Bunicul nu vorbea mult. Prefera poeziile, ca cele ale lui Emerson, pentru a exprima frumusețea primăverii, sau ca cele ale poetului lui preferat, Chaim Nachman Bialik, pentru a evoca soarta evreilor. Scrisoarea pe care mi-a scris-o despre Chișinău, despre pogromuri și emigrarea în Statele Unite, avea atașată o pagină cu un poem de Bialik întitulat “Puterea Israelului”, pe care el o rupsese din capitolul Martirologie din Cartea de Rugăciuni pentru Înaltele Sărbători.

Picturile m-au ajutat să redescopăr Chișinăul din aminitirile mele de o viață – împreună cu poveștile din copilăria bunicului despre pogromurile la care a fost martor în 1903 și 1905. În primavara lui 1981 mi-a scris o scrisoare:
Ne înghesuiam într-un colț al casei și încercam să oprim copiii din plâns. Ne temeam că oamenii ne vor auzi, copii plângeau pentru că părinții plângeau. Era greu de ascuns. O singură persoană nu a plâns. Bunica. Era una cu tragedia. Bunicul a fost ucis când s-a dus în pivniță să aducă ceva vin și un goim oarecare l-a omorât. A fost un om foarte deștept, iar bunica știa să aprecieze și să admire oameni ca el.

Chiar dacă bunicul bunicului a fost omorât în timpul Seder-ului de Pesah, întrerupt de pogromul din 1903 sau poate mai devreme, în cursul unor ceremonii religioase, nu pot să nu mă gândesc la Seder-urile de familie pe care bunicul le conducea cu mândrie în fiecare an. Oare ce aminitiri profund personale despre acea sărbătoare tragică din copilărie îi veneau în minte în timp ce cânta în Atlanta, Georgia, în fața copiilor şi nepoților Sheum Ashurim, Cântecul Cântecelor din Haggada de Pesah.

Bunicul nu vorbea mult. Prefera poeziile, ca cele ale lui Emerson, pentru a exprima frumusețea primăverii, sau ca cele ale poetului lui preferat, Chaim Nachman Bialik, pentru a evoca soarta evreilor. Scrisoarea pe care mi-a scris-o despre Chișinău, despre pogromuri și emigrarea în Statele Unite, avea atașată o pagină cu un poem de Bialik întitulat “Puterea Israelului”, pe care el o rupsese din capitolul Martirologie din Cartea de Rugăciuni pentru Înaltele Sărbători. Nachman Bialik, un leader respectat al Comunității Evreiești din acea vreme, a fost numit să conducă o echipă din Odessa, pentru a culege dovezi și documente despre omorurile, crimele, și distrugerile pogromului din 1903 la Chișinău, cunoscut pentru cruzimea deosebită a mulțimii dezlănțuite, cu copii şi bebeluși măcelariți și femei violate. Patruzeci şi nouă de evrei au fost omorâți, sute și sute au fost răniți, peste 2000 au rămas fără adăpost. Pogromul a fost provocat de un ziar local, cu susținerea tacită a Bisericii și cu aprobarea Poliției. A fost o umilire natională a evreilor, o dovadă a vulnerabilității lor, chiar şi atunci când se află sub protecția statelor în care trăiesc.

Luna trecută am vizitat Beit Bialik – fosta casă a lui Bialik – acum muzeu, și mi s-a permis, cu amabilitate, să văd jurnalele lui Bialik din timpul vizitei la Chișinău. A scris sute de pagini și a strâns dovezi despre fiecare victimă, inclusiv numeroase interviuri ale martorilor oculari ai pogromului, a inclus până și o schiță a curții în care s-au produs multe omoruri. În loc să publice un raport secvențial al faptelor, Bialik a scris, în schimb, un poem epic, Orașul Omorurilor, în care iși exprimă dezaprobarea și mânia împotriva evreilor, pentru pasivitatea lor, precum și împotriva lui Dumnezeu, care a fost la fel de nevolnic ca și ei. Poemul a fost o chemare pentru autoapărare a evreilor și un apel pentru emigrarea din Europa. Poemul, de asemenea, a anticipat furia genocidă ce avea să urmeze – mai intâi, în războiul civil din 1918 din Rusia, şi mai târziu de Holocaust.

ilustraţiile sunt realizate de autor
articol apărut în limba engleză pe site-ul  http://www.kishinevpogrom.com/2013/ traducere Michael Sipos