Cu cîteva ore în urmă poliţia a evacuat Catedrala Notre-Dame din Paris, pentru că un bărbat s-a sinucis în faţa altarului central. S-a aflat repede că e vorba de scriitorul de extrema dreaptă Dominique Venner, 78 de ani, militant al Frontului Naţional, critic acerb al imigranţilor în Occidentul european şi, totodată, istoric cu numeroase lucrări publicate. Bărbatul şi-a tras un glonţ în gură şi a murit pe loc.

Cu cîteva ore în urmă[1] poliţia a evacuat Catedrala Notre-Dame din Paris, pentru că un bărbat s-a sinucis în faţa altarului central. S-a aflat repede că e vorba de scriitorul de extrema dreaptă Dominique Venner, 78 de ani, militant al Frontului Naţional, critic acerb al imigranţilor în Occidentul european şi, totodată, istoric cu numeroase lucrări publicate. Bărbatul şi-a tras un glonţ în gură şi a murit pe loc.

Pe blogul său, într-o însemnare de azi care îi precedă îndeaproape gestul final, Venner a deplorat valul de “islamizare” ce riscă să năpădească Franţa, precum şi legea – votată de stînga aflată la putere – ce permite căsătoria între homosexuali. În sinuciderea zgomotoasă a intelectualului francez vin să se contopească militantismul xenofob şi tradiţionalismul cu panaş. Ultimele lui fraze expuse pe internet regăsesc, prin stilul lor incendiar, ceva din patosul de odinioară al lui Albert Camus: “Il faut être soi-même jusqu’au dernier instant. C’est en décidant soi-même, en voulant vraiment son destin que l’on est vainqueur du néant. Et il n’y a pas d’échappatoire à cette exigence puisque nous n’avons que cette vie dans laquelle il nous appartient d’être entièrement nous-mêmes ou de n’être rien” (Trebuie să fii tu însuţi pînă în ultima clipă. Doar hotărînd tu însuţi, decizîndu-ţi cu adevărat propriul destin, eşti învingătorul neantului. Şi nu există cale de scăpare din faţa acestei exigenţe, fiindcă n-avem decît această viaţă, în care ne revine datoria de-a fi pe deplin noi înşine sau de-a nu fi nimic).

Deosebirea e totuşi frapantă. Prin fraze la fel de incendiare, Camus proclama odinioară nevoia de solidaritate împotriva răului provocat de dictatură şi împotriva depersonalizării individului în lumea contemporană. În schimb un extremist ca Venner cotrobăie azi prin sacul cu vorbe mari pentru a chema la luptă împotriva toleranţei individuale şi a deschiderii internaţionale. Două militantisme atît de asemănătoare, în înfăţişarea lor retorică, dar atît de ireconciliabil diferite, în platforma lor filosofică. E şi distanţa care separă o moarte absurdă, într-un accident de automobil, în floarea vîrstei, şi o sinucidere lamentabilă, în pragul senilităţii, cu ţeava pistolului înfiptă în gură, la poalele altarului principal dintr-o catedrală.