Partea de nord-est a centrului Vienei (Innere Stadt), mărginită de un braț al Dunării, este cea mai veche zonă a orașului, care păstrează încă urmele castrului roman Vindobona, situat în piața Hoher Markt. Flair-ul acestei „altfel” de Viena, greu de descris în cuvinte, se datorează labirintului format de străduțe pavate de secole cu cuburi de piatră și lemn, care se deschid în două mici piețe: Judenplatz și Ruprechtsplatz. Cea mai lungă dintre ele este Seitenstettengasse, unde razele soarelui răzbat printre clădirile somptuoase doar la miezul zilei. Casele sunt numerotate în mod special în cataloage pentru istoricii de artă și sunt descrise în cel mai mic amănunt în cărțile de arhitectură.
Strada îngustă se întinde spre Ruprechtsplatz, unde se ridică cea mai veche construcție sacrală din Viena. Biserica a fost ridicată de negustorii prosperi de sare în sec. al XIII-lea. Multă vreme a stat înconjurată de ruinele clădirilor bombardate în 1944. E o biserică mică, simplă, cu piatra înnegrită de secole și îmbrăcată în iederă, construită în stil romanic: ferestre lungi cu arcade și cu un singurul turn, refăcut mai târziu în stil gotic.
Odată cu edictul dat de Friedrich al II-lea, 30 de ani după pogromul din 1421, populația evreiască se reîntoarce la Viena, pe atunci o cetate medievală înconjurată de ziduri, și se stabilește în partea de nord-est a orașului. Fațadele clădirilor construite în sec. XV-XVII dăinuiesc și astăzi, păstrând încă sculpturile baroc și ferestrele uriașe cu arcade rotunde, sprijinite de coloane de piatră. Familiile evreiești cu mare influentă economică la începutul secolului al XIX renovează unele din aceste impozante clădiri, adăugând balcoane mari deasupra porților masive de lemn, care se deschid în curțile interioare.
După legile de atunci toate lăcașurile de cult necatolice (luterane, calviniste, evreiești, ortodoxe) trebuiau „ascunse“ într-un concept arhitectural, pentru a nu fi vizibile din stradă, iar interiorul lor trebuia să arate ca un teatru. De aceea, cea mai veche sinagogă din Viena (Stadttempel de astăzi) se ascunde în spatele unei clădiri cu 5 etaje, în stil clasicist, clădirea Comunității evreiești de astăzi, Seitenstettengasse nr.4.
Întregul areal, care se întinde astăzi de la Rabensteig („urcușul ciorilor” – cândva strada era dominată de o clădire impozantă cu trei ciori de piatră) de-a lungul Seittenstettergasse până în Judenplatz și Ruprechtsplatz poartă de 40 de ani numele înspăimântător de „Triunghiul Bermudelor“. Zona este menționată în toate ghidurile ca o mare adresă „secretă“ dar, din nefericire, niciunul din cei care frecventează acest loc nu cunoaște tragicul destin al acestei străzi, păzită de un polițist staționat în fața clădirii nr. 4.
Misterele zonei din Oceanul Atlantic nu au nimic comun cu întâmplările din Viena, unde în deceniul 1980-1990 mulți tineri „au fost dați dispăruți“ pentru mai multe zile și nopți. Era o perioadă fără social-media și telefonie mobilă. Victima scăpată din acest pericol nu-și mai amintea nimic din cele întâmplate. În „Triunghiul Bermudelor” vienez, localurile se înghesuite unul în celălalt, de la cele cu “tradiție”, cum e “Îngerul Roșu”, în care ar trebui să răsune melodios evergreen-uri, sau berăria “Krah Krah” (aluzie subtilă la istoria străzii Rabensteig, neînțeleasă de consumatorii localului) până la nou-apărutele “Komasauf-Buden” (cârciumi de unde ieși beat-mort).
De la 9 noiembrie 1938 la 2 noiembrie 2020
Pogromul din 9/10 noiembrie 1938: Sinagoga din Seitenstettengasse este singura din Viena care nu a fost mistuită de flăcări. Edictul de construcție a clădirilor cultelor necatolice a salvat Stadttempel – datorită integrării perfecte a construcției într-un ansamblu arhitectural foarte compact, ea nu a putut fi incendiată.
22 aprilie 1979: o explozie violentă în curtea interioară a sinagogii a făcut țandări toate geamurile clădirilor, dar fără ca nimeni să fie rănit. Atentatul a fost revendicat de gruparea extremistă As-Saika.
29 august 1981: Seitenstettergasse a fost martora unui nou act violent, un atentat cu 2 morți și 21 de răniți, comis de gruparea extremistă Fatah.
2.11.2020
Ora 19:45, Donau Spital, în estul Vienei
Mereu, după gardă, traseul meu spre acasă era pe Reichsbrücke, peste Dunăre, într-o relaxantă plimbare cu mașina prin oraș. Copilul din sufletul meu se bucura văzând roata uriașă de lumină din parcul Prater. Pe Ringstrasse îmi plăcea să prind toate stopurile pe roșu, ca să pot privi prin geamurile mari ale apartamentelor de la bel-étage candelabrele strălucitoare și stucaturile de pe tavan.
Însă astăzi, cu câteva ore înainte de lock-down, prefer să conduc mașina pe centura orașului. Ciudat, salvările circulă în toate direcțiile, sunetul sirenelor mă însoțește tot drumul, iar zgomotul lor acoperă treptat transmisia unui concert de jazz la radio. Intru în cartierul Liesing. Un du-te-vino de ambulanțe, iar după numărul mare de internări cu pneumonie COVID, primul gând este firesc spre locatarii unui complex de apartamente pentru pensionari, aflat în apropierea casei.
Ora 20:15, acasă.
E nefiresc, „muzica” sirenelor, din ce în ce mai stridentă, cuprinde casa din toate părțile. Deschid site-ul ORF (radiodifuziunea austriacă). Un anunț lapidar și neclar: „Atac terorist asupra sinagogii din Seitenstettenstrasse, în centru Vienei”, curând încep transmisiile în direct la ORF, nu se știe încă exact ce s-a întâmplat.
Ora 20:00, Seitenstettengass.
Înainte de intrarea în vigoare a unui lock-down “light” (închiderea industriei de divertisment până la 30 noiembrie) “Triunghiul Bermudelor“ trăiește din plin. În jurul orei 20:00 se aud primele focuri de armă, într-un restaurant de pe Seitensttetengasse, în apropierea clădirii Comunității.
3.11.2020
După o noapte grea, medicii din Viena luptă să salveze viața a 7 răniți grav, 12 persoane au răni ușoare, 5 victime au decedat. Făptașul a fost împușcat ieri, în fața celei mai vechi biserici din Viena, Ruprechtskirche. E un tânăr de 20 de ani, născut la Viena. În aprilie 2019 a fost condamnat la 22 de luni de închisoare pentru apartenența la mișcarea teroristă Statul Islamic (IS). La 5 decembrie 2019, în urma unui recurs pe baza legii integrării tineretului în societate, este eliberat, dar are în continuare contacte cu organizațiile teroriste. El are și cetățenie macedoneană, deși dubla cetățenie nu este admisă în Austria, pentru că părinții lui au emigrat din Macedonia în Austria. Tânărul și-a prezentat în social media fotografiile arsenalului ucigaș.
Intrarea pe strada Seitenstettengasse este mereu patrulată de poliție, așa încât ucigașul a fost anihilat rapid, oprind carnagiul. Această stradă, martora tragediilor secolului trecut, a salvat, cu o săptămâna înainte de comemorarea a 82 de ani de la pogromul din noiembrie, viața multor vienezi. O altă generație, care nu trebuie să creadă că poate trăi fără să privească spre trecut și fără confruntarea cu istoria locului în care trăiesc. Nu numai strănepoții celor care au s-au adunat pe Ringstrasse sau în Heldenplatz în martie 1938, dar și „vienezii adoptați”. Pentru ca, odată ce am acceptat acest statut, suntem și noi părtași ai trecutului acestui oraș.
Simona Fuchs
21 Comments
Superb!Emoția cu care ați scris însuflețește textul și îl antrenează pe cititor.Simt și eu dorința de depune două mărturii privind:1-Arhitectura ocultă-la fel ca Stadttempel,sinagoga din Londra în care se ruga Sir Moses Montefiore,este o clădire minusculă,nearătoasă,care se ascunde în spatele unor construcții cât se poate de vizibile.Am vazut atunci și taburetul de care Sir Montefiore avea nevoie pentru a învinge handicapul staturii sale modeste.După numai câteva zile am văzut pe malul Senei,impozantul Centru Islamic ,o clădire ale cărei geamuri uriașe reflectă neîndurător razele soarelui -2-Am citit,de mult,o descriere a străzilor înguste dintr-un cartier evreiesc din Europa,poate era vorba chiar de Viena,în care numai razele soarelui aflat la zenit puteau pătrunde pentru foarte scurt timp,strecurându-se printre clădirile în care ,sub presiunea unei explozii demografice,un etaj ,apoi altul și altul se adăugau la construcția inițială
.Vă mulțumesc!
Cartierul traditional evreiesc din Viena este Leopoldstadt, aflat in prelungirea zonei unde se afla Stadttempel. Din pacate cartierul nu s-a mai pastrat, pentru ca acele locuinte, in care stateau oamnei cu posibilitati foarte modeste, au putut fi foarte usor distruse in timpul razboiului. Au ramas in picioare numai cladirile solide, impunatoare.
Evista o secventa in filmul despre tabloul lui Klimt “Die goldene Adele” filmata pe strazile din zona Judenplatz si Seitenstettengasse. ( cand nepoata Adelei si sotul ei se grabesc sa ajunga acasa pentru a-si salva viata.) Au fost facute filmari si in casa familiei Bloch -Bauer de pe Elisabethstrasse,toate familiile de industriasi aveau cladiri impunatoare pe strada in cerc, care inconjoara centrul Vienei.
Doamna Fuchs,felicitari pentru articol!
Va multumesc, din pacate , pentru mine e o ocazie nefericita de e evoca, cea mai frumoasa parte din centrul vechi al Vienei, departe de ceea ce inseamna societate de consum si viena turistica
In urma cu destul de multi ani am petrecut perioade scurte la Wiena. Avind si privilegiul unei insotitoare locale, am reusit sa descopar cite ceva din spiritul orasului. Imposibil sa nu ramii fascinat de ceea ce i-ti ofera,in special pe plan cultural. Rafinamentul vechiului imperiu austro-ungar distilat si servit la cunoscatori.
Din pacate exista si aspectul evreiesc, adica
antisemitismul, in care austriecii sint -sau cel putin erau- mult mai convinsi decit rudele din germania. In perioada de care vorbesc era presedinte Kurt Waldheim ,fost ofiter SS.
Nu stiu care e atmosfera astazi. Nu e clar daca atacul criminal a avut legatura cu comunitatea evreiasca, probabil ca nu. Astazi sint vizati si altii pentru eliminare.
Atacul nu a vizat comunitatea evreiasca din Viena. Anul 1986 a adus presedinte pe Kurt Waldheim( ost Secretar General ONU) si ascensiunea lui Jorg Haider.
Dincolo de comisiile istorice ce au studiat
“cazul Waldheim”, in anul 1988, premiera piesei de teatru “Heldenplatz”, scrisa de Thomas Bernhard, declanseaza procesul real de confruntare cu trecutul in constiinta altor generatii de austriecii.
Articolul bine conceput al dnei Simona Fuchs incepe cu o descriere amanuntita a cartierului evreiesc din nord-estul Vienei, a “Triunghiului Bermudelor,” martorul al catorva pogromuri si momente tragice care ii puncteaza istoria. Constatam apoi cum lucrurile si perceptia lor evolueaza in decursul istoriei: orasul valsurilor s-a transformat intr-o metropola cu un ritm de viata trepidant, dar in tot acest tablou de continua miscare si flux exista si o constanta: nu s-a schimbai si nu s-a curmat suferinta populatiei evreiesti. Ceea ce s-a schimbat e ca acum atacurile vin “din umbra,” ele nu pot fi anticipate.
Am urmarit cu multa trepidatie relatarea atacului terorist, trait pe viu si nu vicariously pe micul ecran, de la etapa incipienta a observatiilor empirice si a senzatiilor – in acest caz, de natura auditiva: sirenele asurzitoare ale ambulantelor – ca ceva e “nefiresc,” e eerie la confirmarea via radio, inca haotica si confuza din cauza lipsei de informatii si, in fine, la etapa conturarii clare si definitive a unui atac terorist si a identificarii faptasului. Si, in final, revenim full circle la Istoria cartierului si lectiile relevante pe care ni le ofera: cladirile vechi ne vorbesc, ni se adreseaza in graiul lor inedit.
Multumim pentru un articol interesant si frumos relatat.
va multumesc pentru apreciere, sper sa fie prima si ultima mea relatare a unei tragedii din Viena.
Va multumesc pentru reportajul zilei in care Orasul Valsului si al elegantei a fost zguduit de atacul terorist al unui membru al ISIS, pe care politia vieneza nu a stiut sa-l tina sub carcera la momentul respectiv. Oare au stiut ca este membru al Statului Islamic? Ar trebui investigat de ce i s-a oferit libertatea si daca era justificata la vremea aceea. Ni s-a comunicat la televizunea israeliana, ca Viena “nu este nici Paris, si nici Londra, si nici Berlin”, deci confruntarea autoritatilor cu asemenea evenimente imprevizibile care se soldeaza cu moartea oamenilor nevinovati nu este un fapt prea cunoscut si experimentat.
Precum a fost filmat teroristul s-a vazut cum a impuscat pe cineva oprit pe strada – din fericire destul de goala – si la trecerea in sens invers – i-a tras din nou un glont ca sa se asigure. Era ingrozitor sa plasezi momentul in orasul pe care multi am fi oricand doritori sa-l revedem.
Mi-a placut si interesat “glimpse-il” de istorie urbana a orasului in perioada evului mediu si ulterior, cat si punctarea tragicelor momente in care populatia evreiasca a fost pusa la incercare. Intr-adevar, Deja vu.
Dar nu pot sa nu-mi exprim mirarea (eufemism) pentru afirmatia care mai poate fi facuta astazi, in secolul XXI, ca
“Hashem are grija”
Valsurile nu se mai aud si nu se mai danseaza acum, pe 11.11 exista traditia sa se valseze in central orasului. Sa speram ca Opera “Liliacul” pe 31.12 si Concertul de Anul Nou, 1.01 nu vor fi anulate.
Ne dorim sa ne regasim linistea si tipica “gemütlichkeit” vieneza. Un echivalent al stilului “la dolce vitta”.
Concertul de Anul Nou, acesta este intr-adevar un eveniment la care fiecare om trait pe undeva prin Europa dar paote si multi alti, ar visa sa participe macar odata in viata.
Va doresc, doamna doctor. anestezist 🙂 (exista o colectie remarcabila de baabelo-anestezisti) Simona Fuchs, ca dvs sa ne reprezentati la acest concert si pe noi, dar in primul rand vom tine pumnii stransi ca acest concert sa nu fie doar un Zoom-meeting cu sala goala de prezente umanre fizice.
Dar si atunci, sufletele vor ramane sa pluteasca prin aer incercand sa se bucure cel putin de un virtualul “gemütlichkeit” pe care-l amintiti.
“Hashem are grija” .- In situatii ca cea de mai sus , gindurile mi se invalmasesc fara a le putea exprima – predomina senzatia de rece pe sira spinarii K.I
Încă o anestezistă cu talent pentru scris și povestire. Oare se datorează acest fenomen inhalării pe tot parcursul vieții a gazelor anestezice? Un caz de „défromation profesionelle”?. În orice caz, Simona Fuchs are darul de a captiva cu poveștile ei.
Iti multumesc pentru incurajarile literare! Mereu am fost de parere ca anesteziszii au o constructie sufleteasca aparte.
Emotionanta relatare;istoria se repeta.
Multzzam .
Din pacate istoria e putin cunoscuta de tineri,
Mă bucură că ai ajuns acasă cu bine !
Acum am ajuns acasa din garda si imi face o mare placere sa raspund tuturor celor care care mi-au scris.
O mărturie excelenta a unei istorii vieneze evreiești.Dupa primele imagini difuzate pe toate. posturile de televiziune se repeta obsedant că atacuri le se localizau in preajma sinagogii din centrul Vienei.L am sunat imediat la telefon pe Shmuel Barzilay extraordinarul hazan al Comunității din Viena. M -a liniștit calm că Baruch Hashem Sinagoga nu e amenințată…Într-un fel suna convingător.Hashem are grija…
Speram ca lucrurile sa se linisteasca si viata sa-si reia cursul ei, in normalitatea posibila acum.