În 27 ianuarie o parte semnificativă a populației pământenilor aniversează nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, petrecută la Salzburg, Austria, în 1756.

Acum 20 ani, când am fost pentru prima oară la Viena, tocmai urma să se sărbătorească un sfert de mileniu de la nașterea lui și totul în Austria era despre Mozart. Ziua lui era considerată cu adevărat un prilej de sărbătoare. Eu una nu prea cred în cifrele ”rotunde” și importanța lor sporită în a celebra ceva, orice, fiindcă nu înțeleg de ce ar fi mai valoros un eveniment de la care se împlinesc 100 de ani decât 106 sau 97.

Precum spuneam, la prima mea vizită în superbul oraș, cu două decenii în urmă, i-am văzut pentru prima oară statuia din parcul central, Burggarten. Ea se află nu departe de cea a împăratului Franz Josef și pe peluza din fața ei se vede o mare cheie sol, desenată de horticultorii orașului din flori de salvie de un roșu sângeriu. Presupun că mulți ați trecut pe la statuia lui, cei care ați umblat prin capitala austriacă și ați observat atitudinea nonșalantă – atât de potrivită – în care este imortalizat genialul Mozart. Pe soclul statuii am găsit cu emoție flori așezate de admiratori. O tânără – cea care mi-a făcut fotografia – tocmai adusese un buchet de flori proaspete. Pur și simplu se simte că lumea îl iubește, iar eu una mărturisesc că îl iubesc chiar foarte mult. I-am rămas pe veci devotată din seara când tatăl meu m-a luat la teatrul orădean unde se prezenta în concert Bastien și Bastienne, opera compusă de Mozart la vârsta de 12 ani, exact cât aveam și eu la vremea respectivă.

O jumătate de veac mai târziu, la sfârșitul anului trecut, am aflat cu uimire și încântare despre o lucrare rătăcită a lui Mozart care fusese descoperită de cercetători la Biblioteca orășenească din Leipzig. În timp ce lucrau la reeditarea periodică a catalogului publicat de Ludwig von Köchel în 1862, cercetătorii au descoperit compoziția în colecția particulară a lui Carl Ferdinand Becker, muzician și important colecționar de manuscrise de muzică, și au atribuit-o lui Mozart.

Lucrarea, împreună cu concluziile cercetărilor, a fost prezentată la Salzburg în 19 septembrie 2024, la lansarea noii ediții a catalogului Köchel. Mozart a compus-o la vârsta preadolescenței, probabil între 10 și 13 ani, cam în același timp cu opera Bastien și Bastienne și se pare că i-a dăruit-o surorii sale, Anna Mozart, alintată Nannerl. La câțiva ani după dispariția fratelui ei, în anul 1800, aceasta a trimis-o editurii muzicale Breitkopf & Härtel din Leipzig, numind-o Foarte Mica Serenadă și precizând că este o creație timpurie a fratelui ei. Șapte ani mai târziu, Nannerl a solicitat editurii returnarea manuscrisului, ceea ce în mod obișnuit nu se întâmplă. Probabil aici s-a pierdut urma compoziției mozartiene. În colecția lui Carl Ferdinand Becker s-a descoperit o copie datată 1870, pe care numele compozitorului apare ca Wolfgang Mozart, indicând faptul că el a compus serenada înaintea primei sale călătorii în Italia (în 1769, la 13 ani), călătorie după care și-a adăugat numele Amadeus. Ganz kleine Nachtmusik (Foarte mica serenadă), cea descoperită la Leipzig în septembrie 2024, se numește oficial Serenada în Do major KV 648. Ea este scrisă pentru un trio de coarde, două viori și un violoncel, are o durată de 12 minute și este împărțită în șapte părți miniaturale.

Conform bine-cunoscutului spirit ludic al lui Wolfgang, este ca și cum noi, martorii momentului de grație când Foarte Mica Serenadă a fost redată publicului, am putea afirma că suntem contemporani cu lansarea unui nou șlagăr / hit al lui Mozart, ca să folosesc un limbaj propriu timpului nostru. Iată, el încă mai face glume, dar și daruri celor care îl iubesc (citiți „adoră”).

Peste câteva zile vom sărbători din nou ziua de naștere a lui Mozart care e celebrată în ceruri de îngerii ce-l însoțesc și cărora, cred cu tărie, le cântă și le face glume cât e ziua de lungă. Sărbătorim și noi, pământenii pe care i-a lăsat în urmă, dar de care își mai amintește uneori, după sute de ani, și le mai dezvăluie, dintr-un sertar uitat, câte o perlă cum este Foarte Mica Serenadă.

God bless you, Amadeus!

Foto credit: Anca Laslo

Anca Laslo