Era 23 August, prin anii optzeci. Dis-de-dimineață, înainte de defilare, Alexandru, directorul Trustului de Transporturi Județene dintr-un oraș din Transilvania, a trecut pe la autobază, ca să se asigure că toate materialele pentru demonstrație sunt pregătite.

A intrat în biroul lui și și-a pregătit o cafea; mai era suficient timp până când coloana angajaților urma să iasă pe poarta întreprinderii. S-a așezat comod la masă, bucurându-se de gustul și aroma cafelei și gândindu-se la concediul mult așteptat. Când prietenul lui, Adrian, economistul, a intrat în birou, i-a văzut fața înmărmurită și nu a înțeles de ce acesta se uita uimit la peretele din spate.

– Alex, ai văzut portretul lui Ceaușescu de pe peretele din spatele tău?

– Ce e de văzut în mod special? – s-a mirat Alex.

– Întoarce-te și o să ai o surpriză, – i-a spus Adrian.

Alex s-a întors și-a rămas cu gura căscată. Ceaușescu avea barbă și mustață, iar în loc de ochi erau două găuri.

– Cine a făcut măgăria asta? – s-a auzit țipând.

– Liniște, nu striga, i-a spus prietenul lui, închizând ușa. Oricine ar fi autorul, tot n-o să aflăm și e mai bine așa.

– Ce e de făcut? – a întrebat Alex.

– În primul rând, scoatem poza din cadru și o înlocuim cu altă poză a “tovarășului”, a spus liniștit Adrian.

– Și ce ne facem dacă a mai văzut cineva portretul mâzgălit? – a întrebat Alex.

– Cine să-l mai vadă? Doar spui că ieri, când ai ieșit din birou, totul era normal.

– Maria, femeia de serviciu, a făcut curățenie înainte de venirea mea, a răspuns Alex, dar sper că n-a observat nimic, pe ea n-o interesează decât tablourile cu sfinți.

– Cine e șeful magaziei? – l-a întrebat Adrian care încă nu-și revenise din șoc.

–Feri bácsi, a răspuns Alex, în el putem avea încredere.

Când a văzut “capodopera”, Feri bácsi s-a frecat la ochi, dar și-a revenit repede și peste câteva minute s-a întors cu un alt portret al secretarului general.

– Feri, i-a spus Alex, dumneata n-ai observat că în poza originală Ceaușescu era fără șapcă?

– Ba da, dar deocamdată asta e singura disponibilă, a răspuns Feri bácsi.

Au pus pe perete portretul nou, dar Alex nu era mulțumit.

– Oricine care îmi cunoaște biroul o să observe imediat că s-a schimbat poza “tovarășului”.

– Nimeni nu va băga de seamă, poate numai Dumitru, securistul, a spus Adrian. Să sperăm că Feri bácsi va găsi cât mai repede un portret asemănător cu cel “modificat”.

– N-ar fi mai bine să-i povestim și secretarului de partid pățania? – a întrebat Adrian.

– Doamne ferește, a îngăimat Alex, am da de bucluc!

Apoi a a îndoit poza mâzgălită, a încuiat-o în sertarul biroului și au plecat împreună la defilare.

După-masă a avut musafiri invitați la barbecue, dar a fost total absent, se gândea numai la pățania cu portretul. Seara i-a povestit întreaga tărășenie Danei, soția lui, și aceasta s-a speriat rău de tot.

– Situația e gravă, i-a spus Dana, și unde mai pui că ești și evreu!

Zilele următoare au fost liniștite; în afară de Adrian și Feri bácsi nimeni nu știa povestea cu portretul. În câteva zile Feri bácsi a găsit un portret identic cu cel original. Alex a împăturit poza cu barba și a ascuns-o în seiful din birou.

Cu doi ani mai târziu, Alex și familia și-au depus actele de emigrare în Israel. În scurt timp au primit aprobarea și au plecat din România. Funcția lui a fost preluată de secretarul de partid al întreprinderii. Alex a uitat complet de pățania cu portretul.

În primii ani după revoluție, Adrian a venit în vizită în Israel și i-a adus cadou lui Alex două cărți în limba română. Într-una din ele, printre pagini era o poză îndoită. Alex a desfăcut poza și-a rămas tablou: era cea cu Ceaușescu cu barbă și mustăți, pe care o uitase în seiful din birou.

– De unde o ai? – a îngăimat Alex uimit.

– De la Emil, secretarul de partid, a răspuns Adrian. Când găsit-o, m-a chemat de urgență în biroul lui și mi-a dat-o, spunând: ”Fă ce vrei cu prostia asta, Alex e prietenul tău, eu nu am văzut nimic.” Am ascuns-o în mașină, în trusa de prim ajutor, a continuat Adrian. N-am îndrăznit s-o rup, ca să nu las urme, și apoi, la fel ca tine, am uitat de ea. Am găsit-o săptămâna trecută. Când am pus roata de rezervă, m-am rănit la mână și căutam un pansament. M-am gândit să ți-o înapoiez, a spus Adrian râzând.

– Și eu ce sărăcie să fac cu ea??? – a întrebat Alex nedumerit.

– S-o folosești ca semn de carte, i-a răspuns Adrian.

Povestirea, bazată pe fapte reale, mi-a fost relatată de prietenul meu Alex.

Andrei Schwartz

23/08/2024