Întâlnire memorabilă în Pokhara, Nepal

Am lăsat la urmă relatarea unui eveniment ieșit din comun care ne-a marcat pe toți cei din grupul de simpatizanți ai filosofiei budiste, aflați în această călătorie de cunoaștere și deschidere spre această cultură spirituală aparte care în ultimul timp trezește din ce în ce mai mult interes și curiozitate și în lumea occidentală.
Organizatorul devotat și talentat Oriel Ben Zvi (https://www.myindia.co.il/) a reușit să convingă prin relații locale un reprezentat de rang superior, un practicant tibetan (un rinpoche, care în tibetană înseamnă „calitate valoroasă”) să vină în Pokhara și să ne acorde un fel de colocviu urmat de întrebări și răspunsuri. Cu toții am așteptat cu emoție această întâlnire căreia, în contextul tragediei pe care o trăim noi israelienii, îi acordam așteptări foarte mari, de parcă înțelepciunea și profunzimea pe care le speram ar fi rezolvat nedumeririle, conflictele și spaimele noastre individuale.
Am fost rugați să respectăm tradiția și să-l așteptăm într-un fel ritualic, potrivit rangului, dar mai ales purității și sfințeniei despre care se spune că le transmite. Ne-am așezat pe două rânduri, fiecare cu câte un voal alb peste brațele întinse, în semn de omagiu. Primirea lui a fost deosebit de solemnă, potrivită rangului.
Cu toții așteptam binecuvântarea acestui budist tibetan a cărui viață a fost și este în întregime dăruită propriei evoluții spirituale și, o dată cu ea, ajutorării oamenilor și îndrumării lor spre compasiune, bunătate, iubire, toleranță și răbdare.
Noi, israelienii, crescuți altfel, în altă tradiție, dar educați de asemenea în lumina unor valori umane de necontestat, așteptam inspirație și oarecum puterea de a ne regăsi încrederea în propriul bine individual și colectiv, fără ură și deznădejde.
Ne-a vorbit despre practica zilnică, exercițiile, meditațiile și întâlnirile cu oamenii care au nevoie de ajutor și vor să învețe. Ne-a vorbit despre cauzele și efectele care guvernează lumea, despre faptul că oamenii sunt egali din punct de vedere spiritual, diferențele fiind cauzate numai de ignoranță, de lipsa de educație, de întâietatea ego-ului nu numai la nivel individual, ci și la nivel colectiv, de comunitate, de națiune, de rasă. Ne-a povestit despre un călugăr budist care a fost torturat timp de douăzeci de ani în închisorile chinezești și întrebat fiind care au fost clipele cel mai greu de suportat, a răspuns că pentru el momentele cele mai grele au fost acelea în care simțea că își pierde compasiunea pentru chinezii obligați să se comporte atât de violent și sălbatic. Povestea lui ne-a lăsat fără glas.
Ce greu de înțeles pentru noi, nu-i așa?


Au urmat întrebările noastre. Despre frică, traume, supărare, pierderea credinței în bine. În general răspunsurile erau o îndrumare către lipsa perspectivei temporale și spațiale (prin exerciții și disciplină) și de efectul negativ al sentimentelor nocive. Ura nu poate aduce decât tensiune, frică, deznădejde. Orice schimbare pozitivă necesită însă străduință conștientă și consecventă de lungă durată.
Eu am întrebat cum aș putea să fiu plină de compasiune și în același timp să ating lumina, liniștea și împăcarea sufletească. Răspunsul pe care l-am primit m-a dezamăgit total. Am avut sentimentul că el nu a înțeles la ce m-am referit. Mi-a răspuns că desigur mi-e frică de durere și sentimentul meu pornește din ego. I-am răspuns că, dimpotrivă, mie nu mi-e frică de durere, uneori chiar simt o nuanță de masochism în reacțiile mele și din vreme ce îmi pasă atât de mult de cei din jur, durerea lor este și durerea mea. Unde este ego-ul în această situație? Am plecat de la această întâlnire cu un puternic sentiment de frustrare.
Abia acasă, după o lună, am început să aprofundez spusele acestui rinpoche și să-l înțeleg. Mi-am dat seama câtă dreptate are. Plânsul și disperarea pe care le port în suflet nu au legătură cu compasiunea pentru ceilalți, ci este de fapt o manifestare izvorâtă din ego, este modul în care percep durerea celorlalți ca reacție la propria suferință și teamă. Am înțeles și cu mintea, dar mai ales cu sufletul, că adevărata compasiune este tocmai să pui deoparte propriile frământări, să fii preocupat mai puțin de propria suferință și să te deschizi pentru a ajuta pe ceilalți cu ce poți și ai mai bun și asta cu siguranță îți va aduce lumină și credință.

