Unul din primele lucruri pe care le-am făcut când m-am pensionat a fost un abonament la piscină.  Pe lângă sport, care sigur nu strică, am avut și plăcerea să cunosc tot felul de oameni, printre care și pe Hanna.  E o doamnă ceva mai în vârstă ca mine, cu interese apropiate de ale mele și când ne întâlnim, stăm la taifas cu multă plăcere. 

Într-o zi mi-a povestit că familia ei era originară din Germania și că tatăl ei a fost scriitor.  Vorbele ei mi-au stârnit curiozitatea.  Despre cărțile lui nu am găsit prea mare lucru pe internet, probabil că nu era unul din reprezentanții de seamă ai literaturii germane.  În schimb, dând o căutare despre autor, Leo Ermann, am găsit povestea salvării familiei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, precum și numeroase fotografii.  Aveam multe întrebări, așa încât ne-am așezat la o cafea, să discutăm pe îndelete.  Ea mi-a adăugat diverse amănunte care le completează pe cele publicate pe internet.  Iată deci povestea ei.

***

Tatăl ei, Leo, se trăgea dintr-o familie de evrei germani înstăriți.  La început a lucrat în afacerea familiei, apoi s-a angajat la o bancă.  În plus era ziarist și scriitor.  Mama, Toni, absolvise școala de artă și design Bauhaus din Essen, specializându-se în țesătorie artistică.  Familia avea o fetiță, Mirjam, și locuiau la Saarbrücken, chiar la granița cu Franța, deci cu toții vorbeau atât germana, cât și franceza.

Începând din 1938, familia a trecut printr-o adevărată odisee.  Imediat după Noaptea de cristal, Leo a fost arestat și internat la Dachau, dar cum avea viză pentru Shanghai, după o lună Toni a reușit să-i obțină eliberarea.  Nici atunci încă nu au înțeles că venise vremea să părăsească Germania, dar într-o zi Toni l-a întâlnit pe stradă pe ofițerul de la Gestapo cu care vorbise pentru eliberarea soțului ei.  Ofițerul a sfătuit-o să părăsească țara cât mai curând.  Și-au încărcat tot avutul într-un container (Hanna îl numea „lift”) și l-au trimis în portul Triest.  Toni a plecat cu fetița la Bruxelles, iar Leo s-a dus în Italia, sperând să ajungă de acolo în Spania neutră, dar după mai multe încercări zadarnice, s-a dus și el la Bruxelles.

În mai 1940 Germania nazistă a invadat Belgia, iar familia s-a refugiat la Paris, unde se aflau deja părinții și fratele lui Leo.  Povestește Hanna:  „Trebuiau să ia un tren de refugiați, dar mama a refuzat categoric.  Avea o presimțire.  Până la urmă au mai așteptat o zi.  Acel tren a fost bombardat.”  Nici la Paris nu au stat decât o lună – și bine au făcut, pentru că fratele lui Leo, Willi Ermann, care a rămas la Paris, a fost deportat împreună cu soția și fiica lui întâi la Drancy și de acolo la Auschwitz, de unde nu s-au mai întors.  Faptul că Willi luptase pentru Germania în Primul Război Mondial și că fusese decorat cu Crucea de Fier nu i-a slujit la nimic.

Leo și familia lui au petrecut doi ani la Lyon, în speranța că vor găsi o ocazie să treacă clandestin granița în Elveția.  Mirjam a mers la școală și între timp s-a născut a doua fiică, Suzanne.

Frontiera spre Elveția era foarte bine păzită, cu patru rânduri de sârmă ghimpată și cu patrule de ambele părți.  La sfârșitul lui 1942 Rezistența a organizat o rețea care îi ajuta pe evrei, de fapt pe oricine era amenințat de Gestapo, să treacă clandestin în Elveția.  Rețeaua era condusă de părintele Jean Rosay din comuna Douvaine (în centrul hărții), cu participarea țăranilor locali.  Trecerea se făcea înspre Geneva.  Pe hartă granița e însemnată cu gri.

Rețeaua a salvat în jur de 2000 de copii evrei; numărul exact nu se știe.  Riscul era enorm.  Uneori elvețienii nici nu-i primeau pe fugari, ci îi trimiteau înapoi.  Doar de copii se înduplecau.  De aceea soții Ermann au hotărât să-și încerce norocul fiecare separat cu câte una din fetițe.  Au făcut și câteva fotografii, pentru a dovedi că fetițele sunt ale lor. 

Procedeul era următorul: luau trenul, coborau cu o stație înainte de graniță și continuau pe jos până în satul Veigy-Foncenex, care se afla chiar la graniță.  Sătenii îi adăposteau și noaptea îi conduceau spre frontieră, încercând să evite patrulele și sârma ghimpată.  Granița însăși era un pârâu, care trebuia trecut prin vad.  Era iarnă.  La sfârșitul lui noiembrie 1942 a trecut Leo cu Mirjam, și o lună mai târziu Toni cu Suzanne.

