Marți, 10 septembrie 2019, ora 19.00, Auditorium Maximum al Universităţii Babeş-Bolyai. Publicul meloman clujean s-a adunat în număr mare pentru a asculta recitalul uneia dintre cele mai renumite şi îndrăgite pianiste contemporane: Elisabeth Leonskaja care – consecventă ataşamentului faţă de Festivalul George Enescu – şi în acest an a venit să concerteze în România. Uşa din spatele scenei se întredeschide, urmează un moment de aşteptare încordată, după care îşi face apariţia artista supranumită „Leoaica Pianului” sau „Antidiva”.

Privesc  femeia matură cu mers elegant, îmbrăcată într-o rochie cu imprimeu roşu-cardinal pe fond negru şi o mantie neagră, fluidă, care-i conferă un aer regal. Întreaga ei făptură este dominată de un surâs cuceritor şi suveran. Surâsul emblematic al Elisabethei Leonskaja a rămas acelaşi, în ciuda trecerii anilor, deceniilor. Cred că mă număr printre foarte puţinii spectatori clujeni (sper să nu fiu chiar singurul) prezenţi în aceeaşi sală  (pe atunci Sala Mare a Casei Universitare) la concertul laureaţilor Concursului Enescu, ediţia 1964. Tânăra de 18 ani, cu aer adolescentin, îmbrăcată într-o încântătoare rochiţă de dantelă (eu mi-o amintesc de culoare bleu, dar putea să fi fost albă sau roz), a cucerit publicul atât cu interpretarea desăvârşită a Concertului nr. 2 de Rachmaninov,  cât şi cu zâmbetul fermecător, înstăpânit pe chipul ei delicat, dominat de minunaţii ochi de peruzea şi încadrat de buclele negre. Talentul extraordinar, bagajul tehnic remarcabil, dar şi frumuseţea absolventei şcolii de muzică din Tbilisi (un adevărat copil-minune care concerta de la vârsta de 11 ani) prevesteau o carieră ieşită din comun.

Pe atunci eram elevă în clasa a şasea, aveam abonament la concertele educative (duminica înainte de masă), turneul laureaţilor Concursului Enescu fiind primul „concert mare, de seară”, la care am avut ocazia să mă duc, alături de părinţii mei. Prezenţa şi prestaţia Elisabethei Leonskaja m-au fascinat. Aplaudând-o frenetic, mi-o imaginam cutreierând scenele muzicale ale lumii şi îmi doream s-o revăd cât mai curând, la Cluj.  

Într-adevăr, Elisabeth Leonskaja şi-a împlinit destinul artistic, fiind – de câteva decenii încoace – una dintre cele mai apreciate şi mai îndrăgite pianiste din lume, o poziţie pe care a obţinut-o şi a menţinut-o cu multă, enorm de multă trudă, disciplină şi tenacitate, dar şi graţie spiritului neînfricat cu care a putut învinge toate piedicile puse în calea ei, de către regimul totalitar sovietic.

Elisabeth Leonskaja şi-a desăvârşit cariera în lumea liberă, dar a rămas fidelă tradiţiei interpretative a marilor instrumentişti ruşi din epoca sovietică, pe care i-a cunoscut în timpul studiilor de la Conservatorul din Moscova: David Oistrach, Emil Gilels, Leonid Kogan, Mstislav Rostropovici şi Sviatoslav Richter, acesta din urmă fiindu-i prieten apropiat.

Începând din 1978 – anul stabilirii la Viena – Leonskaja a concertat cu marile orchestre filarmonice ale lumii, sub bagheta unor dirijori celebri, a susţinut recitaluri la cele mai renumite centre şi festivaluri muzicale de pe mapamond, a înregistrat numeroase discuri şi a obţinut distincţii importante. Amănunte privitoare la biografia şi cariera Elisabethei Leonskaja se pot afla accesând site-ul ei oficial http://www.leonskaja.com.

