Simon Wiesenthal – merite și critici

The combination of hatred and technology is the greatest danger threatening mankind. (Combinația de ură și tehnologie este cel mai mare pericol care amenință omenirea) – Simon Wiesenthal.

Oricâte dubii și critici au fost, mai ales postume, asupra credibilității acțiunilor și scrierilor lui Wiesenthal, acestea sunt umbrite de importanța celor cincizeci de ani de activitate ca “vânător” de naziști. Curajul acestui om de a demasca crimele naziștilor pornind chiar dintr-unul din cuiburile lor, Viena, este demn de laudă și de admirație.

După război, în 1947, Wiesenthal a înființat un centru de documentație a istoriei evreiești (1) la Linz, orașul unde Hitler și-a petrecut tinerețea. Acest centru s-a închis în 1954 și toate documentele (în afara celor referitoare la Eichmann) au fost donate Institutului Yad Vashem din Ierusalim.

Institutul Wiesenthal pentru studiul Holocaustului din Viena a fost înființat în 1961.

Centrul Simon Wiesenthal de la Viena

Mai funcţionează un Centru Wiesenthal la Los Angeles şi altul la Ierusalim. Acesta din urmă este condus de Efraim Zuroff, istoric și “vânător” de naziști, fost director al centrului Wiesenthal din Los Angeles.(2)

O scurtă biografie a lui Simon Wiesenthal

Simon Wiesenthal s-a născut în 1908 la Buceaci, Galiția (pe vremea aceea Austro-Ungaria, astăzi Ucraina) și a murit în 2005 la Viena. Își doarme somnul de veci odihna în Israel, la cimitirul orașului Herzliya. A fost un supraviețuitor al Holocaustului, “vânător” de naziști și scriitor. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, profesa arhitectura la Lvov. A supraviețuit internărilor în cinci lagăre de concentrare și a fost eliberat la Mauthausen.(3)  

Activitatea lui Wiesenthal ca vânător de naziști

După război și-a dedicat viața strângerii de informații și depistării capilor naziști ascunși, pentru ca ei să fie arestați și aduși în fața justiției. A întocmit dosarul lui Franz Stangl, comandantul lagărelor de exterminare Sobibor și Treblinka. Stangl a fost capturat în Brazilia, extrădat Germaniei de Vest și condamnat la închisoare pe viață în 1970.(4) După ce evreul Bruno Kreisky a devenit cancelarul Austriei, Wiesenthal a descoperit că patru membri ai guvernului Kreisky erau foști naziști.

Wiesenthal a fost cel care a depistat trecutul de ofițer la Wehrmacht al lui Kurt Waldheim, secretar general al ONU, care a devenit mai târziu președinte al Austriei. În Israel nu s-au găsit motive întemeiate pentru a-l da în judecată pe Waldheim. Până la urmă și Wiesenthal a declarat că Waldheim nu a fost criminal de război.

După război, Wiesenthal a adunat sute de mărturii de la supraviețuitori ai Holocaustului și le-a înmânat americanilor, mai târziu Institutului Yad Vashem. De asemenea, înainte de înființarea statului Israel, a furnizat documente false unor evrei supraviețuitori, ca să poată ajunge în Palestina Mandatară, fiindcă britanicii se împotriveau imigrării evreilor. A descoperit mai mulți criminali de război, printre care pe Erich Rajakowitsch, responsabil cu deportarea a 10.000 de evrei olandezi la Auschwitz, (inclusiv a Annei Frank) (5), pe Karl Silberbauer, cel care a arestat-o pe Anne Frank, (6) pe Franz Murer, supranumit “măcelarul din Vilnius”, comandantul ghetoului din Vilna, Lituania (7) și pe Hermine Braunsteiner care a servit ca gardiană în lagărele de concentrare Majdanek și Ravensbrück.(8) Ea a fost o bestie care îi bătea pe deținuți până când îşi dădeau sufletul. S-a refugiat în Statele Unite, dar în 1973 a fost extrădată Germaniei și a fost condamnată la închisoare pe viață.

