Salvarea majorității evreilor din România în vara și în toamna anului 1942 a fost în multe privințe o minune care, ca toate minunile, s-a realizat pe căi neobișnuite.

Deportarea evreilor din Transilvania de Sud și din Banat în lagărul morții din Polonia, la Belzec, urma să înceapă în toamna anului 1942, după insistențele și presiunea lui Himmler, care era reprezentat în România de Gustav Richter.

La anularea, măcar temporară, a acestei acțiuni criminale au contribuit mulți oameni curajoși, în frunte cu titanii conducerii evreilor din România: Dr. Willi Filderman, Șef Rabin Dr. Alexandru Șafran, Dr. Alexandru Zissu, Dl. Mișu Benvenisti și multe alte personalități cărora toți evreii salvați în România le vor rămâne veșnic recunoscători.

Este știut că una din personalitățile care au avut cea mai mare influență asupra Mareșalului Antonescu pentru a anula deportarea evreilor a fost Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei. Nu este de mirare: Nicolae Bălan era considerat erou național, care a adus o contribuție majoră la unificarea Transilvaniei cu Regatul Român, după Primul Război Mondial și la creerea României Mari.

Din momentul în care a devenit preot și mitropolit, el s-a stabilit la Sibiu-Hermannstadt, capitala Mitropoliei și a Institutului Teologic Ortodox, pe care l-a înființat în oraș.

Tot la Sibiu funcționa și Academia Militară a Forțelor Terestre ale Armatei Române și printre instructorii militari la Academie era și ofițerul Ion Antonescu. Cei doi s-au cunoscut și probabil s-au apreciat reciproc, împărtășind sentimente comune de naționalism și patriotism.

Când Regele Carol al II-lea a hotărât în 1940 să-l închidă pe ofițerul recalcitrant Ion Antonescu la Mănăstirea Bistrița din Transilvania, Mitropolitul Bălan i-a fost sprijinul moral și sufletesc. În decursul anilor următori Antonescu a devenit Conducătorul României.

În anul 1942, pe lângă funcțiile bisericești pe care le deținea, Mitropolitul Bălan era membru al Senatului Român, membru de onoare al Academiei Române și chiar mai mult: membru al Consiliului Regal.

Când membrii conducerii comunității evreiești din Sibiu-Hermannstadt au aflat de la coreligionarii lor de la Timișoara ce se pune la cale referitor la soarta evreilor, s-au adresat imediat Mitropolitului Bălan.

În continuare relatez cele consemnate de răposatul Dr. Alexander felter z”l în cartea publicată de el la Ierusalim în 2004, cu titlul: Tăciune în întuneric, ediție personală, în ebraică, germană și engleză. Acest episod mi-a fost confirmat și verbal de către autor în urmă cu ani.

O delegație formată din dl. Alfred Felter, președintele comunității evreiești din Sibiu-Hermannstadt, dl. Lajos Ferenczi, președintele comunității evreiești de rit sefard la Sibiu și dl. Dr. Béla Révész, neurolog de la Spitalul de boli nervoase din Sibiu, care în trecut îl tratase şi pe mitropolit, a cerut urgent o întâlnire cu Mitropolitul Bălan ca să-l convingă să intervină pentru salvarea evreilor. Întâlnirea a avut loc în timpul cel mai scurt.

După ce a ascultat cu atenție detaliile referitoare la planul diabolic de deportare și exterminare a evreilor din România, mitropolitul a promis să facă tot ce îi va sta în putință ca să anuleze deportarea. Adresându-se lui Felter, i-a spus în limba germană: “Roșcovanul (Antonescu avea părul roșu) și-a vândut sufletul germanilor. Biserica Română este împotriva acestor acte de cruzime. Eu am să încerc să fac tot ce este posibil.“

Mitropolitul Bălan a telefonat imediat la București, dar Mareșalul Antonescu era plecat la inspecția forțelor armate Române de pe Frontul de Est. De aceea el a plecat personal la București și a aranjat o întâlnire în capitală, ca să discute și să rezolve problema extrem de gravă și urgentă.

Au trecut câteva zile încordate de la întâlnirea dramaticâ a delegației cu Mitropolitul Bălan. În sfârșit, într-una din seri Alfred Felter a fost invitat la reședința mitropolitului din stațiunea la Păltiniș, de lânga Sibiu. La întâlnire mitropolitul i-a spus în germană: “D-le Felter, Antonescu a promis să anuleze ordinul. D-na Maria Antonescu va construi un Palat al Invalizilor de Război. Evreii vor contribui cu suma de patru miliarde de lei, pe o perioadă de cinci ani. Nu pomeni nimic despre ce ți-am spus acum până la sfârșitul războiului și să vă ajute Dumnezeu.“

Înarmat cu vestea salvatoare, Alfred Felter a plecat imediat la București ca să o comunice personal conducătorilor Comunităților Evreiești din România. De aici lucrurile au evoluat….(1)

Șef Rabinul comunității din Sibiu-Hermannstadt de pe vremea aceea, Rabinul Romeo Krausz, a confirmat și el în scris cele descrise mai sus.

Acțiunile acestea se adaugă desigur la mai multe altele și la mai multe personalități care au adus o contribuție majoră la salvarea Comunității Evreiești din România.

Noi trăim astazi datorită acțiunilor curajoase ale conducătorilor evrei și a oamenilor de omenie de atunci!

Epilog. O faptă omenească  generează altă faptă omenească. În semn de apreciere deosebită, în 1941 Antonescu l-a numit pe Mitropolitul Bălan al Transilvaniei și Mitropolit de Odesa, curând după ocuparea Transnistriei de către armata Română.

Când armata sovietică a cucerit România şi regimul nou instalat a intentat procese colaboratorilor lui Antonescu, Mitropolitul Bălan se afla într-o situație primejdioasă. De data aceasta el a fost cel care a cerut intervenția Rabinului Șafran (zț”l), care a relatat contribuția vitală a mitropolitului la salvarea evreilor și astfel l-a salvat de acuzații (2).

Bibliografie:

(1) Dr. Alexander S. Felter, Ember în the dark, Jerusalem, 2004, pp 34-36.

(2) Rabinul Dr. Alexandru Șafran, Un tăciune smuls flăcărilor, Editura Hasefer, București, 1996, pp. 217-220.