Unul din subiectele fierbinți aflate în centrul atenției mass mediei mondiale este așa-numitul deep state, statul profund implicat în crearea noii ordini mondiale, ale cărei consecințe limitative și represive începem să le simțim pe propria piele ca simpli cetățeni.

Basel, orașul elvețian cosmopolit de pe malurile Rinului, aflat într-un punct strategic important, la frontiera dintre Elveția, Germania și Franța, a fost din vremuri străvechi un centru mondial de putere ocult, secret și deosebit de influent. Din Basel a pornit mișcarea cavalerilor templieri, aici au fost sediile francmasoneriei, aici au trăit bancherii care finanțează Vaticanul și au sprijinit fascismul. Last but not least aici a avut loc primul Congres Sionist în 1897, unde Theodor Herzl și-a propagat în fața reprezentanților evreimii mondiale teza necesității recreării Statului Evreu pe teritoriul istoric, biblic al Israelului.

În acest context și în limita informațiilor accesibile, voi prezenta date despre această superbancă, considerată banca de vârf a lumii, de unde sunt conduse toate băncile centrale din statele importante, respectiv instituțiile financiare mondiale influente. Mulți experți finaciari reputați și conducători ai serviciilor secrete consideră că până și celebra Federal Reserve, Banca Centrală a SUA este practic dirijată de bancherii “anonimi“ de la Basel.

BIS (Banca Reglementărilor Internaționale) a fost creată în 1930, pe baza unui acord internațional dintre Germania, Belgia, Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia, SUA și Elveția, pentru a facilita plata despăgubirilor de război ale Germaniei învinse în Primul Război Mondial și impuse prin Tratatul de la Versailles.

Bazele funcționării BIS au fost puse la Conferința Internațională a Bancherilor din 1930 la Baden Baden în Germania, potrivit căreia acțiunile băncii pot fi posedate și de persoane particulare sau entități neguvernamentale, însă dreptul de vot și de reprezentare la Adunările Generale anuale ale băncii este deținut în exclusivitate de băncile centrale ale statelor membre. Tot acolo, printr-un tratat cu Elveția, s-a hotărât ca sediul băncii și sediul ei fiscal să fie la Basel, din multiple rațiuni strategice, financiare și secrete.

Cu ocazia Protocolului de la Bruxelles din 1936 s-a decis că BIS se bucură de extrateritorialitate față de autoritățile elvețiene, adică acestea nu pot controla sau impozita activitatea băncii, nu au nici măcar dreptul să pătrundă în sediul ei. Mai mult, toți angajații ei au pașapoarte diplomatice și nicio autoritate de stat din Elveția sau statele membre ale Băncii nu are dreptul să-i supună vreunei răspunderi administrative sau penale. Practic, de peste șapte decenii, BIS este un organism suprastatal, nelegiferat, liber de controlul vreunei autorități de stat.

Acordul de la Lausanne din 1932 a abolit obligațiile financiare ale Germaniei ca putere învinsă în Primul Război Mondial și de atunci activitatea BIS s-a concentrat pe cooperarea financiară și monetară dintre băncile centrale ale statelor membre.

Odată cu ascensiunea nazismului și politica expansionistă a lui Hitler, la sfârșitul anilor 30, BIS a acordat sprijin multor state europene amenințate pentru a-și expedia rezervele de aur la loc mai sigur, la Londra. Pe de altă parte însă, în strădania de a păstra o neutralitate de fațadă, în 1939, după anexarea Cehoslovaciei de către Germania nazistă, BIS a transferat 23 de tone de aur deținute de Cehoslovacia către banca centrală a Reichului.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în septembrie 1939, conducerea BIS a hotărât ca banca să-și continue activitatea, adoptând o poziție neutră, fără hotărâri strategice din partea consiliului de administrație. De-a lungul conflagrației, funcționarea BIS a fost privită cu multă reticență de conducerile politice de la Londra și Washington, deoarece au existat dovezi clare ale serviciilor secrete aliate că aceasta favorizează Berlinul și mașina de război hitleristă. Aceste dovezi au fost confirmate după război, cu ocazia proceselor antinaziste ale aliaților, unde membrii germani ai Directoratului BIS precum Walter Funk, Hermann Schmitz, director al consorțiului IG Farben de tragică amintire (producătoarea gazului Cyklon B, folosit în camerele de gazare), Emil Puhl și Baronul von Schroeder au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru crime împotriva umanității.

