Felicitări tovarășă! – îi spune băiatul în tricou kaki fiicei mele. Ești de-acum havera cu drepturi depline.

Fiica mea și soțul ei tocmai au fost admiși în kibuț. S-a votat prin vot secret – 77% din membri au fost pentru, 23% contra. Cei care s-au opus nu au făcut-o pentru că au ceva împotriva fiicei mele, ci pentru că resursele kibuțului vor trebui împărțite între mai mulți membri. Dar și așa e un procent frumos, mă asigură Ţvika.

Ţvika e un kibuţnik vechi, are vreo 60 de ani de kibuţie. Ca unul venit din România anilor 80 – care era pe atunci un fel de kibuţ mai mare – eu sunt oarecum mirat că oamenii chiar vor să intre în kibuţ. Ţvika parcă îmi ghicește întrebarea.

– Eu am intrat în kibuţ, pentru că eram proaspăt căsătorit și soției mele nu-i plăcea să spele rufele. Am aflat că în kibuţ există mașini de spălat rufe la colectiv.

„Evreii ne-au adus comunismul pe tancurile rusești ”– spune o sintagmă veche pe care o folosesc mai mult antisemiții. Dar în cazul lui Ţvika, ea e adevărată. Lui Ţvika evreii i-au adus într-adevăr comunismul, dar nu pe tancuri rusești, ci pe mașini de spălat rufe de proveniență incertă.

– Era fain atunci în kibuţ, mi se destăinuie Ţvika. Lucram cot la cot la spălatul vaselor, eu care nu apucasem să fac școală, împreună cu Yehuda care era profesor universitar. În pauze, Yehuda îmi povestea despre iluminismul german, iar eu îi spuneam bancuri cu poloneze. „Îți spun ceva, nu există femei mai reci în pat decât polonezele. Știu ce zic, nevastă-mea e poloneză.” Eram pe atunci ca o familie mare, puteam vorbi despre orice. Pe urmă s-au introdus mașinile de spălat vase și totul s-a stricat.

Mă pufnește râsul. Comunismul lui Ţvika a venit pe mașina de spălat rufe și s-a prăbușit odată cu mașina de spălat vase.

– Îți pare rău, Ţvika? – îl întreb.

– Îmi pare rău după tinerețe, răspunde el. Nu îmi pare rău că am crezut în idealul socialist. A fost o utopie, e adevărat, dar oamenii au nevoie de utopii. Pacea cu arabii nu e tot o utopie? Israelul Mare nu e și el tot o utopie? Și, de fapt, religia e tot o utopie, dar e poate singura utopie care a rezistat.

Ne pregătim de intrarea în șabat. E primul meu șabat în kibuț. Sunt îndreptățit să fiu acolo, de acum sunt kibuțnik „prin alianță”, sunt tatăl tovarășei. „În kibuț e bine să locuiești când ești copil și când ești bătrân, în rest caută-ți norocul pe afară,” spune o vorbă pe care o auzisem des în perioada când îmi căutam locul.

Ne așezam la masă. Ţvika, laicul, se ridică și închină un pahar în cinstea șabatului. Apoi își amintește că e și Tu biShvat, Anul Nou al pomilor, și rostește o rugăciune pentru cel mai nou vlăstar al familiei, Maya Rose. Pentru un moment mi-e teamă că va adăuga și un banc deocheat cu poloneze, dar până și Ţvika a intuit solemnitatea momentului. Rând pe rând, ateiștii din kibuț se alătură rugăciunii și spun Amen…

Probabil că Ţvika are dreptate. Dintre toate utopiile, credința este singura care a rezistat…

Foto: Sharon Schimmerling-

George Uri Schimmerling