Sunt convins că titlul de mai sus va provoca discuții și controverse, pentru că el se referă la renașterea unui bloc politic internațional care în teorie seamănă cu cel decedat în urmă cu mai puțin de 35 ani. Și cu toate acestea, titlul are o explicație plauzibilă și în cele ce urmează voi încerca să-l justific.

În mod cu totul natural, numărul celor care au trăit acele vremuri, sau al celor care își mai aduc aminte că ele au existat, se reduce pe zi ce trece. Mă refer la ”epoca de aur” a comunismului mondial ”atotbiruitor”, o imensă închisoare a popoarelor, un avorton al ideii de egalitate și libertate personală, un monstru cu multe capete, dar cu o singură așa-zisă ideologie a cărei falsitate nu e depășită decât de îndoctrinarea oferită de extremismul musulman din zilele noaste.

După părerea mea, blocul comunist condus de Uniunea Sovietică a fost o coaliție de guverne și partide, monstruoasă ca intenții și periculoasă pentru bunăstarea și stabilitatea mondială. Nu intru în amănunte. Cei care au trăit acea epocă nu au nevoie de explicații, iar celor binecuvântați de soartă pentru că s-au născut sau s-au maturizat ”după” ar fi păcat să le stric buna dispoziție.

Dar aflând în ultimul an sau doi de ceea ce se întâmplă în lume, sub ochii noștri și cu înțelegerea tacită a lumii libere, am ajuns la concluzia că, de fapt, asistăm la o revenire a blocului internațional totalitar, într-un fel o reluare a unei coaliții ale cărei interese nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ce au condus lumea comunistă în a doua jumătate a secolului trecut.

Patru țări, diferite una de alta ca microbul de virus, dar având un numitor comun, și anume totalitarismul, și-au unit interesele și posibilitățile politico-militare în scopul creării unui organism internațional, neoficial, care să influențeze în mod serios și vădit realitatea internațională: Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord.

Pe lângă un sistem politic totalitar pe care-l credeam demult îngropat în istorie, cele patru țări componente ale coaliției din zilele noastre au un punct comun imposibil de ignorat: arma atomică. Ea se află de ani de zile în arsenalul militar a trei dintre ele, iar Iranul (grație neghiobiei politicii americane) e mult mai aproape de momentul posesiunii primei bombe nucleare decât ne închipuim.

Nu, cele patru puteri (le numesc așa pentru că ”bomba” le conferă puterea) nu reprezintă o forță economică relevantă. Chiar China, cu populația imensă și cu industria care își vinde produsele în toată lumea, nu se poate compara cu capacitatea economică a Comunității Europene sau a Statelor Unite. Dar ele reprezintă un pericol mondial pentru că pe plan internațional ele încurajează curentele și mișcările care au drept scop instaurarea unor sisteme politice de tip totalitar, similare (dacă nu identice) celor din propriile lor țări.

Mi se va spune că situația politică a Rusiei nu răspunde la definiția de țară totalitară, alegerile sunt libere și există vreo opt partide politice legale. Dar cine cunoaște realitatea din ultimii ani știe că în Rusia de azi nimic nu mișcă fără aprobarea noului Țar, Vladimir Putin, care, la ultimele alegeri, în 2018 a primit 80% din voturi (într-adevăr, o schimbare ”radicală” față de Ceaușescu – el se bucura de 97.5% din voturi!)

Greu de găsit elemente comune între cele patru țări, dar intențiile pe plan mondial sunt clare. Iar pentru a le transforma în realitate, fiecare din ele folosește și / sau încurajează forța, conflagrația, iar procesul de cooperare între cele patru țări e în continuă dezvoltare.

Oare e nevoie de a aduce exemple?

Dacă da, Ucraina e subiectul cel mai propice pentru a demonstra cele ce se întâmplă sub ochii noștri.

În ultimul an Iranul și Coreea de Nord au devenit principalul sprijin al invaziei rusești în Ucraina. Iranul vinde Rusiei avioane fără pilot (drone), iar Coreea de Nord exportă în Rusia muniții pentru artilerie. Anul trecut această afacere a inclus un milion de obuze.

