În aprilie 2025 Universitatea Ebraică din Ierusalim împlinește un secol de existență. Ei și? – veți spune. Ce e un secol? Universitatea din Praga are aproape șapte, Sorbona are aproape opt. Adevărat. Dar aceasta este a noastră și nu pentru că ar fi spus-o vreun politician într-un discurs pompos, ci pentru că viețile noastre sunt împletite cu Universitatea. Cum spune soțul meu (nu foarte modest, dar adevărat): „50 de ani fără mine și apoi 50 de ani cu mine.” Și fără îndoială că primii 50 de ani au fost mult mai zbuciumați…

Ideea de a întemeia o universitate la Ierusalim datează încă din anii 1880, a fost discutată la Primul Congres Sionist din 1897, decizia a fost luată în 1913 și în anul următor a fost achiziționat terenul… Și ce teren! Este pe culmea muntelui Scopus, cu o priveliște spectaculoasă: spre apus, întregul oraș îi stă la picioare, iar spre răsărit, după câteva cartiere mărginașe, începe deșertul. Terenul coboară peste 1000 de metri în cea mai adâncă depresiune de pe fața pământului, spre Marea Moartă. Iarna, după ce dau ploile, dealurile se acoperă cu un pufușor verde, dar restul anului e uscat ca iasca și spre seară deșertul primește o nuanță violacee. De câte ori am admirat această priveliște…

La mijlocul secolului al XIX-lea, acest teren era practic nelocuit. În 1889 a fost cumpărat de Sir John Gray Hill, un avocat de succes din Liverpool. El și-a construit o vilă și împreună cu soția pictoriță își peteceau aici vacanțele de vară. Dar cum nu aveau copii, după moartea lor terenul a fost vândut, iar vila și cele câteva anexe au devenit primele clădiri ale Universității, vila devenind Institutul de Chimie. În salonul vilei, devenit sala mare a institutului, Einstein a ținut prima conferință despre teoria relativității, în februarie 1923. Clădirea a fost avariată în cutremurul din 1927 și ea nu mai există, dar pe locul unde era odată este o tăbliță comemorativă cu fotografia casei.

Piatra de temelie a fost pusă în 1918, la scurtă vreme după schimbarea stăpânirii otomane cu cea britanică, iar ceremonia de inaugurare a avut loc exact acum 100 de ani, la 1 aprilie 1925 – și nu a fost deloc o glumă! Printre întemeietorii Universității se numără figuri de renume mondial ca Albert Einstein, Sigmund Freud, Chaim Weizmann (viitorul președinte al statului) și Lord Balfour. Pictorul Leopold Pilichowski, care a fost de față la ceremonia de întemeiere, a imortalizat-o într-un tablou care în zilele noastre e expus pe unul din coridoarele universității.

O dispută foarte serioasă a avut loc asupra limbii de predare. La Technionul din Haifa, înființat cu câțiva ani mai devreme, se preda în germană, pentru că aceasta era limba pe care o vorbeau majoritatea profesorilor. Ar fi fost de dorit să se folosească ebraica, dar… încă nu era aproape nimeni cu limbă maternă ebraică, în limba biblică lipseau cuvinte pentru diverse noțiuni moderne, științifice și tehnice. S-a propus ca iudaismul să fie predat în ebraică, iar restul materiilor într-una din limbile europene. În 1923, când Einstein a ținut conferința despre teoria relativității, a vorbit în franceză, scuzându-se că nu vorbește ebraica… Dar până la urmă decizia a fost să se predea în ebraică, chiar dacă va fi greu la început, tocmai pentru a sprijini renașterea limbii ebraice. (Această politică mai era în vigoare și când am studiat eu: nu numai cursurile erau în ebraică, ci și toate examenele și lucrările trebuiau scrise în ebraică și nimeni nu era iertat! În zilele noastre lucrările importante se scriu de preferință în engleză.)

Se studia pe de o parte fizică, chimie, matematică, științele naturii și pe de altă parte literatură ebraică și idiș, limbi orientale, arheologie… Dar până la urmă, în perioada interbelică era o universitate modestă. Clădirea cea mai impunătoare era spitalul Hadassah, construit alături. Mai multe despre ea puteți afla aici: https://baabel.ro/2022/06/trei-arhitecti-din-ierusalimul-interbelic-1-erich-mendelsohn/ , dar Facultatea de Medicină datează abia de la sfârșitul anilor 1950.

