N-am nicio explicație pentru faptul că în toți anii aceștia, de când mă știu, nu am suferit de insomnie, deși sunt sigur că, privind obiectiv viața mea, au existat de-ajuns de multe momente critice care să-mi afecteze calitatea somnului și / sau numărul de ore petrecute în neștire.

Îmi închipui că această declarație va produce în sufletul unora o serioasă doză de invidie, dar n-am ce face, mi-e greu să mă solidarizez de facto cu cei care uneori, sau chiar deseori, ajung să termine număratul oilor înainte ca Moș Ene să li se așeze pe la gene…

Într-o seară, acum foarte mulți ani, spre miezul nopții, am decis să fac totul pentru a rămâne treaz în următoarele ore, ca să studiez pentru un examen, dar m-am trezit dintr-un somn profund, pe la 2 noaptea, cu capul pe manuale…

La un moment dat mă gândeam că aceasta se datorează meseriei mele și nenumăratelor gărzi de noapte, în timpul cărora, dacă nu puteai adormi imediat când aveai puțin timp liber, erai pierdut, nu știai când va suna din nou telefonul… Îți făceai treaba pentru care erai trezit, te întorceai în camera de gardă, stingeai țigara (obicei rău, periculos, de care m-am despărțit, slavă Domnului, de peste patruzeci de ani), te culcai, stingeai lumina și sperai să adormi cât mai repede.

Dar, de fapt, explicația legată de meserie e incorectă, pentru că, așa cum se știe, eu nu m-am născut medic și nici până la prima mea gardă nu-mi aduc aminte de vreo noapte de insomnie!

Deunăzi mă întrebam (nu, nu în timpul nopții, pentru că noaptea eu nu-mi pun întrebări, ci dorm!) cu ce i-aș putea ajuta pe cei în suferință și m-am gândit să ”pun pe hârtie” câte ceva din cele știute astăzi despre acest fenomen foarte neplăcut și foarte greu de biruit. Nu e exclus ca, ocupându-mă de acest subiect, să ating o coardă sensibilă în gândirea unora, și dacă așa stau lucrurile, îmi cer scuze.

Deci, s-o luăm de la început.

Un amănunt important pentru cei în cauză: nu sunteți singuri! Cam 10% din indivizii adulți răspund criteriilor de sindrom insomniac; alți 15-20% au raportat de-a lungul vieții simptome de insomnie ocazională, dar prelungită. Insomnia apare mai ales la femei, mai ales la vârstă mijlocie, adică în premenopauză și menopauză.

Ca să fii declarat insomniac trebuie să îndeplinești trei criterii: să nu poți adormi cel puțin trei nopți pe săptămână, timp de cel puțin trei luni în șir, iar insomnia să nu fie produsă de un alt factor, cum ar fi depresie, durere cronică etc.

Primul episod de insomnie poate fi provocat de o situație stresantă, de schimbarea orelor de lucru sau a fusului orar, dar odată dispărută cauza, în mod normal dispare și greutatea de a adormi. Doar continuarea situației se încadrează în sindromul de insomnie.

Și dacă vă închipuiți că insomnia înseamnă numai greutatea de a adormi, vă înșelați. În acest sindrom sunt incluse și alte simptome, printre care: calitatea nesatisfăcătoare a somnului, apneea de somn (adică oprirea respirației pentru câteva momente), precum și așa-numitul restless legs syndrome, caracterizat printr-o dorință irezistibilă de a-ți modifica poziția membrelor inferioare în repaos, fenomen care apare de obicei seara târziu sau în cursul nopții.

Adesea insomnia cronică apare pe un fond care o favorizează, de exemplu consumul exagerat (și cronic) de cafea, de alcool, sau activitatea fizică exagerată în timpul zilei, pentru că oboseala exagerată împiedică odihna binefăcătoare oferită de somnul natural.

Ca în orice situație patologică, organismul încearcă să rezolve problema prin fenomene compensatorii, de exemplu dificultatea de trezire dimineața, sau episoade de ”ațipeală” în cursul zilei.

Se pare că mulți dintre cei care suferă de insomnie cronică au găsit modul de a continua să trăiască cu acest bai, dar à la longue, sindromul poate duce la depresie majoră, hipertensiune arterială, Alzheimer, nemaivorbind de grave dificultăți în îndeplinirea sarcinilor zilnice.

Am observat indivizi foarte obezi (așa numita morbid obesity) care adormeau în plină zi, în timpul unei discuții sau în primul moment de liniște în jur. Acesta este ”sindromul Pickwick”, după cunoscutul erou al lui Dickens. Se pare, însă, că somnolența din timpul zilei se datorează de obicei sindromului de insomnie cronică și mai rar obezității extreme.

Căutând în literatură, am fost surprins că și pentru insomnie s-a stabilit un index de gravitate, adică un sistem care transformă diversele forme de insomnie în… puncte. Iată, pe scurt, cum funcționează această metodă.