Finlanda și Estonia au investigat distrugerea conductei de gaz Balticconnector (o ”acțiune” de interes rusesc) în octombrie anul trecut și au prezentat dovezi care implică un vas chinez responsabil de acest act.

Recent, Putin a fost invitat în Coreea de Nord și presa de la Pyonyang l-a numit cel mai apropiat prieten al poporului nord-coreean. Rusia sprijină programul nord-coreean de dezvoltare a sateliților militari și se pare că sancțiunile inițiate de Statele Unite ajută „ca o frecție cu alcool la un picior de lemn” (expresie de pe vremea mea!)

China, la rândul ei, sprijină programul de militarizare a Iranului, oferind suport tehnic pentru industria de rachete și construcția de vase de război. Exportul chinez de arme spre Iran a atins o valoare de 170 milioane dolari anual.

În ultimii ani, China și Rusia au pus la punct un sistem de cooperare militară care include exerciții de patrulare maritimă în apropierea peninsulei Alaska (aparținând Statelor Unite), după care ministrul de război chinez a declarat că manevrele comune reflectă îmbunătățirea relațiilor strategice între cele două țări.

Ambele țări sunt membre ale organizațiilor internaționale BRICCS (care include Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egiptul, Etiopia Iranul si Emiratele Arabe.) și SCO (Shanghai Cooperation Organization) care includ doar țări care nu aparțin lumii libere, adică nu din Europa și nu Statele Unite. De ce? Pentru că Rusia și China văd în cooperarea dintre Statele Unite și Europa o amenințare a stabilității lor politice (la fel ca pe vremuri). Și, bineînțeles, această cooperare între cele patru state cu sistem totalitar se răsfrânge din plin asupra situației din Orientul Apropiat.

Recentul atac al Hamas-ului asupra sudului Israelului, urmat de represiunea militară a statului evreu în Gaza au oferit celor patru puteri o ocazie unică de a prezenta un front comun anti-israelian, în care Iranul nu numai sprijină acțiunile teroriste islamice, ci este și inițiator al acestora.

Hamas, Hezbollah, milițiile irakiene și rebelii yemeniți nu ar putea prezenta niciun pericol pentru lumea liberă, și în primul rând pentru Israel, fără încurajarea și ajutorul permanent al Iranului.

Iar pe plan diplomatic, cele patru țări fac corp comun, acuzând Israelul de agresiune și permițând / organizând peste tot demonstrații anti-israeliene sub lozinca ”De la râu și până la mare”, a cărei traducere liberă este dispariția statului evreu.

Într-un recent text în limba engleză distribuit pe email, unui grup de discuşii, spuneam că Iranul reprezintă un pericol pentru întreaga lume liberă.

Dar oricine poate observa, ”cu ochiul liber” noua conjunctură politică în care își dau mâna patru state care au capacitatea, fiecare în parte dar mai ales toate împreună, de a pune în pericol stabilitatea lumii libere.

În urmă cu zeci de ani, impresionat pozitiv de căderea sistemului comunist în întreaga Europă, Yoshio Fukuyama a prevăzut o nouă eră în realitatea mondială, pe care a numit-o ”sfârșitul istoriei”, în sensul că procesul evoluționar la care asistăm va avea ca efect final răspândirea democrației liberale ca formă finală de guvernământ a întregii lumi. Din păcate, o multitudine de evenimente care au avut loc în lume în ultimele decenii au infirmat definitiv această teorie.

Personal, sunt convins că nici în cele mai negre coșmaruri Fukuyama nu și-a închipuit că nu va trece mult timp și o nouă combinație totalitară, poate chiar mai periculoasă ca precedenta, va lua ființă cu asentimentul tacit, pasiv al acelor puteri a căror sarcină, sau chiar obligație, era să oprească cursul periculos, anihilându-l definitiv înainte de a deveni un pericol pentru toți.

Și așa cum scriam în acel text în engleză, Israelul e primul care plătește prețul pentru miopia politică a lumii libere, dar se pare că nu e ultimul.

Dar dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ucraina în ultimii doi ani, Israelul este doar a doua victimă a monstruoasei coaliții.

Gabriel Ben Meron