Foto credit: Delia Jacob
Delia B. Jacob

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

13 Comments

  • tiberiu ezri commented on December 14, 2024 Reply

    Articol interesant care ne arată cum alte neamuri gândesc și chiar simt altfel decât noi. Oare aceste simțăminte mai încap în sufletul nostru încărcat sau trebuie să renunțăm la ale noastre și să le adoptăm pe celelalte? Nu sunt sigur de asta.

  • Delia B. Jacob commented on December 14, 2024 Reply

    Am fost crescută în comunismul românesc ( paradoxal ca o excepție față de părerea prietenilor mei, eu îi văd și unele aspecte pozitive ) dar trăiesc de foarte mulți ani în Israel cu care am ajuns în multe privințe să mă confund. Și aici , copiii au tendința să fie obraznici, egoiști, nesimțiți, agresivi pentru că în majoritatea cazurilor nu primesc de acasă valorile necesare iar influența exterioară este copleșitoare.

    • Eva Grosz commented on December 15, 2024 Reply

      Copiii israelieni nu sunt nesimțiți , poate unii sunt mai obraznici, ei au crescut într-o țară liberă unde au drepturile lor. Cei agresivi sunt excepții . Într-adevăr este educația de acasă. Dar dacă întrebi pe majoritatea autorilor din Baabel cum au crescut nepoții lor, vor spune multe aprecieri pozitive, unele chiar întrec capacitatea generației noastre. De altfel, cine sunt soldații de 19-20 de ani și mai mult…care au murit pe front ca să putem noi, cetățenii supraviețui? Nu copiii de ieri? E bine că sunt egoiști, cum altfel ar face față războaielor la care sunt trimiși ? Copiii israelului sunt minunați!

      • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2024 Reply

        Probabil ca nu sunt nesimtiti, dar obraznici sunt, ca in orice categorie exista exceptii, de altfel si sunt, precum in general sunt israelienii. Felul in care i-au crescut baabelienii pe nepotii lor (sau pe copii) nu are nici o relevanta, nici romanii din Israel nu sunt cu toii la fel. Cand am venit in tara (1975) stiam deja de categoria acelora veniti din Romania cu multi ani in urma si carora li se spunea si chiar potrivea) denumirea de “romanii din Tahana Merkazit (statia cea veche de autobuze)”.

        Ai dreptate privindu-i pe soldati, pentru mine este o disonanta intre ceea ce se intampla si o anumita realitate cu care m=am intalnit in viata mea proprie. Tocmai ca este foarte itneresant si poate explicativ cat de mare e procentul soldatilor religiosi – cu chipa – adica moderati, in randul celor care servesc in armata, chiar si al celor care s-au pierdut. In lumea aceea, exista o educatie aleasa, dar exceptiile nu lipsesc. Cu totii am auzit de forme de pedofilie si de atacuri sexuale asupra copiilor sau tinerelor din lumea religioasa. Viata e plina de contradictii si de probleme. A declara ceea ce spui tu in ultima propozitie a comentariului este dupa parerea mea un slogan lipsit de continut. Asa cum ai spune “ce minunata tara este Israelul”. Poate pentru unii este, pentru altii nu este !