Wiesenthal a întreprins cercetări şi pentru găsirea lui Mengele, “Îngerul morții” din Auschwitz, dar nu l-a descoperit, pentru că acesta își schimba tot timpul domiciliul dintr-un loc în altul și dintr-o țară în alta. În 1985 familia lui Mengele a declarat că acesta murise în 1979. Exhumarea a dovedit că era într-adevăr scheletul lui Mengele.

În iunie 1982, un neonazist german și mai mulți austrieci au pus o bombă la intrarea casei lui Wiesenthal. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.(9)

În 1985 Wiesenthal fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar în final acesta i-a fost conferit scriitorului Elie Wiesel, de asemenea supraviețuitor al Holocaustului. (3-10). Biograful israelian Tom Segev susține că Wiesenthal a pierdut premiul din cauza imaginii negative pe care a primit-o după cazul Waldheim.(3) Contribuția lui a fost apreciată prin numeroase premii internaționale și numiri ca membru onorific în diferite societăți.

După moartea lui, președintele Consiliului European, Terry Davis, a declarat că fără eforturile continue ale lui Simon Wiesenthal de a-i găsi pe criminalii naziști și a-i aduce în fața justiției și fără lupta lui împotriva antisemitismului, Europa nu ar fi reușit să-și vindece rănile după război. El a fost tipul soldatului care servește justiția, fără de care nu ne putem bucura de libertate, stabilitate și pace.(11)

Viața lui a inspirat numeroase articole, cărți și filme, atât documentare, cât și artistice. Wiesenthal se împotrivea învinuirii colective și era adeptul judecării criminalilor de război și nu al executării lor fără proces.

Totuși, au existat și numeroase critici la adresa activității și a publicațiilor lui Wiesenthal.

Critici, contradicții autobiografice și conflicte

Mai mulți jurnaliști și scriitori îl consideră pe Simon Wiesenthal un personaj controversat – și nu neapărat din antisemitism, ci din motive obiective. De exemplu israelianul Tom Segev și britanicul Guy Walters scot în evidență faptul că unele date din memoriile lui Wiesenthal sunt inexacte, mai precis inventate de autor. (12,13,14) Printre alte fantezii, autorul scrie că a fost internat în 11 lagăre de concentrare, când de fapt au fost fuseseră doar cinci.

Deși el a procurat unele documente indicând adresa lui Eichmann din Buenos Aires, cel mai mare efort pentru descoperirea acestuia Eichmann l-a depus procurorul evreu german Fritz Bauer.(15) Wiesenthal s-a grăbit să culeagă laurii cazului, publicând cartea Ich jagte Eichmann: Tatsachenbericht (L-am vânat pe Eichmann – un raport factual). După capturarea lui Stangl, Wiesenthal a publicat cartea The Murderers Among Us (Criminalii printre noi). El i-a informat pe editorii cărții că depistase peste 800 naziști, dar mai târziu s-a dovedit că acest număr a fost mult exagerat. Segev a ajuns la concluzia că Wiesenthal mințea, pe de o parte fiindcă avea o fire de povestitor, dar mai ales ca urmare a sentimentului de vinovăție încercat de mulți dintre supraviețuitorii Holocaustului.

Laureatul Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, originar din Sighetul Marmației, era de părere Wiesenthal ar fi diminuat importanța Holocaustului în comparaţie cu alte genocide, deşi premeditarea și executarea sistematică, coordonată și controlată a “soluției finale” i-ar fi conferit acestuia un caracter singular. (10, 16) .

Faptul că Wiesenthal îl apăra pe Waldheim l-a pus în conflict cu Organizația Evreiască Mondială.  

