Au trecut foarte mulți ani de atunci și parcă a fost ieri. Îmi amintesc fiecare amănunt. Era o secetă cumplită, o vară foarte caldă și o inflație atât de mare, încât kilogramul de mălai costa 600.000 lei. Tocmai terminasem anul III la facultatea de medicină din Iași și începusem să-mi dau seama ce înseamnă să fii medic, după cei doi ani de așa-zisă teorie. În anul III de facultate semiologia mi-a dezvăluit adevărata frumusețe a meseriei de medic și voiam cu orice preț să știu mai multe. Credeam că voi putea s-o fac cel mai bine la București, dar pentru asta aveam neapărată nevoie de un buletin de București. Singura posibilitate de a-l obține era căsătoria cu un localnic, la fel ca în filmul lui Calotescu din 1983, Buletin de București. Dar eu nu doream o căsătorie fictivă, ci una adevărată. Mă săturasem de scrisori și voiam să fiu împreună cu viitorul meu soț. În luna august 1947 am căzut de acord să vin la București și să ne căsătorim civil, ca să-mi pot face formele pentru buletin și apoi mutarea la I.M.F. București, ca să pot începe anul IV. Nu știu cât a fost de fericit atunci viitorul meu soț de inițiativa mea, dar știu că a scris părinților, care atunci erau la Botoșani, o scrisoare în care formula chiar o cerere în căsătorie, deși ei erau demult de acord.

Am plecat la București cu trenul. Biletul costa 1.200.000 lei. Trec peste aventurile analizelor (Wassermann și altele) care pe atunci erau obligatorii pentru programarea cununiei civile. Am aflat că în 27 august voi fi doamna Bercovici și ca atare mă voi putea muta la București, bineînțeles și cu studiile.

Între timp, în 16 august a fost stabilizarea și fiecare a primit câte 50 de lei pentru banii pe care i-am putut schimba, ca să începem “o viață nouă”. De fapt nimeni nu știa ce ne așteaptă. Deși era foarte scump pentru banii pe care-i aveam, am optat pentru o cununie civilă individuală, care costa 30 de lei, și nu pentru una colectivă, care era mult mai ieftină – și nu mi-a părut rău. O dată te măriți, mi-am spus. Nici nu mi-a trecut prin minte că ar putea fi și de două ori, sau chiar de mai multe.

Era caniculă, la fel ca acum, dar eram tânără și nu-mi prea păsa. În ziua și la ora fixată ne-am întâlnit cu cei doi martori aleși de soțul meu: Idale Waidenfeld, poet și idișist cunoscut la Botoșani, prieten mult mai în vârstă decât noi, pe care-l cunoșteam și eu, și încă un domn al cărui nume nu l-am reținut. Din cauza căldurii, viitorul meu soț venise numai în cămașa cu mânecile scurte și l-am trimis acasă să-și corecteze ținuta.

Eu purtam cea mai bună rochie pe care o aveam, o rochiță de stofă gri, deși era foarte cald. Doream să fie și ceva festiv, mai ales că viitorul meu soț adusese și un buchet de flori. Dar puțin a lipsit și ar fi ratat ora fixată!

Până la urmă totul a mers bine și iată-mă femeie măritată cu acte în regulă. Mai trebuia numai să-mi scot buletinul de București. După cununie ne-am dus împreună cu cei doi martori la o cofetărie și am mâncat cu toții câte o înghețată. Pe drum am văzut o coadă la cartofi, o raritate pe atunci. Mai mult, coada era relativ mică. Am lăsat florile la cofetărie și ne-am dus și noi la coadă. Abia mai târziu am recuperat florile și mi-am dat seama că erau gladiole portocalii, flori frumoase ce-i drept, dar mie nu-mi plac nici până astăzi, mai ales când trebuia să merg cu tramvaiul aglomerat la ora prânzului, așa cum s-a întâmplat după cununie. Florile nu au ajuns prea tefere și chiar noi eram foarte obosiți, ca după o muncă fizică foarte grea. De fapt chiar așa și era, dar nu o conștientizam atunci. După câteva zile, după ce mi-am scos buletinul de București, m-am întors la părinți, la Botoșani. Cursurile universitare urmau să reînceapă la 1 noiembrie și eu am beneficiat din plin de vacanță.

Eram femeie măritată, obținusem buletinul de București și speram că de-acum încolo totul va merge ca pe roate. Într-adevăr, formalitățile de transfer la IMF București au fost relativ simple. Dar mi-am dat seama că nu toate s-au rezolvat cu buletinul de București, ne mai stătea înainte un drum lung și greu. În primul rând nu aveam unde locui. Problema au rezolvat-o părinții, convingându-ne să acceptăm să facem și căsătoria religioasă în schimbul unei sume destul de însemnate pentru filodorma pe care o cerea un proprietar evreu pentru a ne închiria un apartament în București. Amândoi am acceptat condiția și am făcut și căsătoria religioasă, în 2 noiembrie. Am păstrat contractul de căsătorie, ktuba, în care scrie în ebraică, negru pe alb, că sunt căsătorită.

Dar nu mai trebuia să obțin pentru aceasta buletinul de București la care râvnisem atât de mult. Ce tineri și neștiutori eram amândoi atunci!!! Acum, după exact 74 de ani, mi-au rămas numai amintirile.

Mirjam Bercovici

09-08-2021 București