  • Delia B. Jacob commented on December 14, 2024 Reply

    Din momentul în care religia a fost și este folosită ca armă politică, ea devine retrogradă și periculoasă după părerea mea,

  • Delia B. Jacob commented on December 14, 2024 Reply

    În legătură cu rețineri și dileme, mi se pare foarte normal să le ai pentru că nimic nu rămâne înghețat într-un anumit tablou și ești de fapt într-o continuă mișcare și transformare. Pe de altă parte sunt frustrant de ignorantă. Probabil că marii învățati care, au atins trepte superioare spirituale au mai puține dileme și sigur la alt nivel

  • Delia B. Jacob commented on December 14, 2024 Reply

    Mă bucur că am provocat un fel de controverse, întrebări, dileme. Am simțit când am citit etapele și dilemele prin care am trecut eu însămi. Și eu consider că fără o anumită maturitate și experiență de viață (în cazul în care ai crescut în mentalitate europeană…indiferent de care religie anume te-ai apropiat) este greu să dorești să te apropii de o filozofie atât de diferită și totuși dacă o privești în adâncime, atât de asemănătoare, de fapt universală. Mi se pare imposibil de predat în școli în contextul realității actuale românești sau europeene dar se poate eventual aduce în discuție posibilitatea existenței altor filosofii care s-ar putea să fie mai utilă, cel puțin individual. Sunt sigură că nu se potrivește tuturor, dar pe mine personal m-a ajutat foarte mult să înțeleg și mai ales să învăț să primesc (nu totdeauna reușesc pentru că necesită o străduință permanentă și anumite obiceiuri și exerciții pe care nu le-am primit în copilărie) durerea care ne guverează lumea și existența. Am să încerc să explic modul în care am înțeles eu (după mulți ani ) raportul ego-ului la partea spirituală din noi. Evoluția ego-ului nu exclude a refuza să acționezi în anumite situații prin prisma lui. Cunoașterea de sine este desigur necesară și primordială preconizată nu numai de Buber, ci și de majorittea filozofilor, găsită și la Aristotel și desigur la mulți alți înaintași de care eu nu am cunoștință. Apare și în culturile asiatice doar că acolo unul din elementele de bază este disciplinarea lui, educația și instruirea în vederea unui comportament pozitiv bazat pe iubire
    conștientizarea opozițiilor care există în noi toți, capacitatea alegerii și în, ultimă instanță, a aceeptării. Dacă privești cu atenție religia iudeo creștină nu este departe de acest deziderat, însă propagă insistent ideea separării, pe când budismul este un mod de gândire care îmbrățișează întregul și neagă separația. Aș prefera să vorbesc cu d-voastră la o ceașcă de cafea sau un pahar de vin, mi-ar plăcea să aud alte păreri , să dialogăm cu deschidere. În legătură cu întâlnirea despre care vorbesc în articol, dilema a fost a mea pentru că am confundat mila față de cei suferinzi și mila față de propria mea durere cu adevărata compasiune. Poate că nu am reușit să explic destul de convingător revelația avută. O las pentru un articol ulterior dar mult mai încolo. Vreau deocamdată să se așeze în sufletul și mintea mea ca apoi poate să devin mai explicită.

    • Eva Grosz commented on December 14, 2024 Reply

      Delia, mă bucur că comentezi, pentrucă și comentările tale sunt interesante. Fiecare poate aduce o contribuție la tema aleasă de tine, după cunoștiințele pe care le are. Cunoașterea mea pe terenul filozofic este limitată la câțiva filozofi care mi-au plăcut și în ultimă instanță cred că doar la bătrânețe începi să înțelegi unele sensuri ale vieții. Nu știu dacă avem timp în scurta noastră viață să trăim după mai multe percepții. Eu văd în perioada noastră o Criză Existențială, oameni deprimați, speriați, fără o menire și o cale pe care o pot alege în viitor. În acest context, cred că oamenii trebuie să se ajute unul pe altul pentru a supraviețui. Dar ca să ajuți pe altul trebuie să te formezi pe tine întâi șă știi ce vrei ,să fii un întreg, să fi în balanță să nu fi influențat de oricine și orice ,să ai puterea de a înțelege și a ASCULTA pe altul și atunci când are o altă gândire . Enorm de multe de spus aici…