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1944, rezoluția celebrei Conferințe de la Bretton Woods a recomandat lichidarea cât mai urgentă a BIS.

În mod neașteptat a apărut un diferend major între delegația americană condusă de faimosul secretar al Trezoreriei, Henry Morgenthau Jr. și delegația britanică, în fruntea căreia se afla renumitul economist John Maynard Keynes. Britanicii s-au pronunțat pentru continuarea existenței BIS, însă americanii s-au împotrivit vehement. Deși poziția americană a avut câștig de cauză, lichidarea propriu-zisă a băncii nu a fost niciodată executată. Odată cu venirea președintelui Truman la cârma SUA, în aprilie 1945, acesta a dispus imediat ieșirea țării din BIS.

Din 1948, la inițiativa britanică, BIS și-a reluat de facto activitatea cu accent pe zona europeană, participând activ la constituirea Uniunii de Plăți Europene între 1950 și 1958. În epoca de glorie a sistemului de schimb valutar Bretton Woods din anii 60, BIS a redevenit centrul colaborării monetare transatlantice. Tot din anii 60, BIS a început să coordoneze operațiunile internaționale de fixare ale cursurilor de schimb valutare dintre băncile centrale.

Faimosul grup inițial G10 al statelor industrializate dezvoltate din Europa Occidentală, Canada, Japonia și SUA a fost creat la inițiativa și sub coordonarea BIS, devenind totodată cel mai important grup de influență din economia mondială. După Războiul de Yom Kipur și criza mondială a petrolului din 1973, sistemul financiar bazat pe acoperirea în aur a valutelor internaționale de la Bretton Woods s-a prăbușit.

Drept urmare, G10 au hotărât constituirea BCBS, adică a Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară, care a rămas până astăzi organul de control suprem al tuturor tranzacțiilor financiare și bancare din lume. Prin acest organ de control supranațional, mai precis global, BIS a devenit banca globală cu caracter de regulator de standarde bancar-financiare de vârf din lume.

Astfel s-au născut celebrele Acorduri de la Basel, coordonate de BCBS. Ele se referă în principal la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească băncile din statele reprezentate în BIS cu privire la capitalul necesar și condițiile de acordare ale creditelor de tot felul.

Primul Acord, Basel I, a fost finalizat în 1988 și implementat în țările G10 până în 1992. A fost elaborată o întreagă metodologie de analiză de risc în acordarea creditelor, mai ales a celor de mare valoare.

Acordul Basel II a fost definitivat în 2004 și a fost implementat până în 2008, când a început criza economică mondială. El a conținut o serie de reglementări cu privire la menținerea solvabilității băncilor, chiar în cazul existenței multor credite eșuate sau neperformante, prin menținerea unei lichidități bănești minimale. Criza globală care a urmat a evidențiat univoc nerespectarea Acordurilor Basel I și II, dar mai ales fraudarea penală a bilanțurilor contabile, respectiv ale parametrilor reali de solvabilitate, mai ales de către bănci mamut, până atunci absolut respectabile, precum Chase Manhattan, UBS, Deutsche Bank, Crédit Suisse, Unicredit, BNP etc. Din nefericire, s-a aplicat perfect principiul too big to fail, guvernele respective au mușamalizat gravitatea încălcării legilor și reglementărilor bancare și în locul condamnărilor penale la detenție îndelungată, top managementul marilor bănci a scăpat cu pensionare, avertisment scris, sau cel mult cu desfacerea contractelor de muncă.