Situația a devenit de-a dreptul imposibilă în timpul Războiului de Independență. În 1914, când a fost achiziționat terenul, nimeni încă nu bănuia că faptul că Muntele Scopus se află în estul orașului va deveni o problemă. Când Ierusalimul de Est a fost ocupat de Iordania, Muntele Scopus a devenit inaccesibil, a rămas ca o insulă, o enclavă în teritoriul inamic. Atât Universitatea, cât și spitalul Hadassah au fost evacuate și și-au găsit adăposturi provizorii în diferite clădiri din oraș. Principala clădire ocupată de Universitate a fost Colegiul catolic Terra Sancta care deservea o populație preponderent arabă și când Ierusalimul a fost împărțit, clădirea, aflată în Ierusalimul de Vest, a rămas nefolosită.

Dar această situație nu putea dura. În anii 1950 s-a început construcția a încă două campusuri: Givat Ram pentru Universitate și Ein Kerem pentru spitalul Hadassah și facultățile de medicină, stomatologie și farmacie. Acolo mi-am petrecut o mare parte a vieții: întâi studenția și apoi anii de muncă în farmacia spitalului. Dar anii 1950 – 60 au fost ani grei, cu o situație economică dificilă și imigrație de masă, fără ca să existe încă infrastructura necesară și asta se reflectă în construcțiile simple, ieftine, făcute parcă din „cărămizi” de Lego. Și totuși, campusul Givat Ram este frumos datorită grădinilor impecabil întreținute.

Totul avea să se schimbe drastic după victoria din 1967. Situația economică s-a îmbunătățit, dar, mai ales, atmosfera era optimistă, exuberantă, și în întreaga țară au pornit programe de construcții – dar nu mai era ca înainte, strict utilitar, ci clădiri inovatoare, pline de fantezie. În această atmosferă am ajuns la Ierusalim în toamna anului 1972, pe Muntele Scopus, unde am făcut un an pregătitor și anul întâi de farmacie. Clădirile vechi fuseseră repuse în funcțiune, clădiri noi erau terminate doar două-trei (plus căminele studențești – foarte simpatice), tot restul era un enorm șantier.

Exact acum 50 de ani, la începutul lui aprilie 1975, Universitatea și-a serbat semicentenarul. Festivitatea a avut loc în sala teatrului (nou-nouț pe atunci) și, printre altele, s-a cântat un fragment din oratoriul Creațiunea de Joseph Haydn, la fel ca la festivitatea de inaugurare cu o jumătate de secol în urmă. De unde știu? Soțul meu a participat la spectacol, era în corul Universității. Cu vreo două săptămâni mai târziu ne-am cunoscut…

The Heavens Are Telling the Glory of God, din oratoriul Creațiunea

Următoarea festivitate de care mă leagă amintiri frumoase este cea la care soțul meu și-a primit doctoratul, în mai 1979. El tocmai își făcea serviciul militar obligatoriu și a venit direct de la cazarmă, îmbrăcat în uniformă. Fiica noastră avea vreo trei luni – a fost prima dată că am îndrăznit să o las în grija unei fete din vecini, doar nu puteam să ratez festivitatea! Aveam un loc în spate, nu prea știam să fotografiez, dar, de bine, de rău, am reușit să imortalizez clipa. Soțul meu îmi spune că erau de față Menachem Begin și Henry Kissinger care au primit doctorate de onoare cu aceeași ocazie – dar eu nu-mi amintesc, nu aveam ochi decât pentru el. Ulterior el și-a făcut întreaga carieră la Universitatea Ebraică, a fost profesor de microbiologie, acum pensionat.

Următorul moment important a venit cu o generație mai târziu, când fiica noastră a absolvit engleza, de data aceasta pe Muntele Scopus reconstruit. Abia după aceea ea și-a găsit adevărata vocație, cea de logoped, dar studiile lingvistice au ajutat-o totuși în cariera ei de mai târziu.

Universitatea nu mai e cea de odinioară, unde toți se cunoșteau între ei, este o instituție enormă cu aproape 24.000 de studenți, trei campusuri la Ierusalim și încă trei mai mici la Rehovot, Rishon leZion și Eilat. Dar în același timp i-a crescut și faima: printre absolvenți și cadrele didactice sunt opt laureați ai premiului Nobel, iar universitatea este considerată una dintre 100 cele mai bune din lume.

Hava Oren

Bibliografie

https://en.wikipedia.org/wiki/Hebrew_University_of_Jerusalem

https://en.wikipedia.org/wiki/John_Edward_Gray_Hill

https://openscholar.huji.ac.il/sites/default/files/campaign/files/campustourmtscopus.pdf

https://en.wikipedia.org/wiki/Terra_Sancta_College_(Jerusalem)

https://en.huji.ac.il/university-numbers

Sursele imaginilor:

1, 2 , 3 Photo credit: Aharon Oren.

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Zoltan_Kluger._Hebrew_University,_Jerusalem.jpg Zoltan Kluger, Public domain, via Wikimedia Commons

5. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Terra_Sancta_College,_Jerusalem.JPG DiggerDina, CC BY-SA3.0 6. https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons.

7. Photo credit Hava Oren, 1979