    • Veronica Rozenberg commented on December 14, 2024 Reply

      Draga Delia la cine te referi in afirmatia de mai jos:

      “Aș prefera să vorbesc cu d-voastră la o ceașcă de cafea sau un pahar de vin, mi-ar plăcea să aud alte păreri , să dialogăm cu deschidere. În legătură cu întâlnirea despre care vorbesc în articol, dilema a fost a mea pentru că am confundat mila față de cei suferinzi și mila față de propria mea durere cu adevărata compasiune. ”

      Eu locuiesc la Haifa, daca te referi la mine cu placere accept sugestia. 🙂 🙂

  • Veronica Rozenberg commented on December 12, 2024 Reply

    “Noi, israelienii, crescuți altfel, în altă tradiție, dar educați de asemenea în lumina unor valori umane de necontestat, așteptam inspirație și oarecum puterea de a ne regăsi încrederea în propriul bine individual și colectiv, fără ură și deznădejde.”

    Scrii aici ceva, care mi se pare real in caz ca ai fost crescuta in Israel, ceea ce nici pe departe nu e cazul majoritatii persoanelor care te citesc la baabel.
    Pe de alta parte nu as socoti ca educatia israeliana oferita copiilor la scoala o face in spiritul in care scrii, nici pe departe nu este adevarat, este o perceptie personala, pe care nu o are toata lumea. Aici copiii de la varsta prescolara sunt obraznici si nerespectuosi, galagiosi si lipsiti de cele mai elementare reguli de politeti, si categoric, aceste valori in general nu le sunt inoculate in scoli (exista desigur exceptii).

    Ar fi interesant daca ai dori sa ne explici ce te-a atras/v-a atras in filozofia budista

    Daca aceasta filozofie este
    your cup of tea”, atunci nu e clar de loc de ce ai avut unele retineri, sau mirari privind fraza de mai jos:

    “Eu am întrebat cum aș putea să fiu plină de compasiune și în același timp să ating lumina, liniștea și împăcarea sufletească.”

    Pai cum altfel sa atingi cele spuse, daca nu prin compasiune (poate intelegere si acceptare). Desigur ca nu se potriveste cu conceptia tanahica, care recomanda razbunare si de altfel intregul Vechi Testament este plin cu acte de razbunare.

    Oricum, multumesc pentru impartasirea descrierilor frumoase si ale gandurilro destul de ambigue legate de aceasta intalnire.

  • Eva Grosz commented on December 12, 2024 Reply

    Nu cunosc în profunzime religia budistă , dar în concepția filozofiei lui Martin Buber și a altor existențialiști , întâi trebuie să te formezi pe tine însuți- egoul tău în întregimea ei , balanța ei și doar apoi să te deschizi spre alții , pentru a înțelege ce se petrece în sufletul lor. Eu cred că poți da din tine altora, numai când ai din ce. Exact acel Ego.

  • Andrea Ghiţă commented on December 12, 2024 Reply

    Citind acest articol mi-am dat seama încă o dată cât pierdem necunoscând spiritualitatea altora. Ce important ar fi ca la şcoală să se studieze istoria religiilor şi nu numai propria religie.

    • Hava Oren commented on December 12, 2024 Reply

      Istoria religiilor este un subiect fascinant, dar nu știu dacă e pentru școală. În primul rând cere o anumită maturitate. Dar, mai ales, cine studiază istoria religiilor începe să vadă religia ca pe ceva relativ, un fenomen cultural, și nu știu dacă statul, cel care susține învățământul, are interes ca populația să se detașeze de religie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *