Cei peste șase milioane de israelieni cu drept de vot au fost chemați la urne pe 23 martie a.c. pentru a patra oară în ultimii doi ani, pentru a încerca din nou să formeze un parlament și un guvern care să conducă țara în următorii ani. Lucru dificil pe de o parte datorită faptului că Israelul se confruntă cu numeroase probleme interne și externe, pe de altă parte, din cauza sistemului electoral care duce la fărâmițarea voturilor din cauza marelui număr de partide care pot intra în parlament, pragul fiind destul de mic, de 3,25 la sută. Deși lupta antiCovid se dovedește un succes pe care actualul premier, Benjamin Netanyahu și-l atribuie, fiind unul din instrumentele campaniei lui electorale, o parte din israelieni îl contestă, inclusiv unii din foștii lui parteneri de coaliție care vor o schimbare. Și dacă în anii trecuți, opoziția de centru-stânga a făcut campanie sub lozinca ”guvern fără Netanyahu”, acum două formațiuni de dreapta –Yamina și Noua Speranță – au preluat aceeași lozincă.

Pentru Netanyahu câștigarea alegerilor pe care unii analiști le consideră un referendum asupra persoanei premierului, reprezintă un factor vital, deoarece este vorba de supraviețuirea lui politică, posibilitatea ca cel puțin să amâne dacă nu să elimine amenințarea procesului său de corupție. Un nou mandat de premier îi va conferi imunitate pentru următorii ani. ”Gurile rele” afirmă că prăbușirea anteriorului guvern de coaliție format împreună cu alb-albaștrii generalului Benny Gantz, având ca motiv neacceptarea de către acesta a bugetului pe 2021, a fost determinată de temerea premierului că, potrivit înțelegerii, în noiembrie anul acesta urma să cedeze postul lui Gantz, iar fără funcție, ar fi fost expus consecințelor legii. La semnarea acordului de coaliție, mulți analiști i-au atras atenția lui Gantz că Netanyahu nu-și va ține promisiunea, dar generalul, în naivitatea sa sau datorită lipsei de experiență politică, a acceptat acordul. În consecință, o parte a membrilor formațiunii sale l-au părăsit, inclusiv aliatul său, Yair Lapid. Chiar dacă previziunile pesimiste potrivit cărora rămășițele partidului său nu ar fi intrat în Knesset, rezultatele provizorii îl creditează cu șapte sau chiar opt locuri.

La actualul scrutin s-au înscris 37 de partide și formațiuni politice, dar analiștii și sondajele au preconizat intrarea în Knessetul de 120 de membri a numai a 13 partide, ceea ce s-a și adeverit. Opinia majorității observatorilor politici care au făcut tot felul de calcule și scenarii era că nicio dreapta – respectiv Likud împreună cu partidele religioase și ultrareligioase – și nici opoziția de centru-stânga nu vor avea suficienți deputați care să permită formarea unei majorități, deci și a noului guvern. Previziunile, cel puțin până acum, au fost confirmate.

Este interesant totuși să parcurgi și lista celorlalte partide fără șanse, deoarece reflectă interesele extrem de variate ale cetățenilor israelieni, evrei, arabi și creștini, agricultori, pensionari, coloniști, femei, anti și pro-Netanyahu, iar multe din punctele programelor lor reprezintă cerințe legitime ale unei mari părți a israelienilor.

După numărarea a aproape 90 la sută din voturi, chiar dacă Likud se dovedește cel mai puternic partid pe eșichierul politic israelian, cele 30 de mandate nu-i sunt suficiente ca împreună cu partidele religioase, aliatele lui tradiționale – Shas și Iudaismul Unit al Torei, la care se adaugă partidul naționalist de extremă dreaptă, kahanist, Sionismul Religios, să ajungă la 61 de mandate, o majoritate fragilă, iar acest număr deocamdată nu poate fi atins nici dacă partidul Yamina condus de Naftali Bennett, fostul ministru al apărării în guvernul Likud și care ar dori să devină premier în locul lui Netanyahu, ar ceda și s-ar alia cu Likud.

Problema este că nici blocul anti-Netanyahu nu dispune de cele 61 de locuri. Yesh Atid al lui Lapid a obținut un rezultat bun – 17 mandate, cel puțin până acum, iar la partidele de stânga se constată o mică revenire față de situația de la scrutinul precedent, dar împreună sunt departe de a obține majoritatea și aici se pune problema alianțelor. Ori atât Yamina, cât și Noua Speranță a lui G. Saar, un alt contestatar al lui Netanyahu, au declarat că nu se vor alia cu blocul de centru-stânga și până acum niciunul dintre cele două blocuri nu avea curajul să se alieze cu partidele arabe, deși în campania electorală Netanyahu i-a curtat pe alegătorii arabi. El se gândea la voturi, nu la vreo alianță.

Am spus „până acum”, deoarece în ultimele ore, voci din Likud nu exclud o formă de coaliție cu Lista Unită, partidul disident arab care s-a rupt de Lista Comună Arabă și a obținut cinci mandate. Ideea susținătorilor acestei variante este că mai bine cu această formațiune, decât un al cincilea scrutin. Blocul de centru stânga eventual ar putea conta pe Israel Beitenu, partidul lui A. Liberman, dar care nu s-a pronunțat deocamdată cu cine s-ar alia.

Rata de participare la scrutin a fost de 67,2 la sută, un procent mic comparativ cu alte alegeri și care a influențat negativ rezultatele. De precizat că aceste rezultate nu pot fi considerate definitive, deoarece mai sunt de numărat aproximativ 350.000 de voturi venite prin poștă, ale militarilor, bolnavilor de Covid, celor din spitale, cămine de bătrâni sau din străinătate. După ce se vor publica rezultatele definitive, cu întârziere probabil din cauza pandemiei și a sărbătorii de Pesah, vor urma negocieri intense în ambele tabere. Președintele Reuven Rivlin a declarat că va da un răgaz de două săptămâni partidelor și abia după aceea va desemna un lider de partid sau un membru al Knesset pentru a forma guvernul. Dar, ținând cont de toate aceste incertitudini, analiștii nu exclud chiar un al cincilea tur de scrutin, o situație nemaiîntâlnită nu numai în Israel, ci în lume.

Eva Galambos