– Șalom, domnule. Ai auzit că în apartamentul de la etajul trei se mută un etiopian? – m-a întrebat Igal, președintele comitetului de locatari.

– Nu. Și apoi ce importanță are? – i-am răspuns.

– Cum, nu înțelegi? Locuim într-un imobil foarte bine cotat, pe o stradă cu case elegante, vecini buni, oameni din clasa mijlocie. Dacă un om de culoare se mută în blocul nostru, prețurile apartamentelor vor scădea, după ce până acum au crescut în fiecare an, spuse Igal. De fapt toți vecinii sunt îngrijorați.

– Crezi că așa se va întâmpla? Încă nici nu știm cine este noul locatar, cum arată, cu ce se ocupă și deja tragi concluzii pesimiste.

– Așa se întâmplă în multe cazuri, a continuat Igal. Folosesc niște condimente cu miros neplăcut, mai încercă președintele comitetului de locatari. Igal era un bărbat de 48 de ani, sabra, care lucra ca antreprenor de construcții. Era un om liniștit, care se pricepea la tot ce era legat de imobil, era omul cel mai potrivit pentru funcția pe care o îndeplinea.

Cu vreo lună după această discuție, într-un apartament de la etajul trei din blocul nostru s-a mutat Dr Abraham Mengisto cu soția și cei doi copii. Avi, cum aveam să-i spunem noului nostru vecin, venise în Israel cu părinții și cu cei trei frați în 1984, în cadrul operațiunii militare de salvare a evreilor din Etiopia cunoscută sub numele “Operațiunea Solomon”. A terminat facultatea de medicină a Universității Ben Gurion din Beer Sheva, continuând cu specializarea in chirurgie. Și-a satisfăcut serviciul militar într-o unitate de parașutiști, iar după terminarea specializării a revenit ca ofițer, devenind șeful serviciilor medicale ale unităților de acest fel. L-am cunoscut din perioada când era rezident. Era un bun chirurg, un om prietenos, mereu cu zâmbetul pe buze.

Încet-încet vecinii s-au obișnuit cu noul locatar, au mai schimbat și câte o vorbă, e drept nu chiar de la început.

– Știi, nu mi-a fost ușor să mă adaptez la noua mea patrie, mi-a spus Avi la o cafea. Faptul că am venit dintr-o țară înapoiată din punct vedere cultural și economic, dar cu un trecut istoric remarcabil și cu tradiții foarte puternice, nu a fost în avantajul nostru. Faptul că noi, oameni de culoare, am venit într-o “țară albă”, ne-a făcut viața și mai grea. Părinții mei nu s-au obișnuit de loc cu noua lor țară. Viața lor este mult mai bună, dar mental ei au rămas tot în Etiopia. În schimb tinerii, mai ales cei care învață o meserie sau termină cursurile universitare, se integrează în societatea israeliană. Din păcate faptul că noi ne deosebim de majoritate prin culoarea pielii crează multe conflicte.

– Știu, i-am răspuns, va mai dura o bună bucată de vreme până când asemenea manifestări extremiste vor dispărea.

După o vreme Igal și Avi au învățat să se respecte reciproc. La ședințele cu locatarii se ajutau unul pe altul pentru a explica celor prezenți problemele legate de buna funcționare ale instalațiilor imobilului.

După doi ani familia Mengisto s-a mutat într-un apartament mai mare, în alt cartier al orașului. Înainte de-a pleca, Avi și-a luat rămas bun de la locatari. Igal i-a trimis un camion care să-i mute mobilele la noua adresă. Eu tocmai parcasem mașina, iar camionul încărcat era gata de plecare.

– Spune-mi, Igal, au scăzut prețurile apartamentelor? – a întrebat Avi.

Igal s-a făcut roșu la față.

– Nu, nicidecum, ba dimpotrivă, au mai crescut. Îmi pare rău că te-am supărat cu afirmațiile mele exremiste, spuse Igal.

– Nu face nimic, spuse Avi. Îți mulțumesc pentru ajutor. Apropo, nu v-am povestit despre noii locatari cărora le-am vândut apartamentul. Este un coleg de-al meu din armată, ofițer și familia lui. El e originar tot din Etiopia.

– Prețurile apartamentelor nu vor scădea, spuse Igal zâmbind.

– Atunci toate cele bune, spuse Avi, urcându-se lângă șofer. Camionul a pornit, iar Igal și cu mine i-am făcut cu mâna în semn de rămas bun…

Andrei Schwartz

19/08/2019.