În lumina acestor merite, dar și critici, Ben Barkow (scriitor și director la The Wiener Holocaust Library între anii 1998-2019) susține pe bună dreptate că chiar dacă acceptăm defectele lui Wiesenthal (faptul că era lăudăros şi chiar mincinos) acest fapt nu poate şi nu trebuie să ne determine să ignorăm contribuțiile sale importante.(17)

În ochii mei, cea mai importantă contribuție al lui Wiesenthal a fost menținerea continuă a ideii că criminalii de război trebuie judecați, într-o lume care era încă infestată de naziști (Germania, Austria, America de Sud), sau nu vedea în acest lucru un obiectiv important (SUA și Europa de Vest, care erau deja angajate în “războiul rece” împotriva Uniunii Sovietice).

Bibliografie

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_Historical_Documentation_Centre

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Efraim_Zuroff

3. https://en.wikipedia.org/wiki/Simon_Wiesenthal

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Stangl

5. https://www.tracesofwar.com/articles/4976/Rajakowitsch-Erich.htm

6. https://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Silberbauer

7. https://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Murer

8. https://en.wikipedia.org/wiki/Hermine_Braunsteiner

9. https://www.jewishvirtuallibrary.org/simon-wiesenthal

10. Simon Wiesenthal | Biography & Facts | Britannica

11. https://rm.coe.int/1680720ff2

12. https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/tom-segev/simon-wiesenthal-life-legends/

13. https://www.dailymail.co.uk/news/article-1310725/Why-I-believe-king-Nazi-hunters-Simon-Wiesenthal-fraud.html

14. https://www.spiegel.de/international/germany/a-critical-look-at-simon-wiesenthal-examining-the-legacy-of-the-nazi-hunter-a-716216.html

15. https://en.wikipedia.org/wiki/Fritz_Bauer

16. https://www.israelhayom.com/2020/12/09/why-the-holocaust-is-unique-to-the-jewish-people/

17. https://www.thejc.com/news/world/it-is-right-to-expose-wiesenthal-1.10940

Tiberiu Ezri

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

19 Comments

  • Marica Lewin commented on May 22, 2023 Reply

    O mare personalitate Simon Wisenthal şi merita pe deplin Premiul Nobel pentru pace alături de Eli Wiesel.
    Ce conteaza câteva exagerări, după ce Wiesental ṣi-a consacrat intreaga viață prinderii, judecarii naziştilor si educării intregii lumi pentru a preveni repetarea Răului absolut.
    In cartea ODESSA FILE, scrisă de Frederic Forsith prin anii 60, Simon Wiesental
    apare ca director al celui mai bine documentat Centru antinazist, ca un îndrumător intelept in depistarea călăului din Riga, Rochhman. Dar Monstrul din Riga a scăpat nepedepsit, a dus o viață ımbelşugată in America de Sud.
    Va mulțumesc, d-le doctor Ezri, pentru ca vă implicați in asemenea teme dureroase şi triste, dar foarte importante pentru noi. Ele ne dau puterea să continuăm “Drumul” din povestirea hasidică plina de miez a D-nei Eva Gross.

    • Tiberiu Ezri commented on May 23, 2023 Reply

      Va multumesc!

  • Marina Zaharopol commented on May 20, 2023 Reply

    Impresia mea este ca, punand lucrurile in balanta, exagerarile lui Wiesenthal palesc in fata atitudinii lui ferme/exemplare de a judeca criminalii de razboi in mod individual si a nu-i invinui colectiv.
    “Minciunile” lui se pot datora nu atat orgoliului, cat instinctului de a amplifica volumul contributiilor lui la capturarea nazistilor pentru a atrage atentia publicului la importanta capturarii nazistilor si pentru a fi sprijinit in activitatea sa.
    Un articol clar, interesant si bine documentat!

    • Tiberiu Ezri commented on May 20, 2023 Reply

      De acord!

  • Veronica Rozenberg commented on May 19, 2023 Reply

    Si pentru mine, criticile la adresa lui Simon Wisenthal au fost noutati.
    As fi fost interesata sa stiu de unde a avut Wiesenthal fonduri pentru a infiinta ceea ce a infiintat si a se ocupa toata viata sa post-belica de “vanatoarea” de fosti criminali de razboi. A mai avut si vreo alta ocupatie?