Caracteristicile insomniei sunt cuantificate după șapte criterii, unde fiecare primește un scor de la 1 la 4:

*dificultatea de a adormi,

*dificultatea de a continua somnul,

*dificultatea de trezire dimineața,

*gradul de (dis)satisfacție privind somnul de noapte,

*măsura afectării calității vieții individului în cauză,

*măsura în care insomnia ta deranjează pe alții,

*gradul de îngrijorare pe care ți-l produce această situație,

*gradul afectării activității de zi cu zi.

Bineînțeles, scorul maxim este 28; scoruri intermediare definesc gravitatea sindromului (nesemnificativ, la limită, moderat și sever). Acest scor e folosit și pentru evaluarea succesului tratamentului.

Adică cum, există un tratament al insomniei?! Bineînțeles!

Dar dacă aș aprofunda subiectul terapiei medicamentoase, n-aș face decât să mă încurc în noianul de preparate care pot fi folosite pentru inducerea somnului de noapte și continuarea lui câteva ore bune. Printre ele se numără preparate din grupa benzodiazepinelor și a antidepresantelor, ca să amintesc doar două. Fiecare are avantaje și dezavantaje, mai ales pericolul abuzului și dependenței. După umila mea părere, ele au un loc limitat în tratament, și anume în prima fază și mai ales la indivizii la care sindromul de insomnie cronică are un caracter îngrijorător.

Din fericire, există o multitudine de tratamente alternative, care dau rezultate la fel de bune și pe termen lung.

În primul rând există un număr de măsuri care pot rezolva, cel puțin parțial, problema.

De exemplu, evitarea statului prelungit în pat. Patul se folosește eminamente pentru dormit, nu pentru odihnă, nici pentru citit și nici măcar pentru a urmări o emisiune de televiziune. (Literatura menționează și alte funcții binecuvântate ale patului…) Dacă nu poți adormi, scoală-te, fă mișcare până obosești (nu exagerat!) și doar atunci reintră în pat.  Culcă-te numai când ți-e somn. În plus, se preconizează o scurtă perioadă de relaxare musculară înainte de ora de somn, o metodă care se poate învăța cu ușurință. Se recomandă și o atenție deosebită la condițiile înconjurătoare, pentru că lumina, zgomotul și temperatura din cameră pot împiedica apariția somnului mult dorit.

În sfârșit, există și tratamente efectuate de specialiști, psihologi cu experiență în domeniu. Metoda care pare a fi confirmată de multiple studii clinice este terapia comportamentului cognitiv (Cognitive Behavior Therapy-CBT). Ea are cinci faze, cea mai importantă fiind a treia, în care terapeutul și pacientul pun la punct o strategie individualizată, bazată pe personalitatea și pe dificultățile pe care pacientul le întâmpină în viața de zi cu zi. Pacientul învață să dea deoparte gânduri negative și este supus unei serii de măsuri psihoterapeutice care pot rezolva problemele care împiedică apariția somnului normal.

Aceste exerciții vor fi folosite chiar și după ce somnul normal a (re)devenit o rutină, până în momentul – stabilit de comun acord între terapeut și pacient – în care sindromul de insomnie a dispărut, fiind înlocuit de un somn de noapte cât se poate de aproape de cel considerat normal, ca profunzime și durată.

Scopul este de a recrea un ciclu circadian mai mult sau mai puțin normal, evitând pe cât se poate elementele de ordin psihologic care influențează negativ calitatea și durata somnului.

După cum se știe omul nu e o mașină, medicina nu e matematică și, cum spunea cineva mult mai înțelept decât semnatarul acestor rânduri, omul își planifică cu succes viața până când survin evenimente neașteptate, adică l’homme propose, Dieu dispose. Astfel, în cazul insomniei cronice, succesul tratamentului nu e nici pe departe asigurat. Dar spre deosebire de multe alte tratamente, în care rolul pacientului oricât ar fi de clar e totuși secundar, aici personalitatea acestuia și dorința de a reuși sunt cel puțin la fel de importante ca însuși tratamentul.

Se știe că există persoane care nu dorm ani în șir sau care dorm foarte puțin, doar 2-3 ore pe noapte. Cum rezistă acești indivizi? Se pare că unii reușesc să se adapteze. Chiar fără a fi obezi, ei adorm instantaneu în plină zi, exploatând puținele minute de liniște pe care le găsesc. Ei sunt cei care suferă de insomnie cronică, dar care, cu curaj și perseverență, au găsit un modus vivendi care le permite să ducă o viață foarte apropiată de cea considerată normală.  Și apoi, cum se definește noțiunea de existență normală?…

Iar la urmă, un sfat personal. Dacă suferiți de insomnie cronică, dacă ați încercat orice remediu care vi s-a propus și dacă ați eșuat de fiecare dată, încercați seara, în pat, înainte de a stinge lumina, să recitiți textul acesta. Nu e exclus ca el să vă inducă somnul mult dorit, un somn profund și fără vise. Încercați… Nu promit rezultate pozitive, dar… încercarea moarte n-are!

Gabriel Ben Meron