După criza majoră din 2008-2011, în 2011 s-a trecut la crearea Acordului Basel III, care a fost programat să fie implementat din 2015. Din păcate, acest proces se tergiversează incredibil de mult, urmând să fie încheiat doar la 1 ianuarie 2022, din cauza diferendelor legate de capitalul minim necesar funcționării bancare, respectiv a volumului de aport propriu colateral la acordarea creditelor și împrumuturilor, adică al leverage-ului bancar. Statele vest europene doresc un leverage scăzut, adică un risc minimal la acordarea creditelor și împrumuturilor, pe când SUA, statele est europene și cele în curs de dezvoltare doresc condiții mai puțin aspre, din cauza nevoii stringente de capital.

La ora actuală, BIS cuprinde băncile centrale ale 63 de state, dintre care SUA, China, Rusia, Elveția, Japonia, Canada, India, ale tuturor puterilor occidentale europene, ale majorității statelor din Europa, Asia și America de Sud, BNR bineînțeles, respectiv ale unor autorități monetare internaționale. Din punct de vedere geografic, 35 de state membre sunt din Europa, 14 din Asia, 5 din America de Sud, 3 din America de Nord, 3 din Africa și 2 din Oceania.

Odată pe an se organizează Adunarea Generală a BIS, unde Directoratul și guvernatorii băncilor centrale iau hotărârile strategice cu privire la funcționarea băncii. Ultima Adunare Generală, a 90-a, a avut loc anul acesta, 2020, la 30 iunie. BIS are 2 filiale la Hong Kong și Mexico City. În afara Directoratului, organigrama băncii cuprinde 6 comitete, dintre care cel mai important este cel de supraveghere bancară BCBS, care practic fixează ratele dobânzilor băncilor centrale și prin aceasta implicit ale băncilor comerciale pe plan global. Un alt comitet, pe nume Payments and Market Infrastructures, fixează cele mai importante rate de schimb valutar pe plan mondial. Prin aceste ultime două pârghii financiar-bancare, prin simplificare și nițică mistificare, putem admite că din Turnul de la Basel sunt conduse finanțele mondiale și implicit economia globală. Un alt Comitet important este cel al guvernatorilor băncilor centrale, Economic Consultative Committee, care se întrunește din două în două luni, decizând în chestiunile de funcționare operativă ale BIS. Aceste ședințe sunt învăluite în cel mai mare secret, nu există procese-verbale sau înregistrări audio sau video, guvernatorii trebuie să păstreze un secret absolut.

Conform bilanțului anual, în 2019 BIS a avut încasări totale de 404 miliarde de USD și un profit de doar 640 milioane de USD, foarte scăzut în raport cu volumul de încasări.

Din această cauză presa “progresistă“ din întreaga lume numește BIS, ”cuibul de vipere de la Basel”, unde se pun la cale marile mașinații ale elitei mondiale globaliste. Aceste supoziții pot fi întărite de faptul că de peste 70 de ani BIS nu a fost supus niciunui control al vreunei autorități de stat sau al vreunui organism financiar internațional. Cei 600 de angajați, cca. 50%proveniți din EU, 12% din restul Europei, 10% din America de Nord, 10% din Asia, 10% din Africa și 8% din Oceania au cu toții pașapoarte diplomatice și se bucură de imunitate.

Actualul președinte al BIS este bancherul german Jens Weidmann, iar director general Agustin Carstens din Mexic.

Cu siguranță, BIS este un centru de putere secret al elitei globale, aflat deasupra legilor elvețiene și internaționale. Totuși este greu de crezut că statul federal elvețian nu trage foloase solide din rezidența fiscală a BIS la Basel, care în aparență se bucură de exteritorialitate.

Las la latitudinea stimaților cititori să intuiască singuri realitatea BIS de la Basel, dincolo de captivantele teorii ale conspirației finanțelor mondiale. Oricum, adevărul nu-l vom cunoaște niciodată.

George Vigdor

Bibliografie:

1. Tower of Basel / Adam Lebor
2. Collusion / Nomi Prins
3. Dark towers / David Enrich
4. Wikipedia