Premiul I obţinut la Festivalul Enescu, ediţia 1964, a înscris pentru totdeauna România în inima Elisabethei Leonskaja. După 1989 a participat la toate ediţiile festivalului şi s-a implicat în pregătirea şi sprijinirea tinerilor interpreţi. În acest răstimp a susţinut mai multe concerte şi recitaluri la Bucureşti, dar Clujul avea să fie inclus în turneul ei abia în septembrie 2019, la 55 de ani distanţă de acea seară magică la care am avut privilegiul să asist.

Turneul actual, de fapt un maraton concertistic de trei zile la Bucureşti, Sibiu şi Cluj (drumurile de la Bucureşti la Sibiu şi de la Sibiu la Cluj fiind făcute cu maşina, imediat după concert) a cuprins un program cu lucrări de Beethoven. La Bucureşti, Elisabeth Leonskaja a cântat, la Sala Palatului, Imperialul de Beethoven, alături de Orchestra ORF, sub bagheta lui Horia Andreescu, iar la Sibiu şi Cluj un recital alcătuit din ultimele trei sonate compuse de titanul de la Bonn: Nr. 30 în Mi major (opus 109), Nr. 31 în La bemol major (opus 110) şi Nr. 32 (opus 111) în do minor. Aceste lucrări au fost finalizate cu doar câţiva ani înaintea a Simfoniei a IX-a. [1]

Spectatorii din Auditorium Maximum au fost vrăjiţi de interpretarea Elisabethei Leonskaja, tumultuoasă,  blândă, dramatică şi senină, redând impecabil caracterul fiecăreia dintre cele trei sonate: primele două mai moderne, în contrast cu ultima. În final publicul şi-a exprimat satisfacţia şi gratitudinea cu ropote de aplauze îndelungate.

Recitalul Elisabethei Leonskaja a fost urmat de o sesiune de autografe unde doritorii – un şir lung care se întindea pe toată lungimea holului, ba chiar şi pe scări – au avut ocazia să dea mâna şi să schimbe câteva cuvinte cu renumita pianistă. Privită de la doi paşi distanţă, marea doamnă a pianului se dovedeşte un om ca oricare altul, prietenos, înzestrat cu modestia şi discreţia spiritelor cu adevărat elevate. Interlocutorul – adult sau copil – este fermecat de surâsul ei inegalabil, de cuvintele calde şi sincere.

Revenirea Elisabethei Leonskaja pe scena sălii de concerte din Cluj, un eveniment cu adevărat memorabil în viaţa muzicală clujeană, a fost umbrit, din păcate, de unele deficienţe organizatorice.  Dincolo de achiziţionarea greoaie a biletelor – gestionată de organizatorii festivalului [i]– care s-a soldat cu rămânerea mai multor locuri neocupate (ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă biletele ar fi fost puse în vânzare şi la agenţia de bilete a filarmonicii clujene,  unde lumea le-a şi căutat) au fost şi elemente deranjante pentru solistă. Mă refer la zgomotul suflantei care nu a fost oprită (deşi se solicitase acest lucru) şi insolenţa fotografului care a încălcat dorinţa fermă a interpretei de a nu fi pozată în timp ce cânta. A fost stopat doar de gestul pianistei care, în toiul recitalului, i-a făcut semn să înceteze…

Desigur, Elisabeth Leonskaja nu a dat de înţeles că ar fi fost deranjată de aceste incidente, însă mie – în calitate de simplu spectator – mi-a fost jenă pentru cele întâmplate…Nădăjduiesc s-o revăd concertând la Cluj, cât de curând, în faţa unei săli arhipline, în cadrul unui eveniment organizat fără cusur.

Andrea Ghiţă

---

[1] Doritorii pot viziona şi asculta acelaşi program într-o înregistrare preluată de pe postul de televiziune ARTE https://www.youtube.com/watch?v=feOUBUMrNXg&feature=youtu.be

---

[i] Potrivit site-ului oficial https://www.festivalenescu.ro/stiri/comunicate-de-presa/editia-2019-a-festivalului-international-george-enescu-propune-diversitate-echilibru-si-stralucire/organizatorii festivalului au fost: Artexim şi  Fundația Art Production