Familia Ermann a scăpat, dar din păcate nu se poate spune aceleași lucru despre sătenii care îi ajutau pe fugari.  În 17 septembrie 1943 regiunea a ajuns sub ocupație germană.  Rețeaua a fost descoperită.  În noaptea de 10-11 februarie 1944 părintele Jean Rosay și doi săteni, Joseph Lançon și François Perillat, au fost arestați, interogați și apoi deportați la Auschwitz.  Cei doi săteni au fost trimiși la muncă forțată, unde au pierit de foame și de epuizare, iar părintele Rosay a fost deportat la Bergen-Belsen, unde a murit cu câteva zile înainte de eliberarea lagărului.  Cei trei au plătit cu viața pentru copiii pe care i-au salvat.  Toți trei au fost declarați Drepți între popoare.

Cine își închipuie că în Elveția totul se rezolva, din păcate se înșală.  Leo a fost prins de patrula elvețiană și interogat.  Îl bănuiau că răpise o fetiță străină pentru a fi admis „în mod fraudulent” în Elveția.  Mirjam, care se afla în camera vecină, a intrat și i-a spus:

– Tati, ți-am adus o pereche de șosete uscate din geantă, să nu răcești.

Abia atunci grănicerii au fost convinși că era cu adevărat fiica lui și amândoi au fost acceptați.  Au fost duși la un centru de primire, dar condițiile erau groaznice, camera era rece și umedă și Mirjam s-a îmbolnăvit.  A fost tratată la infirmeria locală și după ce și-a revenit, a fost dusă la un orfelinat, la Ascona.  Iar tatăl a fost internat într-un lagăr pentru refugiați și cu toate că era un om mărunt și firav, a trebuit să-și câștige pâinea ca tăietor de lemne.  A rămas în lagăr până la sfârșitul războiului.

Nici evadarea lui Toni cu bebelușul nu a mers ușor.  În tren, jandarmii au făcut control – numai localnicii aveau permisiunea să circule în apropierea graniței.  Ea și-a adunat tot curajul și a început să țipe că soțul ei o așteaptă, cum se poate să fie dată jos din tren cu un copil în cărucior?!  Printr-o minune jandarmii s-au îmbunat și au lăsat-o să treacă, cu toate că evident nu avea acte în regulă.  Trecând pârâul în toiul iernii, s-a îmbolnăvit grav și a petrecut câteva luni la spital.  Suzanne a fost dusă la orfelinatul unde se afla și sora ei mai mare.

După ce Toni s-a însănătoșit și Leo a fost eliberat din lagăr, familia s-a reunit în Elveția.  În 1945 li s-a născut încă o fetiță, Henriette / Hanna – prietena mea.  Au încercat să-și facă un rost în Elveția.  Leo scria la diferite ziare și astfel își întreținea familia.  Avea și un post de funcționar la ORT. (Explicații despre activitatea organizației ORT în anii de după război pot fi găsite într-un impresionant film documentar american din 1948.  https://www.youtube.com/watch?v=yoYkMPfjE8M )

Dar cetățenia elvețiană putea fi obținută numai pe bani grei – pe care ei nu-i aveau.  După întemeierea statului Israel au hotărât să se stabilească aici, mai ales că Toni mai avea o soră în Israel.  În 1949, după zece ani de rătăciri și primejdii, și-au scos containerul, care încă îi mai aștepta în portul Triest, și s-au stabilit la Ierusalim.

Nici în Israel nu le-a fost ușor.  Leo și Toni s-au despărțit și fetele nu au crescut împreună.  Niciunul din ei nu avea o meserie practică.  Toni a găsit de lucru ca terapeut ocupațional într-un centru de reabilitare.  Dar Leo a trăit de pe o zi pe alta, din munci ocazionale, iar în timpul liber a continuat să scrie – toată viața a păstrat o imensă admirație pentru cultura germană.  A publicat numeroase romane și culegeri de versuri.  Fetele și-au făcut un rost în viață, și-au întemeiat familii.  Mirjam a lucrat la o bancă.  Suzanne a fost învățătoare într-un kibuț.  Din păcate nu mai e în viață.  Iar Hanna, care pesemne a moștenit înclinațiile lingvistice și literare ale tatălui ei, a fost corector la o editură.  Iar acum, la vârsta a treia, face teatru de amatori, traduce versuri, cântă în cor, dansează…  E o persoană extraordinară!

Referinţe:

Despre Leo Ermann: http://www.ajpn.org/personne-Leo-Ermann-13357.html

Despre Willi Ermann: https://www.yadvashem.org/yv/de/exhibitions/through-the-lens/ermann.asp

Despre trecerile clandestine în Elveția:  http://veigy-foncenex.fr//layout/set/popup/La-Commune/Histoire/1939-1945

Hava Oren