”.

Yitzhak (Itzik) Shmuli. Părinții, originari din Irak, au un restaurant la Tel Aviv. În 2001 Shmuli împreună cu tatăl său a înființat o companie de restaurante și catering. La 23 de ani s-a mutat în Argentina, contribuind la înființarea unui orfelinat la Buenos Aires. Întors în Israel, a primit un B.Ed. în educația specială. Vicepreședinte al Uniunii Naționale a Studenților israelieni. Shmuli a fost unul dintre liderii protestelor israeliene din domeniul justiției sociale și comunității LGBT din care face parte.

Merav Michaeli a fost jurnalistă, redactor TV și activistă. Este nepoata lui Rudolf Kastner. Cronicar de opinie pentru ziarul Haaretz, Michaeli a tratat extensiv teme de feminism, mass-media și comunicații. O susținătoare a drepturilor femeilor și minorităților, ea este cunoscută pentru abilitatea de a contesta în mod consecvent vederile și pozițiile convenționale. Ea a cerut societății să “anuleze căsătoria”. Partenerul ei este producătorul de televiziune și actorul Lior Schleien.

Moshe Michael “Mickey” Rosenthal este politician și jurnalist de investigație. Împreună cu regizorul Ilan Abudi a făcut filmul Sistemul Shakshuka, despre legăturile dintre statul israelian și marii capitaliști, în special familia Ofer. Dar ca răspuns familia Ofer a subvenționat un film foarte convingător, care a micșorat substanțial poziția politică a lui Mickey Rosenthal. Mickey Rosenthal a studiat istoria și filosofia la Universitatea din Tel Aviv, dar nu a absolvit. Este căsătorit și are trei copii.

Eitan Cabel a studiat la Universitatea Ebraică din Ierusalim. A fost președinte al Uniunii Studenților. A lucrat ca asistent al lui Avraham Katz-Oz, Shimon Peres și Binyamin Ben-Eliezer.

A fost ales pentru Knesset în 1996. În 2007, când Olmert a fost găsit responsabil pentru eșecurile celui de-al doilea război din Liban, Eitan Cabel a demisionat din funcția de ministru, declarând: “Nu mai pot sta într-un guvern condus de Ehud Olmert”. Cabel a fost cel mai aprig critic al lui Gabbay din interiorul partidului, acuzându-l că este personal responsabil pentru declinul lui. La conferința din luna trecută, el a cerut eliminarea lui Gabbay pentru a preveni dispariția totală a partidului.

Yosef “Yossi” Yona, academician și politician israelian. Părinții lui au emigrat din Irak. A studiat la Universitatea din Haifa și are un doctorat de la University of Pennsylvania. Profesor de filosofie a educației la Universitatea Ben-Gurion, cercetător la Institutul Van Leer din Ierusalim și unul dintre liderii Inițiativei de la Geneva. S-a alăturat partidului Ha’Avoda în 2012. El a fost printre fondatorii “Coaliției Democratice Rainbow Mizrahi”, un proiect apolitic care cultivă democrația, drepturile omului, echitatea socială, multiculturalismul și dialogurile culturale între evrei și arabi.

• Succint despre alegerile 2019 pentru Kneset

Israelul este o țară profund tribală. Oamenii se împart între evrei și arabi, evrei religioși sau nu, evrei de origine europeană și cei orientali, locuitorii metropolei Tel Aviv și cei de la periferie, din așezările din Cisiordania și populația conservatoare a Ierusalimului. 

Harta electorală arată că Likudul lui Netanyahu (35 de mandate, susținut de o coaliție de 65 de mandate) a fost sprijinit în primul rând de periferia israeliană, precum și de așezările din Cisiordania și Ierusalim, având o populație în mare parte săracă și religioasă. Netanyahu, el însuși milionar educat și nereligios, s-a aliniat cu israelienii amărâți, cu care nu are mult în comun. Prezentându-se ca pe o victimă a “elitelor”, Netanyahu este perceput ca eroul lor.

Partidul Albastru-Alb, condus de Benny Ganz și Yair Lapid, s-a bucurat și el de success electoral (35 mandate, dar o coaliție de numai 45 de mandate). Locuitorii metropolei Tel Aviv, magistrați, universitari, salariați bine retribuiți din marile întreprinderi de high tech, mass media, asigurări, turism, bănci, ș.a.m.d. au votat în genere cu Partdul Albastru-Alb. (Mai puțin o bună parte a emigrației din ex URSS!)

Partidului Ha’Avoda a obținul 6 locuri în Kneset, numai 5% din cele 120 de locuri disponibile!

5. În consecință, alegerile pentru Kneset din 2019 au demonstrat că marea majoritate a electoratului israelian:

* Apreciază familia clasică, soț și soție, căsătoriți legal.

*Apreciază pe marii bogătași, ca familia Ofer, care fac donații pentru spitale și așezăminte culturale.

* Nu are încredere în personalități care trec dintr-un partid în altul.

* Nu admit ca un salariat să câștige în 14 ani peste 14 milioane de dolari.

* Nu simpatizează cu reprezentanții mass mediei.

* Nu apreciază “canibalismul” interpartinic.

* Nu agrează demonstrațiile LGBT și pe reprezentanții acestei comunități.

* Nu agrează pe demonstranții care ridică corturi în centrele urbane, cu toate că de fapt ei stau în vile luxoase.

* Nu are încredere în lideri care vor să “schimbe status-quo israeliano-palestinian” (fără să explice cum !), după recomandările de la… University of London.

* Nu este interesat în dialoguri culturale cu arabii.

Este limpede că liderii actuali ai partidulului Ha’Avoda, (așa cum sunt prezentați în Wikipedia) nu satisfac preferințele electoratului israelian!