    Ca intotdeauna interesul tau pentru documentare este remarcabil.

    • Tiberiu Ezri commented on May 20, 2023 Reply

      Două întrebări foarte relevante.
      Nu este foarte clar cine a subvenționat eforturile lui Wiesenthal, dar din ce am găsit, în primii ani după război, el a fost ajutat de JOINT Distribution Committee, o organizație umanitară globală de ajutorare a evreilor și după anii 1960, de către serviciul secret israelian, Mossad. Probabil că și filmele produse despre el și cărțile scrise de el i-au furnizat un oarecare sprijin financiar.
      Se pare că după război Wiesenthal nu a mai funcționat ca arhitect, meseria pe care o învățase înainte de război.
      În orice caz, el și-a trăit toată viața în modestie.

  • Anca Laslo commented on May 19, 2023 Reply

    Așa cum suntem deja obișnuiți, ai scris un articol excelent documentat și foarte interesant!

    • Tiberiu ezri commented on May 19, 2023 Reply

      Multumesc!

  • Andrea Ghiţă commented on May 18, 2023 Reply

    Cu decenii în urmă am citit “Asasinii printre noi”, fiind prima carte care mi-a deschis ochii asupra importanţei prinderii criminalilor nazişti şi aducerea lor în faţa instanţei. Ţin minte că Wiesenthal era frustrat de faptul că lumea nu era foarte receptivă la munca lui şi avea nevoie, la un moment dat, de prinderea unui vinovat care avea impact la public. Acesta a fost militarul care a arestat familia Annei Frank.

    • Tiberiu Ezri commented on May 18, 2023 Reply

      Exact!

      • Tiberiu Ezri commented on May 20, 2023 Reply

        Așa cum scrie doamna Andrea Ghiță, în 1963 Wiesenthal l-a identificat pe Karl Silberbauer, un polițist austriac, care servea în Amsterdam, cel care în 1944 a participat la arestarea familiei Annei Frank.

  • gabriel gurman commented on May 18, 2023 Reply

    Ce bine ai făcut, Tibi, că ai adus acest subiect in discuție, când mai există unii chiar aici in Israel, care consideră că subiectul Holocaustului e depăsit din punct de vedere istoric.
    Felicitari
    GbM

    • Tiberiu Ezri commented on May 18, 2023 Reply

      Multumesc Gabi!

    • Marica Lewin commented on May 22, 2023 Reply

      Subiectul Holocaustului este mereu actual, si probabil va rămâne inscris pentru totdeauna in istoria poporului evreu, ca Pesah, 9 be Av.

  • Tiberiu Ezri commented on May 18, 2023 Reply

    Va multumesc domnule doctor.

  • Eva Grosz commented on May 18, 2023 Reply

    Eu nici nu am știut că Wiesenthal a fost criticat.
    Pentru mine , care aparțin de generația holocaustului ,rămâne UN ADEVĂRAT SIMBOL al renașterii unui om din statutul de NIMIC într-un LIPTĂTOR împotriva naziștilor ,care au dispărut în diferite continente, sau chiar au putut trăi mai departe în Europa.
    Acești oameni dau sens istoriei ! Felicitări Tibi.

    • Tiberiu Ezri commented on May 18, 2023 Reply

      De acord Evi!

  • Tiberiu ezri commented on May 18, 2023 Reply

    Multumesc, domnule doctor.

  • VASS JOHANAN commented on May 18, 2023 Reply

    CU TOATE CA E O PERSONALITE CONTROVERSATA S.WIESENTHAL RAMINE IN ISTORIE CA UN PIONIER AL VINATORILOR DE NAZISTI, DUPA RAZBOI. UN ARTICOL VALOROS PENTU MINE SI CEILALTI DIN GENERATIA A DOUA A HOLOCAUSTULUI. FELICITARI SI MULTUMIRI AUTORULUI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *